Prioritatea lui Manchester United pentru această vară este una cât se poate de clară. Cu doar 44 de goluri marcate în 38 de meciuri în Premier League, Ruben Amorim are nevoie mai presus decât orice altceva de întăriri în ofensivă pentru a începe să reconstruiască echipa.
Iar răspunsul a venit rapid: la doar câteva zile după încheierea campionatului, clubul de pe Old Trafford l-a transferat pe Matheus Cunha de la Wolves pentru nu mai puțin de 75 de milioane de euro.
Negocierile pentru Bryan Mbeumo au durat mai mult, aproape 2 luni între prima ofertă făcută către Brentford și propunerea finală care se ridică la peste 70 de milioane de euro. Dar faptul că United a acceptat să plătească o astfel de sumă pentru camerunez, refuzând să caute alte opțiuni mai ieftine în ofensivă, demonstrează că Mbeumo a fost ținta principală al lui Amorim.
Dacă informațiile apărute în presă sunt corecte, clubul va cheltui aproape 150 de milioane de euro pentru doi jucători cu un profil asemănător: ambii au 26 de ani, au experiență în Premier League și capacitatea atât de a crea, cât și de a marca goluri.
Mai jos analizăm de ce United a prioritizat aducerea celor doi în detrimentul altor poziții și cum se vor integra cei doi fotbaliști în sistemul 3-4-2-1 al lui Ruben Amorim?
Marcatori, dar mai mult de atât
Motivul principal pentru care Cunha și Mbeumo sunt doriți este unul evident: să producă goluri. Împreună, cei doi au marcat 35 de goluri în campania 2024/25, fiind liderii sezonului precedent la capitolul faimosului xG, sau goluri așteptate. Cu alte cuvinte, Cunha și Mbeumo au marcat mai multe goluri decât era așteptat, fructificând poziții dificile, din care șansele lor de a înscrie erau mici sau foarte mici.
Iar aici Ruben Amorim are nevoie de astfel de marcatori, care să scoată maximul din orice oportunitate de gol, mai ales dacă ne uităm că echipa sa trebuia să înscrie 54 de goluri sezonul trecut conform statisticilor, cu mai puțin de 10 față de cât au reușit de fapt.
Dincolo de golurile pe care le-au înscris, Cunha și Mbeumo sunt doi creatori, care pot să pună în evidență la fel de bine colegii din jurul lor. Dacă Cunha are în două sezoane complete de Premier League 13 assist-uri, Mbeumo are în cele patru sezoane jucate în prima divizie nu mai puțin de 30 de pase de gol, o medie de 7.5 per sezon.
Venirea celor doi poate să aducă nu doar un plus de valoare în fața porții, dar și să sprijine noii colegi care sezonul trecut au suferit din cauza lipsei de creativitate în atac.
Unde o să joace cei doi?
În principiu, așteptările sunt ca cei doi să ocupe cele două poziții de mijlocaș ofensiv din spatele atacantului, Cunha în stânga și Mbeumo în dreapta.
Dacă Cunha a jucat cu preponderență în această poziție și la Wolves, Mbeumo a fost folosit de cele mai multe ori ca extremă dreapta într-un sistem 4-2-3-1 sau 4-3-3, dar a jucat uneori și ca al doilea vârf când Brentford folosea doi atacanți în același timp pe teren.
Chiar dacă pe hârtie poziția lor va fi una asemănătoare în fiecare flanc, Cunha va avea probabil o libertate mai mare de mișcare, fiind caracterizat drept un fotbalist care caută spațiile libere, inclusiv în flanc, capabil să coordoneze atacurile poziționale.
În același timp, Cunha s-a remarcat în sezonul trecut prin 5 goluri marcate din afara careului (și unul direct din corner), deci clar este un jucător ce preferă să fie prezent la marginea suprafeței de pedeapsă pentru a căuta cele mai bune oportunități de șut sau pasă decisivă.
În schimb, Mbeumo este un jucător de picior stâng ce are tendința să atace direct poarta adversă prin zonă centrală și să intre în careu atunci când caută să șuteze.
Astfel, rolul său va fi probabil de multe ori să se alăture vârfului împins pentru a pune presiune pe fundașii centrali adverși. Dincolo de oportunitățile sale de a înscrie, retragerea lui Mbeumo în zonă centrală are și rolul de a aglomera careul pentru a crea spații coechipierilor în bandă atunci când el nu poate ataca direct poarta.
