Prioritatea lui Manchester United pentru această vară este una cât se poate de clară. Cu doar 44 de goluri marcate în 38 de meciuri în Premier League, Ruben Amorim are nevoie mai presus decât orice altceva de întăriri în ofensivă pentru a începe să reconstruiască echipa.
Iar răspunsul a venit rapid: la doar câteva zile după încheierea campionatului, clubul de pe Old Trafford l-a transferat pe Matheus Cunha de la Wolves pentru nu mai puțin de 75 de milioane de euro.
Negocierile pentru Bryan Mbeumo au durat mai mult, aproape 2 luni între prima ofertă făcută către Brentford și propunerea finală care se ridică la peste 70 de milioane de euro. Dar faptul că United a acceptat să plătească o astfel de sumă pentru camerunez, refuzând să caute alte opțiuni mai ieftine în ofensivă, demonstrează că Mbeumo a fost ținta principală al lui Amorim.
Dacă informațiile apărute în presă sunt corecte, clubul va cheltui aproape 150 de milioane de euro pentru doi jucători cu un profil asemănător: ambii au 26 de ani, au experiență în Premier League și capacitatea atât de a crea, cât și de a marca goluri.
Mai jos analizăm de ce United a prioritizat aducerea celor doi în detrimentul altor poziții și cum se vor integra cei doi fotbaliști în sistemul 3-4-2-1 al lui Ruben Amorim?
Marcatori, dar mai mult de atât
Motivul principal pentru care Cunha și Mbeumo sunt doriți este unul evident: să producă goluri. Împreună, cei doi au marcat 35 de goluri în campania 2024/25, fiind liderii sezonului precedent la capitolul faimosului xG, sau goluri așteptate. Cu alte cuvinte, Cunha și Mbeumo au marcat mai multe goluri decât era așteptat, fructificând poziții dificile, din care șansele lor de a înscrie erau mici sau foarte mici.
Pe prima coloană din dreapta jucătorilor sunt goluri marcate în sezonul precedent până în luna martie. Pe coloana doi sunt golurile pe care trebuiau să le marcheze și pe ultima coloană diferența dintre primele două statistici. Sursa: The Athletic
Iar aici Ruben Amorim are nevoie de astfel de marcatori, care să scoată maximul din orice oportunitate de gol, mai ales dacă ne uităm că echipa sa trebuia să înscrie 54 de goluri sezonul trecut conform statisticilor, cu mai puțin de 10 față de cât au reușit de fapt.
Dincolo de golurile pe care le-au înscris, Cunha și Mbeumo sunt doi creatori, care pot să pună în evidență la fel de bine colegii din jurul lor. Dacă Cunha are în două sezoane complete de Premier League 13 assist-uri, Mbeumo are în cele patru sezoane jucate în prima divizie nu mai puțin de 30 de pase de gol, o medie de 7.5 per sezon.
Venirea celor doi poate să aducă nu doar un plus de valoare în fața porții, dar și să sprijine noii colegi care sezonul trecut au suferit din cauza lipsei de creativitate în atac.
Unde o să joace cei doi?
În principiu, așteptările sunt ca cei doi să ocupe cele două poziții de mijlocaș ofensiv din spatele atacantului, Cunha în stânga și Mbeumo în dreapta.
Dacă Cunha a jucat cu preponderență în această poziție și la Wolves, Mbeumo a fost folosit de cele mai multe ori ca extremă dreapta într-un sistem 4-2-3-1 sau 4-3-3, dar a jucat uneori și ca al doilea vârf când Brentford folosea doi atacanți în același timp pe teren.
Chiar dacă pe hârtie poziția lor va fi una asemănătoare în fiecare flanc, Cunha va avea probabil o libertate mai mare de mișcare, fiind caracterizat drept un fotbalist care caută spațiile libere, inclusiv în flanc, capabil să coordoneze atacurile poziționale.
În același timp, Cunha s-a remarcat în sezonul trecut prin 5 goluri marcate din afara careului (și unul direct din corner), deci clar este un jucător ce preferă să fie prezent la marginea suprafeței de pedeapsă pentru a căuta cele mai bune oportunități de șut sau pasă decisivă.
Cunha este un fotbalist ce se plimbă pe tot terenul în căutarea spațiilor libere. Sursa: Opta Analyst
În schimb, Mbeumo este un jucător de picior stâng ce are tendința să atace direct poarta adversă prin zonă centrală și să intre în careu atunci când caută să șuteze.
Astfel, rolul său va fi probabil de multe ori să se alăture vârfului împins pentru a pune presiune pe fundașii centrali adverși. Dincolo de oportunitățile sale de a înscrie, retragerea lui Mbeumo în zonă centrală are și rolul de a aglomera careul pentru a crea spații coechipierilor în bandă atunci când el nu poate ataca direct poarta.
Mbeumo preferă să vină din flanc și să atace poarta pe centru pentru a găsi o poziție mai bun pentru piciorul său de bază, cel stâng. Sursa: Opta Analyst
Suport pentru Bruno
Bineînțeles, noile transferuri ale lui United ridică un semn de întrebare pentru cei doi fotbaliști care au ocupat cel mai des rolul de mijlocaș ofensiv în primele luni sub conducerea lui Ruben Amorim.
Bruno Fernandes și Amad Diallo au fost cei mai buni jucători din atacul lui United din sezonul precedent, împreună contribuind cu 30 de goluri și 27 de pase de gol de-a lungul sezonului, în toate competițiile. Așteptările sunt ca cei doi să continue să fie jucători de bază în formația lui Amorim, dar să joace un rol diferit față de cel din sezonul precedent.
Pentru Bruno Fernandes lucrurile stau destul de clar: în ultimele trei etape de Premier league, precum și în finala de Europa League, căpitanul lui United a jucat dintr-o poziție mai retrasă, la mijlocul terenului în linia de 4 pe care Amorim o folosește în fața apărării. Cel mai probabil, portughezul va continua să evolueze în acest rol și din campionatul ce urmează să înceapă.
Așa cum a făcut-o și la Sporting, Amorim preferă ca cei doi mijlocași să se completeze: unul să fie cu profil strict defensiv, cum este cazul lui Casemiro sau Ugarte, iar celălalt este un veritabil box-to-box, care poate să aducă un plus de valoare în ambele careuri. Iar Bruno Fernandes nu este doar jucătorul cu cel mai bun aport ofensiv din echipă, dar este de multe ori și liderul echipei în materie de recuperări sau interceptări pe faza defensivă.
Mai mult, tendința lui Cunha de a merge în bandă din poziția de număr 10 poate să creeze spații în mijlocul terenului pentru Fernandes din linia a doua, care astfel va avea mai mult spațiu și timp pentru a crea ocazii de gol pentru formația sa.
Cunha și Fernandes au jucat pe o poziție asemănătoare sezonul trecut. Prezența celor doi în primul 11 oferă oportunitatea pentru Amorim să rotească rolul celor doi constant în timpul meciului pentru a destabiliza apărarea adversă. Sursa: Sky Sports
O poziție nouă și pentru Amad Diallo
În ceea ce-l privește pe Diallo, sunt două variante pentru viitorul său la United. Există în momentul de față opțiunea ca el să joace pe aceeași poziție ca Mbeumo, să poată să vină de pe bancă pentru a destabiliza apărarea adversă.
Dar există opțiunea ca, la fel ca Bruno Fernandes, Diallo să fie coborât în linia de mijloc, în poziția de mijlocaș lateral dreapta (right wingback, în engleză). Jucătorul african nu este străin de acest rol: în primele patru partide ale lui Amorim, el a ocupat această poziție și a reușit să înregistreze patru pase de gol. Lipsa de creativitate din atac l-a obligat mai apoi pe Amorim să-l urce pe Diallo mai sus în teren. Diallo a mai fost jucat ulterior în banda dreaptă, dar ocazional.
Însă, aportul său ofensiv și stilul său de a avansa către careul advers perpendicular cu poarta pare să-l recomande pe Diallo pentru rolul de mijlocaș dreapta. Ruben Amorim preferă să folosească jucătorii laterali de la mijloc cât mai lipiți de tușă, unde să aibă posibilitatea să paseze către atacanți cu piciorul lor de bază.
Mijlocașii laterali din sistemul lui Amorim sunt de obicei instruiți să atace poarta adversă prin spatele mijlocașului ofensiv (overlap), de unde pot trimite mingea în fața porții cu piciorul de bază. Mai sus, pasele lui Nuno Santos și Ricardo Esgaio din sezonul 2023/2024 pentru Sporting. Sursa: Total Football Analysis
Fiind jucător de picior drept, Diallo poate să se completeze foarte bine cu Mbeumo, ce are tendința să urce spre centrul terenului pentru a căuta să șuteze cu stângul. Urcările lui Mbeumo pot să-i permită lui Diallo mai mult spațiu în bandă pentru a urca cu mingea la picior în careul advers sau pentru a rămâne în situații de 1 vs 1 cu fundașii adverși.
