Autor: Costin Alexandru

  • Transferuri Premier League – la ce să ne așteptăm de la fiecare echipă

    Transferuri Premier League – la ce să ne așteptăm de la fiecare echipă

    Acum că ediția 2024-2025 de Premier League s-a încheiat, începe sezonul speranțelor. 

    De la sfârșitul lunii mai și până dincolo de jumătate lui august, perioada de presezon caracterizată de turnee amicale, transferuri și multe zvonuri aduce pentru orice suporter speranța că sezonul următor va fi unul mai bun decât cel precedent .

    Dar câte dintre cele douăzeci de echipe din Premier League își vor permite să satisfacă în lunile ce urmează dorințele, de cele mai multe ori nerealiste, ale fanilor, în materie de transferuri?

    Încercăm să explicăm pe scurt cum stă fiecare club din punct de vedere financiar și sportiv la începutul verii, iar de aici să estimăm la ce să ne așteptăm de la fiecare echipă în parte pe piața transferurilor.

    Dă click pe fiecare echipă pentru a descoperi planurile de vară ale fiecăreia.

    Bournemouth 🔴⚫
    Jucătorul sezonului pentru echipa din sudul Angliei, Dean Huijsen, a fost deja vândut către Real Madrid. Bournemouth avea nevoie să-l vândă pe acesta înainte de 30 iunie pentru a raporta banii primiți pe el în actualul ciclu financiar.

    Situația financiară

    În ciuda celei mai bune clasări din istoria Premier League pentru club, sezonul s-a încheiat cu o ușoară dezamăgire după ce echipa lui Iraola nu a reușit să se claseze pe unul dintre locurile de cupe europene.

    După un al treilea sezon de Premier League încheiat fără emoții pentru retrogradare, lucru care-i stabilizează statutul de echipă de mijlocul clasamentului, Bournemouth este nevoită să-și echilibreze balanța financiară până la 30 iunie pentru a respecta limitele impuse de Regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR). 

    Nevoiți să vândă jucători

    Urgența acestei situații este poate și motivul principal pentru care principalele plecări din echipă, Huijsen la Real Madrid și Kerkez la Liverpool, sunt deja finalizate sau într-un stadiu avansat de negociere. Partea bună pentru club este că o dată realizate aceste două transferuri, nu vor mai fi obligați să vândă vreun alt jucător în vară decât dacă oferta primită este conform așteptărilor, lăsând lunile iulie și august pentru întărirea lotului acolo unde este absolut necesar. 

    Nu ne așteptăm la o vară prea aglomerată

    Lipsa unei competiții europene pentru sezonul ce urmează înseamnă că vara aceasta va fi una mai liniștită pentru Bournemouth, după ce în ultimii trei ani cireșarii au investit mai bine de 300 de milioane în construirea lotului. Obiectivul realist pentru echipă în sezonul ce urmează ar fi să-și dezvolte lotul actual, unul dintre cele mai tinere de altfel, și să înlocuiască găurile din lot lăsate de libere de plecările lui Kerkez, Huijsen și eventuale alte despărțiri. 

    • Posibile veniri: Nathan Zézé – Nantes
    • Plecări: Dean Huijsen – Real Madrid
    • Posibile plecări: Kerkez – Liverpool
    • Veniri: – 
    Brighton 🔵⚪
    Trei jucători ai pescărușilor au reușit să marcheze +10 goluri în sezonul trecut: Joao Pedro, Danny Welbeck și Kaoru Mitoma. Sunt șanse mari ca sezonul următor doar Welbeck să mai fie în lotul echipei

    „Business as usual”

    Vara aceasta se așteaptă ca o parte dintre jucătorii de bază din ultimele 2-3 sezoane să părăsească AMEX Stadium, principalii favoriți fiind Mitoma și Joao Pedro, ambii cu câte 10 goluri marcate în ultima stagiune. Chiar dacă pierd doi dintre cei mai prolifici jucători, Brighton are deja înlocuitorii pregătiți după ce vara trecută au investit o sumă record de peste 200 de milioane de euro. Majoritatea celor veniți vara trecută sunt jucători tineri, dar care deja și-au făcut simțită prezența în primul 11, precum Minteh, Rutter sau Gruda. 

    Cine mai poate să plece?

    Dacă-i mai adăugăm la cei de sus pe Hinshelwood, Adingra, Enciso, Buonanotte sau Ferguson, Fabian Hurzeler are deja la dispoziție mai multe variante pentru a înlocui eventualele plecări din atac.

    Baleba sau Verbruggen sunt alți jucători de interes pentru echipele mari din Europa, dar Brighton pare să se încadreze lejer în Regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR) și fără a vinde jucători, deci vor putea să negocieze la fel de dur cum au făcut-o acum 2 veri în cazul lui Moises Caicedo. 

    Brighton deja și-a făcut o bună parte din transferuri

    Indiferent de cine va pleca, așteptările generale sunt ca Brighton să construiască echipa în jurul fotbaliștilor tineri deja aflați în lot și să continue să transfere pentru viitor.

    Dovadă stau transferurile deja confirmate ale lui Stefanos Tzimas de la Nuremberg, Yoon Doyoung din Coreea de Sud și Tom Watson de la Sunderland, dar și negocierile avansate pentru tânărul atacant de doar 17 ani de la Olympiakos – Charalampos Kostoulas.

    • Plecări: – 
    • Posibile plecări: Mitoma, Joao Pedro
    • Veniri: Stefanos Tzimas  –  Nuremberg, Yoon Doyoung din Coreea de Sud și Tom Watson de la Sunderland
    • Posibile veniri: Charalampos Kostoulas – Olympiakos, Olivier Boscagli – PSV Eindhoven
    Nottingham Forest 🔴⚪
    Morgan Gibbs-White. Sunt șanse mici ca decarul lui Nottingham să mai fie la echipă din toamnă.

    Un sezon record

    În ciuda faptului că au ratat calificarea în Champions League, Nottingham Forest rămâne cea mai plăcută surpriză din sezonul 2024-2025 de Premier League. Cu siguranță, fanii pădurarilor sunt fericiți cu performanța de a se califica în cupele europene pentru prima dată după aproape 30 de ani.

    Pariul făcut de patronul Marinakis la promovarea în prima divizie engleză în urmă cu trei ani pare să fi fost unul reușit: în ciuda depunctării suferite în 2023/2024, Nottingham Forest se află acum într-o poziție bună în ceea ce privește reglementările financiare PSR și UEFA, mai ales că toate estimările arată că acest sezon va aduce venituri record pentru echipa de pe City Ground. 

    Mai mult, pentru Nottingham sezonul abia încheiat nu este văzut ca o performanță neașteptată, ci mai mult ca un standard pe care echipa dorește să rămână și în sezoanele ce urmează. Astfel, așteptările sunt ca pădurarii să-și întărească lotul cu fotbaliști care să le permită să fie în continuare competitivi în Premier League, dar și în Conference League. 

    O despărțire care va afecta echipa?

    Singurul jucător de bază care pare că va părăsi echipa în această vară este Morgan Gibbs-White, dorit cu insistență de către Guardiola la Manchester City. Există interes și pentru alți fotbaliști, dar situația financiară bună a lui Nottingham îi permite acesteia să nu vândă jucători decât dacă oferta primită este una de nerefuzat.

    Rămâne de văzut dacă rolul lui Gibbs-White, probabil cel mai important jucător al echipei în ultimele două sezoane, va putea fi înlocuit cu succes într-un timp relativ scurt, mai ales acum când Nottingham se așteaptă la mai multe meciuri în sezonul ce urmează. 

    Întăriri pe toate planurile

    Indiferent de jucătorii care vor pleca, Nottingham dorește să se întărească în toate compartimentele: planurile de vară ale lui Nuno prevăd aducerea unui nou portar, a unui fundaș stânga care să-l acopere pe Neco Williams, a doi jucători de bandă care să le facă concurență lui Elanga și Hudson-Odoi, dar și a cel puțin un atacant cu experiență, Yoane Wissa de la Brentford fiind unul dintre numele vehiculate.

    Ambiția lui Nottingham este cu atât mai clară dacă luăm în calcul și faptul că se zvonește de câteva luni că Edu, fostul director sportiv de la Arsenal între 2019 și 2024, este așteptat în lunile ce urmează pentru a ocupa o funcție de conducere pe City Ground.

    • Plecări: – 
    • Posibile plecări: Morgan Gibbs White – Manchester City, Ramon Sosa – Palmeiras
    • Veniri: Tyler Bindon – Reading
    • Posibile veniri: Adrien Truffert – Rennes, Wissa – Ipswich, Edu – director sportiv, James McAtee – Manchester City
    Aston Villa 🟣⚪
    Eșecul împotriva lui Manchester United a costat-o pe echipa lui Unai Emery calificarea în Champions League, aproximativ 100 de milioane de euro și minim un sezon în care progresul echipei din ultimii ani va stagna.

    Un obstacol major pentru ambițiile lui Villa

    Aston Villa este echipa care are probabil cea mai dificilă vară. Ratarea calificării în Champions League va scădea semnificativ bugetul formației din Birmingham, care oricum este pe un minus de peste 200 de milioane de euro în ultimele două sezoane. 

    Indiferent de poziția finală din clasament, echipa lui Unai Emery era conștientă că va fi nevoită să vândă jucători pentru a respecta cerințele PSR din ciclul care se încheie la finalul lunii iunie. Dar dincolo de nevoia de a vinde jucători, Aston Villa are nevoie mai ales să reducă bugetul de salarii pentru sezonul ce urmează: UEFA cere ca echipele ce participă în competițiile continentale în 2025/2026 să nu depășească pragul de 70% din venituri pentru costurile totale ale lotului. La ultima raportare financiară, Villa înregistra un procent de 91%. Chiar dacă în sezonul abia încheiat au putut gestiona un buget de salarii care a intrat în top 5 în Anglia, peste cel al lui Tottenham, fără banii din Champions League este imposibil pentru formația de pe Villa Park să-și mențină lotul lărgit de anul acesta. 

    Nevoia de a micșora lotul în lipsa Champions League

    Astfel, Aston Villa va fi nevoită să renunțe definitiv la Rashford și Asencio, doi jucători cu salarii mari, împrumutați în iarnă, pe care Emery spera să-i transfere definitiv dacă echipa s-ar fi calificat în UCL.

    Pe lângă aceste decizii care-i vor pica greu cu siguranță lui Emery, cel mai probabil clubul trebuie să renunțe nu la unul, ci la mai mulți jucători de bază din ultimele sezoane: Emiliano Martinez, Boubacar Kamara, Lucas Digne sunt printre favoriții să părăsească echipa, la care se mai adaugă Oliver Watkins, Morgan Rodgers sau Jacob Ramsey, în jurul cărora există de mai mult timp interes din Anglia, dar și de la cluburi de pe continent. 

    Mai poate să vină cineva?

    În momentul în care va fi o situație mai clară în jurul fotbaliștilor care rămân, probabil undeva la jumătatea lunii iulie, Unai Emery va putea analiza mai bine care sunt compartimentele unde are nevoie de întăriri. 

    În momentul de față este clar că Villa își dorește un portar care să-i ia locul lui Martinez, cu Ramsdale sau Lucas Chevalier de la Lille printre numele cel mai des vehiculate. În plus, o dată cu plecare lui Rashford, se va căuta cu siguranța un alt atacant care să concureze cu Watkins, dacă acesta va mai fi pe Villa Park în sezonul următor. 

    • Plecări: Robin Olsen – Malmo (liber de contract)
    • Posibile plecări: Emiliano Martinez, Oliver Watkins, Lucas Digne
    • Veniri: Zepiqueno Redmond – Feyernoord
    • Posibile veniri: Lucas Chevalier – Lille
    Newcastle ⚫⚪
    Newcastle speră ca victoria din Carabao Cup să fie doar începutul unei ere de succes (Photo by Serena Taylor/Newcastle United via Getty Images)

    (Re)începe investiția saudită

    Dacă Aston Villa trebuie să acționeze rapid pentru a se hotărâ care sunt jucătorii de care se poate despărți, Eddie Howe a subliniat imediat după ultima etapă că Newcastle trebuie să se miște cât mai repede pentru a se întări din timp cu fotbaliștii care-i vor ajuta să facă față în sezonul următor meciurilor din 3 în 3 zile de Premier League și Champions League.

    Despărțite la golaveraj, situațiile lui Newcastle și Aston Villa puteau fi exact opuse, atât de important este impactul financiar al Champions League pentru echipele din afara clasicului Top 6. 

    Șanse mari să-și păstreze cei mai buni jucători

    Succesul echipei de pe St.James Park îi permite lui Howe libertatea de a-și păstra cei mai importanți jucători în sezonul următor, în mod special pe Isak, curtat de mai multe echipe care cu siguranță ar fi avut un avantaj dacă Newcastle nu s-ar fi calificat în Champions League. Chiar dacă unii jucători vor decide să părăsească echipa, cum poate să fie cazul lui Bruno Guimaraes, Tonali sau chiar Isak dacă vreun alt club vine cu o ofertă de nerefuzat, Newcastle își permite să negocieze o sumă de transfer care să-i permită să aducă un înlocuitor pe măsură. 

    La capitolul plecări există în continuare interes inclusiv din zona arabă pentru Bruno Guimaraes, în timp ce Callum Wilson poartă discuții pentru semnarea unui nou acord care să-i prelungească șederea. Sean Longstaff, folosit rar în acest sezon, de obicei din postura de rezervă, este foarte posibil să plece pentru a ajuta balanța financiară a echipei, fiind un jucător din academie care ar aduce un profit bun echipei. 

    Să ne așteptăm la nume mari pe St.James Park

    Important pentru Newcastle este că va dispărea din raportările PSR iarna lui 2022, prima fereastră de transferuri sub conducerea consorțiului saudit în care au cumpărat jucători de peste 100 de milioane de lire sterline. Astfel, spre deosebire de ultimele trei perioade de transferuri, Newcastle va putea să investească în lotul de jucători și să aducă fotbaliști care nu doar că întăresc lotul, dar pot concura cu nivelul actualului primului 11. 

    Printre priorități se numără aducerea unui portar, a unui fundaș central și a doi jucători de atacant, un vârf autentic și un fotbalist care poate să joace în banda stângă. În funcție de prețul plătit pentru aceste poziții cheie și de eventualele plecări din echipă, nu ar fi de mirare dacă Newcastle ar mai aduce alți 3-5 fotbaliști de lot care să le asigure dubluri pe toate posturile. 

    Presa britanică menționează că cele două priorități ale coțofenelor sunt Guehi și Mbeumo, doi fotbaliști cu experiență în Premier League. Tomori sau Trafford sunt alți fotbaliști în jurul cărora există zvonuri că ar putea veni pe St. James Park. În schimb, ultimele știri arată că Mbeumo s-a înțeles deja cu Manchester United, asta după ce Cunha și Delap, alți doi jucători urmăriți de Newcastle în ultimele luni au ales să meargă tot către Old Trafford, respectiv la Chelsea în cazul vârfului de la Ipswich. 

    Cine decide la Newcastle?

    În ciuda situației financiare mai bune, Newcastle are o situație delicată la nivelul conducerii: Paul Mitchell a fost directorul de fotbal al echipei pentru mai puțin de un an, iar acum patronii saudiți caută un înlocuitor. Asta înseamnă că Eddie Howe a rămas fără un partener care să negocieze și aprobe cu investitorii transferurile echipei, care țin foarte mult ca ultima decizie în privința tuturor aspectelor legate de echipă să fie luată de grupul de la Riyadh. Dacă vor să nu mai piardă alți fotbaliști, Newcastle trebuie să găsească cât mai repede o metodă de colaborare.  

    • Plecări: –
    • Posibile plecări: Sean Longstaff, Bruno Guimaraes, Callum Wilson
    • Veniri: – 
    • Posibile veniri: Guehi – Crystal Palace, James Trafford – Burnley, Semenyo – Bournemouth

    Chelsea 🔵
    Chelsea nu este cunoscută pentru răbdarea sa în construirea unei echipe. De aceea există mereu semne de întrebare despre viitorul echipei ca lot și/sau bancă tehnică

    Un model aparte începe să prindă contur

    Echipa de pe Stamford Bridge rămâne probabil cel mai mare semn de întrebare atunci când încercăm să analizăm cum va arăta perioada de transferuri. Chiar dacă echipa este mai stabilă și echilibrată atât în teren, cât și în afara sa, actuala conducere a lui Chelsea a surprins mereu în ultimii ani cu transferuri pe sume uriașe. 

    În ciuda investițiilor masive, Chelsea pare să nu aibă probleme din punct de vedere al PSR, datorită mai multor factori: banii generați de calificarea în Champions League și participarea la Campionatul Mondial al Cluburilor, vânzarea de jucători în ultimele perioade de transferuri care a rămas în continuare un atuu pentru Chelsea și mai ales metodele inovative din contabilitate prin care au reușit să rămâne în limitele PSR. Printre aceastea fiind vânzarea de hoteluri sau cea a echipei de fotbal feminin către alte companii deținute de investitorii care au cumpărat Chelsea în 2022. 

    Nevoia de a vinde din jucători – din nou

    Primul lucru pe care Chelsea probabil trebuie să-l facă este să scape de o bună parte din jucătorii care nu au un viitor la echipă: pe lângă lotul deja numeros, nu mai puțin de 15 fotbaliști împrumutați în 2024-2025 urmează să revină în lotul lui Maresca. Partea bună este că o bună parte dintre aceștia sunt fotbaliști de pe urma cărora care Chelsea poată să scoată sume considerabile, precum Sterling, Chukwuemeka, Axel Disasi, Kepa sau Joao Felix. La toți aceștia, și mulți alții, se adaugă jucători din lotul actual precum Nkunku sau Chalobah, care nu sunt în planurile de viitor ale echipei.

    Scade cantitatea, crește calitatea?

    La capitolul veniri, putem spune două lucruri cu siguranță. Primul este că Chelsea va continua politica sa de a cumpăra jucători tineri, ba chiar au confirmat deja transferurile a trei fotbaliști, toți sub 20 de ani: Estêvão, Dário Essugo și Kendry Páez. Lor li se vor alătura în 2026 Geovany Quenda și Denner. 

    Cel de-al doilea lucru pe care-l știm sunt pozițiile pe care Chelsea cu siguranță va dori să se întărească. Cea mai urgentă este poziția de atacant, unde există deja s-au înțeles cu Liam Delap, dar nu ar fi surprinzător să caute încă un vârf, cu Ekitike, Osimhen sau Gyokeres printre numele vehiculate de luni bune. Apoi, știm că Chelsea este în căutarea unui jucător care poate să joace în stânga atacantului, Garnacho de la Manchester United fiind printre numele care s-ar încadra atât în categoria de vârstă, dar și experiența de Premier League pe care o caută Chelsea.

    Există și alte poziții pe care Chelsea va căuta alternative la lotul actual, precum cele de fundaș central sau portar, dar așa cum am menționat deja, nu știm niciodată cu ce alți jucători va dori Todd Boehly să-l surprindă pe Enzo Maresca. Cert este că Chelsea va rămâne la fel de activă pe piața transferurilor. 

    • Plecări: –
    • Posibile plecări: Sterling, Nkunku, Chilwell, Joao Felix, Kepa și mulți alții 
    • Veniri:  Estêvão – Palmeiras, Dário Essugo – Sporting Lisabona, Kendry Páez – Independiente (Ecuador), Geovany Quenda – Sporting Lisabona (2026)  și Denner – Corinthians (2026), Delap – Ipswich
    • Posibile veniri: Garnacho – Manchester United, Ekitike – Eintracht Frankfurt, Maignan – AC Mlian
    Manchester City ⚪🔵
    Misiunea principală pentru cetățeni va fi să-l înlocuiască pe Kevin De Bruyne, probabil cel mai bun jucător din istoria clubului.

    Începe reconstrucția

    Urmează o vară foarte importantă pentru Pep Guardiola. Antrenorul spaniol se află pentru prima dată în carieră în poziția în care este nevoite să reconstruiască un lot care a fost în totalitate ales de el în cei aproape 10 de ani de când este pe Etihad Stadium.

    Vestea bună pentru el este că Manchester City are capacitatea financiară și libertatea PSR de a investi sute de milioane de euro în această vară, pe lângă cele aproape 200 sute de milioane deja cheltuite în ianuarie prin aducerea lui Marmoush, Khusanov, Nico Gonzalez și Vito Reis

    Ce face cu cei mai importanți jucători?

    La finalul campionatului chiar Guardiola a declarat că nu-și dorește un lot numeros, fiind de obicei adeptul unor echipe compacte în care un grup restrâns de jucători să poată intra oricând în primul 11, preferabil de pe diferite poziții pentru a asigura varietate și omogenitate. Asta înseamnă că City va fi nevoită să decidă în perioada următoare dacă se limitează la câteva transferuri care să contribuie la lotul actual, sau alege să renunțe la mai mulți dintre jucătorii de bază trecuți de 30 de ani.

    Primul pas a fost făcut prin plecarea lui De Bruyne și există semne că ar urma Ederson, posibil chiar Bernardo Silva. Pe lângă aceștia, rămâne de văzut ce le rezervă viitorul lui Grealish, Kovacic, Gundogan, Stones sau Ake. Dintre fotbaliștii mai tineri, James McAtee are cele mai mici șanse să continue pe Etihad și în sezonul următor, existând deja mai multe cluburi din Premier League și Bundesliga care s-au arătat interesate de el. 

    Niște ținte bine alese

    City este deja în căutări avansate pentru a-și întări mijlocul, cele mai vehiculate nume fiind Morgan Gibbs-White de la Nottingham, Tijjani Reijnders de la AC Milan și Rayan Cherki de la Lyon. Există șanse mari ca cel puțin doi dintre aceștia să ajungă vara aceasta la City, dacă nu chiar toți trei.

    Dincolo de mijlocul terenului, Guardiola caută să-și întărească defensiva prin aducerea unui fundaș atât pe partea stângă, cât și pe partea dreapta. Pentru postul de apărător stânga favoritul pare să fie Rayan Aït-Nouri, în timp ce pe banda dreapta există mai multe variante: LIvramento, Andrea Cambiaso sau Wesley de la Flamengo printre favoriții celor din Manchester.

    Orice alte noi veniri vor fi clar influențate de cei care pleacă vara aceasta. Posibil să aflăm destul de repede care vor fi aceștia, dacă ținem cont că președintele lui Manchester City, Khaldoon Al Mubarak, a declarat că echipa, sub conducerea noului director de fotbal Hugo Viana, a setat deja pozițiile unde caută întăriri, și chiar primele două opțiuni de jucători pentru fiecare post în parte. Planul celor de la City pare să fie ca lotul să fie pentru Cupa Mondială a Cluburilor din iunie să fie cât mai aproape cu putință de cel care va începe Premier League în luna august. 

    • Plecări: De Bruyne – liber de contract
    • Posibile plecări: Ederson, Grealish, Bernardo Silva, McAtee 
    • Veniri: Rayan Aït-Nouri – Wolves
    • Posibile veniri: Morgan Gibbs-White – Nottingham, Tijjani Reijnders – AC Mlian, Rayan Cherki – Olympique Lyon
    Arsenal 🔴
    Răbdarea fanilor pentru Mikel Arteta începe să ajungă la limită. Sezonul următor este testul final în care spaniolul trebuie să demonstreze că toate investițiile clubului din ultimii ani pot să aducă trofeele mult așteptate pe Emirates. (Photo by Mike Hewitt/Getty Images)

    Arsenal se află într-o situație financiară bună, în ciuda investițiilor importante din ultimii ani. Veniturile ridicate din ultimele sezoane și creșterea nivelului salarial în mod proporțional cu rezultatele de pe teren îi aduc lui Arsenal o nouă vară în care aceștia pot să continue să investească în crearea unui lot competitiv pe mai multe planuri. 

    Mai multe despre situația financiară al lui Arsenal am discutat într-un articol precedent: https://jurnaldepremierleague.blog/2025/05/16/criticata-dar-mereu-acolo-arsenal-sfideaza-calculele-si-realitatea-financiara-de-trei-sezoane-iar-cea-mai-buna-perioada-abia-urmeaza-sa-vina/ 

    Vor continua să plece jucătorii care nu au demonstrat

    În același timp, în ultimele două sezoane Arsenal a vândut jucători de aproape 150 de milioane, lucru pe care ne așteptăm să-l continue și în această vară pentru a avea un lot echilibrat și o sumă suplimentară de cheltuit. Printre potențialele plecări se numără Zinchenko, Trossard, Kiwior sau Vieira, jucători pe care Arsenal speră să obțină sume considerabile. Tierney și Jorginho au părăsit deja clubul, liberi de contract. iar Nuno Tavares și Marquinhos au fost vânduți după ce au fost împrumutați sezonul trecut.  

