În 2011, Premier League lansa Elite Player Performance Plan (EPPP), un program masiv de investiții în sistemul de academic din fotbalul britanic care avea drept principal scop dezvoltarea tinerilor talente născute în Anglia.
14 ani mai târziu, și peste 2 miliarde de lire investite în EPPP, Anglia a devenit o forță la nivel internațional. Naționalele de juniori sunt constant prezente în semifinalele și finalele competițiilor europene și mondiale, câștigând chiar ultimele două turnee europene de under 21.
Mai mult, echipa națională, condusă de Southgate, a ajuns de 2 ori în finala Campionatului European, o performanță pe care nicio altă reprezentativă din istoria Angliei nu o mai reușise în trecut. Din lotul de 26 de jucători de la EURO 2024, 19 dintre aceștia au fost formați în cadrul programului EPPP lansat în 2011.
În ciuda acestor rezultate la nivel național, echipele din Premier League, dar și din English Football League(EFL), se află într-un constant război cu Federația Engleză de Fotbal (FA) atunci când vine vorba de regulile ce reglementează înregistrarea tinerilor fotbaliști. Chiar dacă din motive diferite, cele 90 de cluburi din primele 4 ligi ale Angliei sunt nemulțumite de actualele reguli.
Motivul? Cluburile Premier League sunt nevoite să concureze cu formații din Spania, Germania, Italia sau Franța care au acces o bază mult mai largă de tinere talente provenite din spațiul Uniunii Europene, în timp ce echipele din Championship, League One și League Two văd cum de la un an la altul juniorii lor sunt atrași de academiile cluburilor mai mari, afectând sustenabilitatea academiilor mai mici pe termen lung.
Mai jos vom explica de ce echipele din Premier League sunt în dezavantaj în cursa pentru cei mai talentați tineri jucători, cum încearcă să depășească obstacolele birocratice și cum arată viitorul acestei întreceri globale.
Impactul Brexit
Din 2021, anul în care Brexit a intrat în efect, echipele britanice nu mai pot aduce fotbaliști din spațiul european sub vârsta de 18 ani. Astfel, transferuri precum cele ale lui Fabregas la Arsenal, Kelleher la Liverpool sau mai recentul Garnacho la Manchester United, aduși la 16-17 ani din afara UK, nu mai sunt permise.
Mai mult, chiar și pentru jucătorii de peste 18 ani există un sistem de punctaj complicat pe care un fotbalist trebuie să-l obțină pentru a putea obține permisul de muncă în Marea Britanie.
Pe scurt, dacă un fotbalist nu a fost constant convocat pentru echipa sa națională, șansele sale de a juca în Premier League sunt foarte mici, mai ales dacă provine dintr-o țară cu un coeficient scăzut, precum țările din Estul Europei. În același timp, Martinelli sau MacAllister nu ar fi putut să fie aduși în Premier League dacă ne uităm la faptul că încă nu erau jucători de bază pentru naționalele Braziliei sau Argentinei înainte să vină în Marea Britanie.
Practic, Brexit-ul a creat un context unic în fotbalul britanic, în care doar jucătorii deja consacrați la nivel național, dacă nu chiar internațional, pot să vină la cluburile din Premier League. Mai mult, toate aceste restricții au creat o combinație periculoasă care a produs deja două fenomene, în ochii multora negative pentru sustenabilitatea și egalitatea de șansă în competiția internă din Premier League.
Un sistem gândit pentru echipele mari
Inevitabil, în lipsa posibilității de a atrage cei mai talentați tineri din Europa, echipele din Premier League s-au trezit cu mai puține opțiuni pe piața transferurilor și și-au îndreptat atenția tot mai mult către juniorii altor cluburi din Anglia.
Iar lupta pentru cei mai talentați copii din fotbalul britanic este una inegală întrucât regulamentele actuale permit echipelor mari să înregistreze mai ușor juniori de la alte academii. Sub Elite Player Performance Plan, academiile de fotbal din Marea Britanie sunt împărțite în 4 categorii în funcție de dimensiunea și infrastructura fiecăreia. În categoria A sunt majoritatea cluburilor din Premier League, plus alte câteva echipe istorice care momentan sunt în eșaloanele inferioare.
La momentul actual, doar academiile de tipul A pot să ”transfere” un jucător de la orice altă academie din Anglia, fiind obligată să plătească în schimb o sumă compensatorie care se ridică la câteva zeci de mii de lire. Restul academiilor, notate cu B,C sau D, sunt limitate geografic din a aduce tineri de la alte academii, având obligația cu jucătorii să locuiască la cel mult 60 de minute distanță de baza de antrenament, în cazul juniorilor mai mici de 11 ani, respectiv 90 de minute în cazul celor între 12 și 16 ani.