Astfel, aducerea lui Mbeumo sau Cunha nu aglomerează atacul lui United, ba chiar oferă oportunitatea mai multor poziții și jucători să aibă libertatea de mișcare și spațiu pentru a scoate în evidență calitatea individuală pe care o formație precum United o posedă față de alte echipe adverse.
Schema 1: United este echipa în roșu, pe faza de atac, Cunha la balon.
1. Cunha (nr.10 roșu, încercuit cu verde) caută să atace poarta din bandă și eliberează mai multe zone ale terenului (cercurile cu verde), în special un spațiu la mijlocul terenului unde Bruno poate avansa 2. Atacul lui United se orientează către zona lui Cunha (marcat cu portocaliu fiecare duel din atac) și creează un spațiu mare în banda dreapta, unde numărul 7 cu roșu rămâne liber. Asta obligă un jucător din atac să coboare și reduce astfel pericolul echipei adverse de a pleca pe contraatac. – cum a fost cazul lui Richarlison de la Tottenham în finala de Europa League.Schema 2: United, în roșu, atacă cu Mbeumo.
1. Intrarea lui Mbeumo (numărul 11, roșu) în zona centrală aglomerează spațiul din fața careului și oferă din nou oportunitatea mijlocașilor din bandă să avanseze – spații marcate cu verde deschis.
2.Mai mult, cu portocaliu sunt marcate situații posibile de 1 vs 1, pentru Mbeumo sau Diallo (nr.7, roșu), amândoi în primii 20 de jucători din Premier League ca dribblinguri reușite în sezonul 24/25.
Nevoia unui atacant rămâne
În eventualitate în care lucrurile vor merge perfect cu cei doi jucători noi aduși, poziția de atacant central tot rămâne cea mai importantă în sistemul lui Amorim.
Am văzut cum Cunha, Mbeumo, Diallo și Fernandes se pot completa pentru a crea spații și oportunități de gol, dar inevitabil ocaziile pe care aceștia le pot crea trebuie să fie finalizate de către cineva.
Iar profilul de atacant pe care și-l dorește Amorim este unul destul de specific, și mai important, destul de scump: toți atacanții pe care i-a avut la Sporting (Andraz Sporar, Paulinho și Gyokeres) sunt jucători înalți, buni cu precădere în jocul cu spatele la poartă, dar capabili să atace direct poarta adversă și să șuteze din câte mai multe poziții.
În acest moment, Amorim are în Zirkzee și Hojlund câte o jumătate din atacantul pe care și l-ar dori. Ideal, ar fi să combine calitățile celor doi într-un singur jucător: Zirkzee este un jucător bun cu spatele la poartă, dar nu este un marcator veritabil, iar Hojlund caută mereu să atace spațiile libere din spatele fundașilor, fără să poată proteja mingea când este cu fața către colegii săi. Niciunul dintre ei nu este un marcator ce poate să aducă peste 20 de goluri într-un sezon.
Gyokeres în sezonul 2023-2024, sub Ruben Amorim: cele mai multe șuturi vin din zona punctului de la 11 metri – un spațiu de care nici Hojlund, nici Zirkzee nu știu să profite la fel de bine. United are nevoie de un atacant care poate să fructifice pasele jucătorilor de creație din jurul său. Sursa: Total Football Analysis
Ce atacant poate aduce United în această vară?
Numele atacantului pe care United îl va aduce în această vară depinde probabil și de plecarea sau rămânerea lui Hojlund, pentru care diavolii roșii sunt deschiși să primească oferte, Inter fiind deja un club interesat de serviciile danezului.
Sursa: ManchesterWorld
Dacă United reușește să-l vândă pe Hojlund pentru o sumă bună, șansele de a aduce un atacant cu experiență cresc semnificativ.
Numele despre care se discută sunt Victor Osimhen, Jean-Philippe Mateta sau Benjamin Sesko. Cu toții îndeplinesc criteriile căutate de Amorim: vârf puternic, cu viteză, capabil atât să ajute la construcție, cât și să atace constant spațiile libere din spatele apărătorilor.
Alte variante pe care United le poate explora în această vară sunt Goncalo Ramos de la PSG sau Moise Kean de la Fiorentina. Ambii sunt jucători de sub 25 de ani, dar care au avut evoluții fluctuante de-a lungul carierei lor.
Problema? Faptul că United este obligată să vândă înainte de a cumpăra un atacant a făcut-o deja să piardă mai mulți jucători care s-ar fi pliat pe profilul dorit de Amorim. Liam Delap, Viktor Gyokeres și Hugo Ekitike au fost deja transferați de trei dintre rivale: Chelsea, Arsenali și Liverpool. Dacă nu se mișcă repede, lista de posibili atacanți pentru United va continua să se micșoreze.
Indiferent de atacantul adus, Manchester United va căuta întăriri și pe alte poziții. Însă, cum prioritatea rămâne ofensiva, celelalte achiziții vor fi probabil jucători de lot, eventual tineri cu potențial de a deveni titulari în viitor. Așa cum a fost cazul lui Diego León, adus pe patru milioane de la Club Cerro Porteño din Paraguay.
Dar cel mai important pas a fost deja făcut: deși a durat mai mult decât și-ar fi dorit, Amorim a obținut transferurile dorite la începutul verii. Cunha și Mbeumo nu sunt poate cele mai sonore nume, dar sunt jucători versatili, care au demonstrat deja în Premier League că pot face diferența.
Acum, Amorim poate respira ușurat: obiectivele majore de pe piața transferurilor au fost atinse, iar următorul pas e integrarea noilor veniți și vânzarea celor care nu mai au loc pe Old Trafford pentru a continua reconstrucția lotului.
În 2011, Premier League lansa Elite Player Performance Plan (EPPP), un program masiv de investiții în sistemul de academic din fotbalul britanic care avea drept principal scop dezvoltarea tinerilor talente născute în Anglia.
14 ani mai târziu, și peste 2 miliarde de lire investite în EPPP, Anglia a devenit o forță la nivel internațional. Naționalele de juniori sunt constant prezente în semifinalele și finalele competițiilor europene și mondiale, câștigând chiar ultimele două turnee europene de under 21.
James McAtee ridică trofeul după victoria Angliei în finala Campionatului European U21 contra Germaniei, disputată sâmbătă, 28 iunie 2025, pe Stadionul Național din Bratislava, Slovacia. (AP Photo/Petr David Josek)
Mai mult, echipa națională, condusă de Southgate, a ajuns de 2 ori în finala Campionatului European, o performanță pe care nicio altă reprezentativă din istoria Angliei nu o mai reușise în trecut. Din lotul de 26 de jucători de la EURO 2024, 19 dintre aceștia au fost formați în cadrul programului EPPP lansat în 2011.
În ciuda acestor rezultate la nivel național, echipele din Premier League, dar și din English Football League(EFL), se află într-un constant război cu Federația Engleză de Fotbal (FA) atunci când vine vorba de regulile ce reglementează înregistrarea tinerilor fotbaliști. Chiar dacă din motive diferite, cele 90 de cluburi din primele 4 ligi ale Angliei sunt nemulțumite de actualele reguli.
Motivul?Cluburile Premier League sunt nevoite să concureze cu formații din Spania, Germania, Italia sau Franța care au acces o bază mult mai largă de tinere talente provenite din spațiul Uniunii Europene, în timp ce echipele din Championship, League One și League Two văd cum de la un an la altul juniorii lor sunt atrași de academiile cluburilor mai mari, afectând sustenabilitatea academiilor mai mici pe termen lung.
Mai jos vom explica de ce echipele din Premier League sunt în dezavantaj în cursa pentru cei mai talentați tineri jucători, cum încearcă să depășească obstacolele birocratice și cum arată viitorul acestei întreceri globale.
Impactul Brexit
Din 2021, anul în care Brexit a intrat în efect, echipele britanice nu mai pot aduce fotbaliști din spațiul european sub vârsta de 18 ani. Astfel, transferuri precum cele ale lui Fabregas la Arsenal, Kelleher la Liverpool sau mai recentul Garnacho la Manchester United, aduși la 16-17 ani din afara UK, nu mai sunt permise.
Mai mult, chiar și pentru jucătorii de peste 18 ani există un sistem de punctaj complicat pe care un fotbalist trebuie să-l obțină pentru a putea obține permisul de muncă în Marea Britanie.