    Cu siguranță, Arteta nu se va despărți de toți acești jucători, dar pare că pentru suma potrivită Arsenal este dispusă să renunțe la ei, mai ales dacă un potențial înlocuitor va fi disponibil pentru a se alătura londonezilor. 

    Ultimele ajustări în echipa lui Arteta

    În ceea ce privește capitolul de nou-veniți, lista de priorități al lui Arsenal este destul de clară: un atacant titular, un mijloc care să joace în fața apărării, un portar de rezervă și un atacant de bandă stânga care să-i facă competiție lui Martinelli. 

    Iar echipa de pe Emirates pare să se miște destul de repede: Zubimendi pare să fie un transfer ca și făcut, iar pentru pozițiile din atacant există interes serios din partea tunarilor pentru Sesko de la Leipzig, Gyokeres de la Sporting, Nico Williams de la Athletic Bilbao și Leroy Sane, care rămâne liber de contract la finalul lunii iunie dacă nu prelungește în perioada următoarea cu Bayern. 

    Sumele vehiculate în jurul tuturor acestor jucători ne demonstrează că Arsenal nu mai este în stadiul în care dorește să-și întărească lotul: Mikel Arteta și noul director sportiv, Andrea Berta sunt în căutare de jucători de top care pot se pot impune direct în primul unsprezece.

    Nu este exclus ca jucători de lot să vină de-a lungul verii dacă unul dintre fotbaliștii anterior menționați vor fi vânduți, dar pentru moment Arsenal se interesează doar de un portar de rezervă pentru David Raya. După ce l-au ratat Joan García de la Espanyol, ce va pleca la rivala Barcelona, Arsenal pare că se reorientează către Kepa de la Chelsea.

    • Plecări: Tierney – Celtic (liber de contract), Jorginho – Flamengo (liber de contract), Nuno Tavares – Lazio, Marquinhos – Cruzeiro
    • Posibile plecări: Zinchenko, Trossard, Kiwior
    • Veniri: –
    • Posibile veniri: Sesko – Leipzig, Zubimendi – Real Sociedad, Kepa – Chelsea, Gyokeres – Sporting Lisabona
    Liverpool 🔴⚪
    Cele mai importante transferuri ale cormoranilor au fost pentru mulți fani prelungirile de contract semnate de Salah și Van Dijk.

    „Orice s-ar întâmpla în ceea ce privește plecările și sosirile de jucători, cred că va fi o vară importantă.”

    Acesta era mesajul lui Van Dijk pentru fanii lui Liverpool după meciul cu West Ham de la jumătatea lunii aprilie. Faptul că la puțin timp după, atât Van Dijk, cât și Mohamed Salah, au semnat prelungirile de contract nu a făcut decât să confirme planurile mari pentru următoarele luni ale echipe de pe Anfield, care cu siguranță au cântărit semnificativ în deciziile celor doi jucători. 

    Vara aglomerată a început deja

    Promisiunea pe care Van Dijk o făcea în numele conducerii pare să se vadă deja: Liverpool a anunța deja venirea lui Jeremy Frimpong și se află în discuții avansate pentru Kerkez și Wirtz, a cărui potențială sumă de transfer de peste 130 de milioane de euro ar reprezenta un record nu doar pentru Liverpool, ci pentru istoria Premier League.

    Ultimele luni ale sezonului 2024/2025 au demonstrat clar nevoia lui Arne Slot de a avea un lot mai competitiv, iar alegerea clubului de a nu transfera jucători noi de mai bine de 18 luni, cu excepția lui Chiesa, înseamnă că Liverpool are capacitatea financiară să investească în această vară cel puțin 200 de milioane pentru a-și îmbunătăți echipa, fără să luăm în calcul vor strânge din vânzărea de jucători.

    Pe lângă Frimpong, Wirtz și Kerkez, există zvonuri că Liverpool este în căutarea unui vârf, cu Ekitike și Sesko printre cei pentru care cormoranii deja arată interes. Scouserii cercetează piața și pentru un fundaș central tânăr, dar și pentru un potențial mijlocaș de profil defensiv. Orice transfer pe aceste poziții pare să fie direct legat de eventuale plecări ale unor fotbalitși aflați deja în lotul echipei. 

    Momentul despărțirilor

    Și se pare că mai mulți dintre jucătorii care evoluează de câțiva ani pe Anfield sunt de vânzare în această vară. Trent Alexander Arnold a dat deja startul despărțirilor, iar Kelleher l-a urmat la puțin timp după, transferul său la Brentford fiind confirmat chiar zilele trecute. Harvey Elliot, Jarell Quansah și Darwin Nunez sunt alți jucători care nu par să facă parte din planurile de viitor ale lui Arne Slot. 

    Există posibilitatea și pentru Luis Diaz sau Cody Gakpo să părăsească Anfield, dar interesul arătat pentru cei doi (de Barcelona și Al Nasr pentru Luis Diaz, respectiv de Bayern pentru Gakpo) trebuie să vină cu o sumă de transfer pe măsură. Liverpool  nu doar că nu are nicio presiunea financiară pentru a-i vinde, dar o face doar pentru suma dorită, și dacă există un potențial înlocuitor care poate să vină pe Anfield încă din această vară.

    • Plecări: Trent Alexander Arnold – Real Madrid (liber de contract, 10 milioane plătite pentru a juca în de luna aceasta la Campionatul Mondial al cluburilor), Kelleher – Brentford
    • Posibile plecări: Nunez, Elliot, Quansah, Luis Diaz
    • Veniri: Jeremy Frimpong – Bayer Leverkusen, Giorgi Mamardashvili – Valencia (cumpărat din vara lui 2024)
    • Posibile veniri: Florian Wirtz – Bayer Leverkusen, Milos Kerkez – Bournemouth
    Fulham ⚪ ⚫
    Fulham speră să-l convingă pe Marco Silva să rămână și în sezonul următor la club.

    Încep investițiile așteptate de fani? 

    Principalul avantaj al lui Fulham în acest moment este faptul că a scăpat de statutul de „yo-yo club”, după ce ani la rândul a oscilat între Championship și Premier League. Aflată la al treilea sezon la rând în prima divizie, Fulham are posibilitatea financiară să schimbe abordarea prudentă din ultimele sezoane și să investească mai mult în jucătorii care vin pe Craven Cottage. 

    Începând cu acest sezon, Fulham nu mai include în raportările financiare anul petrecut în Championship, ceea ce le oferă o marjă mai mare de pierderi permise. În plus, clubul a inaugurat recent noua tribună, care va crește semnificativ veniturile în sezonul 2024-2025 și, mai ales, în anii următori.

    Stabilitatea financiară din ultimele trei sezoane și veniturile crescute din meciurile de acasă indică că Fulham va încerca să crească calitatea jucătorilor pe care Marco Silva îi are la dispoziție.

    Totul depinde de Silva

    Poate cel mai important obiectiv pentru Fulham este să-l păstreze pe antrenorul Marco Silva, care atrage interesul mai multor cluburi din Anglia și Europa, inclusiv Tottenham sau Juventus.

    Pentru a continua pe Craven Cottage, așteptările antrenorului sunt probabil să primească întăriri în această vară, mai ales în atac, unde Fulham are nevoie de jucători pe toate pozițiile pentru a crea concurență. Ricardo Pepi de la PSV și Rafa Silva de la Benfica sunt printre jucătorii monitorizați de Fulham, dar pentru moment clubul nu a făcut vreo ofertă și încă studiază piața.

    Presa indică că londonezii ar dori și un om în plus la mijloc, dar nu există deocamdată niciun nume vehiculat. În apărare, Fulham va face transferuri doar dacă pleacă un jucător din actualul lot, dar nu caută activ să îmbunătățească această zonă a echipei. 

    Nucleul echipei rămâne același

    Continuitatea este probabil o altă cerință a lui Silva pentru a continua și explică probabil liniștea din jurul clubului despre eventuale transferuri. Prioritatea lui Fulham pare să fie deocamdată să stabilească cine rămâne și cine pleacă de la echipă, înainte să aducă alți jucători. 

    Cairney și Tete au semnat deja prelungi de contract, în timp ce Harry Wilson este în discuții pentru a rămâne dincolo de 2026 la echipă. La polul opus, brazilienii Willian și Carlos Vinicius vor pleca la finalul lunii liberi de contract, lucru care indică dorința clubului de a-și întineri atacul.

    Fulham rămâne deocamdată rezervată, așteptând decizia finală din partea lui Marco Silva înainte să înceapă să construiască echipa pentru noul sezon. 

    • Posibile veniri: Rafa Silva – Benfica, Ricardo Pepi – PSV
    • Plecări: Willian, Carlos Vinicius – Liberi de contract 
    • Posibile plecări: – 
    • Veniri: – 
    Crystal Palace 🔴 🔵
    Oliver Glasner a reușit să aducă primul trofeu din istoria clubului pe Selhurst Park.

    Forțați să aștepte

    Vara începe cu emoții pentru Palace: UEFA verifică dacă echipa poate juca în Europa League, deoarece unul dintre acționarii clubului, John Textor, are și investiții la Olympique Lyon.

    Dincolo de acest aspect, proaspăta câștigătoare a FA Cup are resursele necesare pentru a-și întări lotul astfel încât să facă față la un sezon care să includă și o campanie europeană. Problema este că rezultatele bune ale lui Palace au atras inevitabil atenția mai multor echipe pentru jucătorii vulturilor. Eberechi Eze, Marc Guehi, Adam Wharton și Jean-Philippe Mateta sunt fotbaliștii cu cele mai mari șanse să părăsească clubul în această vară.

    Șansele ca toți să plece sunt foarte mici, dar plecarea oricăruia dintre ei va obliga Palace să investească o sumă importantă într-un eventual înlocuitor.  Astfel, poate fi de înțeles dacă cei de pe Selhurst Park au o abordare mai prudentă în prima parte a verii, până sunt siguri de cine va rămâne la club.

    Nevoia de un lot mai numeros

    Indiferent de cine pleacă, obiectivul lui Palace este clar acela de a-și întări lotul prin jucători care pot să dubleze fotbaliștii de bază din acest sezon și să asigure că echipa rămâne sigură pe poziția sa în Premier League, în același timp în care ajunge cât mai departe în Europa.

    Apărarea pare să fie departamentul principal unde Oliver Glanser caută noi jucători, mai ales în flancul stâng unde au nevoie de cineva care poate să-l acopere pe Tyrick Mitchell. De asemenea, ținând cont de sistemul folosit, probabil unul sau chiar doi fundași centrali vor fi aduși pentru a asigura că lotul face față presiunii unei campanii europene. 

    Mai există nevoia de a se întări cu un mijloc ofensiv pe poziția lui Eze, mai ales dacă acesta va părăsi Selhurst Park. Singurul nume vehiculat momentan fiind Mateus Fernandes de la Southampton. 

    La capitolul plecări, Joel Ward și Jeffrey Schlupp au părăsit deja clubul ca jucători liberi de contract, iar Odsonne Edouard pare să fie pe lista de transferuri. Cei trei au adunat sub 400 de minute jucate în toate competițiile din acest sezon, așa că plecarea lor nu reprezintă o pierdere importantă, ci mai degrabă o oportunitate de a elibera bugetul de salarii pentru posibile transferuri. 

    • Plecări: Joel Ward, Jeffrey Schlupp – Liberi de contract 
    • Posibile plecări: Odsonne Edouard
    • Veniri: – 
    • Posibile veniri: Mateus Fernandes – Southampton
    Everton ⚪ 🔵
    Everton își dorește o echipă pe măsura stadionului de pe care vor juca din sezonul următor. La fel ca noua arenă, asta înseamnă investiții uriașe

    La vremuri noi, tot Moyes

    Echipa de pe Goodison Park Hill Dickinson Stadium va avea probabil cea mai aglomerată vară dintre toate echipele din Premier League. 

    Vestea bună este că Everton poate să cheltuiască din nou o sumă importantă în construirea unei echipe competitive după aproape 5 ani de zile în care s-a luptat să reducă investițiile uriașe dintre 2016 și 2020. 

    Pe lângă anii financiari dificili care o să dispară după 30 iunie din raportările PSR, Everton se va muta din toamnă într-un nou stadion, care va ridica considerabil veniturile echipei. 

    Forma bună pe care caramelele au avut în a doua parte a sezonului sub David Moyes aduce un motiv în plus pentru care fanii lui Everton pot să fie entuziasmați de un nou sezon după foarte mult timp. 

    Restart total

    Misiunea lui Moyes nu o să fie deloc una ușoară. Clubul a confirmat deja că Ashley Young, Asmir Begovic, Abdoulaye Doucouré, Mason Holgate și Joao Virginia vor părăsi echipa drept liberi de contract. Neal Maupay se alătură plecărilor după ce Marseille a plătit aproximativ 4 milioane de euro pentru el. 

    În rest, Jack Harrison, Jesper Lindstrom, Orel Mangala și Armando Broja, împrumutați anul trecut de Everton, se vor întoarce fiecare la echipele lor. 

    Și lucrurile nu se termină aici: Dominic Calvert-Lewin, Michael Keane, Idrissa Gueye și Seamus Coleman sunt alți jucători care la finalul lui iunie devin liberi de contract. Everton se află în negocieri cu fiecare dintre ei, dar este posibil ca cel puțin un nume să mai părăsească echipa în această lună. 

    Cu alte cuvinte, nu mai puțin de 10 jucători din lotul folosit de David Moyes în acest sezon vor părăsi clubul într-un interval de doar câteva săptămâni. 

    Trebuie să investească inteligent

    Chiar dacă din punct de vedere financiar Everton stă cel mai bine din epoca post-COVID, clubul tot trebuie să fie precaut. Numărul foarte mare de plecări înseamnă că David Moyes trebuie să facă un compromis între cantitate și calitate în această vară. 

    Negocierile încă în desfășurare cu jucătorii aflați la final de contract și raportarea PSR o opresc pe Everton din a face prea multe transferuri în această lună, singura confirmare fiind venirea lui Carlos Alcaraz de la Flamengo, după ce a fost împrumut pe Goodison în primele 6 luni din 2025.

    Următoarele transferuri vor veni, și probabil repede, după data de 1 iulie. Singurul nume despre care se discută serios momentan este Ben Doak de la Liverpool, împrumutat anul trecut la Middleborough. Alte posibile veniri sunt Hume de la Sunderland sau O’Riley de la Brighton, dar nu există un interes oficial din partea lui Everton pentru moment. 

    • Plecări:  Ashley Young, Asmir Begovic, Abdoulaye Doucouré, Joao Virginia – Liberi de contract, Neal Maupay – Marseille
    • Posibile plecări:  Dominic Calvert-Lewin, Michael Keane, Idrissa Gueye, Seamus Coleman, Mason Holgate – liber de contract
    • Veniri: Carlos Fernandes – Flamengo
    • Posibile veniri: Ben Doak – Liverpool
    West Ham 🟣🔵
    West Ham vrea să revină în lupta pentru cupele europene și speră că se vor putea baza pe căpitanul Bowen să fie liderul unui lot reîmprospătat.

    Restart

    West Ham este departe de performanțele la care te-ai așteptat de la o echipă care a investit o sumă netă de peste 300 de milioane de euro în ultimele 4 sezoane.

    Dacă trofeul UEFA Conference League din urmă cu trei sezoane rămâne o performanță istorică, rezultatele interne din ultima perioadă sunt cel puțin dezamăgitoare: locul 14 în 2023, locul 9 în 2024 și, din nou, locul 14 în campionatul abia încheiat.

    Londonezii trebuie așadar să aducă schimbări majore în actualul lot, atât pentru a stabiliza situația financiară a clubului, dar și pentru a întineri lotul. Primul pas a fost făcut prin aducerea lui Graham Potter, un antrenor cunoscut din perioada Brighton, când a construit o echipă de prima jumătate a clasamentului cu resurse mult mai mici decât cele pe care le are la dispoziție pe London Stadium.

    Primul pas: plecări masive

    Toate discuțiile din presa britanică despre planurile lui West Ham încep cu aceeași frază: trebuie să vândă înainte să poată să cumpere. Două sezoane la rând fără fotbal european înseamnă că londonezii nu pot să mai mențină lotul numeros pe care-l au acum la dispoziție, mai ales bugetul de salarii cu care acesta vine. 

    Deciziile dificile au început deja: Vladimír Coufal, Lukasz Fabianski, Danny Ings și Aaron Cresswell au părăsit West Ham ca jucători liberi de contract, cu Michail Antonio probabil să-i urmeze. Mai departe, conducerea londonezilor pare că o să caute să vândă mai mulți fotbaliști care nu fac parte din planurile de termen lung ale clubului: Maxwel Cornet, Emerson Palmieri, Konstantinos Mavropanos, Guido Rodriguez și Edson Alvarez.

    Dintre numele mari, plecarea lui Mohammed Kudus este aproape sigură, rămâne de văzut doar care va fi destinația pentru fotbalistul pentru care West Ham speră să obțină cel puțin 80 de milioane de euro. Foarte important, Jarrod Bowen are șanse mari să rămână cel puțin încă un sezon la echipă, la fel cum este cazul și lui Lucas Paqueta.

    Nu mai vin nume mari

    Dacă în sezoanele precedente West Ham a adus jucători consacrați precum Paqueta, Kudus, Fullkrug, Aaron Wan-Bissaka sau James Ward-Prowse, vara aceasta pare că vor căuta un profil diferit de fotbalist. Prioritatea clubului este întărirea ofensivei, cu James McAtee și Mario Stroeykens de la Anderlecht printre cei de care West Ham pare interesată. Tot din Belgia, West Ham speră să-l aducă pe mijlocașul lui Club Brugge, Raphael Onyedika. 

    Totodată, West Ham va încerca să compenseze eventualele plecări din linia de mijloc cu jucători mai tineri și mai dinamici. Ținând cont de bugetul limitat, este de așteptat ca Graham Potter să primească întăriri din Championship – fotbaliști mai ieftini, pe care să-i poată forma și transforma în titulari. Chris Rigg de Sunderland, Sydie Peck de la Sheffield United sau Hayden Hackney de la Middlesbrough sunt printre tinerii monitorizați de londonezi. 

    O ultimă poziție în care Graham Potter are nevoie de întăriri este cea de portar, unde clubul monitorizează situația lui Noah Atubolu de la Freiburg, dar și a unor goalkeeperi cu mai multă experiență în Premier League, precum Robert Sanchez de la Chelsea sau Aaron Ramsdale de la Southampton. 

    Singurul transfer făcut momentan de West Ham este Jean-Claire Todibo, cumpărat de la Nice după ce a fost împrumutat pe London Stadium în sezonul 24/25. 

    • Plecări: Vladimír Coufal, Lukasz Fabianski, Danny Ings, Aaron Cresswell – liberi de contract
    • Posibile plecări: Michail Antonio, Mohammed Kudus
    • Veniri: Jean-Claire Todibo – Nice
    • Posibile veniri: Mario Stroeykens – Anderlecht, Raphael Onyedika – Club Brugge, Robert Sanchez – Chelsea
    Manchester United 🔴🟡
    Ruben Amorim și-a setat singuri niște așteptări mari în sezonul următor. Poziția sa la club va fi pusă sub semnul întrebării dacă rezultatele tot nu apar în primele luni din 25/26

    A șasea oară este cu noroc? 

    Este nevoie poate de un blog separat doar pentru a discuta despre problemele lui Manchester United din afara terenului. În această vară clubul își propune un reset complet și pune din nou toată responsabilitatea pe umerii managerului, așa cum a făcut-o cu David Moyes, Louis Van Gaal, Jose Mourinho, Ole Gunnar Solskjaer sau Erik ten Hag. 

    La fel ca predecesorii săi, Ruben Amorim trebuie să construiască o echipă care să livreze rezultate imediate, în ciuda situației financiare incerte, conflictului dintre fani și conducere, și în general în jurul unei atmosfere sumbre care plutește deasupra Old Trafford de câțiva ani buni.

    În ciuda tuturor acestor lucruri, United pare capabilă să respecte toate regulile financiare, ba chiar să aibă bugetul necesar pentru a investi în transformarea lotului într-unul capabil să joace în celebrul sistem 3-4-2-1 al lui Amorim. 

    Atacul este prioritatea 

    Din cele 17 echipe rămase în Premier League în acest sezon, United a avut al doilea cel mai slab atac, cu doar 44 de goluri marcate în 38 de partide (Everton a avut 42, dar a încasat și cu 10 goluri mai puțin, motiv pentru care a și terminat cu 6 puncte peste United).

    Nu este deci de mirare că prioritatea lui Amorim este să-și întărească ofensiva. Transferul lui Matheus Cunha a fost deja confirmat la începutul lunii iunie, iar aducerea lui Bryan Mbeumo pare doar o problemă de timp. Împreună, cei doi vor costa clubul aproape 150 de milioane de euro. 

    Dar Amorim pare că nu vrea să se oprească aici și vrea să mai aducă în această vară și un vârf în spatele căruia Mbeumo și Cunha să poată să opereze. Gyokeres este clar favoritul fostului antrenor de la Sporting Lisabona, care și-ar dori să reia colaborarea excelentă pe care cei doi au avut-o acolo. Victor Osimhen, Aleksandar Mitrović sau Goncalo Ramos sunt alte nume despre care se vorbește în această perioadă pe Old Trafford, și pe bună dreptate, întrucât  toți s-ar încadra în profilul de vârf pe care-l caută Amorim. (ținta inițială era Delap, dar acesta a ales Chelsea)

    Restul depinde de cine pleacă

    Pe lângă jucătorii ofensivi, Amorim ar prefera fotbaliști de bandă care nu sunt atât de mult fundași laterali clasici, ci care se concentrează mai mult pe incursiuni în ultimul sfert al terenului, asemănători cu modelul celor de la Inter, de exemplu. Un mijloc central dinamic, de tip box-to-box, dar și un portar care să ofere mai multă siguranță sunt alte poziții de pe lista de dorințe al lui Amorim. 

    Dacă banii plătiți pentru Mbeumo și Cunha sunt deja disponibili în club, așa cum arată și rapiditatea cu care aceste transferuri au fost finalizate, aducerea oricărui alt jucător depinde mai întâi de cine pleacă. Eriksen, Evans și Lindelof au părăsit deja echipa și au mai eliberat puțin bugetul de salarii. 

    Dar United caută să scape de mai mulți jucători și să genereze bani pentru alte eventuale transferuri, iar zvonurile arată că diavolii sunt pregătiți să primească oferte pentru aproape orice jucător din lot. Marcus Rashford, Tyrell Malacia, Antony și Jaden Sancho sunt primii pe listă, fiind împrumutați încă sezonul trecut. 

    Hojlund, Garnacho și Onana par că nu mai sunt doriți de Amorim în lot, dar este posibil ca și alte nume să părăsească clubul până la începerea noului sezon.

    • Plecări:  Eriksen, Evans și Lindelof – liberi de contract
    • Posibile plecări: Marcus Rashford, Tyrell Malacia, Antony, Jaden Sancho, Hojlund, Garnacho și Onana
    • Veniri: Matheus Cunha – Wolves
    • Posibile veniri: Mbeumo – Brentford, Gyokeres – Sporting Lisabona
    Wolverhampton ⚫ 🟡
    Vitor Pereira a cucerit rapid orașul și clubul din Wolverhampton. (Photo by Jack Thomas – WWFC/Wolves via Getty Images)

    La fel ca United – toții bani pe antrenor și sistemul de 3-4-2-1

    Chiar dacă are mai puțin de 6 luni pe banca lui Wolves, Vitor Pereira este probabil cel mai iubit om din Wolverhampton. Apreciat de jucători, fani și mai ales patron, antrenorul portughez pare că s-a transformat într-o perioadă scurtă dintr-o soluție de criză pentru lupi în principalul factor de decizie pentru viitorul echipei de pe Molineux Stadium.