Mai mult, meciurile academiilor B,C și D sunt înregistrare într-o bază ce poate fi accesată de orice oficial al cluburilor din Marea Britanie, în timp ce meciurile academiilor A pot fi văzute doar live, de pe stadioane. Astfel, pentru a identifica jucătorii cu potențial, cluburile mari nu mai sunt nevoite, cel puțin într-o fază inițială, să se deplaseze de-a lungul țării.
Având în vedere capacitatea financiară a echipelor puternice din fotbalul englez și de rețeaua lor dezvoltată de analiza video sau live mai multe meciuri, sistemul actual avantajează, ba chiar protejează academiile puternice, în timp ce cluburile cu resurse limitate rămân vulnerabile în fața rivalelor mult mai înstărite. Trebuie spus că dacă sumele compensatorii nu sunt pe măsura evaluării făcute de clubul de la care pleacă un junior, acesta poate cere unei instanțe să stabilească o sumă compensatorie mai mare. Chiar și în aceste cazuri, valoarea finală stabilită în sala de judecată unui transfer pentru un tânăr de 14,15 sau 16 ani este cu mult sub potențialul său.
Indiferent de suma finală, echipele mari profită de influența și resursele lor pentru a convinge tinerii jucători și familiile acestora să se alăture unor proiecte mai atractive, deseori destabilizând munca de dezvoltare făcută de cluburile locale. Această dinamică accentuează inegalitatea și reduce șansele ca talentele formate local să ajungă în prima echipă a clubului care i-a crescut.
Lupta pentru copii
Capacitatea echipelor de a putea transfera juniori de 14-16 ani, aflați deja spre finalul perioadei de formare, a dus în epoca post-Brexit la adevărate licitații pentru a atrage tinerii cu potențial, chiar și între cele mai mari cluburi din Premier League.
Un exemplu cunoscut este transferul lui Rio Ngumoha, adus de Liverpool vara trecută de la Chelsea, după ce Manchester United a fost de asemenea interesată timp de luni de zile de tânărul londonez. Plecarea lui Ngumoha a condus la tensiuni mari între cele trei cluburi, indicând un fenomen mai larg în rândul fotbalului academic din Anglia.
Din ce în ce mai multe echipe caută metode prin care să oprească scouterii altor cluburi să ia legătura directă cu familiile sau agenții copiilor: juniorii sunt mutați de la o categorie de vârstă la alta dacă știu că la un anumit meci va fi prezent un scouter de la altă echipă; zonele alocate pentru recrutorii de tinere talente sunt situate în zone periferice ale stadioanelor, departe de locurile ocupate de familiiel jucătorilor; în ultimă instanță, așa cum a fost cazul în Liverpool, Chelsea și Manchester United toamna trecută, echipele pot refuza cererea altui club de a-și trimite un observator la un meci de junior.
Regulamentul obligă un club să permită accesul acestor observatori la meciurile de juniori, aceștia având chiar obligația să participe la astfel de evenimente doar dacă anunță clubul gazdă cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de meci.
Cluburile satelit sau faimosul „Multi-club ownership”
Așa cum am spus la începutul articolului, în ciuda sistemul britanic de academie care le avantajează, nici echipele Premier League nu sunt mulțumite de actualele reglementări pentru înregistrarea juniorilor, dar de această dată din afara Regatului Unit.
Un fenomen tot mai des întâlnit în Premier League este folosirea cluburilor „satelit” de către proprietarii echipelor engleze. Prin aceste parteneriate sau achiziții directe, cluburile mari pot transfera jucători tineri din afara Angliei, pe care apoi îi împrumută la echipe afiliate din alte țări, deținute de aceeași patroni, până când aceștia devin eligibili să joace în Premier League.
Chelsea (prin RC Strasbourg), Nottingham Forest (cu Rio Ave) sau Manchester City (cu Girona și Troyes) sunt doar câteva exemple de cluburi care au dezvoltat rețele de echipe în alte țări. Astfel, ei pot fie să împrumute acolo jucători tineri care nu pot ajunge încă în Anglia, fie să gestioneze surplusul de jucători din lot, evitând presiunea numerică sau anumite reguli privind formarea internă (homegrown players).
În acest sistem, se creează o zonă gri în care, deși regulile nu sunt încălcate direct, spiritul competiției echitabile este pus sub semnul întrebării. Multe cluburi mai mici sau analiști consideră că aceste practici oferă un avantaj disproporționat cluburilor bogate și afectează integritatea dezvoltării tinerilor.
De ce nu sunt suficienți tinerii din Anglia?
Nemulțumirea celor din Premier League vine mai ales într-o industrie în care majoritatea cluburilor din occidentul europei ajung să-și dezvolte, și să-și permită, rețele de scouting care să identifice cele mai talente din orice colț al lumii, încă de la 15 sau 16 ani.