Pe scurt, dacă un fotbalist nu a fost constant convocat pentru echipa sa națională, șansele sale de a juca în Premier League sunt foarte mici, mai ales dacă provine dintr-o țară cu un coeficient scăzut, precum țările din Estul Europei. În același timp, Martinelli sau MacAllister nu ar fi putut să fie aduși în Premier League dacă ne uităm la faptul că încă nu erau jucători de bază pentru naționalele Braziliei sau Argentinei înainte să vină în Marea Britanie.
Sursa: Sky Sports. O treime din transferurile făcute în Spania, Italia, Germania sau Franța nu ar putea fi făcute în Anglia din cauza actuatelor restricții post-Brexit.
Practic, Brexit-ul a creat un context unic în fotbalul britanic, în care doar jucătorii deja consacrați la nivel național, dacă nu chiar internațional, pot să vină la cluburile din Premier League. Mai mult, toate aceste restricții au creat o combinație periculoasă care a produs deja două fenomene, în ochii multora negative pentru sustenabilitatea și egalitatea de șansă în competiția internă din Premier League.
Un sistem gândit pentru echipele mari
Inevitabil, în lipsa posibilității de a atrage cei mai talentați tineri din Europa, echipele din Premier League s-au trezit cu mai puține opțiuni pe piața transferurilor și și-au îndreptat atenția tot mai mult către juniorii altor cluburi din Anglia.
Iar lupta pentru cei mai talentați copii din fotbalul britanic este una inegală întrucât regulamentele actuale permit echipelor mari să înregistreze mai ușor juniori de la alte academii. Sub Elite Player Performance Plan, academiile de fotbal din Marea Britanie sunt împărțite în 4 categorii în funcție de dimensiunea și infrastructura fiecăreia. În categoria A sunt majoritatea cluburilor din Premier League, plus alte câteva echipe istorice care momentan sunt în eșaloanele inferioare.
La momentul actual, doar academiile de tipul A pot să ”transfere” un jucător de la orice altă academie din Anglia, fiind obligată să plătească în schimb o sumă compensatorie care se ridică la câteva zeci de mii de lire. Restul academiilor, notate cu B,C sau D, sunt limitate geografic din a aduce tineri de la alte academii, având obligația cu jucătorii să locuiască la cel mult 60 de minute distanță de baza de antrenament, în cazul juniorilor mai mici de 11 ani, respectiv 90 de minute în cazul celor între 12 și 16 ani.
Sumele compensatorii pe care un club trebuie să le plătească pentru un junior, în funcție de categoria de vârstă.
Mai mult, meciurile academiilor B,C și D sunt înregistrare într-o bază ce poate fi accesată de orice oficial al cluburilor din Marea Britanie, în timp ce meciurile academiilor A pot fi văzute doar live, de pe stadioane. Astfel, pentru a identifica jucătorii cu potențial, cluburile mari nu mai sunt nevoite, cel puțin într-o fază inițială, să se deplaseze de-a lungul țării.
Având în vedere capacitatea financiară a echipelor puternice din fotbalul englez și de rețeaua lor dezvoltată de analiza video sau live mai multe meciuri, sistemul actual avantajează, ba chiar protejează academiile puternice, în timp ce cluburile cu resurse limitate rămân vulnerabile în fața rivalelor mult mai înstărite. Trebuie spus că dacă sumele compensatorii nu sunt pe măsura evaluării făcute de clubul de la care pleacă un junior, acesta poate cere unei instanțe să stabilească o sumă compensatorie mai mare. Chiar și în aceste cazuri, valoarea finală stabilită în sala de judecată unui transfer pentru un tânăr de 14,15 sau 16 ani este cu mult sub potențialul său.
Indiferent de suma finală, echipele mari profită de influența și resursele lor pentru a convinge tinerii jucători și familiile acestora să se alăture unor proiecte mai atractive, deseori destabilizând munca de dezvoltare făcută de cluburile locale. Această dinamică accentuează inegalitatea și reduce șansele ca talentele formate local să ajungă în prima echipă a clubului care i-a crescut.
Harvey Elliott a fost adus de Liverpool de la Fulham când avea doar 16 ani. Suma finală, stabilită în instanță, a fost de aproximativ 4 milioane de lire. Astăzi, Transfermarkt îl cotează pe Elliott la 30 de milioane de euro, de 7 ori mai mare decât suma inițială plătită de Liverpool. Șansele cormoranilor să încaseze chiar mai mult pentru el sunt mari, asta după ce a bifat aproape 100 de meciuri în Premier League.
Lupta pentru copii
Capacitatea echipelor de a putea transfera juniori de 14-16 ani, aflați deja spre finalul perioadei de formare, a dus în epoca post-Brexit la adevărate licitații pentru a atrage tinerii cu potențial, chiar și între cele mai mari cluburi din Premier League.
Un exemplu cunoscut este transferul lui Rio Ngumoha, adus de Liverpool vara trecută de la Chelsea, după ce Manchester United a fost de asemenea interesată timp de luni de zile de tânărul londonez. Plecarea lui Ngumoha a condus la tensiuni mari între cele trei cluburi, indicând un fenomen mai larg în rândul fotbalului academic din Anglia.
Rio Ngumoha a debutat la doar 16 ani pentru echipa mare a lui Liverpool în acest an, într-un meci de FA Cup.
Din ce în ce mai multe echipe caută metode prin care să oprească scouterii altor cluburi să ia legătura directă cu familiile sau agenții copiilor: juniorii sunt mutați de la o categorie de vârstă la alta dacă știu că la un anumit meci va fi prezent un scouter de la altă echipă; zonele alocate pentru recrutorii de tinere talente sunt situate în zone periferice ale stadioanelor, departe de locurile ocupate de familiiel jucătorilor; în ultimă instanță, așa cum a fost cazul în Liverpool, Chelsea și Manchester United toamna trecută, echipele pot refuza cererea altui club de a-și trimite un observator la un meci de junior.
Regulamentul obligă un club să permită accesul acestor observatori la meciurile de juniori, aceștia având chiar obligația să participe la astfel de evenimente doar dacă anunță clubul gazdă cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de meci.
Cluburile satelit sau faimosul „Multi-club ownership”
Așa cum am spus la începutul articolului, în ciuda sistemul britanic de academie care le avantajează, nici echipele Premier League nu sunt mulțumite de actualele reglementări pentru înregistrarea juniorilor, dar de această dată din afara Regatului Unit.
Un fenomen tot mai des întâlnit în Premier League este folosirea cluburilor „satelit” de către proprietarii echipelor engleze. Prin aceste parteneriate sau achiziții directe, cluburile mari pot transfera jucători tineri din afara Angliei, pe care apoi îi împrumută la echipe afiliate din alte țări, deținute de aceeași patroni, până când aceștia devin eligibili să joace în Premier League.
Chelsea (prin RC Strasbourg), Nottingham Forest (cu Rio Ave) sau Manchester City (cu Girona și Troyes) sunt doar câteva exemple de cluburi care au dezvoltat rețele de echipe în alte țări. Astfel, ei pot fie să împrumute acolo jucători tineri care nu pot ajunge încă în Anglia, fie să gestioneze surplusul de jucători din lot, evitând presiunea numerică sau anumite reguli privind formarea internă (homegrown players).
În acest sistem, se creează o zonă gri în care, deși regulile nu sunt încălcate direct, spiritul competiției echitabile este pus sub semnul întrebării. Multe cluburi mai mici sau analiști consideră că aceste practici oferă un avantaj disproporționat cluburilor bogate și afectează integritatea dezvoltării tinerilor.
Kendry Paez o să fie cel mai probabil împrumutat la Strasbourg, fără să joace vreun minut pentru Chelsea. Chiar dacă nu are loc pentru el momentan, important pentru cei de pe Stamford Bridge a fost ca Paez să nu fie cumpărat de un club rival. Astfel, Paez pleacă la „clubul satelit” – Strasbourg.
De ce nu sunt suficienți tinerii din Anglia?
Nemulțumirea celor din Premier League vine mai ales într-o industrie în care majoritatea cluburilor din occidentul europei ajung să-și dezvolte, și să-și permită, rețele de scouting care să identifice cele mai talente din orice colț al lumii, încă de la 15 sau 16 ani.
Mai mult ca în anii trecuți, având în vedere și efortul fizic cerut în fotbalul modern, jucătorii tineri nu doar că sunt introduși din ce în ce mai tineri în fotbalul profesionist, dar impactul lor este unul vizibil.
În ultimii ani, jucătorii de sub 21 de ani sunt folosiți mai des în Premier League. Sursa: The Athletic
Mbappe, Saka sau Yamal sunt doar câteva exemple din ultimii ani care demonstrează că vârsta la care un fotbalist își atinge potențialul a scăzut semnificativ. Abilitatea fizică și pregătirea tactică timpurie pe care se pune acum accentul încă de la o vârstă fragedă face ca din ce în ce mai mulți jucători de 16-18 ani să poată să fie mult mai ușor introduși în fotbalul profesionist imediat.