    Dincolo de zvonurile care spun că Wolves este pregătită să investească masiv în echipă în această vară, mai ales după plecările mai multor fotbaliști de bază, clubul a anunțat la începutul lunii iunie că directorul sportiv Matt Hobbs va părăsi postul pe care l-a ocupat în ultimii doi ani și jumătate. 

    Pe termen scurt, asta înseamnă că managerul Vitor Pereira va avea un cuvânt mult mai puternic de zis în ceea ce privește venirile din această vară, ceea ce demonstrează încrederea pe care cei de la Fosun International, conglomeratul chinez care deține cea mai bună parte din club și responsabilii de toate deciziile majore din jurul echipei, o au în managerul portughez. 

    După două sezoane consecutive în care Wolves s-a bazat mai mult pe a vinde jucători, clubul pare că are stabilitatea financiară pentru a investi în reconstruirea unui lot, mai ales pentru a acoperi golurile lăsate în primul 11 de plecările unor jucători cheie. 

    Plecări importante

    În ciuda tuturor acestor lucruri, vara a început cu vești nu foarte bune pentru Pereira: Matheus Cunha, cel mai bun jucător al echipei, a părăsit deja clubul pentru a juca pe Old Trafford, iar Ait-Nouri, o altă vedetă a celor de la Wolves, este foarte aproape să se alăture lui Cunha în Manchester, dar de partea albastră a orașului. 

    Pablo Sarabia și Craig Dawson, chiar dacă nu titulari de bază, sunt alți doi jucători care vor părăsi echipa ca liberi de contract, în ciuda faptului că amândoi au jucat peste 1.000 de minute în acest sezon în toate competițiile, deci erau doi fotbaliști de lot importanți. 

    Pe lângă cei de mai sus, Pereira pare dispus să vândă și alți jucători care nu fac parte din planurile sale de viitor: Hwang, Tommy Doyle, Boubacar Traore, dar și recent împrumutații Fabio Silva și Goncalo Guedes sunt printre numele pentru care Wolves speră să primească cât mai multe oferte. Nelson Semedo este un alt fotbalist care are șanse mari să plece la finalul lunii iunie. Negocierile pentru prelungirea contractului care expiră la 30 iunie, deocamdată stagnează, deci șansele ca acesta să joace și la anul viitor pe Molineux scad cu fiecare zi. 

    Atacul – prioritatea principală

    Plecările lui Cunha, Sarabia și potențialele despărțire de Hwang, Silva și Guedes îi obligă pe cei de la Wolves să investească masiv în ofensivă. Singurul atacant de bază care va rămâne în lot este Jørgen Strand Larsen, pentru care Wolves va activa cu siguranță clauza de cumpărare după ce a fost împrumutat anul trecut. 

    Prioritatea lui Pereira este să aducă cel puțin doi fotbaliști de atacant care să joace în spatele atacantului norvegian în sistemul său de 3-4-2-1. Yuri Alberto de la Corinthians este singurul nume vehiculat până acum, brazilianul fiind aproape să semneze chiar din iarnă. Dacă Ait-Nouri și Semedo vor pleca, Wolves trebuie să găsească și doi jucători de bandă capabili să intre direct în primul 11, lucru deloc ușor mai ales în sistemul folosit de antrenorul portughez. 

    În ciuda faptului că există și alte poziții unde Pereira are nevoie de întăriri (fundaș central stânga, mijloc de închidere, un atacant care să-i facă concurență lui Larsen), nu există niciun interes confirmat în acest moment. Singurele zvonuri pe care le-am putut observa în această perioadă sunt în jurul Guessand de la Nice sau Hume de la nou-promovata Sunderland. 

    Așteptările generale sunt ca Wolves să înceapă perioada de transferuri după 1 iulie, în noul ciclul financiar 2023-2026, deci chiar dacă există interes în această perioadă, cei de pe Molineux vor încerca să nu atragă prea multă atenție asupra lor până atunci. 

    • Plecări:  Pablo Sarabia, Craig Dawson- liberi de contract, Matheus Cunha – Manchester United
    • Posibile plecări: Nelson Semedo – liber de contract, Ait-Nouri – Manchester City, Hwang, Tommy Doyle, Boubacar Traore, Fabio Silva, Goncalo Guedes
    • Veniri: Jørgen Strand Larsen – Celta Vigo
    • Posibile veniri: Yuri Alberto – Corinthians, Guessand – Nice
    Tottenham ⚪
    Chiar dacă a adus primul trofeu din 2008 încoace și o calificare în Champions League pentru Spurs, Postecoglou a fost demis la începutul lunii iunie.

    Vremuri tulburi

    În ciuda faptului că au câștigat finala Europa League în fața lui Manchester United, situația lui Tottenham este poate mai incertă ca oricând, cel puțin în epoca conducerii sub Daniel Levy. Astfel, discuțiile din această perioadă despre Tottenham sunt mai mult la nivelul viziunii de viitor pe care o are echipa, decât ținte concrete pe piața transferurilor

    Concedierea lui Ange Postecoglou lasă clubul cu numeroase semne de întrebare, într-o perioadă în care multe cluburi deja încep să-și contureze planurile pentru următor sezon. Venirea unui nou antrenor va aduce clar un nou stil de joc și de conducere, în care viitorul manager va avea nevoie de timp în primul rând pentru a decide care sunt jucătorii din actualul lot pe care vrea să se bazeze în continuare. 

    Indiferent de cine va veni, cunoaștem câteva lucruri: 

    1. Tottenham vrea de la noul antrenor să lucreze în continuare cu jucătorii tineri aduși vara trecută și să-i integreze în echipă
    2. Există resursele financiare pentru a investi în lot, dar Levy a fost mereu prudent în a arunca cu prea mulți bani într-o singură fereastră de transferuri
    3. Prioritatea este crearea unui lot echilibrat pe care se pot baza să joace din 3 în 3 zile. Asta înseamnă, pe lângă noi jucători și vânzarea unor fotbaliști care au fost constant accidentați în sezoanele precedente

    Cine va pleca exact și care sunt pozițiile pe care caută întăriri încă nu se știe exact. În funcție de sistemul și așteptările noului antrenor, Spurs va lua aceste decizii cel mai repede începând cu luna iulie. Probabil Tottenham va fi o echipă activă mai ales în a doua jumătate a verii, după ce echipa poate fi evaluată după o perioadă de pregătire cu noul staff tehnic. 

    Întăriri în centrul defensivei și jucători pe picior de plecare

    Chiar dacă situația clubului este una incertă în acest moment, Tottenham a efectuat primele transferuri din această vară. Spurs și-a asigurat centrul defensivei prin cumpărarea lui Danso de la Lens, după împrumutul inițial din vară, la care se adaugă și tânărul fundaș de doar 18 ani, Luka Vuskovic, adus de la Hajduk Split. 

    Pe lângă cei doi, veteranul Ben Davies și-a prelungit contractul pe încă un an. Astfel, echipa londoneză pare că și-a asigurat unul din compartimentele în care au avut cel mai mult de suferit sezonul trecut. Spre deosebire de Davies, Fraser Forster și Sergio Reguilon nu au semnat un contract nou și vor părăsi clubul la finalul lunii. 

    Principala problemă în această vară pare să fie dorința lui Romero, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, de a pleca către un club din Spania, posibil Atletico Madrid. În schimb, vestea bună este că argentinianul este singurul fotbalist pe care Spurs s-ar putea vedea nevoită să-l vândă în ciuda dorințelor clubului. 

    Mai există și alte nume care ar putea pleca în această vară, printre ele Solomon, Richarlison, Bissouma sau Bentancur, dar aceștia sunt jucători de care Spurs ar fi mai mult decât dispusă să se despartă pentru suma corectă. Pierre-Emile Højbjerg a fost vândut deja către Marseille pentru 20 de milioane, dar plecare sa, alături de posibila despărțire de Bissouma și/sau Bentancur indică faptul că londonezii ar avea nevoie de un nou mijlocaș cu profil defensiv pentru sezonul următor. 

    O altă zonă în care Levy va căuta să aducă întăriri pentru noul antrenor este cu siguranță cea de atacant central, Wissa fiind printre numele vehiculate în lunile precedente, dar fără vreo noutate de la terminarea campionatului. Așa cum este cazul și pentru alte roluri, cei de la Tottenham așteaptă venirea noului manager și pentru a stabili profilul de jucători pe care-l caută. Concret, clubul trebuie să hotărască dacă vara aceasta vor continua să aducă jucători tineri, așa cum au început sub Postecoglou, sau vor cădea de acord că echipa are nevoie de mai multă experiență, cel puțin pentru moment. 

    Thomas Frank și misiunea sa imposibilă

    Favoritul pentru a fi succesorul lui Postecoglou este Thomas Frank, actualul antrenor al lui Brentford. Rezultatele danezului cu o echipă precum Brentford sunt impresionante, iar toți cei care au lucrat cu el sunt impresionați de modul de lucru al antrenorului.

     Cu toate acestea, Frank este un antrenor fără experiență la un club mare, dar mai important, fără experiența participării în cupele europene. Capacitatea de a pregăti o echipă ce joacă din 3 în 3 zile i-a pus probleme mari lui Spurs sezonul trecut și este în general o situație dificilă pentru orice club în contextul unui calendar fotbalistic din ce în ce mai aglomerat, în care mulți jucători se accidentează de-a lungul sezonului. Din acest punct de vedere, Thomas Frank va avea o provocare cu care nu s-a mai confruntat până acum.

    Dincolo de acest aspect, Frank va fi întâmpinat de un lot foarte nemulțumit de plecarea lui Postecoglou. Astfel, el va avea misiunea de a câștiga încrederea grupului și de a reforma spiritul de echipă, în același timp în care va fi nevoti să ia decizii dure și să renunțe la fotbaliștii care nu se potrivesc stilului său.

    • Plecări:  Pierre-Emile Højbjerg – Olympique Marseille, Fraser Forster, Sergio Reguilón – liberi de contract
    • Posibile plecări: Richarlison, Manor Solomon, Cristian Romero
    • Veniri: Kevin Danso – Lens, Luka Vuskovic – Hajduk Split
    • Posibile veniri: – 
    Leeds United 🟡⚪
    Campioni cu premeditare: Leeds a devenit campioană în Championship din postura de club cu cele mai mari venituri din istoria competiției.

    Investiții de Premier League

    La fel ca orice alt club nou-promovat, Leeds caută să se întărească în toate departamentele în această vară. Spre deosebire de celelalte două formații care au urcat în Premier League, Leeds pare că are și bugetul necesar să asigure nu doar cantitatea, dar și calitatea fotbaliștilor care vor veni pe Elland Road. 

    49ers Enterprises, deținătorii clubului, vor să transforme Leeds într-o formație constant prezentă în Premier League, dovadă fiind și dorința lor de a investi în dezvoltarea masivă a stadionului, ducând Elland Road de la 37.000 la 56.000 de locuri. Proiectul este într-un stadiu avansat, dar construcțiile efective vor începe cel mai probabil peste un an. 

    Având în vedere suma uriașă necesară pentru dezvoltarea stadionului, este de așteptat ca bugetul echipei pentru transferuri să fie direct proporțional pentru a asigura rămânerea echipei în Premier League. 

    Priorități clare 

    Spre deosebire de alte echipe nou-promovate, Leeds dispune deja de un lot numeros, cu jucători experimentați în Premier League, iar așteptările sunt ca formația lui Daniel Farke să aducă fotbaliști cu experiență la acest nivel, capabili să ridice valoarea primului 11.

    Prioritatea pare să fie în acest moment găsirea unui portar care să devină titularul echipei, după ce Meslier a avut mai multe erori în Championship și are chiar șanse mari să părăsească clubul. Nick Pope, portarul lui Newcastle, este varianta cea mai probabilă în acest moment, mai ales dacă Trafford de la Burnley va ajunge pe St. James Park. 

    Următoarea prioritate pentru Leeds va fi probabil aducerea unui atacant care să-i facă concurență lui Joel Piroe, golgheterul echipei din sezonul trecut. Patrick Bamford a suferit mai mult accidentări în ultimii ani, și chiar dacă va rămâne la echipă, antrenorul Daniel Farke își va dori probabil un vârf care să poată să fie constant în lotul de meci. Rodrigo Muniz de la Fulham este unul dintre jucătorii de la care Leeds s-a interesat deja, cu Nikola Krstović de la Lecce un alt nume pe lista posibilelor variante în ofensivă. 

    Pe lângă asigurarea calității în ambele careuri, Leeds va mai căuta probabil să-și întărească lotul cu un fundaș central și un mijloc ofensiv, dar deocamdată nu există un interes concret pentru un jucător pentru una dintre aceste poziții, deși se vehiculează numele lui Sean Longstaff de la Newcastle și Japhet Tanganga de la Millwall. 

    Înlocuirea plecărilor

    În ciuda ambițiilor conducătorilor, vara lui Leeds a început cu câteva plecări foarte importante: Manor Solomon și-a încheiat împrumutul de la Spurs, Rasmus Kristensen a plecat la Eintracht Frankfurt și Junior Firpo încă nu a semnat un nou contract, deci probabil va pleca liber de contract la finalul lunii. Asta înseamnă că Farke trebuie să găsească atât un jucător ofensiv de bandă, cât și înlocuitori pentru ambele flancuri din apărare. 

    Bugetul echipei depinde mult și de jucătorii care vor mai pleca. L-am menționat deja pe Meslier, dar clubul speră că va reuși să-l vândă și pe Jack Harrison, întors de la Everton, așa cum speră să vândă alți fotbaliști din lot care au prins puține minute în Championship. 

    Dacă nu reușesc să strângă fonduri suficiente pe cei de mai sus, Leeds va fi probabil nevoită să accepte oferte și pentru Pascal Struijk sau Wilfried Gnonto, vedetele echipei, pe care ar putea încasa sume mari având în vedere și vârsta lor tânără. 

    • Plecări:  Rasmus Kristensen – Eintracht Frankfurt
    • Posibile plecări: Ilan Meslier, Jack Harrison, Junior Firpo
    • Veniri: – 
    • Posibile veniri: Rodrigo Muniz, Nick Pope
    Burnley 🔵🟣
    James Trafford, selecționat la națională chiar și din liga a doua, va părăsi cel mai probabil Turf Moore vara aceasta.

    O vară liniștită până acum

    Scott Parker a reușit să o aducă pe Burnley în Premier League după doar un an de pauză, având cea mai bună apărare din istoria Championship: doar 16 goluri primite în 46 de meciuri, niciodată mai mult de un gol pe meci.

    Este așadar de la sine înțeles că prioritatea clubului este să-și asigure că cea mai mare parte dintre jucătorii care au făcut parte din lot în Championship vor continua și în Premier League. Dincolo de acest aspect, nu există alte zvonuri în această perioadă despre eventuale veniri, deși cu siguranță echipa va aduce jucători pe toate pozițiile pentru a avea mai multă experiență. 

    Posibila vânzare a lui Trafford pe o sumă de minim 30 de milioane către Newcastle poate să fie startul campaniei de transferuri, fără ca alți jucători din lot să atragă interes pe sume asemănătoare.

    Păstrarea lotului actual

    Chiar dacă momentan nu există discuții pentru ca nume noi să vină pe Turf Moor, Burnley a investit deja peste 40 de milioane de euro pentru a transforma împrumuturile lui Bashir Humphreys, Marcus Edwards, Jaidon Anthony și Zian Flemming în transferuri definitive. Mai mult, recent, conducerea clubului i-a făcut o ofertă de prelungire a contractului căpitanului Josh Brownhill.

    În schimb, James Trafford pare că este deja în discuții avansate cu cei de la Newcastle, asta după și vara trecută a fost la un pas să rămână în Premier League. Deocamdată nu există vreun posibil înlocuitor pentru el sau vreun alt nume despre care Burnley ar putea fi interesată. 

    Fundașul central Maxime Estève este un alt fotbalist care a atras atenția mai multor echipe din Europa și care are poate șansele să primească mai multe oferte în lunile ce urmează. Dacă o astfel de ofertă vine, Burnley trebuie să-l convingă să rămână dacă vrea să-și păstreze defensiva din sezonul precedent. Pentru moment, nu există o ofertă concretă pentru el sau pentru alt fotbalist, cu excepția lui Trafford.

    Favoriți (pentru mine) să rămână în Premier League

    Dacă reușesc să-și păstreze lotul și să aducă câteva îmbunătățiri în atac, Burnley are toate șansele să rămână în Premier League dacă luăm în considerare forma defensivă din sezonul trecut și experiența lui Parker în prima ligă. 

    • Plecări:  Nathan Redmond, Jonjo Shelvey – liberi de contract
    • Posibile plecări:James Trafford
    • Veniri: Bashir Humphreys – Chelsea, Marcus Edwards – Sporting Lisabona, Jaidon Anthony – Bournemouth și Zian Flemming – Millwall 
    • Posibile veniri: –
    Sunderland 🔴⚪
    Jobe Bellingham va urma traseul fratelui său către Borussia Dortmund. Plecarea sa aduce pentru Sunderland o sumă importantă pe care pot să o reinvestească într-un lot de Premier League

    O provocare uriașă

    Sunderland are de departe cea mai grea misiune. În urmă cu doar 3 sezoane promova din League One, iar acum să reușească să rămână în Premier League cu un lot tânăr. Dincolo de lipsa de experiență, Sunderland trebuie să echilibreze filosofia echipei de a avea un lot de jucători tineri, veniți din academia clubului, în același timp în care să reziste ofertelor pe care le primește pe tinerele sale vedete de la marile cluburi din Anglia și nu numai. 

    Cu siguranță că vor aduce mai mulți jucători noi în lot, dar bugetul lor este unul limitat: echipa de pe Stadium of Light trebuie să se încadreze în pierderi de maxim 39 de milioane de euro pentru a respecta regulile PSR, conform standardelor Championship, unde au evoluat în ultimii 3 ani.

    Plecări necesare

    Chiar dacă reglementările sunt mai stricte decât cele cu care trebuie să se conformeze restul cluburilor, Sunderland a reușit în ultimele sezoane să fie un club sustenabil, iar vânzările din acest sezon pentru Jobe Bellingham și Tom Watson pot să asigure un buget de transferuri prin care să aducă jucători pe toate pozițiile. 

    Pe lângă Bellingham și Watson, Chris Mepham și Salis Abdul Samed vor părăsi clubul după ce sezonul trecut au fost împrumutați, fiind împreună implicați peste 50 de meciuri. Alte oferte sunt așteptate pentru tânărul Chris Rigg și Trai Hume, dar rămâne de văzut dacă Sunderland va alege să-i păstreze pe aceștia sau să încaseze o sumă importantă care să-i ajute să se întărească pe alte poziții. 

    Mai durează până vin noi jucători

    La capitolul veniri încă nu există un interes concret pentru vreun jucător anume, dar se pare că echipa din nord-estul Angliei este dornică să-l aducă înapoi pe Jordan Henderson, cel care a jucat pe Stadium of Light între 2008 și 2011, și care cu siguranță ar aduce experiența de Premier League ce-i lipsește momentan lui Sunderland.

    Singurul transfer pe care l-a realizat în acest moment este achiziționarea permanentă a lui Enzo Le Fée, după ce acesta a fost împrumutat în iarnă de la AS Roma. 

    Transferurile lui Sunderland vor avea loc probabil târziu în vară, dacă ținem cont că abia la începutul lunii iunie au reușit să-și planifice calendarul cantonamentelor și amicalelor din vară. Timpul relativ scurt dintre promovare și primul meci în Premier League este un alt dezavantaj pe care cluburile ce urcă din Championship, mai ales prin play-off, trebuie să-l depășească. Dacă alte echipe pot să-și pregătească din timp politica de transferuri, Sunderland abia în această perioadă poate să înceapă să se gândească cum va cheltui veniturile extra dobândite odată cu promovarea. 

    • Plecări:  Tom Watson – Brighton, Jobe Bellingham – Borussia Dortmund
    • Posibile plecări: Chris Rigg, Trai Hume
    • Veniri: Enzo Le Fée – AS Roma
    • Posibile veniri: Jordan Henderson

    Mai multe detalii despre regulile financiare pe care trebuie să le respecte echipele din Premier League: https://jurnaldepremierleague.blog/2025/06/02/transferuri-premier-league-ce-trebuie-sa-stii-despre-regulile-de-profit-si-sustenabilitate-psr/

  • Europa: 5 explicații pentru victoria lui PSG din finala UCL

    Europa: 5 explicații pentru victoria lui PSG din finala UCL

    Paris Saint-Germain a reușit să câștige primul său trofeu Uefa Champions League în stil, la o diferență record de 5 goluri față de o echipă a lui Inter Milano care pare să fie acum, după ce am văzut deznodământul finalei, în antiteză cu tot ceea ce a construit Luis Enrique la PSG.

    Deși în finală nu s-a regăsit nicio echipă din Premier League, toate participantele din Anglia — Arsenal, Aston Villa, Liverpool și Manchester City — au fost eliminate de PSG. Așadar, merită analizat ce a făcut ca această echipă să domine cea mai dezechilibrată finală din istoria competiției și să rămânem la final cu întrebarea pe care cu siguranță Pep Guardiola, Arne Slot sau Mikel Arteta și-a pus-o urmărind finala de sâmbătă seara: cum poate fi învinsă formația lui Luis Enrique în sezonul următor?

    1. Intensitate și coordonare în pressing

    În ciuda avalanșei de goluri, elementul principal prin care PSG a reușit să anuleze complet tactica lui Inter este faza defensivă pregătită perfect de către Luis Enrique, în mod specific pressing-ul echipei. 

    Presiunea pusă pe echipa adversă a pornit chiar de la Dembele, cel mai avansat om al parizienilor. De-a lungul meciului, decarul lui PSG a sprintat constant în careul lui Inter atunci când mingea ajungea la Sommer, obligându-l pe portarul elvețian să trimită balonul în aut sau în zone supraaglomerate de PSG, care puteau să recupereze imediat.

    Motivul pentru care aceste pase lungi de la portar au fost de cele mai multe ori recuperate de către PSG vine din pressingul făcut de „linia a doua” a echipei lui Luis Enrique, unde de cele mai multe ori Hakimi sau Nuno Mendes au fost susținuți de către un coleg din mijloc pentru a bloca flancurile lui Inter. Astfel, Inter nu a mai putut să se bazeze pe Di Marco sau Dumfries pentru a ieși din apărare, așa cum au făcut-o împotriva Barcelonei de nenumărate ori în faza semifinalelor. 

    Încă din primele 10 minute, mijlocașul lui PSG face pressing la Di Marco (albastru), care nu are nicio soluție imediată de pasă.
    Balonul este recuperat de Doue. Agresivitatea lui PSG înseamnă că atunci când au recuperat mingea, parizienii aveau superioritatea numerică pe faza de atac până se repliau jucătorii italieni

    Blocarea flancurilor prin Vitinha sau Joao Neves i-a forțat pe mijlocașii lui Inter să coboare mai mult decât de obicei pentru a depăși pressingul agresiv al lui PSG. Această ajustare a anulat o altă strategie preferată de echipa italiană în acest sezon de UCL. De-a lungul sezonului, Inter a reușit să evite presiunea adversarilor din propria treime prin pase lungi către Thuram sau Martinez, susținuți de un coechipier venit din linia a doua, fie unul dintre mijlocași, fie un fundaș central care urcă pentru faza respectivă. 

    Cum Barella, Mkhitaryan și Calhanoglu au fost nevoiți să ajute adesea în apărare, atacanții au rămas izolați, iar în rarele momente când reușeau să câștige duelurile fizice cu apărătorii francezi, nu aveau sprijin suficient în jurul lor și pierdeau rapid posesia.

    Thuram câștigă duelul direct cu Marquinhos, dar doi dintre mijlocașii lui PSG coboară deja pentru a susține apărarea (albastru). Din linia a doua nu vine nimeni de la Inter. De remarcat numărul 3, Nuno Mendes, care atunci când Hakimi urca în atac, rămânea mereu în apărare pentru a acoperi o eventuală urcare al lui Dumfries
    1. Mobilitatea din atacul PSG-ului

    Atuul lui PSG este clar fluiditatea pe care echipa o are atunci când atacă, caracterizată mai ales de rotația celor trei jucători din față, care forțează adversarii de multe ori să-și părăsească poziția și să lase spații libere ce pot fi exploatate. 

