Dincolo de aspectele financiare, cluburile din Premier League trebuie să respecte criterii clare privind structura lotului, inclusiv prezența obligatorie a jucătorilor „homegrown”. Acest statut nu ține neapărat de naționalitate, ci de parcursul de formare, și influențează direct strategia de înregistrare a jucătorilor atât în competițiile interne, cât și europene.
La finalul perioadelor de transferuri, toate cluburile sunt obligate să trimită către Premier League o listă a jucătorilor înregistrați la un club, împărțită în trei categorii:
- Jucători homegrown: peste 21 de ani, cu minim 3 ani de juniorat în Anglia sau Țara Galilor. Ne vom referi la ei în acest articol ca „jucători interni”
- jucători non-homegrown: peste 21 de ani, care provin din afara sistemul de juniori din Anglia sau Țara Galilor. Termenul cel mai potrivit pentru ei este cel de „stranieri” folosit în fotbalul din România.
- jucători sub 21 de ani: indiferent de naționalitate sau traseul de formare
Primele două categorii, jucătorii homegrown și non-homegrown reprezintă echipa de seniori, în timp ce categoria de under-21 sunt jucătorii încă eligibili să joace la categoriile de vârste de juniori.
Împărțirea lotului de seniori în două subcategorii (interni și stranieri) este metoda prin care Premier League se asigură că echipele engleze promovează utilizarea fotbaliștilor proveniți din academiile de fotbal britanice și după ce aceștia nu mai sunt juniori.
Important de menționat: jucătorii homegrown nu trebuie să fie neapărat englezi sau galezi. De exemplu, noua achiziție a lui Liverpool, Jeremy Frimpong este considerat homegrown chiar dacă joacă pentru naționala Olandei, fiind junior al lui Manchester City între 10 și 19 ani.
În același timp, au existat în trecut cazuri precum cele ale lui Eric Dier: deși a evoluat de peste 40 de ori pentru naționala Angliei în perioada petrecută la Tottenham, Dier a fost un fotbalist trecut pe lista de non-homegrown pentru că și-a petrecut toată perioada junioratului în Portugalia, la academia lui Sporting Lisabona.
Câți jucători poate un club să înscrie în fiecare listă?
În primul rând, nu există limită pentru jucătorii sub 21 de ani, iar aceștia pot fi folosiți la prima echipă fără a fi înregistrați în lotul de seniori.
În cazul lotului de seniori, numărul maxim de locuri pe care o echipă poate să-i înscrie într-un sezon de Premier League este de 25 de jucători, dintre care 8 trebuie să fie din categoria homegrown.
Prin urmare, un club din Premier League poate să înregistreze cel mult 17 „stranieri” de peste 21 de ani.
Fotbaliștii străini tineri, chiar dacă transferați din alte țări, sunt incluși în categoria de juniori sub 21 de ani chiar dacă nu provin din sistemul britanic. Un fotbalist transferat la o vârsta fragedă poate chiar să devină homegrown la vârsta de 21 de ani dacă timp de 3 sezoane a fost înregistrat pentru un club din Anglia sau Țara Galilor. Acesta este cazul lui William Saliba, transferat de Arsenal la 18 ani din Franța, dar astăzi înregistrat ca unul dintre cei 8 jucători crescuți local.
Cu alte cuvinte, filosofia Premier League este ca toate cluburile implicate în competiție să aibă în componența lor jucători formați de sistemul britanic, indiferent de naționalitatea lor sau de academia la care s-au format.
În același timp, prin includerea tuturor jucătorilor under-21 într-o categorie aparte, indiferent de proveniența lor, este încurajată aducerea stranierilor tineri, cu potențial, pentru a atrage viitoarele superstaruri către fotbalul englez.
Lucrurile se complică în cazul competițiilor UEFA
La fel ca în Premier League, organizația europeană solicită cluburilor să înscrie două loturi de câte 25 de jucători pe parcursul sezonului european: unul în septembrie și altul în februarie, înaintea fazelor eliminatorii. Dacă regulile par destul de clare și ușor de format în cazul competiției interne din Anglia, cluburile engleze care se califică pentru competițiile europene au de respectat o serie suplimentară de reguli pe care UEFA le impune.
În primul rând, forul european nu consideră un jucător homegrown dacă perioada sa de juniorat a avut loc în Țara Galilor deoarece cluburile din Premier League reprezintă oficial Anglia, nu Marea Britanie.
Dar mai important, Champions League, Europa League și Conference League acceptă pe lista sa de jucători sub 21 de ani (lista B, numită de UEFA) doar tineri fotbaliști din propria academie, care se află de cel puțin două sezoane în cadrul echipelor de juniori ale clubului. Chelsea a avut poate cele mai multe probleme cu această regulă: dacă jucători precum Guiu, Casadei, Renato Veiga sau Romeo Lavia au fost în Premier League trecuți la under-21, în Conference League ei au fost introduși în lotul de seniori, fiind cu toții aduși din afara academiei lui Chelsea.
Apoi, UEFA impune reguli mai stricte și împarte cei 8 jucători locali obligatorii în două subcategorii: „club-trained” (crescuți de propria academie) și „association-trained” (formați în aceeași țară, dar la alte cluburi). Pentru a avea un lot complet de 25 de jucători, cluburile trebuie să includă cel puțin 4 jucători crescuți de propria academie de peste 21 de ani.