Bellingham a jucat până la 21 de ani mai mult decât Lampard, Gerrad și Scholes. La un loc.
Dacă această tendință continuă, cu siguranță că echipele din Premier League vor dori să aibă oportunitatea de a semna cei mai talentați adolescenți imediat ce apar pe scena globală, sau chiar înainte. Având deja resursele financiare pe care niciun alt campionat nu le deține, cluburile din Premier League probabil nu vor mai accepta mult timp să fie oprite de restricțiile politico-sociale din a semna următorul Yamal, Mbappe sau Florian Wirtz, înainte ca aceștia să coste peste 100 de milioane de euro.
Regulile actuale vor rămâne până sistemul nu va fi zguduit puternic
Numărul mai mare de tineri care sunt integrați în loturile echipelor din Premier League și care chiar ajung să joace la seniori reprezintă clar unul dintre explicațiile pentru care echipele naționale ale Angliei au crescut în calitate în ultimii 10-15 ani.
Actualele reguli privind jucătorii formați local au avut efecte pozitive pentru Federația Engleză și nu există motive să fie eliminate, chiar dacă cluburile sunt nemulțumite.
În ceea ce privește fotbaliștii străini, echipele din Premier League încearcă să încheie înțelegeri cu ei dinainte ca aceștia să aibă 18 ani. Un exemplu recent este cazul lui Luka Vuskovic, jucătorul croat transferat de Tottenham în această vară, dar cu care londonezii s-au înțeles încă din 2023. Acesta nu a putut veni la Spurs mai devreme pentru că abia în februarie anul acesta a împlinit vârsta majoratului.
Luka Vuskovic în 2023 când semna primul său contract cu Tottenham la doar 16 ani. Abia acum, la doi ani distanță, poate să joace pentru clubul londonez.
Problema este că nu sunt mulți jucători care vor avea răbdarea lui Vuskovic și probabil, dacă au oportunitatea, vor pleca cât mai repede către un club care le poate promite minute constante într-unul din campionatele mari ale Euripei și un salariu mare încă de 16 sau 17 ani.
Indiferent de soluțiile de moment, ieșirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii a dat peste cap sistemul așa cum a fost el gândit inițial de către liderii fotbalului britanic: în urmă cu 10-15 ani interesul echipelor din Premier League era îndreptat mai mult către exterior, lucru ce permitea formațiilor din Championship, League One sau League Two să-și dezvolte propriile valori până la 18 ani și să negocieze de pe un picior de egalitate atunci când aceștia atrăgeau atenția unor cluburi mai mari.
Situația de acum s-a răsturnat și a dus la frustrări pentru cei din Premier League, dar mai ales a crescut disparitatea dintre cei mai bogați și restul. Pierderea juniorilor dinainte ca aceștia să apuce să joace pentru prima echipă face ca metodele sustenabile prin ca un club din Championship, dar mai ales League One sau League Two să se poată auto-finanța scad dramatic.
Dincolo de potențialul de vânzare, tinerii crescuți locali pot să aducă rezultate pe teren, să aducă mai multă lume la stadion și inevitabil să atragă alți copii din zonă să urmeze un parcurs asemănător.
În lipsa acestor repere, din ce în ce mai multe echipe riscă atât siguranța financiară, oricum precară în fotbalul actual, dar și pierderea identității. Până la urmă, orice fan se identifică înainte de toate cu acei fotbaliști care au plecat tot din tribune: Steven Gerrard la Liverpool John Terry la Chelsea sau întreaga generație ‘92 de la United sunt exemple care demonstrează impactul pe care-l au jucătorii locali pentru comunitate.
Frica cea mai mare este ca actualele reguli să nu se schimbe până când fanii se vor opri din a veni la stadion, neavând repere sau idoli precum cei menționați mai sus. Iar fără fani, echipele pot dispărea imediat, așa cum ne-a demonstrat pandemia în urmă cu câțiva ani.
Astfel, fotbalul britanic riscă să piardă însuși elementul care l-a adus la stadiul de astăzi: dragostea și pasiunea pentru echipa locală, fie că este din Reading, Luton, Brentford, Leeds, Stoke-on-Trent, Liverpool sau Londra.
Dincolo de aspectele financiare, cluburile din Premier League trebuie să respecte criterii clare privind structura lotului, inclusiv prezența obligatorie a jucătorilor „homegrown”. Acest statut nu ține neapărat de naționalitate, ci de parcursul de formare, și influențează direct strategia de înregistrare a jucătorilor atât în competițiile interne, cât și europene.
La finalul perioadelor de transferuri, toate cluburile sunt obligate să trimită către Premier League o listă a jucătorilor înregistrați la un club, împărțită în trei categorii:
Jucători homegrown: peste 21 de ani, cu minim 3 ani de juniorat în Anglia sau Țara Galilor. Ne vom referi la ei în acest articol ca „jucători interni”
jucători non-homegrown: peste 21 de ani, care provin din afara sistemul de juniori din Anglia sau Țara Galilor. Termenul cel mai potrivit pentru ei este cel de „stranieri” folosit în fotbalul din România.
jucători sub 21 de ani: indiferent de naționalitate sau traseul de formare
Primele două categorii, jucătorii homegrown și non-homegrown reprezintă echipa de seniori, în timp ce categoria de under-21 sunt jucătorii încă eligibili să joace la categoriile de vârste de juniori.
Împărțirea lotului de seniori în două subcategorii (interni și stranieri) este metoda prin care Premier League se asigură că echipele engleze promovează utilizarea fotbaliștilor proveniți din academiile de fotbal britanice și după ce aceștia nu mai sunt juniori.
Important de menționat: jucătorii homegrown nu trebuie să fie neapărat englezi sau galezi. De exemplu, noua achiziție a lui Liverpool, Jeremy Frimpong este considerat homegrown chiar dacă joacă pentru naționala Olandei, fiind junior al lui Manchester City între 10 și 19 ani.
Frimpong, un jucător olandez, transferat din Germania, intră în categoria de „homegrown” datorită anilor petrecuți în academia lui Manchester City
În același timp, au existat în trecut cazuri precum cele ale lui Eric Dier: deși a evoluat de peste 40 de ori pentru naționala Angliei în perioada petrecută la Tottenham, Dier a fost un fotbalist trecut pe lista de non-homegrown pentru că și-a petrecut toată perioada junioratului în Portugalia, la academia lui Sporting Lisabona.
Câți jucători poate un club să înscrie în fiecare listă?
În primul rând, nu există limită pentru jucătorii sub 21 de ani, iar aceștia pot fi folosiți la prima echipă fără a fi înregistrați în lotul de seniori.
În cazul lotului de seniori, numărul maxim de locuri pe care o echipă poate să-i înscrie într-un sezon de Premier League este de 25 de jucători, dintre care 8 trebuie să fie din categoria homegrown.
Prin urmare, un club din Premier League poate să înregistreze cel mult 17 „stranieri” de peste 21 de ani.
Procentul de minute jucate în sezonul 2024/25 în Premier League de fotbaliștii proveniți din sistemul britanic din totalul minutelor disponibile la fiecare club. Sursa: The Athletic
Fotbaliștii străini tineri, chiar dacă transferați din alte țări, sunt incluși în categoria de juniori sub 21 de ani chiar dacă nu provin din sistemul britanic. Un fotbalist transferat la o vârsta fragedă poate chiar să devină homegrown la vârsta de 21 de ani dacă timp de 3 sezoane a fost înregistrat pentru un club din Anglia sau Țara Galilor. Acesta este cazul lui William Saliba, transferat de Arsenal la 18 ani din Franța, dar astăzi înregistrat ca unul dintre cei 8 jucători crescuți local.
Cu alte cuvinte, filosofia Premier League este ca toate cluburile implicate în competiție să aibă în componența lor jucători formați de sistemul britanic, indiferent de naționalitatea lor sau de academia la care s-au format.
În același timp, prin includerea tuturor jucătorilor under-21 într-o categorie aparte, indiferent de proveniența lor, este încurajată aducerea stranierilor tineri, cu potențial, pentru a atrage viitoarele superstaruri către fotbalul englez.
Lucrurile se complică în cazul competițiilor UEFA
La fel ca în Premier League, organizația europeană solicită cluburilor să înscrie două loturi de câte 25 de jucători pe parcursul sezonului european: unul în septembrie și altul în februarie, înaintea fazelor eliminatorii. Dacă regulile par destul de clare și ușor de format în cazul competiției interne din Anglia, cluburile engleze care se califică pentru competițiile europene au de respectat o serie suplimentară de reguli pe care UEFA le impune.