    Dar Luis Enrique a reușit să impresioneze și să aducă un element în plus acestei tactici. În faza defensivă, Inter reușește adesea să creeze superioritate 2 vs 1 pe flancuri, cu Di Marco sau Dumfries ajutați de un fundaș central pentru a opri atacanții adversari să se apropie de careul lui Sommer. Pentru a contracara acest avantaj, Enrique le-a cerut fundașilor laterali — în special lui Hakimi — să urce în zone centrale, între fundașii laterali și cei centrali de la Inter, forțându-i pe Pavard sau Bastoni să nu poată dubla în bandă. Astfel, jucători ca Doue, Kvaratskhelia sau Dembélé au rămas în flancuri, unde au avut mai mult spațiu pentru dueluri directe și au reușit să creeze breșe în apărarea italiană.

    Cu Hakimi atacând centrul terenului, Doue (albastru) are mai multă libertate în bandă. În semifinală, Inter-ul a suferit cel mai mult pe partea lui Lamin Yamal, lucru pe care Enrique a încercat să-l reproducă în finală cu duelul Doeu vs Di Marco.

    Permutările din atac și urcările constante ale lui Hakimi între Bastoni și Di Marco au contribuit direct la primul gol. Di Marco a fost omul care l-a scos din offsaid pe Doue, neștiind pe cine să marcheze: Doue s-a dus în poziție centrală, dar în dreapta în locul lui a venit Dembele, în același timp în care Hakimi a ocupat spațiul dintre cei doi. Astfel, PSG l-a forțat pe fundașul lateral italian să fie indecis: să-l urmărească pe Doue, să rămână la bara a doua pentru a-l marca pe Dembele sau să strângă mai aproape de Bastoni pentru a-l opri pe Hakimi. O decizie imposibilă, așa cum a demonstrat și rezultatul final: 1-0 pentru PSG în minutul 12. 

    Multă lume a criticat performanța lui Di Marco (albastru) din prima repriza și poziționarea sa la golul 1. Dar PSG-ul a pus presiunea necesară pe fundașul lui Inter ca acesta să ia decizia greșită.

    În a doua repriză, când Inter a încercat să avanseze mai mult, dinamica din atacul lui PSG s-a materializat prin coborârea lui Dembele în linia de mijloc, care a obligat de fiecare dată un fundaș adversar să-l urmărească. Acest lucru a lăsat spații mari în atac de care Doue și Kvaratskhelia au profitat pe rând pentru golurile 3 și 4. 

    1. Diferența de vârstă la mijlocul terenului

    Pressingul lui PSG a forțat mijlocașii lui Inter să coboare pentru a oferi soluții de pasă, dar acest lucru nu a făcut decât să izoleze atacanți italienilor și să scoată în evidență minusurile lui Mkhitaryan sau Calhanoglu.

    Vârsta liniei de mijloc a parizienilor le permite prin viteza și anduranța lor să facă tranziția de la faza de atac la cea defensivă, și vice-versa, mult mai rapid decât cei de la Inter. Astfel, nu doar că tinerii mijlocași de la PSG au jucat un rol esențial în presiunea pusă pe fundașii lui Inter, dar au reușit constant să coboare rapid și să câștige mingea a doua rezultată din dueluri purtate de Marquinhos și Pacho. 

    Thuram și Dumfries sunt înconjurați în bandă de cei trei fundași, în timp ce mijlocul lui PSG coboară pentru a acoperi zona centrală. Mijlocașii lui Inter nu sunt nici măcar aproape de fază, doar Martinez în plan depărtat poate să-și ajute colegii

    Dacă în primele 45 de minute, mijlocașii lui PSG erau mereu primii pentru mingea a doua rezultată din duelul dintre fundașii parizienilor și atacanții lui Inter, în repriza a doua Neves, Fabian Ruiz și Vitinha s-au remarcat prin tranziția rapidă din faza defensivă în atac, cu ruperi de ritm și avansarea cu mingea la picior, ambele elemente care au anulat complet încercările de recuperare ale Interului în jumătatea adversă. 

    Mai mult, în repriza a doua PSG a reușit să înscrie de trei ori, și să-și creeze alte ocazii pe lângă, tocmai pentru că fundașii lui Inter au fost puși frecvent în situația de 2 vs 1, în care trebuiau să se apere atât la adversarul care ataca direct poarta, cât și la cel de-al doilea jucător parizian care venea neînsoțit din linia a doua – vezi situația lui Bastoni la golul trei. 

    Dembele (încercuit cu albastru) a coborât și Acerbi a lăsat un spațiu uriaș în spatele său. Urcarea lui Vitinha(încercuit cu portocaliu), care nu este urmărit de nimeni, creează o situație de 3 vs 2 în favoarea lui PSG. Cu liniile albastre vedem că cei mai mulți jucători de la Inter sunt în spatele mingii, în timp ce benzile lui PSG avansează către poarta adversă înaintea purtătorului de balon.
    Barella este singurul care încearcă să-l urmărească pe Vitinha, dar fără să reușească(Inter tot are mai mulți fotbaliști în spatele liniei albastre). Bastoni este pus în situația în care nu poate nici să-l atace pe Vitinha direct, nici să acopere culoarul lui Doue de unde francezul își va face dubla.
    1. Rigiditatea lui Inzaghi

    Am subliniat deja acest lucru mai sus, dar trebuie remarcat că meciul dintre Inter și PSG poate fi rezumat în două etape: în prima repriză, în mod special primele 20-30 de minute, echipa lui Luis Enrique s-a bazat pe un pressing agresiv și pe un joc cât mai direct. 

    Apoi, din momentul în care s-a detașat la două goluri, PSG a ales să coboare linia defensivă pentru a scădea riscul de a fi surprinsă pe contraatac și a abordat un stil ofensiv mai prudent, în care a atra ușor echipa lui Inter în față, doar pentru a-i surprinde ulterior pe atacuri purtate rapid care au adus alte 3 goluri. 

    În ambele ipostaze este de remarcat faptul că Inter, sau mai exact Simone Inzaghi, nu a căutat în niciun moment să contracareze tactica adversarilor săi. Dacă în prima repriză lipsa de reacție a italienilor poate fi scuzată, incapacitatea lor de reacție la dominația PSG-ului din a doua repriză lasă un mare semn de întrebare în privința lui Inzaghi. 

    Sistemul lui Inter a părut unul foarte rigid în comparație cu adversarii săi. Spre deosebire de PSG, care își modifică de multe ori așezarea în teren de-a lungul unui meci, Inter își păstrează aproape permanent aceeași formație pe faza de atac sau de apărare, bazându-se pe faptul că jucătorii săi pot să acopere o poziție lăsată liberă de alt coleg. 

    Această frică de a ieși din așezarea și schemele de joc standard au afectat mai ales mijlocul terenului: Barella, Mkhitaryan sau Calhanoglu au coborât foarte rar în benzi pentru a-și susține colegii în zonele supraaglomerate de PSG, iar pe faza de atac nu și-au asumat decât prea târziu riscul de a urca cu mingea la picior sau de a rămâne pe o poziție mai avansată pentru o eventuală recuperare a balonului în jumătatea adversă.

    Schimbările lui Inzaghi au fost prea prudente: în loc să introducă un mijlocaș pentru a crea superioritate la centrul terenului, italianul a preferat modificări post pe post. Astfel, echipa a continuat cu același sistem ineficient. Dorința lui Inzaghi de a păstra constant pe teren trei fundași centrali a limitat mult opțiunile ofensive ale echipei sale. Introducerea lui Frattesi sau Zielinski în locul unui fundaș central ar fi dat Inter-ului un avantaj numeric la mijlocul terenului pe care Luis Enrique putea să-l acopere doar trăgând spre centru unul dintre jucătorii din bandă. Astfel, Inter putea fie să atace vertical prin superioritatea la mijlocul terenului, fie să profite de eventualul spațiu liber din benzi pentru ca Dumfries, Di Marco sau Carlos Augusto să poată să pătrundă mai mult în careul lui PSG.

    Mai bine de jumătate din echipa lui Inter se află în spatele balonului. Dacă Kvaratskhelia îl urmărește pe Dumfries, niciun coechipier al fundașului dreapta nu vine să-l ajute și atacul se oprește cu mingea în aut.
    1. Valoarea individuală

    Poate că nu este neapărat o explicație de natură tactică, dar calitatea individuală a celor două echipe s-a putut vedea inclusiv în modul în care au fost construite aceste două loturi. Cu o echipă în vârstă, compusă pe costuri foarte mici și bazată pe reinventarea multora dintre jucători, rezultatele lui Inzaghi sunt de-a dreptul remarcabile. Inevitabil, limitările unui astfel de lot s-au văzut mai mult ca niciodată în fața unui PSG care își permite să cumpere cel mai scump profil de jucător: tânăr, dinamic, de profil ofensiv. 

    Ironic, cel mai scump transfer al Inter-ului din ultimii 5 ani este Hakimi, cumpărat în 2020 cu 43 de milioane de euro, doar pentru a fi vândut un an mai târziu la PSG pentru aproape 70 de milioane. Dincolo de Hakimi, cele mai scumpe transferuri făcute de Inter în ultimii ani sunt Pavard și Frattesi, ambii în jurul sumei de 30 de milioane. Doar Fabian Ruiz și Donnarumma (liber de contract) au costat mai puțin din primul 11 al lui PSG. 

    Diferența dintre puterea financiară a celor două finaliste este clară mai ales în abordarea ofensivă a fiecăreia: Luis Enrique este conștient că din punct de vedere tehnic fotbaliștii săi sunt superiori și astfel tactica sa s-a bazat pe a crea oportunități de dueluri 1 vs 1 între atacanții săi și fundașii lui Inter. Pe de cealaltă parte, Inzaghi a fost nevoit nu doar să contracareze inițiativa adversarilor, dar și să găsească soluțiile prin care jucătorii lui Inter să aglomereze anumite spații și să aibă mereu un coechipier aproape cu care poate combina.

    În ciuda diferenței uriașe din punct de vedere financiar, ce nu poate fi exclusă din discuție, Luis Enrique a reușit o performanță pe care niciun antrenor nu a obținut-o pentru Paris Saint Germain, și nicio altă echipă să-și domine adversarul timp de 90 de minute într-o finală europeană.

    Modul în care PSG a câștigat primul trofeu UCL a meritat cu siguranță așteptarea.

    În ultimele 6 luni, PSG a oferit un fotbal spectaculos cum de mult nu am mai văzut la o câștigătoare de Uefa Champions League. Echipele care au ridicat trofeul UCL în ultimele sezoane au fost mai mult asociate cu ideea de pragmatism decât cu stilul de joc ofensiv și pozitiv, cel puțin în faza finală a competiției. 

    Provocarea pentru Enrique este să ne demonstreze dacă ritmul intens al echipei sale anunță o nouă eră în lumea fotbalului sau dacă a fost doar o seară de vară timpurie care nu o să mai vină prea curând, dar de care cu siguranță ne vom aminti nostalgici mulți ani de acum încolo. 

  • Transferuri Premier League – ce trebuie să știi despre Regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR)

    Transferuri Premier League – ce trebuie să știi despre Regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR)

    Acum că ediția 2024-2025 de Premier League s-a încheiat, începe sezonul speranțelor. 

    De la sfârșitul lunii mai și până dincolo de jumătate lui august, perioada de presezon caracterizată de turnee amicale, transferuri și multe zvonuri aduce pentru orice suporter speranța că sezonul următor va fi unul mai bun decât cel precedent .

    Dar câte dintre cele douăzeci de echipe din Premier League își vor permite să satisfacă în lunile ce urmează dorințele, de cele mai multe ori nerealiste, ale fanilor, în materie de transferuri?

    În acest articol încercăm să explicăm care sunt regulile pe care echipele din Anglia trebuie să le respecte din punct de vedere financiar atunci când se pregătesc pentru o perioadă de transferuri, care sunt avantajele sau dezavantajele lor și cum diferă ele de cerințele impuse de UEFA în competițiile europene. 

    Ce este PSR și ce presupune el? 

    Profit and Sustainability Rules/PSR (sau Regulile de Profit și Sustenabilitate în română) este echivalentul din Premier League al mult mai faimosului Fair Play Financiar (FFP) folosit de UEFA. Regulile de Profit și Sustenabilitate constituie un set de norme menit să ghideze și vegheze asupra bunei administrări financiare a celor 20 de cluburi participante în Premier League. 

    PSR-ul se bazează pe cerința principală ca toate cluburile din Premier League sunt obligate să aibă pierderi maxime de 105 milioane de lire sterline pe parcursul unui ciclu de trei ani

    Pe baza acestei reguli, toate cluburile sunt obligate să prezinte la finalul anului calendaristic un raport financiar detaliat cu toate sursele de venit și cheltuieli ale echipei din ultimele trei sezoane.

    Cele 20 de cluburi care vor concura la anul în Premier League, inclusiv cele trei echipe nou-promovate în acest sezon, trebuie să trimită până la data de 31 decembrie 2025 raportul financiar pentru perioada iulie 2022 – iunie 2025, din care să reiasă că nu au înregistrat pierderi cumulate mai mari de 105 milioane de lire. Raportul se face, deci, la mijlocul sezonului 2025-2026, dar pentru sezoanele 2022-2023, 2023-2024 și 2024-2025. 

    În acest punct este important să subliniem importanța lunii iunie în acest raport. Așa cum a fost cazul anul trecut, este posibil să vedem mai multe echipe din Premier League care vor căuta să se despartă de jucători în luna iunie pentru a echilibra eventualele pierderi și rămână în limitele PSR pentru ciclul care se încheie în câteva săptămâni. Anul trecut, transferul lui Douglas Luiz de la Aston Villa la Juventus a fost poate cel mai bun exemplu de tranzacție făcută pe repede înainte la dorința echipei din Birmingham. 

    În iunie 2024 Douglas Luiz era vândut la Juventus de Aston Villa în ciuda faptului că a fost în sezonul precedent poate cel mai bun jucător al echipei din Birmingham

    Cum diferă PSR față de regulile UEFA (FSR) ?

    Spre deosebire de regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR) ale Premier League, UEFA aplică un regulament mult mai strict, numit Regulamentul privind Sustenabilitatea Financiară și Licențierea Cluburilor (FSR), introdus în 2022 în locul celebrului Fair-Play Financiar. 

    Spre deosebire de PSR, regulamentul UEFA impune cluburilor o limită de pierderi cumulate mai dură, de cel mult 60 de milioane de euro pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de extindere la 90 de milioane de euro doar dacă cluburile sunt considerate stabile financiar (nu este clar cum pot demonstra acest lucru). 

    Mai important, FSR cere cluburilor ca toate costurile legate de salarii, transferuri și comisioane pentru jucători, antrenori sau agenți să fie limitate la un procent din veniturile cluburilor. Astfel,  toate cheltuielile efectuate pentru construirea lotului și staff-ului tehnic au fost limitate de către UEFA la un plafon de 80% din veniturile clubului în sezonul 2024/25, iar începând cu sezonul 2025/2026 plafonul va fi de 70% din veniturile clubului.

    Pe lângă cele două cerințe de mai sus, mai restrictive decât cele impuse de Premier League, UEFA are și o politică mult mai dură în ceea ce privește tranzacțiile dintre cluburile ce sunt deținute de aceleași persoane. Chelsea este una dintre echipele care se confruntă cu această politică, întrucât UEFA nu recunoaște vânzarea echipei feminine de 200 de milioane de lire pe care patronii Chelsea au vândut-o către o altă companie deținută de fondul lor de investiții. Dacă această vânzare de 200 de milioane i-a permis lui Chelsea să se încadreze în limitele PSR, UEFA încă cercetează această tranzacție. 

    Printre cheltuielile lui Chelsea se numără inclusiv 34 de milioane de lire sterline pentru aducerea lui Graham Potter: 21 de milioane clauza de reziliere plătită către Brighton și un salariu de 13 milioane plătit către Potter, majoritatea după ce a părăsit echipa de pe Stamford Bridge.

    Cum pot echipele să respecte PSR?

    Partea de sustenabilitate este cealaltă componentă a regulamentelor și cheia care le permite cluburilor să se încadreze în acea limită de 105 milioane. Premier League, așa cum o face și UEFA, permite echipelor să aibă pierderi mai mari de limita de 105 milioane, dacă acestea se încadrează la cheltuieli menite să crească sustenabilitatea clubului pe termen lung. 

    Există mai multe astfel de cheltuieli, dar principalele surse care sunt deductibile din pierderile totale fac referire la investițiile în fotbalul feminin, în echipele de juniori, în infrastructură precum stadioane sau în proiecte pentru comunitate. Toate acestea sunt considerate metode de generare de venituri pe termen lung și prin urmare sunt scoase din calculul PSR pentru a încuraja dezvoltarea și investițiile sustenabile.

    Cu alte cuvinte, limita celor 105 milioane vizează mai ales investițiile echipelor în lotul de jucători și staff tehnic, incluzând aici salariile, bonusurile și transferurile jucătorilor sau antrenorilor, sume care reprezintă de obicei cel mai mare procent din bugetul fiecărui club . 

    Un exemplu în acest sens: pentru raportul financiar din 2022-2024, depus în decembrie 2024, Tottenham Spurs au raportat pierderi financiare totale de 182 de milioane de lire. În acest raport intră absolut toate cheltuielile clubului, inclusiv cele deductibile. Însă, atunci când calculează respectarea regulilor PSR, Premier League nu a luat în calcul cele aproximativ 70 de milioane care se amortizează anual din costul stadionului lui Tottenham, la care se adaugă alte costuri deductibile de aproximativ 15-20 de milioane/an. Prin urmare, la un calcul rapid, chiar dacă Tottenham înregistrează în contabilitate pierderi uriașe, din punct de vedere al PSR putem spune că Spurs este chiar profitabilă.

    Tottenham se poate lăuda cu probabil cel mai frumos și modern stadion din Anglia (și poate chiar Europa)

    Pe cine avantajează și pe cine încurcă PSR?

    În contextul noilor reguli PSR, ascensiuni fulgerătoare, precum cele reușite de Chelsea și Manchester City – campioane la doar două, respectiv patru sezoane după schimbările de conducere – devin practic imposibile. 

    Nu este deci de mirare că principalele formații care au catalogat PSR-ul ca fiind nedrept sunt Aston Villa și Newcastle, două cluburi care încearcă să reducă decalajul față de tradiționalul top 6, dar a căror ambiție și putere de investiției a fost temperată în ultimele sezoane de către limitările financiare ale regulamentelor din Premier League și UEFA.

    Astfel de reguli pot descuraja investitorii din țări autocrate să investească în Premier League pentru mirajul notorietății, dar în același timp oprește modele mai sănătoase de business, precum pare să fie cel de la Aston Villa, să ajute la creșterea clubului și inevitabil oprește creșterea competitivității care a făcut din Premier League cel mai atractiv campionat din lume. (chiar dacă ne place sau nu, echipe precum Manchester City sau Chelsea au contribuit imens la această popularitate, atât prin rezultatele de pe teren, cât și prin intrigile din afara sa). 

    În același timp, un argument solid se poate face pentru faptul că regulile PSR stau la baza ascensiunii mai multor echipe din mijlocul clasamentului, care inevitabil face Premier League mai echilibrat și imprevizibil. Faptul că inclusiv echipele mai bogate sunt nevoite să limiteze venirile și să vândă jucători pentru a păstra o balanță financiară face ca echipe precum Brighton, Brentford sau Fulham să aibă o șansă mai mare de a-și păstra cei mai buni jucători și astfel să concureze de pe un picior de egalitate cu formații precum Manchester United, Chelsea sau Arsenal. 

    Brighton rămâne o echipă competitivă în ciuda faptului că cei mai buni jucători ai săi nu petrec mai mult de 3 sezoane la echipă. Sursa: Transfermarkt

    În schimb, cel mai mare dezavantaj al actualului model de reglementări financiare a ieșit la iveală vara trecută. În goana de a respecta plafonul PSR, mai multe cluburi au realizat că cea mai simplă și profitabilă metodă este să vândă jucătorii proveniți din academie, pentru că nu s-a plătit nicio sumă de transfer inițială pe ei. În ultimele sezoane jucători precum Cole Palmer, Elliot Anderson sau Conor Gallagher au fost vânduți de către cluburi unde s-au format ca fotbaliști pentru ca acestea să fie sigure că respectă regulile PSR.

    Ce se întâmplă dacă nu respecți regulile și ce ne așteaptă pe viitor?

    Există până în acest moment trei echipe care au fost sancționate pentru încălcarea regulamentelor PSR, iar exemplele lor ne demonstrează riscul de totul sau nimic pe care și-l asumă un club atunci când depășește limitele finanțării sustenabile.

    Nottingham Forest a fost echipa care a riscat cel mai mult și a câștigat: după promovarea din 2022, a investit masiv pentru a-și construi un lot capabil să rămână în Premier League, reușind chiar și după o depunctare de 6 puncte pentru depășirea limitei PSR. Bazându-se pe acest lot, a evitat retrogradarea două sezoane la rând și a devenit o echipă mult mai stabilă financiar, capabilă acum să lupte pentru calificarea în cupele europene. Dar pariuri precum cele făcute de Nottingham nu și le poate permite oricine.

    Evangelos Marinakis a adus Nottingham Forest în Europa după doar 3 sezoane de Premier League. Și implicarea sa directă la echipă nu poate fi pusă sub semnul întrebării, mai ales după ultima ”ceartă” publică cu antrenorul echipei

    La limită a reușit să se salveze și Everton după ce a fost penalizată de două ori în sezonul 2023/2024, o dată cu 6 puncte și apoi cu 2 puncte. Echipa din Liverpool a fost aproape de un dezastru financiar pe care o eventuală retrogradare l-ar fi provocat, mai ales dacă ținem cont că, înainte de pandemia izbucnită în 2020, Everton aspira și investea pentru a deveni o echipă calificată în cupele europene.

    Everton și Nottingham au evitat dezastrul financiar, dar Leicester City nu a reușit: după investiții masive, vulpile au retrogradat în sezonul 2022-2023 și au intrat într-o criză financiară prelungită, riscând depunctarea în Championship în 2025-2026. Dintr-o echipă obișnuită cu cupele europene, au ajuns un club care nu mai poate susține cheltuielile excesive față de veniturile recente.

    PSR-ul are tocmai rolul de a reduce impactul financiar suferit de o echipă în cazul unui eșec major pe teren sau în afara sa. În același timp, exemple precum cel al lui Forest ne arată și că echipele ce vin din Championship pot să devină competitive doar dacă reduc decalajul față de Premier League, lucru din ce în ce mai greu de făcut fără a încălca regulamentele financiare. 

    PSR va rămâne cel puțin un sezon în Premier League, dar există șanse mari să fie înlocuit anul viitor de o măsură similară cu regulamentul UEFA, care să plafoneze costurile lotului la aproximativ 85% din veniturile clubului. Totodată, se discută introducerea unui plafon suplimentar, numit „anchoring”, care limitează investițiile sezoniere în lot la de patru-cinci ori suma minimă primită de ultima clasată din drepturi comerciale.

    Deși PSR limitează investițiile nesustenabile și aduce echilibru între cluburi, el favorizează în continuare echipele mari, cu venituri mari. Noile măsuri de plafonare procentuală și limitările investițiilor vor încerca să reducă decalajul financiar dintre cluburile din Premier League în următorii ani.

    Până atunci, pentru toate cele 20 de echipe urmează o nouă vară în care trebuie să respecte actualele reguli de PSR, cel mai urgent fiind raportul pentru perioada care se încheie la 30 iunie 2025. Acest lucru înseamnă că multe cluburi trebuie să vândă rapid jucători, în timp ce altele trebuie să aștepte până la 1 iulie pentru a putea semna și anunța primele veniri din această campanie. 

  • Criticată, dar mereu acolo: Arsenal sfidează realitatea financiară de trei sezoane, iar cea mai bună perioadă abia urmează să vină

    Criticată, dar mereu acolo: Arsenal sfidează realitatea financiară de trei sezoane, iar cea mai bună perioadă abia urmează să vină

    În august 2024, cei de la BBC au rugat 30 de jurnaliști și foști fotbaliști, precum Theo Walcott, Joe Hart sau Shay Given, să preconizeze cum va arăta top 4 la finalul sezonului de Premier League. În mod deloc surprinzător la acea vreme, 19 dintre cei chestionați o vedeau favorită la titlul pe Manchester City după ce aceasta își asigurase cu mai puțin de 3 luni în urmă cel de-al patrulea trofeu de campioană consecutiv.