Suport pentru Bruno
Bineînțeles, noile transferuri ale lui United ridică un semn de întrebare pentru cei doi fotbaliști care au ocupat cel mai des rolul de mijlocaș ofensiv în primele luni sub conducerea lui Ruben Amorim.
Bruno Fernandes și Amad Diallo au fost cei mai buni jucători din atacul lui United din sezonul precedent, împreună contribuind cu 30 de goluri și 27 de pase de gol de-a lungul sezonului, în toate competițiile. Așteptările sunt ca cei doi să continue să fie jucători de bază în formația lui Amorim, dar să joace un rol diferit față de cel din sezonul precedent.
Pentru Bruno Fernandes lucrurile stau destul de clar: în ultimele trei etape de Premier league, precum și în finala de Europa League, căpitanul lui United a jucat dintr-o poziție mai retrasă, la mijlocul terenului în linia de 4 pe care Amorim o folosește în fața apărării. Cel mai probabil, portughezul va continua să evolueze în acest rol și din campionatul ce urmează să înceapă.
Așa cum a făcut-o și la Sporting, Amorim preferă ca cei doi mijlocași să se completeze: unul să fie cu profil strict defensiv, cum este cazul lui Casemiro sau Ugarte, iar celălalt este un veritabil box-to-box, care poate să aducă un plus de valoare în ambele careuri. Iar Bruno Fernandes nu este doar jucătorul cu cel mai bun aport ofensiv din echipă, dar este de multe ori și liderul echipei în materie de recuperări sau interceptări pe faza defensivă.
Mai mult, tendința lui Cunha de a merge în bandă din poziția de număr 10 poate să creeze spații în mijlocul terenului pentru Fernandes din linia a doua, care astfel va avea mai mult spațiu și timp pentru a crea ocazii de gol pentru formația sa.
O poziție nouă și pentru Amad Diallo
În ceea ce-l privește pe Diallo, sunt două variante pentru viitorul său la United. Există în momentul de față opțiunea ca el să joace pe aceeași poziție ca Mbeumo, să poată să vină de pe bancă pentru a destabiliza apărarea adversă.
Dar există opțiunea ca, la fel ca Bruno Fernandes, Diallo să fie coborât în linia de mijloc, în poziția de mijlocaș lateral dreapta (right wingback, în engleză). Jucătorul african nu este străin de acest rol: în primele patru partide ale lui Amorim, el a ocupat această poziție și a reușit să înregistreze patru pase de gol. Lipsa de creativitate din atac l-a obligat mai apoi pe Amorim să-l urce pe Diallo mai sus în teren. Diallo a mai fost jucat ulterior în banda dreaptă, dar ocazional.
Însă, aportul său ofensiv și stilul său de a avansa către careul advers perpendicular cu poarta pare să-l recomande pe Diallo pentru rolul de mijlocaș dreapta. Ruben Amorim preferă să folosească jucătorii laterali de la mijloc cât mai lipiți de tușă, unde să aibă posibilitatea să paseze către atacanți cu piciorul lor de bază.
Fiind jucător de picior drept, Diallo poate să se completeze foarte bine cu Mbeumo, ce are tendința să urce spre centrul terenului pentru a căuta să șuteze cu stângul. Urcările lui Mbeumo pot să-i permită lui Diallo mai mult spațiu în bandă pentru a urca cu mingea la picior în careul advers sau pentru a rămâne în situații de 1 vs 1 cu fundașii adverși.
Astfel, aducerea lui Mbeumo sau Cunha nu aglomerează atacul lui United, ba chiar oferă oportunitatea mai multor poziții și jucători să aibă libertatea de mișcare și spațiu pentru a scoate în evidență calitatea individuală pe care o formație precum United o posedă față de alte echipe adverse.
1. Cunha (nr.10 roșu, încercuit cu verde) caută să atace poarta din bandă și eliberează mai multe zone ale terenului (cercurile cu verde), în special un spațiu la mijlocul terenului unde Bruno poate avansa
2. Atacul lui United se orientează către zona lui Cunha (marcat cu portocaliu fiecare duel din atac) și creează un spațiu mare în banda dreapta, unde numărul 7 cu roșu rămâne liber. Asta obligă un jucător din atac să coboare și reduce astfel pericolul echipei adverse de a pleca pe contraatac. – cum a fost cazul lui Richarlison de la Tottenham în finala de Europa League.