Cum se raportează diferite competiții la integrarea fotbaliștilor interni în lotul de jucători.
În primul rând, forul european nu consideră un jucător homegrown dacă perioada sa de juniorat a avut loc în Țara Galilor deoarece cluburile din Premier League reprezintă oficial Anglia, nu Marea Britanie.
Dar mai important, Champions League, Europa League și Conference League acceptă pe lista sa de jucători sub 21 de ani (lista B, numită de UEFA) doar tineri fotbaliști din propria academie, care se află de cel puțin două sezoane în cadrul echipelor de juniori ale clubului. Chelsea a avut poate cele mai multe probleme cu această regulă: dacă jucători precum Guiu, Casadei, Renato Veiga sau Romeo Lavia au fost în Premier League trecuți la under-21, în Conference League ei au fost introduși în lotul de seniori, fiind cu toții aduși din afara academiei lui Chelsea.
Apoi, UEFA impune reguli mai stricte și împarte cei 8 jucători locali obligatorii în două subcategorii: „club-trained” (crescuți de propria academie) și „association-trained” (formați în aceeași țară, dar la alte cluburi). Pentru a avea un lot complet de 25 de jucători, cluburile trebuie să includă cel puțin 4 jucători crescuți de propria academie de peste 21 de ani.
Dacă un club nu înregistrează cel puțin patru fotbaliști seniori crescuți la propria academie, lista inițială de 25 de locuri este redusă. De exemplu, Tottenham a avut doar doi jucători crescuți în cadrul academiei în sezonul trecut de Europa League (portarii Austin și Whiteman), așa că lotul lor a fost limitat la 23 de fotbaliști. Spre deosebire de Premier League, UEFA pune mai mult accent pe jucătorii dezvoltați la propria academie de un club.
O ultimă diferență în cazul forului european: dacă în competițiile interne nu există o limită pentru schimbările pe care le poate face o echipă în lot de-a lungul sezonului, lista de februarie trimisă către UEFA pentru fazele eliminatorii ale competițiilor poate include doar trei jucători noi față de cea inițială înscrisă în toamna anterioară.
Cum se pot schimba lucrurile în viitor
Bineînțeles, vârsta și istoricul unui fotbalist venit din afara granițelor contează mai mult dacă acesta este un fotbalist ce poate să fie imediat sau pe viitor înregistrat ca provenind din sistemul intern, dar eligibilitatea ca homegrown nu este, deocamdată, un criteriu principal în politica de transfer.
Putem spune că toate aceste reguli nu obligă o echipă să cumpere mai mulți jucători englezi, ci mai degrabă limitează numărul de străini pe care pot să-l aducă în lot, la cel mult 17 fotbaliști proveniți din afara Angliei și/sau Țării Galilor. Chiar și în Europa, deciziile pe care trebuie să le ia un club cu privire la lotul disponibil, chiar dacă mai dificile, din motivele explicate mai sus, afectează jucătorii de lot care oricum prind puține minute de-a lungul unui sezon.
Până în prezent, nu au existat probleme mari pentru echipele care au fost nevoite să jongleze cu regulile diferite dintre UEFA și Premier League, dar așteptarea mea personală este ca lucrurile să se schimbe pe viitor.
Motivul este unul simplu: prea multe meciuri.
Mai mult ca niciodată, sezonul unei echipe pare să depindă mai mult decât orice altceva de numărul de accidentări pe care-l are de-a lungul unui sezon. Am văzut asta în acest sezon cu Arsenal și Manchester City, dar și la Liverpool în 2021 sau 2023. Newcastle și Aston Villa s-au înfruntat cu aceleași probleme pe rând în ultimii doi ani, când au participat în Champions League: forma lor din campionat a scăzut pe fondul accidentărilor și nevoii de a utiliza fotbaliști care altfel ar fi prins puține minute.
Numărul foarte mare de meciuri, atât la nivel de club, cât și de echipă națională, fac ca riscul de accidentare să crească. La aceasta se adaugă bineînțeles și lipsa de repaus. În cazul lui Chelsea sau Manchester City, jucătorii practic vor juca timp de 12 luni consecutive în sezonul 2024/25 pentru că au participat Campionatului Mondial al Cluburilor din postura de campioane europene.
Mai adăugăm aici intervențiile VAR și conduita Premier League cu privire la minutele adiționale care nu de puține ori duce partidele la peste 100 de minute de joc efectiv. Nu doar că avem mai multe partide fotbal, dar și durata lor crește de la un sezon la altul.
Din sezonul 2023-24 meciurile din Premier League au devenit mai lungi în medie cu 3 minute. Asta înseamnă 114 minute de-a lungul sezonului.
Practic, performanța devine din ce în ce mai greu să fie consistentă de la un sezon la altul pentru că victoriile aduc mai multe competiții și mai multe meciuri.
Inevitabil, acest lucru va face echipele din Premier League să ceară creșterea lotului de jucători de la 25 către 30 sau mai mult. Bineînțeles, proporțional vor crește și numărul minim de fotbaliști interni, respectiv cel maxim de stranieri, dar loturile de 25 de jucători nu mai sunt sustenabile în contextul în care toate competițiile mari (UCL, Campionatele Mondiale de club sau țară, Nations League) cresc numărul de meciuri de la un sezon la altul.
Creșterea locurilor disponibile într-un lot este mai degrabă o întrebare de când și cum se va face, nu dacă se face. Chiar dacă va fi o regulă generală sau o excepție pentru echipele care participă și în competițiile europene, cred că vom vedea în anii ce urmează o schimbare majoră în organizarea loturilor de Premier League.
Interesat de văzut dacă o eventuală creștere a lotului, și a numărului de străini pe care un antrenor îi are la dispoziție, va înseamna și reguli noi care să asigure că fotbaliștii interni nu sunt complet ignorați. În momentul de față, una dintre problemele regulilor de homegrown este că aceștia, chiar dacă prezenți în lot, nu trebuie să fie neapărat folosiți.
Brentford nu a folosit niciun jucător homegrown în ultimele trei sezoane. Sursa: The Athletic.
Nu exclud ca pe lângă extinderea numărului total de jucător seniori ce pot fi înregistrați, să și alte schimbări care să adreseze problema programului supraîncărcat al echipelor, precum alocarea mai multor locuri pe banca de rezerve pentru a preîntâmpina orice fel de accidentare din timpul meciului, sau chiar la creșterea (din nou) a schimbărilor pe care le poate efectua o echipă în cele 90 de minute.
În urmă cu doar câteva zile spuneam că Tottenham se află în cea mai incertă perioadă din istoria sa recentă: Ange Postecoglou tocmai ce fusese demis, iar cei doi căpitani ai echipei, Heung-min Son și Cristian Romero erau (și încă sunt) nesiguri dacă vor juca și în sezonul următor pentru Spurs.
Problemele sunt departe de a fi rezolvate, dar starea de spirit pare să se fi schimbat dramatic o dată cu anunțarea noului antrenor. Thomas Frank vine cu o imagine construită după fostul său club, Brentford: calm, calculat, sigur de sine, cu o atitudine pozitivă – asta pare să inspire danezul în jurul său.
Începe o nouă eră pentru Spurs
Din foarte multe perspective, Thomas Frank nu este doar opusul complet al lui Ange Postecoglou, dar și a antrenorilor care au încercat în ultimii ani să o aducă pe Tottenham în lupta pentru titlu. La fel ca antrenorul australian, Jose Mourinho și Antonio Conte sunt manageri care s-au remarcat la Spurs prin încercarea de a impune un stil de joc unic, pentru care aveau nevoie un profil specific de jucător.
Spre deosebire de predecesorii săi, Thomas Frank pare că poate să construiască pe structura pe care o va găsi la club. În același timp, mai mult ca oricare alt manager care a venit în ultimii ani pe Tottenham Hotspur Stadium, danezul va avea nevoie de răbdare pentru a crea o echipă competitivă.
Mai jos vedem cum poate să fie Thomas Frank omul ce în sfârșit transformă Spurs într-o câștigătoare, de ce a riscat Daniel Levi atunci când l-a ales pe danez și la ce transferuri să ne așteptăm la această vară în nordul Londrei.
Nu lipsa banilor este problema
De cele mai multe ori, venirea unui nou antrenor este percepută ca un restart: un nou stil de joc, sume uriașe investite pentru a regenera lotul și, în general, o rupere totală de orice urmă lăsată de fostul manager.