    Dar nu foarte departe se afla Arsenal, care era văzută de restul celor 11 specialiști drept principală candidată la locul 1 după două sezoane în care a terminat în spatele echipei lui Guardiola. Chiar dacă cu o șansă mai mică, și supercomputer-ul Octa o vedea pe Arsenal drept a doua favorită la titlu, cu 12% șanse să fie campioană, mult sub cele 82 de procente ale lui Manchester City, dar de trei ori mai multe decât Liverpool.

    A fost Arsenal judecată corect?

    Acum, când știm că Arsenal a încheiat sezonul trecut pe locul al doilea (pentru al treilea an la rând) trebuie să analizăm dacă ceea ce multă lume vede drept un sezon ratat pentru Arsenal, și în mod special pentru Mikel Arteta, este într-adevăr un eșec?

    Sau este doar o supraevaluare a șanselor realiste pe care Arsenal le are în fața altor echipe de top din Premier League și Europa, care spre deosebire de Arsenal, investesc de peste 10 de ani zile masiv pentru a putea fi competitive la cel mai înalt nivel? 

    Financiar, lotul lui Arsenal nu trebuie să fie atât de competitiv

    Există două metode principale prin care cei mai mulți analiști preconizează poziția pe care o echipă se va afla la finalul campionatului, raportat la datele financiare pe care le oferă. 

    Transferuri cu cap

    Prima este poate cea la care se raportează orice suporter al fotbalului și se referă la câți bani a cheltuit clubul pe transferuri. Aici putem să facem diferența între suma brută investită și să analizăm doar banii cheltuiți pe transferuri sau să ne uităm la situația netă, unde luăm în calcul și sumele primite pentru jucătorii care au părăsit clubul. 

    Dacă ne luăm după costul lotului, Arsenal trebuia să termine pe locul al cincilea, costul lotului lor actual fiind în spatele lui Chelsea, Manchester United, Manchester City și chiar Tottenham. Cum se explică acest lucru?

    În primul sezon încheiat pe locul al doilea, Arsenal avea un cost al lotului sub City, United, Chelsea sau Tottenham. La finalul campionatului, doar City avea un lot evaluat la o sumă mai mare. Arteta a reușit să crească valoarea lotului său mult peste nivelul investițiilor.

    Important de subliniat că vorbim aici de costul lotului, cât a plătit echipa pentru a aduce acel jucător, nu de valoarea lotului în sine. Spre exemplu, Saliba valorează conform transfermarkt acum 80 de milioane, dar el a fost adus pentru mai puțin de 30 de milioane în 2019, iar această sumă este luată în calcul în exemplul nostru.

    La polul opus, United, Chelsea sau Tottenham au cheltuit sume mult mai mari pe fotbaliști precum Mudryk, Antony sau Richarlison, ca să dăm doar câte un nume de la echipele care, în teorie, trebuiau să termine peste Arsenal în campionat

    Prin urmare, nu contează doar cât investești, dar și cum o faci. Arsenal a investit constant inteligent și a reușit să-și construiască un lot echilibrat, fără să aibă vreun eșec notabil pe piața transferurilor de la Nicolas Pepe încoace.

    Salariile sunt cele care arată valoarea lotului

    Bugetul de salarii este în general agreat ca fiind criteriul cel mai bun după care poți judeca valoarea unui lot și șansele sale reale la performanțe. Iar aici putem oferi câteva exemple simple pentru a înțelege de ce acesta este un reper mai bun:

    1. Arsenal nu a plătit nicio sumă de transfer pentru Saka, crescut în propria academie, dar este nevoită în momentul de față să-i ofere un salariu demn de valoarea sa actuală, pentru a nu fi atras să plece la alte cluburi.
    2. Un alt exemplu este aducerea lui Jorginho, pentru care suma de transfer a fost una mică, dar fiind la momentul respectiv un campion european, acesta nu putea accepta să vină la echipă decât pentru un salariu pe măsură.
    3. Fotbaliști precum Martinelli, Saliba sau Odegaard: salariul pe care a fost adus fiecare acum 4-5 sezoane nu mai reflectă valoarea lor actuală și pentru a fi siguri că rămân în echipă, Arsenal a prelungit contractele fiecăruia pe salarii mult mai mari decât cu care au semnat inițial.

    Și la capitolul salarii Arsenal a avut performanțe peste nivelul altor echipe care își plătesc fotbaliștii mai bine.

    În Premier League, Arsenal a avut al șaselea (în sezonul 2022-2023), respectiv al cincilea (în sezonul 2023-2024) buget de salarii din Anglia și totuși a reușit să termine pe locul al doilea în fiecare an. În fața lor se află, poate previzibil, Liverpool și Manchester City, dar și Chelsea sau Manchester United, două formații care în ciuda salariilor mari în ultimele sezoane au fost mult sub performanțele tunarilor. 

    Sezonul 2022-2023 – Arsenal avea al 6 lea buget de salarii din Premier League, dar a încheiat pe locul al doilea.

    Politica de salarii este prin urmare o altă metodă prin care Arsenal a demonstrat că este mai important cum investești, nu cât. Creșterea treptată a nivelului salarial arată o dezvoltare sustenabilă care vine o dată cu rezultatele și cu maturizarea echipei. Este un model pe care și Liverpool l-a implementat în ultimii ani, preferând să-și păstreze jucătorii deja consacrați pe termen lung în detrimentul aducerii unor noi jucători, care ,indiferent cât de valoroși sunt, tot reprezintă un risc de a nu se adapta la un nou club. 

    Arsenal încă recuperează un deceniu pierdut

    Indiferent dacă ne raportăm la costul lotului sau la bugetul de salarii, Arsenal trebuia să termine undeva în jurul locului 5-6 în ultimele trei sezoane, dar totuși a terminat pe locul doi de fiecare dată.

    Asta nu înseamnă că Arsenal nu a investit: în ultimii 5 ani echipa lui Arteta a fost depășită la suma investită în transferuri doar de Chelsea (asta până ca City să investească peste 200 de milioane în iarna ce tocmai a trecut), iar bugetul de salarii a avut o creștere uriașă de peste 40% odată ce echipa a revenit în Champions League în 2023, depășind un total de peste 300 de milioane cheltuite anual pentru salarii și bonusuri de performanță. 

    În perioada 2010-2019 Arsenal a stagnat din toate punctele de vedere

    Ce înseamnă asta în schimb este că Arsenal a plecat cu mult în spatele contracandidatelor sale la momentul 2018-2019, perioadă în care echipa a fost complet preluată de Kroenke Sports & Entertainment (KSE). La momentul în care Arteta a devenit antrenorul principal clubul ajunsese în spatele lui Tottenham ca investiții (și performanțe), echipa deja nu mai jucase de trei sezoane în Champions League, iar veniturile echipei stagnaseră de mai bine de 5 ani, pe când rivalele lor continuau să crească financiar și să investească pe măsură. 

    Veniturile lui Arsenal au rămas până sezonul trecut la un nivel asemănător cu cel de acum 10 ani. Rezultatele echipei de pe teren au adus în mod direct și mai mulți bani în bugetul clubului.

    Dacă rezultatele din ultimii ani demonstrează ceva, acel lucru este că echipa lui Arteta a reușit să ajungă din urmă rivalele din clasament mult mai repede decât au putut patronii să investească. Ajutați, bineînțeles, și de deciziile defectuoase luate în lanț de cei de la Chelsea, Manchester United sau Tottenham, clasarea pentru trei sezoane la rând în locurile de Champions League și implicarea reală în lupta pentru titlul reprezintă o stabilitate la care Arsenal putea doar să vizeze în 2019 când Arteta devenea antrenorul echipei. 

    Ce mai înseamnă toate aceste date pentru Arsenal? Chiar dacă rezultatele s-au îmbunătățit enorm în ultimii 5 ani, clubul trebuie să continue să investească dacă își dorește să devină cu adevărat competitiv, în mod constant, cu rivalele sale din ultimii ani, Manchester City și Liverpool. În cazul cormoranilor, trebuie să nu uităm că cei de la FSG au fost constant pe pierdere în primele 8 sezoane de la preluarea lui Liverpool din 2010 până au reușit să câștige primul trofeu major în 2019 și să devină echipa care astăzi este constant în primele patru, cu aspirații și chiar succese europene. Iar dacă parcursul lui Liverpool ne-a mai demonstrat ceva este că progresul nu este liniar, ci are suișuri și coborâșuri până ajunge să aducă și rezultate.

    Grupul Kroenke Sports & Entertainment (KSE) a realizat că veniturile vor crește doar o dată cu rezultatele de pe teren. Raportat la veniturile echipei, tunarii au investit ca procent cel mai mult în salarii echipei pentru a recupera distanța față de rivalii tradiționali din top 6.

    O vară decisivă pentru Arsenal și Arteta

    Prin urmare, sezonul trecut are toate șansele să fie pentru Arsenal doar ultimul pas de care aveau nevoie înainte de trofeul major care este așteptat de peste 20 de ani: o lecție despre managementul lotului și un semnal clar că le lipsește un atacant „clasic”.

    În același timp, campionatul ce urmează este poate primul în care Arteta va fi cu adevărat sub presiunea rezultatelor: dacă un sezon în care stagnezi poate să fie de înțeles, mai ales cu toate accidentările avute, este greu de crezut că fanii lui Arsenal vor avea aceeași răbdare și înțelegere anul viitor pe vremea aceasta dacă campania următoare nu se ridică la nivelul așteptărilor (realiste sau nu, contează mai puțin).

    Iar misiunea lui Arteta nu va fi deloc ușoară. Rămas fără Edu, directorul sportiv alături de care antrenorul spaniol a reușit revitalizarea echipei, Arteta va trebui să se acomodeze rapid cu noul lider de pe Emirates, Andrea Berta, pentru a se asigura că în august vor începe campionatul cu un lot mai echilibrat, mai ales în zona atacului, unde nevoia unui atacant „clasic” pare mai clară ca niciodată. 

    Una peste alta, Arsenal are motive să spere că după o campanie marcată de accidentări urmează un sezon care va aduce în sfârșit echipa la nivelul către care aspiră de cel puțin trei ani. Cel mai important atuu este lotul tânăr care are la dispoziție o vară în care se pot odihni și reveni după un sezon plin de accidentări. La acesta se adaugă o defensivă bine consolidată, posibilitatea financiară de a investi într-un atacant de top în vara ce vine și faptul că mulți jucători abia acum urmează să intre în perioada de vârf a carierei (Saka, Saliba, Gabriel, Odegaard, Rice, Timber, Havertz vor avea sezonul următor între 25 și 28 de ani etc.)

    Toate cele de mai sus sunt argumentele pentru care putem spune că perioada cea mai bună a lui Arsenal abia urmează să vină. 

    Ultimul trofeu al echipei a venit în 2020. Dar așteptările au crescut de atunci și fanii speră acum că echipa poate să câștige Premier League, după mai bine de 20 de ani.
  • Carte – The Mixer

    Carte – The Mixer

    Dacă ultima dată am recomandat cinci podcast-uri din lumea Premier League pe care puteți să le asculți pe orice platformă de streaming audio, de această dată vin cu o primă sugestie de carte pe care cred că orice suporter al fotbalului din Anglia trebuie să o citească.

    „The Mixer: The Story of Premier League Tactics, from Route One to False Nines”, pe numele său complet, sau mai simplu „The Mixer”, este o carte scrisă scrisă de Michael Cox, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști sportivi la nivel mondial, cunoscut pentru crearea site-ului Zonal Marking și pentru contribuția sa în materialele realizate de The Athletic despre Premier League și nu numai. 

    The Mixer reprezintă o ocazie foarte bună pentru cei tineri de a afla cum arăta campionatul englez la începuturile sale în anii 90 și la începutul anilor 2000, dar și pentru cei care au prins acele vremuri poate să fie un exercițiu interesant de a revizui momentele acelei perioade pentru a înțelege în retrospectivă mai bine evoluția tactică a jocului din Anglia și cum acesta și-a însușit trăsăturile fotbalului continental până la punctul în care a depășit orice altă competiție sportivă din Europa.

    Ce este The Mixer

    Publicată inițial în 2017, dar cu o ediție revizuită în 2024, The Mixer își propune să prezinte evoluția tactică a campionatului englez în forma sa modernă, începând cu prima ediție din era Premier League în 1992 și analizând fiecare sezon de atunci până în prezent. 

    Cartea lui Michael Cox trece dincolo de partea tactică și produce un rezumat foarte bun pentru istoria Premier League și cum aceasta a devenit în 25 de ani cel mai puternic campionat din lume. Dincolo de evoluția tactică a jocului, The Mixer explică poate cel mai bine influențele exterioare care au adus cele mai majore schimbări în fotbalul englez așa cum era el în anii ‘90: mult accent pus pe partea fizică, jucători de flanc care aleargă mult și se concentrează mai ales pe centrări către atacanți înalți. 

    Citind The Mixer, poți observa cum clasica metodă britanică a fost nevoită să se adapteze 1) noilor reguli, precum imposibilitatea portarului de a lua mingea în mâini dacă vine din gheata coechipierilor, 2) noilor jucători care au venit cu o pregătire tactică și tehnică peste nivelul general al fotbaliștilor englezi, dar mai ales la 3) noii antrenori străini, precum Arsene Wenger, care au schimbat nu doar abordarea din teren a echipelor, dar mai ales metodele de antrenament, pregătire și recuperare din afara acestuia.

    The Mixer exemplifică cum Premier League s-a adaptat în primii 25 de ani de existență de la un model aproape pur fizic, bazat pe forța brută, la varianta modernă a fotbalului în care tactica bine pusă la punct și rigurozitatea pregătirii fizice fără abatere au luat locul valorii tehnice individuale. 

    Nu în ultimul rând, Michael Cox prezintă poveștile excepționale care au fost puncte de referință pentru transformările din Premier League, precum venirea lui Mourinho la Chelsea în 2004, dar și personajele care s-au abătut de la traseul clasic și au ieșit în evidență printr-un stil aparte față de celelalte echipe, cum este exemplul lui Stoke City sub Tony Pulis într-o eră a jocului de posesie.

    Ce nu este The Mixer

    În ciudat titlul său, The Mixer nu este o carte care dezvoltă sau analizează în detaliu o anumită tactică sau formație de joc, deci nu este genul de lectură pentru cei care vor să afle mai multe despre dedesubturile și detaliile jocului așa cum sunt ele discutate în vestiare. 

    Principalele curente și influențeze sunt explicate pe larg și ajută să identifici cum o anumită schimbare a avut loc în fotbalul englez, dar în niciun moment The Mixer nu își propune să analizeze tactic o anumită așezare în teren, dincolo de o prezentare sumară, utilă ce-i drept, a unui stil de joc. De exemplu, autorul exemplifică care era rolul fiecărui jucător din primul 11 de bază al lui Manchester United din sezonul 2007-08, dar nu demonstrează cum echipa lui Sir Alex Ferguson funcționa în tranziția defensivă după pierderea mingii sau cum antrenorul cerea jucătorilor să se adapteze în funcție de scorul de pe tabelă și/sau adversarul pe care-l întâlnea. Astfel de detalii nu sunt atinse și probabil ar fi imposibil de făcut într-o carte care-și propune să analizeze 25 de ani de fotbal care adună peste 500 echipe participante. 

    Pe scurt, cartea oferă o privire de ansamblu și explică cum anumite roluri au suferit schimbări drastice, precum jucătorii de bandă și tendința de a-i utiliza pe aceștia în partea opusă piciorului lor dominant, dar nu reprezintă o lecție amănunțită de tactică sau analiză. 

    De ce recomand această carte

    Chiar dacă poate nu oferă detalii tactice la care te-ai așteptat din titlul său, The Mixer oferă în schimb un rezumat foarte bun pentru istoria campionatului Premier League și a influențelor care l-au adus în forma sa de astăzi, când este poate competiția sportivă cea mai urmărită din lume. 

    Una peste alta, The Mixer devine o lectură obligatorie doar pentru că reușește să ofere un fir logic evoluției tactice a fotbalului din Anglia, care poate mai mult ca în oricare altă țară a reprezentat un drum complex, plin de influențeze și contraziceri datorate cumului extraordinar de idei și abordări continentale ce s-au opus constant conservatorismului englez, prezent în fotbal poate mai mult ca oriunde altundeva în societatea din insulă. 

  • Predicții pentru Top 5 înainte de etapa 35: Cine prinde locurile de Champions League în sezonul următor? 

    Predicții pentru Top 5 înainte de etapa 35: Cine prinde locurile de Champions League în sezonul următor? 

    Au mai rămas patru etape din sezonul 2024-2025 de Premier League, iar weekendul ce tocmai a trecut ne-a confirmat ceea ce era oricum cunoscut de mai multe săptămâni: Liverpool a devenit matematic campioană, în timp ce Ipswich a fost confirmată oficial ca fiind retrogradată, alăturându-se fostelor colege de Championship, Leicester și Southampton. 

    Astfel, atenția tuturor în ultimele săptămâni ale campionatului vor fi îndreptate către echipele care încă speră să se califice sezonul următor în competițiile europene, mai ales către primele 5 locuri care vor duce automat în Champions League. Cu Liverpool și Arsenal având deja participarea asigurată în cea mai importantă competiție europeană și în sezonul ce urmează (la Arsenal fiind doar o problemă de timp să devină și o confirmare matematică), mai rămân trei locuri disponibile pentru care se luptă 5 formații: Aston Villa, Chelsea, Manchester City, Newcastle United și Nottingham Forest. 

    Mai jos vom analiza rezultatele din ultima perioadă a celor 5 echipe, dar și dificultate meciurilor rămase. În funcție de acestea, vom încerca să numim cele trei cluburi care au cele mai mari șanse să termine în top 5 în acest sezon și să vedem cât de important este pentru fiecare echipă în parte să prindă sau nu un loc de Champions League.

    Nottingham Forest a fost prinsă din urmă

    Chiar dacă a fost pe un loc de Champions League în majoritatea sezonul, Nottingham Forest a pierdut avantajul avut până de curând: într-un clasament al ultimelor 10 etape, echipa lui Nuno Espirito Santo se află pe locul 12 cu 13 puncte obținute. 

    Cu toate acestea, cea de-a doua parte a sezonului nu înseamnă neapărat că Nottingham a obținut rezultate mai slabe: din 34 de etape jucate până în prezent, în primele 17 meciuri au câștigat 31 de puncte, iar între etapele 18-34 au strâns 29 de puncte, o diferență foarte mică.

    Forma lui Nottingham rămâne deci constantă, dar aceasta pare să nu mai fie suficientă dacă ne uităm că în ultimele luni trei echipe au început să adune victorii și să urce în clasament, amenințând poziția a treia, ce părea la un moment sigură pentru echipa patronată de Evangelos Marinakis. De la mijlocul lunii februarie, Manchester City și Aston Villa au obținut câte 20 de puncte fiecare, iar Newcastle nu mai puțin de 21, în timp ce Nottingham a strâns 16 puncte. 

    Mai mult ca orice alt rezultat, înfrângerea de joi seară împotriva lui Brentford, chiar în fața propriilor fani, pare să confirme că Nottingham nu poate să țină pasul cu restul adversarelor care aspiră la un loc în Top 5 la finalul sezonului. 

    Ultima etapă pare să fie cea decisivă, când echipa lui Nuno Espirito Santo o înfruntă pe Chelsea în ceea ce poate fi ultimul derby de clasament al sezonului. Dar pentru a duce la bun sfârșit o campanie de altfel la care nimeni nu se aștepta din partea pădurarilor, Nottingham are nevoie să obțină minim 7 puncte din meciurile împotriva lui Crystal Palace, Leicester și West Ham, mai ales dacă contracandidatele sale își mențin forma din ultima perioadă. 

    Chelsea, eternul semn de întrebare

    Am pomenit deja că Nottingham a înregistrat rezultate constante de-a lungul sezonului, în timp ce Aston Villa, Manchester City și Newcastle au avut în ultimele trei luni o creștere în performanță care le-a adus acum cu șanse reale la unul dintre primele cinci locuri. 

    Singura echipă care pare să fie într-o scădere majoră de formă în a doua parte a sezonului este Chelsea, una dintre formațiile pe care mulți specialiști nu știau unde să o poziționeze la începutul campionatului, după ce în ultimii 2 ani au avut parte de rezultate slabe în ciuda investițiilor uriașe, de departe cele mai mari nu doar din Anglia, ci din Europa. 

    Cu toate acestea, Enzo Maresca a reușit în primul său sezon ca antrenor în Premier League să unească o echipă ce nu părea deloc omogenă și să depășească performanțele din ultimele campionate înregistrate de antrenori mult mai titrați, precum Pochettino, Tuchel sau Graham Potter. Primele luni sub Maresca au fost într-atât de performanțe încât în jurul sărbătorilor de iarnă o bună parte din presa engleză vorbea deja despre Chelsea drept o candidată la titlu alături de Liverpool și Arsenal. Și pe bună dreptate: echipa de pe Stamford Bridge era înainte de Boxing Day, după 17 etape, pe locul al doilea cu 35 de puncte, la doar 5 în spatele liderului Liverpool.

    Însă, a doua parte a sezonului a adus o scădere majoră în rezultatele și mai ales în jocul lui Chelsea, care a obținut din cele 17 meciuri jucate începând cu etapa de Boxing Day doar 25 de puncte, cu 10 mai puține comparativ cu același număr de meciuri jucate între august și 22 decembrie. 

    O echipă cu șanse mici și una (aproape) sigură de calificare

    În ciuda faptului că sunt neînvinși în ultimele 5 etape, Chelsea pare echipa cu cele mai slabe șanse de a se clasa pe un loc de Champions League dacă luăm în considerare scăderea lor de formă, dar și meciurile pe care le mai au rămase: nu doar că vor înfrunta în deplasare două contracandidate directe pentru Top 5, Newcastle și Nottingham Forest, dar primesc acasă două rivale în Liverpool și Manchester United care, chiar dacă nu mai au nimic de câștigat în campionat, rămân două cluburi care își doresc oricând să iasă învingătoare în fața unui rival constant în ultimii 25 de ani. 

    Acestea fiind zise, o voi exclude pe Chelsea din calculul pentru Top 5, chiar dacă cred că ea va juca un rol important în deciderea celorlalte echipe calificate în Europa prin meciurile directe pe care le are cu Nottingham și Newcastle.

    Dacă Chelsea este echipa cu cele mai mici șanse să prindă Top 5, Manchester City pare formația favorită să participe (din nou) în Champions League. În ciuda unui sezon sub așteptările înalte pe care echipa lui Guardiola și le-a setat singură prin câștigarea ultimelor patru ediții de campionat, City este într-o creștere clară de formă: este echipa cu cele mai multe puncte obținute în ultimele 5 etape, printre care se numără și o victorie în fața lui Aston Villa, la care se adaugă și calificarea în finala Cupei Angliei în fața unei alte rivale pentru locurile europene, Nottingham Forest.

    Mai mult, programul ultimelor patru etape pare cel mai ușor pentru echipa de pe Etihad: nu înfruntă nicio altă echipă cu șanse reale la Champions League, iar dintre cele două meciuri din deplasare unul este împotriva lui Southampton, o formație deja retrogradată care se află pe drumul de a deveni cea mai slabă echipă din istoria Premier League ca număr de puncte obținute. 

    Fără alte explicații, cred că Manchester City va prinde sigur un loc de Champions League.

    Aston Villa – un program mai ușor și un lot mai valoros

    Prin urmare, dacă am stabilit, prin forma din ultimele luni și dificultatea meciurilor rămase, că Chelsea este formația cu cele mai mici șanse să prindă un loc în Top 5, în timp ce Manchester City are aproape asigurat un loc dacă își continuă rezultatele recente în fața unor adversari mai facili în ultimele etape, mai rămân trei echipe care se luptă pentru ultimele două locuri de Champions League: Aston Villa, Newcastle și Nottingham. 

    Aici lucrurile devin ceva mai complicate. Dacă ne uităm la forma recentă, inclusiv la câștigarea Carabao Cup, Newcastle pare să fie favorită pentru obținerea calificării în Champions League, dar programul acesteia pare să fie cel mai greu. Nu doar că are un meci direct cu Chelsea în etapa 36, dar în penultima etapă o înfruntă pe Arsenal, care dincolo de locul în clasament, a adus pentru Newcastle și o serie de meciuri foarte încinse în ultimele sezoane. Mai mult în funcție de rezultatele din Premier League și mai ales de semifinala împotriva celor de la PSG, cei de la Arsenal s-ar putea afla în poziția de a-și dori să termine puternic campionatul.