1. Intrarea lui Mbeumo (numărul 11, roșu) în zona centrală aglomerează spațiul din fața careului și oferă din nou oportunitatea mijlocașilor din bandă să avanseze – spații marcate cu verde deschis.
2.Mai mult, cu portocaliu sunt marcate situații posibile de 1 vs 1, pentru Mbeumo sau Diallo (nr.7, roșu), amândoi în primii 20 de jucători din Premier League ca dribblinguri reușite în sezonul 24/25.
Nevoia unui atacant rămâne
În eventualitate în care lucrurile vor merge perfect cu cei doi jucători noi aduși, poziția de atacant central tot rămâne cea mai importantă în sistemul lui Amorim.
Am văzut cum Cunha, Mbeumo, Diallo și Fernandes se pot completa pentru a crea spații și oportunități de gol, dar inevitabil ocaziile pe care aceștia le pot crea trebuie să fie finalizate de către cineva.
Iar profilul de atacant pe care și-l dorește Amorim este unul destul de specific, și mai important, destul de scump: toți atacanții pe care i-a avut la Sporting (Andraz Sporar, Paulinho și Gyokeres) sunt jucători înalți, buni cu precădere în jocul cu spatele la poartă, dar capabili să atace direct poarta adversă și să șuteze din câte mai multe poziții.
În acest moment, Amorim are în Zirkzee și Hojlund câte o jumătate din atacantul pe care și l-ar dori. Ideal, ar fi să combine calitățile celor doi într-un singur jucător: Zirkzee este un jucător bun cu spatele la poartă, dar nu este un marcator veritabil, iar Hojlund caută mereu să atace spațiile libere din spatele fundașilor, fără să poată proteja mingea când este cu fața către colegii săi. Niciunul dintre ei nu este un marcator ce poate să aducă peste 20 de goluri într-un sezon.
Ce atacant poate aduce United în această vară?
Numele atacantului pe care United îl va aduce în această vară depinde probabil și de plecarea sau rămânerea lui Hojlund, pentru care diavolii roșii sunt deschiși să primească oferte, Inter fiind deja un club interesat de serviciile danezului.
Dacă United reușește să-l vândă pe Hojlund pentru o sumă bună, șansele de a aduce un atacant cu experiență cresc semnificativ.
Numele despre care se discută sunt Victor Osimhen, Jean-Philippe Mateta sau Benjamin Sesko. Cu toții îndeplinesc criteriile căutate de Amorim: vârf puternic, cu viteză, capabil atât să ajute la construcție, cât și să atace constant spațiile libere din spatele apărătorilor.
Alte variante pe care United le poate explora în această vară sunt Goncalo Ramos de la PSG sau Moise Kean de la Fiorentina. Ambii sunt jucători de sub 25 de ani, dar care au avut evoluții fluctuante de-a lungul carierei lor.
Problema? Faptul că United este obligată să vândă înainte de a cumpăra un atacant a făcut-o deja să piardă mai mulți jucători care s-ar fi pliat pe profilul dorit de Amorim. Liam Delap, Viktor Gyokeres și Hugo Ekitike au fost deja transferați de trei dintre rivale: Chelsea, Arsenali și Liverpool. Dacă nu se mișcă repede, lista de posibili atacanți pentru United va continua să se micșoreze.
Indiferent de atacantul adus, Manchester United va căuta întăriri și pe alte poziții. Însă, cum prioritatea rămâne ofensiva, celelalte achiziții vor fi probabil jucători de lot, eventual tineri cu potențial de a deveni titulari în viitor. Așa cum a fost cazul lui Diego León, adus pe patru milioane de la Club Cerro Porteño din Paraguay.
Dar cel mai important pas a fost deja făcut: deși a durat mai mult decât și-ar fi dorit, Amorim a obținut transferurile dorite la începutul verii. Cunha și Mbeumo nu sunt poate cele mai sonore nume, dar sunt jucători versatili, care au demonstrat deja în Premier League că pot face diferența.
Acum, Amorim poate respira ușurat: obiectivele majore de pe piața transferurilor au fost atinse, iar următorul pas e integrarea noilor veniți și vânzarea celor care nu mai au loc pe Old Trafford pentru a continua reconstrucția lotului.
Lasă un comentariu