Dacă aveți nevoie de un exemplu care să demonstreze de ce nu funcționează o astfel de abordare, este suficient să ne uităm la Manchester United, care, o dată la 2-3 sezoane, încearcă să se reinventeze complet. La polul opus, Arne Slot, la Liverpool, a demonstrat că un sistem vechi nu trebuie aruncat la gunoi, ci poate fi adaptat, ajustat și îmbunătățit pentru a deveni mai eficient.
Tottenham speră că Thomas Frank va reuși să se apropie mai mult de Slot și să repete modelul de la Brentford, unde a știut să valorifice fotbaliști cumpărați mai degrabă pentru potențial decât pentru rezultate imediate. A reușit să-și adapteze sistemul pentru a-i integra treptat pe aceștia și, în cele din urmă, să-i transforme în jucători de top, vânduți pe zeci de milioane de lire.
Iar potențialul există și la Tottenham. Echipa din nordul Londrei nu are nevoie de o reconstrucție radicală, ci de o îmbunătățire a jucătorilor deja existenți în lot.
8 dintre cei mai scumpi 10 jucători fotbalitși din istoria lui Spurs au fost aduși în ultimii 3 ani. Majoritatea dintre ei au în jur de 25-28 de ani, vârsta la care trebuie să fie la vârful carierei. Sursa: Transfermarkt
Daniel Levy a investit peste 400 de milioane de euro net în ultimele cinci sezoane, dar mulți dintre jucătorii aduși pe sume uriașe – precum Maddison, Solanke, Bissouma, Odobert sau Richarlison – nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Misiunea principală a lui Thomas Frankeste să preia acest lot și să găsească un stil de joc care să scoată în evidență atuurile celor mai valoroși jucători.
Dincolo de partea tactică, noul antrenorul are și misiunea de a (re)câștiga vestiarul. Jucătorii lui Spurs au fost foarte atașați de fostul antrenor, iar venirea unui manager care ar schimba radical starea de spirit din vestiar ar putea clar naște tensiuni. Thomas Frank este în schimb antrenorul care poate să vină și să câștige repede jucătorii din partea sa, prin atitudinea sa pozitivă și dispoziția de a se plia pe stilul și nevoile fotbaliștilor în a găsi cea mai bună variantă de joc.
În sfârșit – flexibilitate
Ultimii antrenori ai lui Spurs, indiferent de cum le evaluăm performanțele, pot fi caracterizați drept inflexibili. Chiar dacă stilul ofensiv al lui Postecoglou – cu linia defensivă foarte avansată și dorința de a construi mereu de la portar – a fost o gură de aer proaspăt după perioadele lui Conte și Mourinho, dominate de un joc defensiv, fizic și pragmatic, Tottenham s-a confruntat cu aceeași problemă: după un început promițător, adversarii învățau rapid să le citească jocul și găseau metode simple de a-l neutraliza. Iar fiecare dintre cei trei antrenori menționați mai sus se încățănau să nu schimbe nimic în tactica lor.
Ceea ce-l diferențiază pe Thomas Frank de Mourinho, Conte sau Postecoglou este că danezul își adaptează constant formația și tactica în funcție de adversar, dar mai ales în funcție de jucătorii săi. Stilul său general reflectă spiritul clubului și așteptările fanilor privind modul de joc al echipei: direct, rapid și plin de energie. Totuși, versatilitatea sa tactică reprezintă un atu clar, care poate ajuta Spurs atât în confruntările cu echipe puternice, cât și în meciurile cu adversari mai slabi, care încearcă să exploateze punctele vulnerabile ale echipei.
Brentford a evoluat sub Thomas Frank de la un joc de posesie la un fotbal rapid, bazat pe contraatac, ca în ultimii ani să revină la un joc de posesie și ruperi de ritm. Cel mai important lucru pentru Tottenham: rezultatele au venit indiferent de stilul folosit. Sursa: Opta Analyst
De-a lungul sezoanelor, Brentford s-a transformat continuu sub comanda lui Thomas Frank. Dacă au promovat din Championship cu un joc bazat pe posesie și pase, în primele două sezoane din Premier League au adoptat un stil mai defensiv, cu multe pase lungi și cinci fundași. În ultimii doi ani, însă, echipa a devenit mai ofensivă, a trecut la patru apărători, a căutat posesia și a început să iasă din apărare prin pase rapide.
Cu toate acestea, Brentford a rămas o echipă flexibilă, care se adaptează în funcție de adversar – atât ca sistem, cât și ca stil de joc. Chiar dacă acum joacă mai des cu posesia, continuă să recurgă la mingi lungi atunci când situația o impune. Asta speră probabil și Tottenham să obțină: un stil ofensiv, direct care să fie placul suporterilor, dar și o adaptabilitate tactică care dincolo de aspectul estetic să aducă și trofeele care au lipsit în ultimii ani londonezilor.
Pragmatism și atenția la detalii
Dacă încercăm să analizăm mai atent tactica lui Thomas Frank, două elemente ies clar în evidență, indiferent de modul în care echipa sa joacă într-un moment sau altul: fazele fixe și poziționarea inteligentă în ambele careuri.
La capitolul faze fixe trebuie să începem prin a spune că Brentford a avut de departe cea mai bună defensivă în sezonul precedent: echipa lui Thomas Frank a încasat un singur gol pentru fiecare 100 de faze fixe în care s-a apărat, în contextul în care cele mai multe echipe au o medie de 4 goluri la 100 de faze fixe.
Brentford are de departe cea mai bună apărare la fazele fixe din sezonul trecut. Un aspect important pentru Spurs, care a suferit enorm la acest capitol sub Ange Postecoglou. Sursa: The Athletic
În atac, de când a promovat în Premier League, Brentford a înscris 54 de goluri din faze fixe și a fost depășită doar de Arsenal, Manchester City și Liverpool. Calitatea celor trei formații a făcut diferența la finalizare, Brentford având cel mai mare xG (expected Goals) din faze fixe în ultimele patru sezoane. Pragmatismul lui Frank se vede mai ales dacă ne uităm că sezonul trecut echipa a scăzut în ceea ce privește numărul de goluri din corner, comparativ cu sezoanele precedente, dar a înscris de nu mai puțin de 6 ori auturi de margine din apropierea careului advers. Indiferent de metoda prin care o face, Brentford a căutat mereu să obțină maximul din cele mai mici detalii.
Dincolo de fazele fixe, Thomas Frank încearcă mereu să-și încurajeze jucătorii să se poziționeze cât mai inteligent pe teren, în ambele careuri. Ce înseamnă asta? Pe scurt, jucătorii lui Brentford au avut cele mai multe șuturi din interiorul careului în ultimele sezoane și au tras la poartă doar când erau siguri de șansele lor de a înscrie. Pe faza defensivă, fundașii lui Thomas Frank au obligat adversarii să șuteze din afara careului mai multe decât orice altă echipă, cu excepția lui Liverpool și Arsenal. Cu alte cuvinte, Thomas Frank a cerut mereu jucătorilor săi să respecte câteva reguli clare de poziționare și demarcare, indiferent de formația de pe teren. Pregătirea riguroasă a permis echipei sale să fie una dinamică în atac și compactă în apărare, indiferent de cum sunt așezați jucătorii pe teren. O astfel de adaptabilitate și inteligență de joc de a răspunde pe loc diferitelor provocări -aa lipsit sezonul trecut lui Tottenham.
Chiar dacă pare un aspect evident, nu multe echipe reușesc să fie constant în situații ideale de a marca, și cu atât mai puține reușesc și să înscrie din acele poziții. Thomas Frank a făcut din Brentford cea mai eficientă formație din sezonul trecut.
Atât atenția acordată pentru fazele fixe, cât și coordonarea jucătorilor pe ambele faze de joc, indiferent de așezarea de pe teren, sunt două elemente cheie pe care Thomas Frank le poate implementa ca să aducă mai multă stabilitatea lui Spurs, o formație care mai ales pe plan defensiv a suferit enorm sub Ange Postecoglou.
Un antrenor bun pentru Premier League, dar și pentru Europa?
Principalul dezavantaj al lui Thomas Frank este lipsa de experiență în cupele europene. Aceste competiții implică o abordare diferită, fiind eliminatorii, cu o presiune aparte, iar Frank nu are un parcurs remarcabil în meciurile eliminatorii cu Brentford din competițiile interne.
Brentford nu a reușit vreo performanță notabilă în FA Cup sau Carabao sub Thomas Frank. Dimpotrivă, echipa a fost eliminată inclusiv de formații din ligi inferioare, precum Gillingham sau Plymouth. Sursa: Transfermarkt
Adevărata provocare, însă, va fi să-și adapteze stilul de pregătire și antrenament la ritmul mult mai intens impus de un calendar european, cu meciuri jucate din trei în trei zile.