    Așadar, următoarea alegere pentru un loc în Top 5 este Aston Villa. În ciuda eliminărilor recente în fața lui PSG în Champions League și Crystal Palace în FA Cup, forma echipei lui Unai Emery a fost una bună în ultimele luni, fiind învinsă în ultimele 5 meciuri doar de Manchester City cu un gol în minutele adiționale. 

    Mai mult, Aston Villa rămâne neînvinsă acasă în anul 2025 (în tot sezonul are o singură înfrângere acasă – cu Arsenal, în luna august), deci ne putem aștepta la victorii în fața propriilor suporteri împotriva lui Fulham și Tottenham. În deplasare se vor înfrunta cu Bournemouth, aflată într-o scădere de formă, și Manchester United, fără nicio miză rămasă în campionat, deci un program ce poate fi mai ușor de gestionat față de Newcastle sau Nottingham.

    Dincolo de program, ne bazăm pe faptul că experiența lui Unai Emery și un lot de jucători superior lui Newcastle sau Nottingham va face diferența în ultimele etape. Dacă Newcastle poate fi în discuția pentru cel mai bun 11, Aston Villa dispune de un lot mai numeros din punct de vedere valoric, în care se află inclusiv jucători cu experiență de la care ne așteptăm să gestioneze mai bine presiunea finalului de campionat. 

    Ultimul loc în top 5: Newcastle vs. Nottingham

    Aflate la doar două puncte distanță, Newcastle și mai ales Nottingham sunt poate singurele echipele dintre cele 5 analizate în acest articol care se pot declara fericite cu sezonul 2024-2025: Newcastle a obținut primul trofeu de mai bine de 70 de ani, în timp Nottingham pe care mulți o vedeau implicată în lupta pentru retrogradare, nu doar că are asigurată prezența în Europa la anul, dar încă are speranțe reale la un loc de Champions League. 

    Să analizăm puțin meciurile celor două: 

    1) Ambele echipe o înfruntă în ultimele etape pe Chelsea acasă

    2) Ambele vor juca împotriva unui adversar fără miză, West Ham, respectiv Everton

    3) Ambele vor juca cu o echipă ce aspiră la un loc de competiție europeană, Crystal Palace, respectiv, Brighton

    4) Diferența o face faptul că Nottingham are meci împotriva lui Leicester,cea mai slabă echipă din 2025, în timp ce Newcastle o înfruntă pe Arsenal

    Prin urmare, putem spune că Newcastle are un program mai dificil. Însă, dacă ne uităm la forma de acasă a echipei lui Eddie Howe, putem spune că au șanse mari să câștige cele două meciuri de pe St.James Park împotriva lui Chelsea și Everton. Mai mult, pare rezonabil, ținând cont de forma lor, că pot obține minim un egal într-una dintre cele două deplasări cu Brighton și Arsenal. 

    Cele 7 puncte virtuale, un minim pe care-l luăm în considerare, ar duce Newcastle la 9 puncte în fața celor de la Nottingham. În acest scenariu, pădurarii ar avea nevoie de 10 puncte din cele patru etape rămase pentru a o depăși pe Newcastle. Dar este acest lucru posibil? 

    Credem că da. Chiar dacă forma din ultimele etape sugerează că Nottingham pare o echipă ce nu mai are încredere în propriile metode, meciurile rămase par să o avantajeze. Dacă Leicester acasă și West Ham în deplasare par două meciuri ușoare din care Nottingham poate obține 6 puncte, meciurile împotriva lui Chelsea și mai ales Crystal Palace sunt două confruntări mai dificile, dar împotriva unor echipe cu rezultate mixte în ultima perioadă. 

    Ceea ce mă face încrezător în șansele lui Nottingham este faptul că mă aștept ca Chelsea să fie deja scoasă din calculul pentru Champions League până în ultima etapă, deci va rămâne fără miză în Premier League și probabil va prefera să-și odihnească jucătorii pentru finala UEFA Conference League, unde după o victorie cu 4-1 la turul semifinalei pare deja calificată. 

    Crystal Palace pare de asemenea că se concentrează mai mult pe o altă competiție, respectiv FA Cup. Chiar dacă mai are șanse matematice la un loc de Premier League ce duce la anul în Conference League, forma din ultimele etape sugerează clar că pentru Oliver Glasner prioritatea numărul unu este finala FA Cup de pe 17 mai. Chiar dacă o misiune mai dificilă, lipsa de formă a lui Palace și stilul lor ofensiv pare să fie exact pe placul celor de la Nottingham, care poate să revină la jocul lor bazat pe contraatac și să obțină măcar un punct din deplasarea de pe Selhurst Park. Împreună cu cele 6 puncte virtuale împotriva lui Leicester și West Ham, Nottingham ar fi în ultima etapă într-un scenariu în care trebuie să învingă acasă o Chelsea lipsită de miză, care la doar câteva zile după ultima etapă va disputa finala Conference League. 

    Avem astfel ultima echipă din predicția noastră pentru Top 5. Nu vreau să prezic și ordinea lor exactă, dar așa acestea cred că sunt echipelor ce vor reprezenta Anglia în Champions League la anul: Liverpool, Arsenal, Manchester City, Aston Villa și Nottingham Forest. 

    Cât de crucială este calificarea în Champions League pentru fiecare echipă?

    Calificarea în Champions League este importantă pentru orice echipă, asta este clar. Dar dacă pentru unele echipe reprezintă un rezultat bine venit și neașteptat, pentru altele calificarea, și mai ales banii din această competiție, reprezintă un element esențial pentru viitorul clubului. Putem așadar să împărțim în trei categorii echipele care au nevoie de această calificare:

    1. Un cadou binevenit pentru Nottingham

    Pentru o echipă la care unii nu se așteptau să rămână în Premier League la finalul sezonului, Nottingham a reușit să-și depășească propriile așteptări și să-și asigure o calificare într-o competiție europeană. Puțin probabil ca cineva chiar din interiorul clubului să se fi preconizat un asemenea rezultat, cu atât mai puțin probabil ca oricine să se fi gândit că echipa lui Nuno Espirito Santo să se poată califica în Champions League. 

    Prin calificarea în Europa, Nottingham a reușit să ardă mai multe etape în procesul său de construire a unei echipe solide în Premier League. Calificarea în Champions League poate fi bineînțeles un bonus, dar o eventuală necalificare nu va afecta în niciun dezvoltarea clubului. 

    Singurul lor risc este să nu rămână cu un gust amar și un sentiment de dezamăgire dacă nu reușesc să se califice în Top 5, având în vedere că au fost pentru majoritatea sezonului în primele 3-4 poziții. Dar orice fan neutru ar spune că indiferent de locul pe care termină Nottingham, acest sezon este un real succes și un mare pas înainte pentru pădurari.

    1. Un obiectiv clar, dar nu un capăt de țară, pentru Manchester City și Aston Villa

    Pentru Manchester City orice clasare sub locul 1 este un eșec. O calificare în Champions League și un eventual succes în FA Cup reprezintă pentru orice echipă un sezon bun, dar pentru ei este doar o consolare. Cu toate acestea, o eventuală necalificare în Champions League nu ar reprezenta mai mult decât o lovitură, uriașă ce-i drept, de orgoliu. 

    Manchester City rămâne o echipă solidă, cu un lot bun, stabilă financiar și în special cu un antrenor care poate atrage orice fotbalist să joace pentru el. Cu un mare asterisk, sub forma celor 115 potențiali încălcări ale regulilor financiare, Manchester City și traseul său nu va fi deviat de un sezon în afara celei mai importante competiții din Europa.

    Același lucru poate fi spus și pentru Aston Villa. Chiar dacă pentru ei nu ar fi o lovitură de imagine la fel de puternic, o eventuală necalificare nu ar schimba foarte mult traiectoria clubului. Aston Villa are de asemenea un lot bine construit, un antrenor cu experiență și un plan financiar stabil. Lipsa participării în Champions League probabil ar obliga Villa să vândă un jucător important pentru a rămâne în limitele reglementărilor financiare, dar acest lucru nu reprezintă un impediment foarte mare pentru o echipă care are în general valoare în toate compartimentele. 

    1. Un moment crucial pentru Newcastle și Chelsea

    Chelsea este echipa care a investit cel mai mult în ultimii ani și prin urmare, echipa care se află sub cel mai mare semn de întrebare în ceea ce privește sustenabilitatea financiară. În ciuda investițiilor masive, lotul lui Enzo Maresca pare în continuare unul dezechilibrat, iar ratarea calificării în Champions League ar însemna că bugetul din vară pentru a completa lipsurile din lot va fi unul mult mai scăzut decât ceea ce ar avea nevoie antrenorul italian. 

    Mai mult decât atât, ratarea calificării ar însemna că întregul proiect al lui Chelsea devine și mai nesigur, iar modelul complet unic al conducerii și mai criticat de către presa britanică. Este greu de văzut cum o echipă a lui Chelsea, așa cum arată ea acum și fără îmbunătățiri majore în vară, poate să concureze în sezonul următor pentru Champions League dacă în acest sezon, în care multe cluburi mari au avut un an de tranziție, nu reușesc acest lucru. 

    Într-o situație asemănătoare se află și Newcastle. Cu un prim 11 foarte bun, dar un lot lărgit mai slab ca alte echipe, Newcastle are nevoie de banii dintr-o eventuală calificare în Champions League pentru a-și întări echipa și a continua să devină o formație constant competitivă în Premier League. 

    Dacă nu reușesc să se califice, Newcastle nu doar că o să aibă mai puține resurse pentru a aduce noi fotbaliști, dar va fi probabil sub presiunea de a vinde o parte din cei mai importanți jucători a-i săi. 

    O victimă a succesului din acest sezon, echipa de pe St.James Park deja simte presiunea vecinelor de clasament pentru jucătorii cheie precum Bruno Guimaraes și mai ales Alexander Isak, dar lipsa de fotbal în Champions League i-ar convinge probabil pe aceștia doi, și posibil și pe alți colegi de-ai lor, să aleagă să plece către alte formații unde au garantată aceasta competiție aproape în fiecare sezon. 

    Indiferent de calculele financiare și de planul de termen lung al fiecărei echipe, mirajul Champions League este la fel de mare pentru orice club care cu șanse reale de calificare la începutul lunii mai. Fie că vorbim despre o participare în premieră, cum ar fi cazul lui Nottingham, sau de echipe care deja au câștigat această competiție, precum Chelsea sau Manchester City, Champions League rămâne un premiu uriaș pentru orice echipă, orice fotbalist și orice antrenor, care dincolo de premiile financiare înseamnă o recunoaștere a valorii și oportunitatea de a face parte din elita europeană. 

  • Arne Slot și mitul despre (ne)încrederea în jucătorii săi. 

    Arne Slot și mitul despre (ne)încrederea în jucătorii săi. 

    Sezonul lui Liverpool este departe de a fi unul ratat atâta timp cât echipa este în continuare lider în Premier League la 11 puncte față de Arsenal, echipa de pe locul doi. Mai mult decât la alte echipe, câștigarea campionatului este poate cel mai important obiectiv pentru un club și un grup de suporteri care nu s-au putut bucura acum 5 ani de primul trofeu de campioni din era Premier League.

    Cu toate acestea, eliminarea din Champions League și pierderea finalei Carabao în aceeași săptămână lasă un gust amar fanilor, mai ales după prestația foarte slabă din meciul disputat pe Wembley împotriva lui Newcastle. La finalul acelei săptămâni nefaste, mai mulți comentatori și jurnaliști sportivi au ținut să remarce că echipa lui Liverpool a continuat să se bazeze în aceste două meciuri decisive pe aceeași fotbaliști pe care s-a bazat de-a lungul sezonului. 

    Pare să fie un punct valid, având în vedere că Arne Slot a ales aproape același 11 în partida cu Newcastle ca cel folosit doar 5 zile mai devreme versus PSG. Singurele schimbări făcute au fost introducerea lui Kellegher în poartă (oricum obișnuit să apere în cupe) și introducerea lui Quansah ca fundaș dreapta, o modificare forțată de accidentarea titularului obișnuit, Trent Alexander Arnold. În ambele meciuri, echipa de start a lui Slot a părut extenuată, în timp ce jucătorii intrați pe parcurs au părut lipsiți de inspirație și formă.

    Să fie oare lipsa de rotație a lotului explicația pentru forma fluctuantă din 2025 și căderea bruscă din ultimele două partide, așa cum au susținut mai mulți specialiști? Încercăm să analizăm dacă Liverpool din acest sezon a folosit într-adevăr mai puțini fotbaliști în mod constant, raportat la alte echipe cu performanțe notabile din anii anteriori?

    Ce măsurăm?

    Pentru a vedea dacă căderea lui Liverpool se bazează pe lipsa schimbărilor făcute de Arne Slot la nivelul lotului, am ales să analizăm alte formații de succes din ultimii ani și să vedem dacă există diferențe majore în modul în care aceștia și-au gestionat lotul și minutele jucate de fotbaliști de-a lungul sezonului. Urmărim mai ales numărul de minute de joc dintr-un sezon și cum au fost distribuite de-a lungul sezonului, pornind de la premisa că un număr mai mare de jucători cu mai multe minute jucate înseamnă că titularii de bază au fost fie menajați în cu o miză mai mică, fie odihniți pe finalul meciurile unde echipa era deja sigură de victorie.

    Totuși, nu putem compara orice echipă cu lotul lui Liverpool din acest sezon. Dincolo de eșecurile din ultima perioada, formația de pe Anfield a fost în permanență competitivă pe mai multe planuri, cu excepția FA Cup unde a fost eliminată prematur de Plymouth. Pe lângă dominația din Premier League, unde se află pe prima poziție de peste 20 de etape consecutive, cormoranii au fost lideri autoritari în faza inițială din  Champions League și au reușit să atingă finala Carabao pentru al doilea an la rând. 

    Astfel, am ales să comparăm Liverpool din acest sezon cu unele dintre cele mai bune cinci echipe din sezoanele anterioare : Liverpool 2018-2019, Liverpool 2021-2022, Manchester City 2022-2023 și Real Madrid 2021-2022, respectiv 2023-2024. Toate aceste echipe au câștigat titlul intern sau au foarte foarte aproape (vezi cazul lui Liverpool în 2019 și 2022 cu peste 90 de puncte pe locul al doilea) în campionate cu 38 de etape și au ajuns până în finala UEFA Champions League, jucând 13 meciuri pe parcurs. Vorbim deci de echipe care au fost competitive constant pe durata unui sezon întreg și la final au reușit să obțină trofee, așa cum speră să facă și echipa lui Slot. Am ales această selecție pentru a vedea dacă Liverpool din acest sezon are un număr mai mic de jucători folosiți constant în comparație mai ales cu alte echipe care au avut succes pe Anfield în ultimele sezoane, dar și cu alte formații care au reușit să facă dubla campionat-Champions League. 

    Pentru că numărul de meciuri disputate în cupele interne diferă de la o țară la alta și mai ales de la un sezon la altul, am ales să calculăm totalul de meciuri desfășurate de fiecare echipă în parte în toate competițiile și câte minute de joc ar fi însemnat ele dacă ă un jucător ar fi jucat toate meciurile integralist. Odată ce avem aceste cifre, vom încerca să vedem câți jucători din loturile acestor echipe au bifat 1) minim 50% din minutele totale disponibile de-a lungul sezonului și 2) câți dintre acești jucători au bifat măcar 1000 de minute într-un sezon, echivalentul a 15-20% din totalul minutelor dintr-un sezon. 

    Dincolo de acești parametri, vom compara și nivelul vârstei medie a loturilor analizate, urmărind să vedem dacă există o corelație directă între numărul de jucători utilizați de-a lungul unui sezon și vârsta pe care aceștia o au.

    Pentru aceste calcule vom lua în considerare fiecare meci ca având 90 de minute (fără prelungiri sau timp suplimentar), iar pentru media de vârstă a loturilor vom avea în vedere vârsta fotbaliștilor la începutul sezonului respectiv. 

    Liverpool sub Arne Slot nu folosește mai puțini jucători decât celelalte echipe

    Toate cele 6 echipe analizate se încadrează în același tipar: un număr de 10-12 jucători constant prezenți în primul 11 pe care antrenorul se bazează de la un meci la altul și care joacă cel puțin 50% din totalul minutelor dintr-un sezon. 

    Arne Slot nu se abate de la această regulă dacă ne uităm că a folosit în mod regulat 11 fotbaliști de-a lungul sezonului, cu 7 meciuri rămase de jucat și șanse mari ca alți 2 sau 3 jucători în afara celor 11 (Jones, Nunez si Jota) să fie mai prezenți în acest ultime partide. 

    Tabel 1

    EchipaMeciuri jucate sezon# jucatori peste 50% minute jucate# jucatori peste 1k minute jucate
    Liverpool 24-25471118
    Liverpool 18-19531216
    Liverpool 21-22631021
    Manchester City 22-23611219
    Real Madrid 23-24561219
    Real Madrid 21-22561316

    Tot mai sus putem observa că în lotul extins al unei echipe, format din jucători care au evoluat cel puțin 1000 de minute într-un sezon, se înregistrează de obicei între 18 și 21 de jucători rulați. 

    Și în această situație lotul lui Arne Slot este comparabil cu celelalte echipe analizate, având deja 18 jucători cu cel puțin 1000 de minute jucate, cu 2 mai mult decât echipele lui Liverpool sau Real Madrid din 2021-2022. Iar Liverpool din acest sezon mai are de jucat 7 meciuri (ceea ce înseamnă un potențial maxim de joc de peste 800 de minute) în care jucători precum Elliott, Endo sau Chiesa pot evolua și depăși la rândul lor borna de 1000 de minute.

    Excepțiile aici sunt Liverpool în 2019, respectiv Real Madrid în 2022. În cazul lui Liverpool din sezonul 2018/2019 explicația este una simplă: chiar dacă au înregistrat 97 de puncte la finalul sezonului și a câștigat trofeul Champions League, echipa de atunci a lui Klopp a fost eliminată încă din primul meci atât în Cupa Angliei, cât și în Carabao. Astfel, au fost mai puține meciuri și minute la dispoziție, cu precădere în competiții unde de obicei sunt folosiți jucători tineri, care nu prind minute în meciurile mai importante. 

    În ceea ce o privește pe Real Madrid, aceasta și-a permis să folosească în Cupa Regelui și pe finalul de campionat când titlul era deja asigurat fotbaliști ”ocazionali” care au prins sub 1000 de minute precum Hazard, Jovic, Bale sau Marcelo.

    Prin urmare, datele analizate mai sus nu ne arată că echipa lui Arne Slot a folosit mai puțini jucători de-a lungul sezonului, ci dimpotrivă, până la finalul sezonului lotul lui Liverpool din acest sezon poate fi unul dintre cele mai bine gestionate, dacă ne uităm atât la numărul de fotbaliști ”de bază” utilizați, dar mai ales la lotul extins de jucători care au fost utilizați în cel puțin 15% din totalul minutelor disponibile de-a lungul sezonului. 

    Nici vârsta jucătorilor nu este mai mare decât a altor echipe

    În cel de-al doilea tabel vedem că echipa lui Arne Slot se încadrează în parametrii celorlalte formații analizate și atunci când vine vorba de vârsta jucătorilor utilizați. Mai mult, echipa lui Arne Slot are aceeași medie de vârstă, 27.5 ani, cu echipele care au bifat cele mai multe meciuri jucate într-un sezon, Liverpool din 2021/2022, respectiv Manchester City din sezonul în care au câștigat Tripla istorică Premier League, FA Cup și Champions League. 

    Tabel 2

    EchipaMeciuri jucate sezonmedie varsta jucatori cu peste 50% minute jucatemedie varsta jucatori cu peste 1000 minute
    Liverpool 24-254727.626.5
    Liverpool 18-195325.725.4
    Liverpool 21-226327.528.3
    Manchester City 22-236127.526.5
    Real Madrid 23-245625.827.2
    Real Madrid 21-225628.226.8

    Mai mult, formația lui Slot are unul dintre cele mai tinere echipe dacă ne raportăm la media de vârstă a lotului extins cu cel puțin 1000 de minute jucate, lucru care în mod normal ne duce cu gândul la o echipa mai energică și dinamică, în comparație cu performanțele recente ale lui Liverpool din Carabao și Champions League

    Excepția și la acest indice de vârstă este formația lui Liverpool din sezonul 2018/2019, fiind cea mai tânără echipă prin comparație atât la nivelul titularilor de bază, cât și a lotului lărgit folosit de-a lungul sezonului. Lipsa de participare în cupele interne poate sta din nou la baza acestei statistici, fotbaliști în jurul vârstei de 30 de ani precum Sturridge sau Adam Lallana având atunci mai puține șanse de a intra pe teren. 

    Ca o paranteză, merită menționată aici și tranziția făcută atât de bine de Real Madrid în ultimele sezoane: în sezonul anterior observăm o medie de vârstă mai mică, de 25.8 ani, în rândul celor mai utilizați jucători, dar care se echilibrează odată ce adăugăm colegii lor care cu mai multă experiență care de multe ori veneau de pe bancă sau intrau titular în mai puține meciuri precum Modric, Joselu, Lucas Vasquez sau David Alaba. 

    Cu două sezoane mai devreme Real Madrid avea cea mai mare medie de vârstă la nivelul titularilor, dar o scădere la nivelul lotului utilizat frecvent, de unde reiese și „schimbarea de gardă” dintre cele două sezoane: în 2022 Rodrygo sau Camavinga intrau de obicei pe parcursul meciului ca rezerve, în timp ce în 2024 au printre cei mai utilizați 10 fotbaliști de Ancelotti, la care s-au adăugat între timp și Tchouaméni sau Bellingham, alți doi fotbaliști care au scăzut media de vârstă.

    Din nou, această comparație nu sugerează că echipa lui Arne Slot ar fi una mai bătrână decât alte echipe din sezoanele precedente, ba chiar se încadrează perfect ca medie de vârstă pentru a avea succes. Într-adevăr, trebuie menționat că jucătorii cu cele mai multe minute jucate în acest sezon pentru Liverpool sunt veteranii Van Dijk și Mohamed Salah. Acest lucru poate explica mai ales performanțele slabe ale atacantului egiptean din ultimele meciuri pe seama oboselii, dar nu poate fi motivul general pentru scăderea de formă a echipei în general, având în vedere că printre fotbaliștii de bază media a echipei se numără și jucători de 25 de ani sau mai puțin precum Gravenberch, Konate, Szoboszlai sau Gakpo.

    Căderea lui Liverpool nu este despre oboseală

    Datele de mai sus ne arată că discuțiile din ultima perioada despre grupul restrâns de jucători utilizați de Arne Slot nu sunt fondate pe baze reale: nu doar că Liverpool a rulat un număr mare de fotbaliști raportat la numărul de meciuri disputate în prezent, dar și vârsta acestora este una care se încadrează în media altor echipe care în sezoanele precedente au fost constant competitive până la ultimul meci al sezonului. 

    Bineînțeles, datele prezentate reprezintă doar o medie statistică ce nu spune povestea completă din spatele fiecărui meci disputat, dar ne demonstrează că înfrângerile cu PSG și Newcastle nu pot fi puse doar pe baza oboselii jucătorilor de pe teren, mai ales când vedem că o bună parte dintre ei au fost odihniți de-a lungul sezonului și că în general lotul lui Arne Slot a fost utilizat într-un mod divers, raportat la alte echipe și chiar la alte loturi ale lui Liverpool din sezoanele anterioare.

    Totuși unde stă explicația pentru eșecurile lui Liverpool care par să eclipseze ceea ce se apropie să fie primul trofeu Premier League de care echipa de pe Anfield se poate bucura cu fanii din tribune?Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să părăsim puțin tărâmul statisticilor.

    Ceea ce numărul de minute calculat mai sus nu ne spune este și importanța sau încărcătura meciurile în care un fotbalist a jucat. O privire de ansamblu asupra tacticii lui Arne Slot ne arată că jucătorii care nu se află de obicei pe lista titularilor într-o partidă de Premier League sunt utilizați fie în cupe atunci când miza este una mai mică (vezi adversari Southampton în prima etapă de Carabao Cup sau PSV în ultima etapă de Champions League când calificarea este deja asigurată), fie pe finalul meciurilor din campionat când fotbaliști precum Endo, Quansah sau Tsimikas sunt introduși de obicei pentru a păstra un avantaj deja existent. 