Dacă un club nu înregistrează cel puțin patru fotbaliști seniori crescuți la propria academie, lista inițială de 25 de locuri este redusă. De exemplu, Tottenham a avut doar doi jucători crescuți în cadrul academiei în sezonul trecut de Europa League (portarii Austin și Whiteman), așa că lotul lor a fost limitat la 23 de fotbaliști. Spre deosebire de Premier League, UEFA pune mai mult accent pe jucătorii dezvoltați la propria academie de un club.
O ultimă diferență în cazul forului european: dacă în competițiile interne nu există o limită pentru schimbările pe care le poate face o echipă în lot de-a lungul sezonului, lista de februarie trimisă către UEFA pentru fazele eliminatorii ale competițiilor poate include doar trei jucători noi față de cea inițială înscrisă în toamna anterioară.
Cum se pot schimba lucrurile în viitor
Bineînțeles, vârsta și istoricul unui fotbalist venit din afara granițelor contează mai mult dacă acesta este un fotbalist ce poate să fie imediat sau pe viitor înregistrat ca provenind din sistemul intern, dar eligibilitatea ca homegrown nu este, deocamdată, un criteriu principal în politica de transfer.
Putem spune că toate aceste reguli nu obligă o echipă să cumpere mai mulți jucători englezi, ci mai degrabă limitează numărul de străini pe care pot să-l aducă în lot, la cel mult 17 fotbaliști proveniți din afara Angliei și/sau Țării Galilor. Chiar și în Europa, deciziile pe care trebuie să le ia un club cu privire la lotul disponibil, chiar dacă mai dificile, din motivele explicate mai sus, afectează jucătorii de lot care oricum prind puține minute de-a lungul unui sezon.
Până în prezent, nu au existat probleme mari pentru echipele care au fost nevoite să jongleze cu regulile diferite dintre UEFA și Premier League, dar așteptarea mea personală este ca lucrurile să se schimbe pe viitor.
Motivul este unul simplu: prea multe meciuri.
Mai mult ca niciodată, sezonul unei echipe pare să depindă mai mult decât orice altceva de numărul de accidentări pe care-l are de-a lungul unui sezon. Am văzut asta în acest sezon cu Arsenal și Manchester City, dar și la Liverpool în 2021 sau 2023. Newcastle și Aston Villa s-au înfruntat cu aceleași probleme pe rând în ultimii doi ani, când au participat în Champions League: forma lor din campionat a scăzut pe fondul accidentărilor și nevoii de a utiliza fotbaliști care altfel ar fi prins puține minute.
Numărul foarte mare de meciuri, atât la nivel de club, cât și de echipă națională, fac ca riscul de accidentare să crească. La aceasta se adaugă bineînțeles și lipsa de repaus. În cazul lui Chelsea sau Manchester City, jucătorii practic vor juca timp de 12 luni consecutive în sezonul 2024/25 pentru că au participat Campionatului Mondial al Cluburilor din postura de campioane europene.
Mai adăugăm aici intervențiile VAR și conduita Premier League cu privire la minutele adiționale care nu de puține ori duce partidele la peste 100 de minute de joc efectiv. Nu doar că avem mai multe partide fotbal, dar și durata lor crește de la un sezon la altul.
Practic, performanța devine din ce în ce mai greu să fie consistentă de la un sezon la altul pentru că victoriile aduc mai multe competiții și mai multe meciuri.
Inevitabil, acest lucru va face echipele din Premier League să ceară creșterea lotului de jucători de la 25 către 30 sau mai mult. Bineînțeles, proporțional vor crește și numărul minim de fotbaliști interni, respectiv cel maxim de stranieri, dar loturile de 25 de jucători nu mai sunt sustenabile în contextul în care toate competițiile mari (UCL, Campionatele Mondiale de club sau țară, Nations League) cresc numărul de meciuri de la un sezon la altul.
Creșterea locurilor disponibile într-un lot este mai degrabă o întrebare de când și cum se va face, nu dacă se face. Chiar dacă va fi o regulă generală sau o excepție pentru echipele care participă și în competițiile europene, cred că vom vedea în anii ce urmează o schimbare majoră în organizarea loturilor de Premier League.
Interesat de văzut dacă o eventuală creștere a lotului, și a numărului de străini pe care un antrenor îi are la dispoziție, va înseamna și reguli noi care să asigure că fotbaliștii interni nu sunt complet ignorați. În momentul de față, una dintre problemele regulilor de homegrown este că aceștia, chiar dacă prezenți în lot, nu trebuie să fie neapărat folosiți.
Nu exclud ca pe lângă extinderea numărului total de jucător seniori ce pot fi înregistrați, să și alte schimbări care să adreseze problema programului supraîncărcat al echipelor, precum alocarea mai multor locuri pe banca de rezerve pentru a preîntâmpina orice fel de accidentare din timpul meciului, sau chiar la creșterea (din nou) a schimbărilor pe care le poate efectua o echipă în cele 90 de minute.
Lasă un comentariu