Așa cum am spus deja, atuul lui Thomas Frank din punct de vedere tactic este că poate să-și adapteze echipa în funcție de adversar și să-și pregătească formația astfel încât să răspundă cel mai bine la punctele forte ale adversarilor. Dar asta a fost cazul lui Brentford, care în cei patru ani de Premier League a jucat aproape în exclusivitate un singur meci pe săptămână. Chiar și când juca în FA Cup sau Carabao, echipa lui Frank întâlnea inevitabil adversari cunoscuți din Premier League sau echipe din ligi inferioare cu un stil de joc asemănător.
Adaptarea la adversar va fi mai grea având în vedere că timpul de pregătire va fi unul mult mai scurt, chiar de maxim 1-2 zile în cazul deplasărilor. Mai mult, pregătirea pentru meciurile europene va fi cu atât mai dificilă cu cât adversarele din alte campionate de pe continent vin de multe ori cu o tactică diferită, mai puțin familiară pentru un antrenor a cărui experiență în Europa este din perioada când antrena la Brondy, în urmă cu mai bine de 10 ani. Iar atunci nu a reușit să treacă de etapele de calificare pentru grupele Europa League.
Antrenată de Thomas Frank, Brondby nu a reușit niciodată să ajungă în grupele unei competiții europene. Sursa: Transfermarkt.
Utilizarea lotului extins de jucători
Libertatea de a juca doar un meci pe săptămână înseamnă că Thomas Frank și-a permis de cele mai multe ori să se bazeze pe aceeași jucători de la un meci la altul. Astfel, Brentford nu doar că este una dintre echipele care a folosit cei mai puțini jucători de-a lungul sezonului trecut, dar a și făcut printre cele mai puține schimbări, târziu în meci. Un titular al lui Brentford a jucat în medie 85 de minute, cele mai multe din Premier League, la egalitate doar cu Manchester City la acest capitol.
O astfel de abordare clar nu ar fi posibilă la o echipă ce joacă în Champions League, cu atât mai mult într-un lot precum cel al lui Tottenham, afectat enorm de accidentări în sezonul precedent. Nevoia de a roti primul 11 și de a se folosi de lotul extins de-a lungul sezonului este o provocare nouă la care Thomas Frank va fi nevoit să se adapteze.
Tottenham a suferit printre cele mai multe accidentări în sezonul precedent. Sursa: Sky Sports
Ce transferuri așteptăm?
Așteptările sunt ca Thomas Frank să lucreze cu lotul deja extins și să ajute jucătorii cumpărați în anii trecuți să-și atingă potențialul pentru care Spurs a cheltuit sume impresionante. Dincolo de acest aspect, sunt câteva semne de întrebare ce rămân cu privire la lotul lui Tottenham.
În primul rând, Frank trebuie să hotărască destul de repede ce se va întâmpla cu Romero și Son, doi dintre liderii echipei. Noul antrenor trebuie să stabilească cu primul dacă își mai dorește să rămână în Londra sau este atras de alte destinații, în timp ce pentru Son trebuie clar definitivat care va fi rolul său în echipa lui Frank și dacă acesta este pe placul sud-coreeanului.
La o oră după ce Thomas Frank a fost anunțat oficial ca noul manager al clubului, Cristian Romero publica un mesaj de adio către fostul antrenor – Ange Postecoglou.
Alți fotbaliști care nu au dat randament în sezoanele trecute, precum Richarlison, Bentancur sau Bissouma vor fi cu siguranță evaluați de Frank și anunțați dacă fac sau nu parte din planurile de viitor ale echipei.
La capitolul veniri sunt câteva poziții cheie unde Spurs are nevoie de întăriri în lot: un fundaș lateral pe partea stângă, un atacant care să-i facă concurență lui Solanke, dar și jucător de bandă dreaptă sunt câteva dintre pozițiile unde Tottenham are nevoie de întăriri.
În schimb, dacă ne uităm la cum a jucat Brentford sub Thomas Frank, danezul va dori probabil să aducă un mijlocaș defensiv de calitate care să poată să fie un punct de siguranță pentru noua sa formație. Bissouma ar putea fi un astfel de jucător, dar evoluțiile sale din ultimii ani nu au convins.
În același timp, Spurs are nevoie și de o extremă stânga care să pună în pericol poarta adversă. Profilul unui astfel de jucător, precum și suma pe care Tottenham ar fi dispusă să o cheltuiască depinde mai ales de planurile lui Frank pentru Son. Primul nume pe listă pare să fie Mathys Tel, împrumut pe Tottenham Spurs Stadium de la Bayen în primele luni ale acestui an.
Mai au fanii lui Spurs răbdare?
Indiferent de jucătorii care vor pleca sau vor veni la echipă, Thomas Frank va avea nevoie de timp pentru a-și impune principiile de joc în cadrul grupului. Obiectivul său va fi să transforme Spurs într-o formație dinamică, capabilă să se adapteze în funcție de adversar și de context, fără a renunța la filosofia sa de bază.
Dincolo de acest aspect, antrenorul danez va avea, cel mai probabil, nevoie la rândul său de o perioadă de adaptare la cerințele diferite pe care o competiție europeană le impune în ceea ce privește calendarul echipei și metodele de pregătire pentru fiecare meci.
Totuși, pentru prima dată de la plecarea lui Mauricio Pochettino, Spurs pare să aibă un antrenor capabil să preia un lot valoros și să-l ducă la următorul nivel printr-un stil de joc nu doar pragmatic, ci și ofensiv și direct – exact ceea ce își doresc și fanii echipei.
Pentru început, suporterii lui Tottenham trebuie să-i acorde lui Levy (pentru a câta oară?) încrederea că, de această dată, noul manager va fi cel care poate face pasul cel mare și va transforma Spurs într-o candidată serioasă la mult așteptatul trofeu din Premier League.
Acum că ediția 2024-2025 de Premier League s-a încheiat, începe sezonul speranțelor.
De la sfârșitul lunii mai și până dincolo de jumătate lui august, perioada de presezon caracterizată de turnee amicale, transferuri și multe zvonuri aduce pentru orice suporter speranța că sezonul următor va fi unul mai bun decât cel precedent .
Dar câte dintre cele douăzeci de echipe din Premier League își vor permite să satisfacă în lunile ce urmează dorințele, de cele mai multe ori nerealiste, ale fanilor, în materie de transferuri?
Încercăm să explicăm pe scurt cum stă fiecare club din punct de vedere financiar și sportiv la începutul verii, iar de aici să estimăm la ce să ne așteptăm de la fiecare echipă în parte pe piața transferurilor.
Dă click pe fiecare echipă pentru a descoperi planurile de vară ale fiecăreia.
Brentford 🔴Brentford și-a adus deja un jucător nou în lot: Caoimhin Kelleher de la Liverpool, în locul lui Flekken, plecat la Bayer Leverkusen
Situația financiară
Echipa antrenată de Thomas Frank reprezintă unul dintre cele mai sustenabile modele financiare din Premier League, reușind să fie constant prezentă în mijlocul clasamentului în ciuda faptului că au unul dintre cele mai mici bugete de salarii din Premier League și o politică de transferuri în care evită să aducă jucători pe sume mari.
Acest model a adus-o pe Brentford într-o situație financiară foarte bună, în care clubul nu este nevoit să vândă niciun jucător pentru a respecta regulile de fair-play și responsabilitate financiară impuse de Premier League. Din acest punct de vedere, Brentford are un avantaj important în orice negociere pe care o va purta în această vară cu alte cluburi interesate de fotbaliștii săi.
Brentford continuă politica de a vinde jucătorii aflați în ultimul an de contract
Cu toate acestea, lipsa participării în cupele europene este posibil să-i facă pe mai mulți dintre fotbaliștii de bază ai echipei să-și dorească să se despartă de Brentford în această vară.
Favoritul clar este Mbeumo, aflat în ultimul an de contract, care după un sezon cu 20 de goluri și 7 pase decisive este curtat de mai multe echipe de top, favorita fiind în acest moment Manchester United.
Acesta ar urma modelul lui David Raya sau Ivan Toney, vânduți de Brentford când mai aveau 12 luni de contract. Clubul de pe Gtech Community Stadium rămâne fidel modelului în care preferă să-și păstreze cei mai buni jucători pe aproape toată durata contractului, decât să-i vândă la cel mai mare preț imediat ce încep să dea randament.
Există interes din partea altor cluburi și pentru Wissa sau Schade. În funcție de plecările pe care le vor suferi în atac, Brentford va căuta unul sau mai mulți înlocuitori pentru golgheterii de anul acesta, principala țintă fiind un jucător de bandă care să poată să aducă un impact rapid pe poziția pe care Mbeumo o va lăsa liberă.
Cine poate să vină?