    Bineînțeles, acest lucru este valabil pentru aproape toate echipele: în meciurile grele joci cu cei mai buni jucători, iar în cele cu miză mai mică încerci să-i odihnești și să rotești lotul ca să aibă și alți fotbaliști minute de joc. 

    Lipsa de adaptabilitate

    În cazul lui Arne Slot, problemele sale par să apară chiar din punctele sale forte, care duc în general la o lipsă de adaptare și flexibilitate, atât în ceea ce privește individual jucătorii, dar și la nivel tactic. Putem să identifică două principale cauze care până de curând păreau punctele forte ale echipei:

    1. Liverpool nu a fost nevoită să apeleze la alți jucători. Cu câteva mici excepții, Arne Slot a avut parte de un sezon în care a avut constant la dispoziție cei mai buni jucători etapă de etapă. Chiar și în cazul puținelor accidentări, acestea au fost de scurtă durată. Prin urmare, jucătorii care care au început sezonul ca rezerve nu au avut oportunitatea de a adapta și de a demonstra că pot aduce diferența în meciurile cu miză. 
    1. Planul A a funcționat aproape mereu. Tactica echipei de pe Anfield din acest sezon a fost de cele mai multe ori cea câștigătoare: până în luna martie, echipa avea o singură înfrângere în fiecare competiție, singura care a venit într-un meci important fiind cea de la începutul campionatul cu Nottingham Forest. În rest, Liverpool a dat dovadă că este o echipă solidă, care revine repede odată ce este condusă, iar dacă este echipa ce înscrie prima, foarte rar pierde avantajul câștigat. Acest lucru poate conduce la o lipsă de soluții atunci când lucrurile nu merg bine, așa cum a fost cazul meciurile pierdute eventual cu PSG și mai ales cu Newcastle, când planul B a lui Arne Slot a părut să fie să arunce cât mai mulți fotbaliști de atac în teren. Aceeași situație a fost și în înfrângerea cu Fulham, când schimbările nu au făcut decât să aglomereze careul advers, fără a aduce goluri sau măcar ocazii periculoase la poarta adversă. 

    Dacă ne raportăm sumar la ceea ce a adus succesul echipelor comparate cu Liverpool-ul lui Arne Slot din acest sezon, putem să vedem cum experiența în situații de criză poate să facă diferența: Liverpool în 2019 a reușit revenirea spectaculoasă cu Barcelona bazându-se pe Origi, Sturridge și James Milner fundaș stânga. Cu doar un an mai devreme, Liverpool era învinsă în finala UCL, neavând un plan B în lipsa lui Salah.

    Real Madrid în 2022 a devenit celebră prin întoarcerile de scor spectaculoase din fazele eliminatorii UCL împotriva lui PSG, Chelsea și Manchester City, la fel de bine cum a făcut-o în 2024 împotriva lui Bayern prin intrarea eroului neașteptat Joselu. 

    Succesul acestor echipe nu stă bineînțeles doar pe baza unor răsturnări de situație, dar adaptabilitatea lor cu siguranță că a fost un factor important. Iar acest capitol pare să fie unul la care echipa lui Arne Slot mai are de lucrat și care va fi de urmărit în sezonul viitor, fie că va trebui să adapteze lotul actual sau să aducă jucători noi în care să aibă mai multă încredere că pot face diferența de pe banca de rezerve. 

    Având în vedere incertitudinea din jurul lotului actual, dată de expirarea contractelor unor jucători de bază precum Salah, Van Dijk sau Trent Alexander Arnold, precum și zvonurile ce primesc investițiile mari pe care clubul de pe Anfield le plănuiește pentru transferurile din vară, pare că Arne Slot va avea ocazia să modeleze un lot mai dinamic și divers, conform tacticii sale de joc. 

    Bineînțeles, până atunci misiunea sa principală va fi să extragă ultimele puteri din lotul actual pentru a aduce mult așteptatul suporterilor. 

  • 5 Podcast-uri despre Premier și fotbal în general

    5 Podcast-uri despre Premier și fotbal în general

    Fie că ascultăm la difuzor din mașină în drum spre muncă sau la căști când suntem în metrou, conținutul audio a devenit pentru toată lumea unul dintre cele mai la îndemână modalități de a ne relaxa sau de a obține informații relevante atunci când suntem pe drumuri. Mai mult, cum devine din ce în ce mai greu să găsești timpul și liniștea necesară doar pentru relaxare, fie că este vorba de a citi un articol sau a urmări mai mult de un meci de fotbal pe weekend, muzica sau emisiunile audio devin cea mai bună alternativă de a te adapta și rămâne la curent la o lume într-o fugă constantă. 

    Și pentru că pasiunea pentru fotbal este mereu o prioritate, venim cu 5 podcast-uri și emisiuni în format audio care vă pot ajuta să rămâneți conectați la cele mai noi evenimente din Premier League și lumea fotbalului în general, dar și să înțelegi mai bine acest fenomen chiar de la oamenii care fac parte din el. 

    Toate propunerile de mai jos sunt disponibile în limba engleză pe Apple Podcasts, Spotify și restul aplicațiilor asemănătoare. O bună parte dintre ele pot fi urmărite și pe Youtube, folosind opțiunea de subtitrare automată.

    1. Stick to Football – The Overlap

    Stick to Football este poate cea mai bună recomandare dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din Premier League, fiind un format produs de cei care dețin drepturile TV ale campionatului din Anglia, Sky Sports, și având în prim-plan cei mai buni comentatori sportivi din insulă,  foștii mari fotbaliști Garry Neville, Jamie Carragher, Jill Scott, Ian Wright și Roy Keane. 

    În fiecare săptămână grupul celor 5 stă la masă, de multe ori alături de alte foste și actuale nume din lumea fotbalului, pentru a discuta ultimele evenimente din Premier League, dar și cele mai marcante momente din cariera de jucători ale prezentatorilor și invitaților acestora.

    Dincolo de calitatea formatului marca Sky Sports asigurată de experiența gazdelor și o producție bine pusă la punct ca sunet și editare, Stick to Football oferă nostalgicilor o perspectivă nouă asupra evenimentelor care au marcat Premier League în primii săi ani de istorie, chiar prin cei care au trăit direct toate acele vremuri. Dar dincolo de sentimentul nostalgic, emisiunea rămâne un prilej bun de a afla care sunt cele mai noi subiecte din fotbal printr-o manieră obiectivă și relaxată. ( cu excepția dezbaterilor referitoare la rivalitatea dintre Manchester United și Liverpool)

    1. Fozcast – The Ben Foster Podcast

    Rămânem în zona foștilor fotbaliști din Premier League pentru a recomanda un podcast independent, creat și de către fostul portar de la Manchester United, Birmingham, West Brom, Watford și Wrexham – Ben Foster. 

    Având un ton mai relaxat și dinamic, Fozcast produce un conținut asemănător cu precedenta recomandare, dar adaugă o notă mai informală prin quizz-uri și subiecte ce ies din zona clasică a fotbalului, precum teorii ale conspirației, hobby-uri și discuții despre alte sporturi de care invitații sunt interesați. 

    Punctul forte pentru Fozcast este probabil varietatea mare de invitați pe care emisiunea o are: de la jucători consacrați cu multiple trofee câștigate de-al lungul carierei, la jucători mai puțini cunoscuți din Premier League sau chiar fotbaliști din ligile inferioare care s-au reorientat către alte cariere după fotbal. Fiecare invitat oferă o poveste personală unică și o imagine mult mai clară asupra vieții de fotbalist dincolo de cel mai înalt nivel: ce simte un fotbalist prima dată când intră în vestiarul unei noi echipe, care sunt provocările pe care le are un jucător de liga a doua, ce se întâmplă când accidentările îți opresc deodată cariera la numai 20 de ani, cum îți revii după un transfer ratat, ș.a.m.d. 

    Prin toate acestea, Fozcast – The Ben Foster Podcast încearcă și reușește cu succes să transforme fotbalistul pe care-l vedem la televizor într-o persoană reală, vulnerabilă, cu pasiuni și probleme dincolo de terenul de fotbal. 

    1. Football Ramble 

    Având aproape 20 de ani pe piața audio din Marea Britanie, Football Ramble este unul dintre cele mai cunoscute podcast-uri despre Premier League. 

    Cu cel puțin 3 episoade în fiecare săptămână, Football Ramble își propune să ofere sentimentul pe care-l are orice iubitor de fotbal, acela de a putea discuta ultimele știri din fotbal cu prietenii ca și cum te-ai afla într-un bar sau pe canapeaua din sufragerie. 

    Având un stil lejer și tratând aproape fiecare subiect într-un mod ironic, emisiunea oferă totuși un rezumat util al meciurilor din Premier League trecând pe rând prin toate meciurile dinainte și de peste weekend, notând pe rând cine sunt eroii etapei, cine s-a făcut de râs sau cine a adus o surpriză plăcută. Dincolo de Premier League, formatul aruncă și o privire de ansamblu asupra știrilor din lumea fotbalului care poate ți-au scăpat peste weekend, de la ultimele invenții ale fanilor germani până la meciurile trucate din Africa Centrală. 

    Football Ramble este probabil cea mai bună sursă de a-ți lua ultimele informații despre Premier League, într-un mod mai puțin serios care să te ajute să te relaxezi după o zi mai încărcată.

    1. Totally Football Show – The Athletic

    Totally Football Show urmează un format asemănător cu cei de la Football Ramble și organizează două emisiuni în fiecare săptămână dedicate Premier League: una în care prefațează cele mai importante meciuri din weekend-ul care urmează și o altă emisiune luni, când discută rezultatele de peste sâmbătă și duminică. 

    Chiar dacă păstrează tot un ton mai prietenos, Totally Football Show profită de faptul că se află sub egida The Athletic și aduce jurnaliști de la diferite publicații de ziar și online pentru a discuta subiectele săptămânii, element ce poate aduce mai multe informații interesante din spatele a ceea ce vede toată lumea la televizor. 

    Punctul forte al acestei emisiuni este probabil ediția de la mijlocul săptămânii, dedicată fotbalului european, mai ales celor patru campionate din Franța, Germania, Italia și Spania. În fiecare zi de marți, un grup de 4-5 jurnaliști care acoperă aceste campionate se strâng laolaltă pentru a discuta care au fost cele mai interesant și controversate momente ale continentului din ultima săptămână. Este clar una dintre cele mai ușoare modalități de a rămâne la curent cu ce se întâmplă în aceste țări, fără să fie nevoie să cunoști limba natală. 

    1. The Athletic FC Tactics 

    Ultima recomandare vine tot de la un podcast aflat sub egida The Athletic, de această dată unul care este mult mai nișat pe zona de tactică și analiză. Cu episoade noi în fiecare joi, The Athletic FC Tactics aduce în fiecare săptămână un subiect nou pe masă, de la analizarea unei formații moderne cu trei fundași centrali, la căutarea răspunsurilor din spatele unui meci de 0-0 sau la prefațarea tactică a celor mai importante derby-urii. 

    De obicei, emisiunea se abate de la a discuta noutățile săptămânii ci în schimb se axează pe perioade mai lungi de timp pentru a înțelege care sunt explicațiile din spatele unui rezultat sau al deciziilor luate de cluburi, precum demiterea unui antrenor sau transferarea unui jucător anume. 

    The Athletic FC Tactics poate să fie un format mai greu de ascultat întrucât se bazează mai mult pe date și statistici pe care nu le ai în față, dar poate să fie o oportunitate bună pentru cei pasionați de această latură a fotbalului de a înțelege mai bine cum se raportează cluburile și staff-urile tehnice la analizarea meciurilor și luarea de decizii. 

  • De ce echipele mari au din ce în ce mai multe sezoane slabe? 

    De ce echipele mari au din ce în ce mai multe sezoane slabe? 

    Partea II – Cum s-au adaptat unele cluburi la noua realitate financiară din fotbal?

    Într-unul dintre articolele anterioare am prezentat cum mai multe echipe mari nu reușesc să țină pasul cu schimbările moderne din fotbal în ceea ce privește conducerea unui club de fotbal, atât în teren, cât și în afara lui.

    Am prezentat de ce Manchester United nu reușesc să se stabilizeze la mai bine de 10 de ani de la plecarea lui Sir Alex Ferguson și cum căutarea unui personaj salvator în fiecare nou antrenor va continua să-i oprească din a deveni o echipă constant competitivă pentru cele mai importante trofee. În același timp, Chelsea a fost un model bun pentru a ilustra ce se întâmplă în cazul opus, atunci când toate deciziile clubului sunt luate unanim de către conducerea clubului, fără a fi luată în considerare opinia celor care influențează direct performanțele de pe teren.

    În textul ce urmează încercăm să prezentăm și modelul unor cluburi mari din fotbal care au reușit să se adapteze la noua ordine mondială. Chiar dacă metodele sunt diferite, ambele s-au înfruntat cu aceleași probleme până să recurgă la strategii noi, mai complexe și orientate către construirea unei echipe pe termen mediu și lung.  

    Liverpool și Real Madrid, pentru că despre ele două vom discuta cel mai mult, sunt două echipe care dincolo de situație diferită de pe teren, s-au confruntat fiecare cu o nouă realitate în care renumele lor nu mai era suficient în a atrage cei mai buni fotbaliști, odată ce echipe conduse de multimiliardari precum Chelsea, Manchester City sau PSG puteau oricând să ofere mai mulți bani pentru un jucător. 

    Astfel, cele două modele pe care le vom analiza au fost nevoite să se adapteze și să regândească politica clasică de transferuri cu care ei, și multe alte cluburi, se obișnuiseră de ani buni. 

    Moneyball ajunge în fotbal – cazul Liverpool

    În ultimii ani, Liverpool este poate cel mai bun exemplu de club ce are la bază o echipă tehnică numeroasă și o ierarhie a clubului ramificată și bine structurată, care are drept principal scop luarea unor decizii care au ca principal scop succesul pe termen lung și o creștere financiară sustenabilă. 

    Astfel, echipa de pe Anfield se bazează în deciziile clubului pe o structură internă care are în poziții de decizie oameni din fotbal și business care să vegheze creșterea echipei din punct de vedere fotbalistic, cât și comercial la nivel mondial. Dacă rezultatele de termen scurt depind de antrenor și jucători, oamenii ce lucrează de la birou rămân mereu cu ochii pe obiectivele mai mari ale clubului. 

    Pentru ce se întâmplă pe teren, Liverpool a adoptat modelul de construire a unei echipei cunoscut la nivel mondial drept „Moneyball”, important din baseball odată cu achiziționarea clubului de către John W.Henry și grupul Fenway Sports Group (FSG), patronii celor de la Boston Red Sox.

    O explică mai largă despre Moneyball găsiți aici: https://www.youtube.com/watch?v=J36ZfXBsGjs

    Astfel, Liverpool a fost una dintre primele formații care au creat o echipă complexă de analiști și statisticieni care verifică performanțele potențialelor transferuri pe o durată mai lungă de timp, în raport cu vârsta acestora și cota lor de piața pentru a se asigura că jucătorii pe care plătesc sume mari de bani sunt investiții de termen de lung ce se pot integra în filosofia de joc a echipei. 

    Exemplele de astfel de transferuri sunt multiple și sunt cele care au stat la baza echipei lui Jurgen Klopp care a câștigat în 2019 UEFA Champions League și un an mai târziu primul titlu de campioană de mai bine de 30 de ani: Mane, Firmino, Robertson, Wijnaldum, Endo sau Matip sunt toți jucători aduși de la echipe de mijlocul clasamentului, din zona retrogradării sau chiar retrogradate, cum au fost cazurile lui Robertson sau Wijnaldum. 

    Chiar dacă sumele plătite pentru ei tot se învârt în jurul zecilor de milioane de euro, costul lor a fost unul mic pentru rezultatele avute, asta mai ales dacă comparăm cu sumele plătite de alte echipe pentru rezultate asemănătoare sau chiar mai slabe: dacă costul lotului (suma totală a transferurilor cheltuite pe jucătorii aflați în lotul echipei) cu care Liverpool a luat campionatul în 2020 a costat 675 de milioane de euro, loturile cu care Guardiola a cucerit titlul de campioană cu Manchester City au costat între 875 de milioane în 2018 și 1.1 miliarde în 2024, adică cu 200 sau chiar 400 de milioane mai mult decât rivalii lor. 

    Și în acest sezon, Liverpool se apropie de un nou titlul de campioană cu un cost de lot de 665 de milioane de euro, în timp ce Manchester United se află pe locul 13 cu un lot de 850 de milioane și Chelsea pe locul 4, cheltuit cu 300 de milioane mai multe decât echipa de pe Anfield. 

    Poate cel mai cunoscut caz în care politica Moneyball a făcut minuni a fost în vara anului 2017, când directorul sportiv de atunci, Michael Edwards, l-a convins pe Jurgen Klopp să-l achiziționeze pe Mohamed Salah, varianta preferată de scouterii echipei pe baza cifrelor sale, în detrimentul lui Julian Brandt, cel pe care antrenorul și-l dorea mai mult fiindcă era mai familiar prin naționalitatea sa și prin campionatul în care juca. 

    Această abordare a făcut ca Liverpool să devieze de la modelul clasic britanic de one-man-show în care antrenor este cel responsabil de transferuri. În schimb, o echipă complexă condusă de un director sportiv analizează mai multe variante pe care le discută și decide alături de antrenor, decizia finală fiind de fapt un mix între analiza statistică, preferința subiectivă a antrenorului și impactul financiar asupra clubului. O variantă pe care Klopp a susținut-o și pe care s-a pliat cu succes, fiind recunoscut ca genul de antrenor care vede o provocare în îmbunătățirea individuală a calității jucătorilor din lotul său și găsirea unei formule prin care aceștia să de-a cel mai bun randament împreună. 

    Tranziția către acest nou stil de conducere este cu atât mai evidentă o dată cu venirea noului antrenor, Arne Slot, care a ținut să menționeze încă de la prima conferință de presă că nu este managerul echipei, ci doar antrenorul ei („first coach” în engleză). Cu alte cuvinte, noul antrenor este responsabil doar cu ce se întâmplă pe teren, fiind bineînțeles o voce puternică în ceea ce privește construirea lotului, dar departe de a fi cel care ia decizia finală în ceea ce privește politica de transferuri a echipei. 

    Interesant este și că problemele lui Liverpool par să vină din gloria obținută cu această echipă obținută prin metoda împrumutată din „Moneyball-ul” din baseball: o dată cu rezultatele și faima globală în creșterea și pretențiile fanilor au crescut pe măsură, lucru resimțit în ultimii ani prin presiunea constantă de a investi sume cât mai mari în jucători consacrați care să aducă rezultate imediate. Iar aici Liverpool pare să întâmpine probleme dacă ne uităm că tocmai raționamentele financiare, complet justificabile din punct de vedere contabil, i-au oprit până acum să semneze prelungirile contractelor cu cei mai importanți jucători din echipă: Salah și Van Dijk în vârstă de 32, respectiv 33 de ani, și Trent Alexander Arnold, aproape sigur deja plecat la Real Madrid. 

    Filosofia rațională a lui Liverpool pare să se lovească în acest moment de așteptările aparent iraționale din lumea fotbalului care fac fanii, și foarte mulți oameni de fotbal de altfel, să creadă că aducerea de fotbaliști vedetă echivalează aduc automat și rezultate pe teren. 

    Cei care însă par să reușească să îmbine cel mai transferurile inteligente cu păstrarea imaginii unei echipe de superstaruri sunt tocmai cei care au dat startul investițiilor nechibzuite la începutul mileniului, acum 25 de ani. 

    De la a cumpăra la a crește superstaruri – cazul Real Madrid 

    Echipa care a dat startul erei de super transferuri în fotbal, Real Madrid, este în mod surprinzător și echipa care pare să înțeleagă cel mai bine noua lume în care se află fotbalul de astăzi: din ce în cel mai multe echipe pot să-și permită achiziții pe sume uriașe, fie că vorbim de echipe noi venite în elita europeană datorită patronilor dispuși să investească sume uriașe, precum PSG, Newcastle sau mai vechile cazuri Chelsea și Manchester City, fie că vorbim la modul general de echipe mai mici, cu precădere din Premier League, care profită de popularitatea mondială a sportului și beneficiază de bugete mai mari pentru transferuri (precum cazul lui Brighton care a investit aproape 200 de milioane de euro în achiziții doar în vara lui 2024). 

    Până de curând, politica de transferuri a lui Real Madrid prevedea un principiu foarte simplu: să aduci cei mai buni și cei mai populari jucători din lume. Vezi cazurile fotbaliștilor pe care madrilenii au plătit sume record de transfer, precum Figo, Beckham, Kaka, Ronaldo, Bale sau Hazard, dar și a unor jucători aduși mai mult pentru valoarea și utilitatea lor, mai puțin pentru statutul lor de superstaruri: Kroos, Modric, Xabi Alonso, Courtois, etc. 

    Dar politica prin care vrei să aduci mereu cei mai buni și în vogă jucători devine cu fiecare transfer un pariu din ce în ce mai costisitor pe termen lung, așa cum am văzut în cazul lui Manchester United și cum a simțit-o Real Madrid pe propria piele cu cazurile Jovic sau Eden Hazard. Mai mult, alegerea lui Neymar de a merge la PSG în detrimentul lui Real Madrid, a pus galacticii în fața unei piețe în care nu doar că trebuie să plătești sume mari pentru jucători, dar este posibil să trebuiască să plătești pentru fotbaliști care nu erau prima variantă, fiind acum o piață mult mai mare în care din ce în ce mai multe cluburi pot atrage cei mai buni jucători din lume.

    Astfel, Real Madrid s-a văzut nevoită să-și schimbe politica de transferuri și din a cumpăra constant staturile din cele mai bune campionate europene, să aleagă o nouă politică de transferuri, bazată pe 3 tipuri de achiziții: 

    Jucători cu potențial uriaș, cumpărați înainte să ajungă în Europa

    Astfel, vedem cum jucători aflați acum în echipa de bază a Real-ul au venit ca anonimi la Madrid și au fost integrați treptat în echipă de-a lungul sezoanelor. Cazul lui Vinicius Jr., adus direct din Brazilia la doar 18 ani, este poate cel mai cunoscut având în vederea că aceasta este poate la ora actuală cel mai bun jucător din lume. Dar el nu este un caz singular dacă ne uităm la alți fotbaliști precum Rodrygo, Valverde sau Endrick, toți aduși din America Latină când nu aveau nici măcar 20 de ani. 

    Jucători tineri din Europa

    De asemenea, Real Madrid a început în paralel să achiziționezi jucători tineri precum Camavinga, Tchouaméni sau Arda Guler, jucători tineri care au fost adaptați treptat sau sunt în curs de adaptare la prima echipă în ideea în care investiția în ei reprezintă una de termen lung, între 5 și 10 ani, sau mai mult. 

    Aici intră și cazul lui Jude Bellingham, adus pentru peste 100 de milioane de euro la doar 21 de ani, dar în continuare un fotbalist tânăr care poate să crească și să joace pentru echipa din Madrid pentru cel puțin încă un deceniu la cel mai înalt nivel. 

    Noua politică de transferuri a Realului este explicată și la link-ul următor: https://www.youtube.com/watch?v=vzVjg2hazUI

    Jucători liberi de contract

    Ultimul tip de transfer se referă la abordarea lui Real Madrid de a încerca să atragă cât mai mulți jucători consacrați aflați la finalul perioadei de contract cu echipele lor. Cel mai bun exemplu de aici este Kylian Mbappe, dar departe de a fi singurul. Dimpotrivă, aducerea lui Mbappe reprezintă o excepție de la noua filosofie a clubului, fiind mai mult un transfer ce seamănă cu era galactică în care popularitatea fotbalist pare să fi fost factorul principal în aducerea sa. Dar dincolo de acest transfer, Real Madrid a adus liberi de contract fotbaliști cu experiență precum Rudiger sau David Alaba, lucru pe care continuă să-l facă cu Alphonso Davies, unde au eșuat, și cu Trent Alexander Arnold, care pare aproape sigur să vină la Madrid din vară. 