Mai mult ca în anii trecuți, având în vedere și efortul fizic cerut în fotbalul modern, jucătorii tineri nu doar că sunt introduși din ce în ce mai tineri în fotbalul profesionist, dar impactul lor este unul vizibil.
Mbappe, Saka sau Yamal sunt doar câteva exemple din ultimii ani care demonstrează că vârsta la care un fotbalist își atinge potențialul a scăzut semnificativ. Abilitatea fizică și pregătirea tactică timpurie pe care se pune acum accentul încă de la o vârstă fragedă face ca din ce în ce mai mulți jucători de 16-18 ani să poată să fie mult mai ușor introduși în fotbalul profesionist imediat.
Dacă această tendință continuă, cu siguranță că echipele din Premier League vor dori să aibă oportunitatea de a semna cei mai talentați adolescenți imediat ce apar pe scena globală, sau chiar înainte. Având deja resursele financiare pe care niciun alt campionat nu le deține, cluburile din Premier League probabil nu vor mai accepta mult timp să fie oprite de restricțiile politico-sociale din a semna următorul Yamal, Mbappe sau Florian Wirtz, înainte ca aceștia să coste peste 100 de milioane de euro.
Regulile actuale vor rămâne până sistemul nu va fi zguduit puternic
Numărul mai mare de tineri care sunt integrați în loturile echipelor din Premier League și care chiar ajung să joace la seniori reprezintă clar unul dintre explicațiile pentru care echipele naționale ale Angliei au crescut în calitate în ultimii 10-15 ani.
Actualele reguli privind jucătorii formați local au avut efecte pozitive pentru Federația Engleză și nu există motive să fie eliminate, chiar dacă cluburile sunt nemulțumite.
În ceea ce privește fotbaliștii străini, echipele din Premier League încearcă să încheie înțelegeri cu ei dinainte ca aceștia să aibă 18 ani. Un exemplu recent este cazul lui Luka Vuskovic, jucătorul croat transferat de Tottenham în această vară, dar cu care londonezii s-au înțeles încă din 2023. Acesta nu a putut veni la Spurs mai devreme pentru că abia în februarie anul acesta a împlinit vârsta majoratului.
Problema este că nu sunt mulți jucători care vor avea răbdarea lui Vuskovic și probabil, dacă au oportunitatea, vor pleca cât mai repede către un club care le poate promite minute constante într-unul din campionatele mari ale Euripei și un salariu mare încă de 16 sau 17 ani.
Indiferent de soluțiile de moment, ieșirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii a dat peste cap sistemul așa cum a fost el gândit inițial de către liderii fotbalului britanic: în urmă cu 10-15 ani interesul echipelor din Premier League era îndreptat mai mult către exterior, lucru ce permitea formațiilor din Championship, League One sau League Two să-și dezvolte propriile valori până la 18 ani și să negocieze de pe un picior de egalitate atunci când aceștia atrăgeau atenția unor cluburi mai mari.
Situația de acum s-a răsturnat și a dus la frustrări pentru cei din Premier League, dar mai ales a crescut disparitatea dintre cei mai bogați și restul. Pierderea juniorilor dinainte ca aceștia să apuce să joace pentru prima echipă face ca metodele sustenabile prin ca un club din Championship, dar mai ales League One sau League Two să se poată auto-finanța scad dramatic.
Dincolo de potențialul de vânzare, tinerii crescuți locali pot să aducă rezultate pe teren, să aducă mai multă lume la stadion și inevitabil să atragă alți copii din zonă să urmeze un parcurs asemănător.
În lipsa acestor repere, din ce în ce mai multe echipe riscă atât siguranța financiară, oricum precară în fotbalul actual, dar și pierderea identității. Până la urmă, orice fan se identifică înainte de toate cu acei fotbaliști care au plecat tot din tribune: Steven Gerrard la Liverpool John Terry la Chelsea sau întreaga generație ‘92 de la United sunt exemple care demonstrează impactul pe care-l au jucătorii locali pentru comunitate.
Frica cea mai mare este ca actualele reguli să nu se schimbe până când fanii se vor opri din a veni la stadion, neavând repere sau idoli precum cei menționați mai sus. Iar fără fani, echipele pot dispărea imediat, așa cum ne-a demonstrat pandemia în urmă cu câțiva ani.
Astfel, fotbalul britanic riscă să piardă însuși elementul care l-a adus la stadiul de astăzi: dragostea și pasiunea pentru echipa locală, fie că este din Reading, Luton, Brentford, Leeds, Stoke-on-Trent, Liverpool sau Londra.
Lasă un comentariu