    Dacă primele două politici au scopul clar de a întineri echipa și de a asigura constant o tranziție de fotbalisti care pot să devină pe termen mediu jucători de bază în echipă, aducerea de jucători liberi de contract pare să reprezinte o metodă prin care Real Madrid se asigură că are în continuare în lot cei mai bună jucători din lume, aflați la apogeul carierei și cu experiență pentru a-i susține pe colegii mai tineri aduși la echipă.

    Iar aici intervine rolul antrenorului, mai exact rolul lui Carlo Ancelotti: chiar dacă are un rol mic în ceea ce privește politica de transferuri, fiind mai mult un consultat în acest sens, Ancelotti a fost poate la baza succesului lui Real Madrid din ultimii ani, reușind nu doar să integreze jucătorii tineri aduși la echipă, dar și să mulțumească fotbaliștii cu mai multă experiență și să le ofere tuturor minutele de care aveau nevoie pentru a continua să-și dorească să joace la Real Madrid. 

    Paris Saint Germain, probabil principalul motiv care a adus la o abordare nouă în piața transferurilor pentru Real Madrid și alte echipe de renume, pare să urmeze chiar contracurentul pe care l-a pornit în 2017 o dată cu transferul record a lui Neymar. După experimentul unui trio istoric format din Messi, Neymar și Mbappe, echipa pariziană pare să renunțe treptat la transferarea vedetelor pe sume uriașe de bani în detrimentul construirii unui lot mai tânăr, lipsit de orgoliile din trecut, dispus să se adapteze la tactica antrenorului, inclusiv când aceasta presupune să renunțe la rezultatele personale pentru binele echipei. 

    Iar rezultatele nu par să întârzie, echipa actuală a lui PSG reușind nu doar să atragă laudele lumii fotbalului pentru jocul practic, dar reușind, prin stilul plăcut și spiritul de echipă, să aducă simpatizanți chiar și din rândul celor care până acum respingeau total ideea echipei din Paris, cu precădere după preluarea acestora de către fondul de investiții Qatarez. 

    Antrenor, nu manager 

    Așa cum am făcut-o și în articolul precedent, trebuie să încheiem prin a sublinia punctul comun al echipelor prezentate mai sus ca având o politică de transferuri adaptată la noua realitate a fotbalului, în cazul acesta un antrenor cu un rol bine definit și bine ales pentru necesitatea echipei. 

    Cazurile prezentate mai sus, atât experimentații Carlo Ancelotti și Jurgen Klopp, cât și mandatele mai scurte ale lui Arne Slot la Liverpool sau Luis Enrique la PSG, arată că o politică sănătoasă de transferuri are nevoie și un antrenor care înțelege și acceptă în aceeași măsură rolul său de a lucra și de a adapta jucătorii la nevoile echipei. 

    În toate aceste cazuri, antrenorul nu se află în centrul echipei, ci reprezintă un element de bază care este precedat de o filosofie sănătoasă, conturată de oamenii aflați în poziții de conducere. De remarcat în cazurile lui PSG și Real Madrid că aceste schimbări au venit și cu modificări în structura organizațională a conducerii, unde Nasser Al-Khelaifi, respectiv Florentino Perez, au schimbat forma de conducere la una în care echipele din spatele lor sunt cele care caută, analizează și la final vin cu propuneri către conducătorii echipei pentru verdictul final. O schimbare radicală dacă comparăm cu deciziile unilaterale de până de curând de la PSG sau cu modelul Real Madrid din perioada ”galactică”. 

    Necesitatea unui structuri pe care antrenorul să lucreze definește și modul în care echipele moderne se raportează din ce în ce mai mult la antrenorii săi: termenul de „manager” preluat din Anglia definește o persoană care este responsabilă de toate aspectele clubului, nu doar de ceea ce se întâmplă pe teren. În schimb, ultimii ani ne demonstrează cum din ce în ce mai multe echipe, inclusiv cele din Premier League, par să aleagă antrenorul în funcție de stilul echipei, nu vice-versa, ci să-l scutească pe acesta de responsabilitățile din birocratice. 

    Bineînțeles, acest nou trend poate să nu fie pe placul unor antrenori, mai ales atunci când rezultatele nu sunt bune și atunci lotul aflat la dispoziție nu mai pare la fel de bun. Vedem aici cazul celor mai multe echipe antrenate de Mourinho în ultimii ani (chiar dacă la cele mai multe el avea cel mai important cuvânt în privința jucătorilor care vin sau pleacă). Nu întâmplător echipele antrenate de Mourinho înainte să meargă în Turcia sunt toate echipe care de ani de zile încearcă să revină la gloria de altădată fără rezultat, în principiu pentru că de fiecare dată clubul se pliază pe antrenorul din momentul respectiv: Manchester United, Tottenham și Roma întâmpină fiecare, la un nivel diferit, o inconsistență mare de cel puțin 5 sezoane în performanțe și schimbări de antrenor la o medie de 18 luni. 

    Un contra-exemplu foarte bun la cazurile United, Spurs sau Roma, și unul care întărește necesitatea unei structuri decisă de club, nu de antrenor, este Bournemouth în sezonul 2022-2023, când antrenorul Scott Parker, cel care a promovat-o cu un sezon înainte în Premier League, după o înfrângere în etapa a 3-a cu 9-0 în fața lui Liverpool a declarat public imediat după meci că jucătorii săi nu sunt pregătiți pentru prima divizie din Anglia și că echipa are nevoie de mai multă calitate. Demis imediat după această declarație, Parker a fost înlocuit de Garry O’Neil, care nu doar că a salvat-o pe Bournemouth de la retrogradare, dar a și terminat în fața unor loturi mai bine cotate precum cele de la Leicester, Everton sau Nottingham Forest. 

    Sezonul următor, conducerea lui Bournemouth a luat o decizie radicală, l-a demis și pe O’Neil pentru a-l aduce pe Andoni Raiola, considerat a fi mai potrivit pentru stilul de joc și lot pe care clubul voia să-l implementeze.  Raiola a reușit în primul sezon să urce echipe pe locul 12, cu 3 poziții și 8 puncte peste rezultatul atins de O’Neil, iar în cel de-al doilea sezon se află pe locul 10, în lupta pentru competiții europene și la doar 4 puncte de ultimul loc de Champions League.

    Exemple precum Bournemouth, Liverpool sau PSG nu ne arată doar că echipele devin mai predispuse să renunțe la antrenor dacă acesta nu poate lucra cu jucătorii echipei, ci că ele mult mai interesate în a găsi un antrenor capabil să lucreze pe termen lung cu un lot de jucători. Vedem aici cazul lui Jurgen Klopp, Andoni Raiola sau mult mai longeviv-ul Thomas Frank de la Brentford, care de la 5 sezoane aduce rezultate bune în Premier League pentru o echipă care are printre cele mai mici bugete din prima ligă engleză. 

    Un director nu poate conduce singur o multinațională

    La fel de bine cum echipele mari încep să regândească modul în care fac transferuri, la fel de bine încep și să se gândească de două ori înainte de a aduce un antrenor. Cele două fenomene evoluează împreună și doar așa pot aduce rezultatele în piața fotbalului actual: printr-o politică de transferuri bine gândită pe termen mediu și lung, bazată pe date concrete și analize obiective, care sunt apoi puse în aplicare pe teren de către un antrenor adaptabil ce înțelege și este dispus să lucreze precum li se cere și jucătorilor moderni: pentru echipă. 

    Dacă industria fotbalului devine un business pe zi ce trece datorită (sau din cauza, depinde cum privești lucrurile) sumelor uriașe de bani investiți, este imposibil pentru aceste echipe să continuă să fie conduse ca acum 20 sau 30 de ani, când cerințele tactice și comerciale erau complet diferite. Cluburile de astăzi sunt nevoite să devină structuri complexe de oameni, mulți dintre ei fără legătură cu ceea ce se întâmplă pe teren, pentru a ajunge și mai ales pentru a rămâne brand-uri de nivel mondial. Inevitabil, o astfel de abordare este necesară să se reflecte și pe teren, acolo unde presiunea este din ce în ce mai mare, iar marja de eroare din ce în ce mai mică. 

    Liverpool, Real Madrid și mai nou PSG oferă în ultimii ani exemple care ne demonstrează această realitate rece cu care cele mai mari cluburi se confruntă. Când fiecare decizie este judecată de milioane de oameni și poate să coste clubul zeci de milioane de euro, trebuie să te asiguri că ai în spate o echipă de oameni diverși, cu o viziune comună de termen mediu și lung, capabilă să ia cele mai bune decizii și să se adapteze la aceasta, dincolo de preferințele personale sau presiunea media. 
  • De ce echipele mari au din ce în ce mai multe sezoane slabe? 

    De ce echipele mari au din ce în ce mai multe sezoane slabe? 

    Partea I. Vremuri noi, metode vechi.

    Modul în care cluburile mari de fotbal funcționează astăzi pare să se schimbe din ce în ce mai mult cu fiecare sezon în care cel mai iubit și răspândit sport din lume devine o industrie în care profitabilitatea și sustenabilitate par să fie principalele obiecte ale conducătorilor. 

    Dimensiunea uriașă la care a ajuns fotbalul la nivel mondial, cu atât echipe care valorează mai bine de jumătate de miliard de euro, nu mai permite cluburilor  să se bazeze complet pe deciziile unei singure persoane, așa cum o făceau mai ales echipele engleze sub Sir Alex Ferguson la Manchester United, Arsene Wenger la Arsenal sau pe vremuri Shankly și Clough la Liverpool, respectiv Nottingham. 

    Nici sumele uriașe aruncate pe transferuri nu mai garantează succesul. Fie vorba între noi, nici nu o făceau vreodată, doar că în trecut cluburile își reveneau mai repede după un transfer eșuat. Diferența acum este că regulamentele cunoscute în general drept „Fair Play financiar” nu mai permit echipelor să investească iresponsabil, așa cum vedem din rezultatele mixte ale unor echipe de „galactici” precum Real Madrid la începutul anilor ‘2000, PSG-ul din ultimii 15 ani sau ale unor cluburi aflate la pragul insolvenței, cu Barcelona în prima linie, care au încercat timp de ani buni să iasă din problemele financiare investind și mai mulți bani în transferuri până să realizeze că transferurile de superstaruri pe sume uriașe nu sunt (neapărat) și cele care aduc succes. 

    Cei bogați suferă cel mai mult

    Fotbalul de performanță are în epoca modernă echipe mari de oameni care analizează cele mai mici detalii din teren și din afara acestuia, pornind de la comisii care decid transferurile echipe până la antrenori de faze fixe, incluziv de auturi.

    Toate cele de mai sus nu mai sunt de mult un secret în sport, nici măcar în fotbal, unde tactica bazată pe statistică a ajuns mai târziu decât în alte sporturi, și totuși vedem echipe la nivel mare precum Manchester United, Chelsea, AC Milan, Juventus sau Borussia Dortmund care de multe sezoane au renunțat la lupta pentru trofee și par să se mulțumească dacă la finalul unui campionat obțin un loc de Champions League. 

    Chiar dacă creează departamente noi și angajează specialiști pentru fiecare detaliu de joc, multe cluburi nu reușesc să alinieze toți oamenii din staff sub o filosofie comună, fiind de multe ori greu să gestioneze viziunile diferite ale acestora asupra echipei, preferințele tactice ale fiecăruia și mai ales orgoliile managerului sau conducerii în a delega responsabilități către oameni care de multe ori vin din afara fenomenului, precum economiști, analiști sportivi, psihologici, etc. 

    Iar echipele mari din Premier League care încă se confruntă cu asemenea probleme, carese bazează pe gloria anterioară și pe noțiunea că ceea ce a adus rezultate în trecut poate să funcționeze în continuare sunt astăzi puse într-o lumină proastă de formații precum Brentford, Brighton sau Bournemouth, toate echipe de dimensiuni relativ mici până acum 10-15 ani, dar care datorită unui management sănătos și a unei filosofii pe termen lung au reușit nu doar să devină echipe stabile în prima ligă engleză, dar chiar să se claseze de multe ori mai bine în clasament decât formații care cheltuie vară de vară sume uriașe pe noi jucători de top. 

    Totuși, dintotdeauna echipele cu bugete mai mici au fost nevoite să fie mai inventive pentru a supraviețui împotriva unor cluburi cu putere financiară uriașă. Însă, în ultimii ani observăm cu aceste echipe de mijlocul clasamentul încep să devină din ce în ce mai consecvente în rezultate, în timp multe cluburi obișnuite să câștige trofee an de an trec prin perioade lungi în care performanțele lipsesc, cel puțin raportat la investițiile pe care le fac. 

    Motivul pentru această decădere a multor cluburi poate fi rezumat foarte simplu printr-un proverb englezesc: „The higher you climb, the harder you fall”. Sau cu cât ajungi mai sus, cu atât vei suferi mai mult odată ce inevitabil cazi. 

    Puterea financiară a celor mai bogate  echipe din Premier League a crescut exponențial în ultimii 10-15 ani, odată cu expansiunea fotbalului dincolo de continentul european către alte piețe, facilitată de era internetului și tranmisiilor TV în timp real la o calitate din ce în mai bună.  Această expansiune se transpune inevitabil în numărul mari de fani pe care cele mai mari cluburi le înregistrează în toată lumea, lucru care aduce un venit comercial uriaș prin prezența popularitatea în social media, prin vânzări de tricouri și alte produse cu logo-ul clubului sau din turneele amicale pe care le desfășoară în fiecare vară în Asia sau America.

    Această faimă mondială aduce în schimb și reversul medaliei: nevoia de succes imediat este cu atât mai mare cu cât în spatele unui club se află milioane și zeci de milioane de fani care așteaptă trofee și victorii din partea favoriților. Iar o dată cu acești fani vin și sponsori, parteneri comerciale și investitori care așteaptă să vadă performanțe sportive și comerciale cât mai repede. 

    Presiunea tuturor acestor „stakeholderi” duce de multe ori decizii iraționale din partea cluburilor care în continuare cred că sumele mare cheltuite aduc și rezultate pe măsură în termen scurt și mediu. Vedem în continuare cum cluburile investesc enorm fie într-un nou manager, rol care în Anglia continuă să aibă aura unui om omniprezent și atotștiutor, sau pe jucători aduși pe sume mari de transfer în speranța că aceștia pot nu doar să aducă un plus de valoare pe teren, dar să aducă și un nivel mai mare de interes echipei prin statutul și faima lor. 

    Iar sumele cheltuite sunt din ce în ce mari, de aceea fotbalulul modern se află într-o eră în care investițiile sunt constant reglementate. Asta înseamnă că pierderile nu mai pot fi așa ușor acoperite sau amânate, iar o vară de investiții nefericite poate dura alte două sau trei sezoane pentru a fi recalibrate, după cum vedem prin problemele Barcelonei cu Liga Spaniolă sau limitele pe care patronii lui Newcastle le-au întâmpinat pentru a respecta Regulile privind Profitul și Sustenabilitatea (PSR).

    Bineînțeles că motivele pentru care cluburile mari au sezoane proaste sunt mult mai multe și nu pot limitate doar la deciziile financiar luate: unele echipe pot avea probleme cu accidentările într-un sezon cum este actualul sezon al lui Arsenal sau Manchester City, în timp ce altele, cum a fost cazul lui Liverpool în sezonul trecut, au nevoie de o perioadă de acomodare pentru a integra noi jucători. 

    Dar în ultimii ani observăm cum mai multe cluburi mari nu se află în situații excepționale, ci se confruntă cu perioade lungi în care sezon după sezon evoluează sub așteptările fanilor. Cel mai bun exemplu în acest sens este poate clubul care a decăzut cel mai tare în ultimul deceniu, atât la nivel de performanță, dar de curând și la nivel financiar, Manchester United. 

    Cazul Manchester United

    Este suficient să ne uităm doar în acest sezon de Premier League ca să vedem ce nu merge bine la United de mai bine de un deceniu: actualul lot al lui Manchester United conține cinci foști fotbaliști pe care Erik Ten Hag i-a antrenat la Ajax, pe care în total clubul a plătit peste 250 de milioane de euro doar pentru sumele de transfer. Toți acești fotbaliști au fost aduși nu pe baza performanțelor din ultimii ani, ci pentru că erau jucători cunoscuți de către actualul antrenor al echipei. 

    Dar în luna noiembrie Ten Hag a fost demis după un început de sezon dezastruos, iar acum noul antrenor Ruben Amorim are misiunea de a integra acești jucători într-un sistem nou de joc, cu care nu sunt obișnuiți. Iar ca în majoritatea cazurilor, noul antrenor preferă să scape de jucătorii care nu se potrivesc cu stilul său decât să se adapteze tactic la lotul pe care-l moștenește: la mai puțin de 2 luni de la venirea noului antrenor, cel mai scump transfer din ultimii ani făcut de United, Antony, a fost împrumutat pentru 6 luni către Real Betis. În urma sa, colegii săi continuă să se zbată pe locul 15 într-o formație 3-4-2-1 cu care nu sunt obișnuiți, dar pe care antrenorul nici nu vrea să o schimbe, știind că din vară el și tactica sa vor rămâne pe Old Trafford, în timp ce jucătorii care nu se adaptează vor pleca. 

    Iar această abordare în care clubul se pliază complet după cerințele antrenorului pur și simplu nu mai este rentabilă. Odată cu creșterea fotbalului, salariile și sumele de transfer plătite pentru jucători au crescut exponențial, iar gestionarea greșită a unui singur sezon poate duce cluburile într-un impas din care greu mai pot să iasă. 

    Ca să luăm un caz concret ne vom raporta la transferul lui Casemiro: conform diferitelor surse, Manchester United a plătit către Real Madrid între 60 și 70 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Casemiro, la care se adaugă un salariu anual de aproximativ 17-18 milioane de euro/sezon. 

    Dar ce se întâmplă, așa cum este cazul lui Casemiro, când jucătorii nu justifică pe teren sumele uriașe plătite pentru ei? Ei devin de fapt o povară pentru cluburile lor. În era super-cluburilor, Manchester United nu poate pur și simplu să-l vândă pe Casemiro din simplul motiv că nu există multe alte cluburi care-și permit salariul său, iar lipsa lui de rezultate pe teren nu poate convinge pe nimeni să plătească măcar jumătate din suma plătită de United inițial pentru el. Astfel, Manchester United se vede nevoită să-l păstreze pe Casemiro și să piardă nu doar cele 70 de milioane pentru transferul său, ba chiar să-și dubleze pierderile având în vedere că de-a lungul contractului de 4 ani clubul va mai plăti încă 70 de milioane pentru salariul său. 

    În total, aproximăm că transferul lui Casemiro va costa clubul 140 de milioane de euro, bani pierduți dacă ne raportăm la performanțele de pe teren (suma putea fi argumentată ca fiind o investiție dacă echipa avea succes în această perioadă și Casemiro juca un rol important în echipă). Dacă ne uităm la alți jucători care nu au reușit să se impună la United precum Antony sau Mason Mount, putem vedea cum doar din trei transferuri nereușite clubul din Manchester a cheltuit aproape jumătate de miliard de euro fără să aibă vreun rezultat notabil în această perioadă, cel puțin raportat la așteptările fanilor.

    Aici putem sublinia principala explicație pentru care echipe precum Manchester United se confruntă constant în ultimii ani cu eșecuri pe plan intern: dacă nu gândești o politică de transferuri pe termen lung și cazi pradă instinctului de a cumpăra câți mai mulți jucători într-un termen scurt sperând că aceștia îți vor rezolva instant toate problemele, riști ca echipa ta să devină un lot de jucători în vârstă sau constant accidentați care nu doar că nu aduc performanțe pe teren, dar în același timp sunt plătiți atât de bine încât niciun alt club nu-și poate permite să-i achiziționeze. 

    Astfel, jucătorii devin active sau fonduri înghețate, care nu doar că nu pot fi mutate către alt club, dar te și blochează din a achiziționa alți potențial fotbaliști. Acest lucru face ca tranziția către un lot nou, cu jucători adaptați unei noi filosofii de joc și unui nou antrenor să dureze mai mult timp, perioada în care performanțele de pe teren rămân sub așteptările super cluburilor precum Manchester United. 

    Mai mult, dacă filosofia din teren a echipei se schimbă complet de la un antrenor la altul, șansele ca o bună parte dintre jucătorii lotului să nu se adapteze sunt mari, și de înțeles într-o bună măsură, lucru care obligă clubul să fie într-o continuă reconstruire a lotului, ceea ce nu poate crea decât instabilitate și fluctuații în teren certe pe termen scurt, cu potențial să afecteze și rezultatele pe termen lung. 

    Problema personajului salvator

    Cazul lui Manchester United ne arată capcana în care multe superputeri ale fotbalului cad cel mai des: fie nu accepți că altcineva este mai priceput ca tine, fie crezi că o singură persoană are capacitatea miraculoasă să te salveze de toate problemele. 

    În cazul lui United am văzut cum un manager nou căruia i se dau toate frâiele puterii în materie de transferuri poate să ia deciziile greșite pe motive subiecte, chiar dacă bine intenționate, iar atunci când pleacă să lase în urma lui un lot de jucători care nu dau randament, care nu sunt compatibili să joace împreună și care atunci când vine noul antrenor își văd poziția la club amenințată, lucru care poate să-i demotiveze sau să creeze tensiuni în vestiar. 

    Cu alte cuvinte, nu are niciun sens să-i încredințezi unui antrenor mijloacele de a lua decizii cu impact pe termen mediu și lung atâta timp cât poziția sa este una de termen scurt, știind bine că el este primul demis dacă echipa nu aduce rezultate pe teren conform investițiilor. O astfel de structură putea să funcționeze în era Sir Alex Ferguson, dar când echipele tind să schimbe din ce în ce mai des antrenorul atunci când rezultatele nu sunt cele dorite, nu este sustenabil să încredințezi deciziile clubului în mâinile celui mai vulnerabil rol. 

    Există în schimb și o altă capcană, aceea în care managerul este un simplu executant, iar conducerea clubului aduce jucătorii doriți fără să se consulte cu echipa tehnică în prealabil. Aici antrenorul trebuie să ia un lot de jucători modelat doar pe baza aspectelor financiare, de cele mai multe ori jucători tineri aduși pentru potențialul lor de viitor sau fotbaliști trecuți de prima vârstă, aflați în scădere de formă și/sau probleme de sănătate. Antrenorul trebuie să ia acest lot și să aducă rezultate rapid pentru a scoate investiția echipei, preferabil jucând mereu 1 sau 2 jucători pe care clubul trebuie să-și scoată investiția. 

    Dacă antrenorul nu se descurcă, clubul schimbă imediat staff-ul tehnic și aduce pe altcineva în locul lui, iar jucătorii devin din ceea ce trebuie să fie un grup unit, mai mult o formație de mercenari lipsiți de motivație în lipsa unui lider constant prezent care să-i încurajeze și să-i ajute să se dezvolte. Exemple bune de astfel de situații sunt cluburi precum Chelsea, AC Milan sau până de curând Paris Saint Germain. 

    Concluzionând, vedem cum multe cluburi mari eșuează în a crea o structură în interioară care să alinieze echipa la o viziune comună, care merge dincolo de antrenorul sau jucătorii din prezent. 

    Presiunea exercitată asupra lor, bugetele enorme pe care le au la dispoziție și nevoia de rezultate imediate obligă cluburi precum Manchester United să ia decizii iraționale, de cele mai multe ori sub forma unor transferuri, de jucători sau antrenori, care trebuie să producă miracole imediat. 

    De cele mai multe ori, rezultatele unor astfel de metode, ancorate în firea umană care inevitabil apelează la lecțiile istoriei pentru a rezolva problemele prezentului, duc cluburile la 1) incapacitatea de a forma o echipă omogenă și compatibilă, 2) la loturi de jucători care pot da randament cel mult pe termen scurt și 3) la o filosofie care nu are în vedere o privire de ansamblu asupra clubului, cu tot ceea ce are el nevoie în secolul 21: infrastructură modernă, marketing puternic și stabilitate financiară care să atragă suporteri și parteneri din toată lumea. 

    Metodele folosite de Wenger, Ferguson sau Mourinho acum 20 de ani au fost revoluționare la vremea lor. Dar ele nu mai pot fi răspunsul la un fotbal care devine din ce în ce mai atent la detaliile de pe teren, și pe atât de nerăbdător în afara sa, fie că vorbim de fanii din tribune, de sponsorii din loje sau de suporterii aflați la mii de kilometri distanță din spatele ecranelor.