Indiferent de cine va pleca, Brentford se pare că are două obiective principale în ceea ce privește întărirea lotului pentru sezonul următor: 1) aducerea a unul sau doi mijlocași care pot să concureze pentru o poziție în primul 11 și 2) întinerirea lotului. În centrul defensivei vor căuta probabil un înlocuitor mai tânăr pentru Ben Mee, care pleacă liber de contract după trei ani alături de club. De asemenea, un jucător de viitor se va alătura probabil lotului lui Thomas Frank pe postul de vârf drept un înlocuitor pentru Wissa.
În ultima săptămână Brentford a realizat și primul transfer al acestei perioade: după ce a renunțat la Mark Flekken pentru 7 milioane de euro, clubul londonez a folosit suma obținută (și încă ceva) pentru a-l aduce pe Caoimhín Kelleher de la Liverpool.
Acest transfer demonstrează că politica lui Brentford rămâne aceeași și în această vară: să-și întărească lotul prin transferuri inteligente, nu scumpe, iar eventualele schimbări în primul 11 să aibă loc doar pentru a înlocui jucătorii care pleacă.
Update: Thomas Frank este văzut drept favorit pentru postul de manager lăsat liber de Ange Postecoglou la Tottenham Spurs. În cazul în care Frank pleacă, nu cred că se schimbă ceva în strategia de transferuri pentru Brentford. Găsirea unui nou antrenor care poate să continue munca danezului va fi clar cea mai mare provocare pentru „albine” de când au promovat în Premier League
Plecări: Ben Mee – liber de contract, Flekken – Bayer Leverkusen
Posibile plecări: Mbeumo – Manchester United, Wissa, Schade
Veniri: Kelleher – Liverpool
Posibile veniri: Michael Kayode – Fiorentina (activată clauză de cumpărare de 17.5 mil. lire), Antoni Milambo – Feyenoord
Bournemouth 🔴⚫ Jucătorul sezonului pentru echipa din sudul Angliei, Dean Huijsen, a fost deja vândut către Real Madrid. Bournemouth avea nevoie să-l vândă pe acesta înainte de 30 iunie pentru a raporta banii primiți pe el în actualul ciclu financiar.
Situația financiară
În ciuda celei mai bune clasări din istoria Premier League pentru club, sezonul s-a încheiat cu o ușoară dezamăgire după ce echipa lui Iraola nu a reușit să se claseze pe unul dintre locurile de cupe europene.
După un al treilea sezon de Premier League încheiat fără emoții pentru retrogradare, lucru care-i stabilizează statutul de echipă de mijlocul clasamentului, Bournemouth este nevoită să-și echilibreze balanța financiară până la 30 iunie pentru a respecta limitele impuse de Regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR).
Nevoiți să vândă jucători
Urgența acestei situații este poate și motivul principal pentru care principalele plecări din echipă, Huijsen la Real Madrid și Kerkez la Liverpool, sunt deja finalizate sau într-un stadiu avansat de negociere. Partea bună pentru club este că o dată realizate aceste două transferuri, nu vor mai fi obligați să vândă vreun alt jucător în vară decât dacă oferta primită este conform așteptărilor, lăsând lunile iulie și august pentru întărirea lotului acolo unde este absolut necesar.
Nu ne așteptăm la o vară prea aglomerată
Lipsa unei competiții europene pentru sezonul ce urmează înseamnă că vara aceasta va fi una mai liniștită pentru Bournemouth, după ce în ultimii trei ani cireșarii au investit mai bine de 300 de milioane în construirea lotului. Obiectivul realist pentru echipă în sezonul ce urmează ar fi să-și dezvolte lotul actual, unul dintre cele mai tinere de altfel, și să înlocuiască găurile din lot lăsate de libere de plecările lui Kerkez, Huijsen și eventuale alte despărțiri.
Posibile veniri: Nathan Zézé – Nantes
Plecări: Dean Huijsen – Real Madrid
Posibile plecări: Kerkez – Liverpool
Veniri: –
Brighton 🔵⚪ Trei jucători ai pescărușilor au reușit să marcheze +10 goluri în sezonul trecut: Joao Pedro, Danny Welbeck și Kaoru Mitoma. Sunt șanse mari ca sezonul următor doar Welbeck să mai fie în lotul echipei
„Business as usual”
Vara aceasta se așteaptă ca o parte dintre jucătorii de bază din ultimele 2-3 sezoane să părăsească AMEX Stadium, principalii favoriți fiind Mitoma și Joao Pedro, ambii cu câte 10 goluri marcate în ultima stagiune. Chiar dacă pierd doi dintre cei mai prolifici jucători, Brighton are deja înlocuitorii pregătiți după ce vara trecută au investit o sumă record de peste 200 de milioane de euro. Majoritatea celor veniți vara trecută sunt jucători tineri, dar care deja și-au făcut simțită prezența în primul 11, precum Minteh, Rutter sau Gruda.
Cine mai poate să plece?
Dacă-i mai adăugăm la cei de sus pe Hinshelwood, Adingra, Enciso, Buonanotte sau Ferguson, Fabian Hurzeler are deja la dispoziție mai multe variante pentru a înlocui eventualele plecări din atac.
Baleba sau Verbruggen sunt alți jucători de interes pentru echipele mari din Europa, dar Brighton pare să se încadreze lejer în Regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR) și fără a vinde jucători, deci vor putea să negocieze la fel de dur cum au făcut-o acum 2 veri în cazul lui Moises Caicedo.
Brighton deja și-a făcut o bună parte din transferuri
Indiferent de cine va pleca, așteptările generale sunt ca Brighton să construiască echipa în jurul fotbaliștilor tineri deja aflați în lot și să continue să transfere pentru viitor.
Dovadă stau transferurile deja confirmate ale lui Stefanos Tzimas de la Nuremberg, Yoon Doyoung din Coreea de Sud și Tom Watson de la Sunderland, dar și negocierile avansate pentru tânărul atacant de doar 17 ani de la Olympiakos – Charalampos Kostoulas.
Plecări: –
Posibile plecări: Mitoma, Joao Pedro
Veniri: Stefanos Tzimas – Nuremberg, Yoon Doyoung din Coreea de Sud și Tom Watson de la Sunderland
Nottingham Forest 🔴⚪ Morgan Gibbs-White. Sunt șanse mici ca decarul lui Nottingham să mai fie la echipă din toamnă.
Un sezon record
În ciuda faptului că au ratat calificarea în Champions League, Nottingham Forest rămâne cea mai plăcută surpriză din sezonul 2024-2025 de Premier League. Cu siguranță, fanii pădurarilor sunt fericiți cu performanța de a se califica în cupele europene pentru prima dată după aproape 30 de ani.
Pariul făcut de patronul Marinakis la promovarea în prima divizie engleză în urmă cu trei ani pare să fi fost unul reușit: în ciuda depunctării suferite în 2023/2024, Nottingham Forest se află acum într-o poziție bună în ceea ce privește reglementările financiare PSR și UEFA, mai ales că toate estimările arată că acest sezon va aduce venituri record pentru echipa de pe City Ground.
Mai mult, pentru Nottingham sezonul abia încheiat nu este văzut ca o performanță neașteptată, ci mai mult ca un standard pe care echipa dorește să rămână și în sezoanele ce urmează. Astfel, așteptările sunt ca pădurarii să-și întărească lotul cu fotbaliști care să le permită să fie în continuare competitivi în Premier League, dar și în Conference League.
O despărțire care va afecta echipa?
Singurul jucător de bază care pare că va părăsi echipa în această vară este Morgan Gibbs-White, dorit cu insistență de către Guardiola la Manchester City. Există interes și pentru alți fotbaliști, dar situația financiară bună a lui Nottingham îi permite acesteia să nu vândă jucători decât dacă oferta primită este una de nerefuzat.
Rămâne de văzut dacă rolul lui Gibbs-White, probabil cel mai important jucător al echipei în ultimele două sezoane, va putea fi înlocuit cu succes într-un timp relativ scurt, mai ales acum când Nottingham se așteaptă la mai multe meciuri în sezonul ce urmează.
Întăriri pe toate planurile
Indiferent de jucătorii care vor pleca, Nottingham dorește să se întărească în toate compartimentele: planurile de vară ale lui Nuno prevăd aducerea unui nou portar, a unui fundaș stânga care să-l acopere pe Neco Williams, a doi jucători de bandă care să le facă concurență lui Elanga și Hudson-Odoi, dar și a cel puțin un atacant cu experiență, Yoane Wissa de la Brentford fiind unul dintre numele vehiculate.
Ambiția lui Nottingham este cu atât mai clară dacă luăm în calcul și faptul că se zvonește de câteva luni că Edu, fostul director sportiv de la Arsenal între 2019 și 2024, este așteptat în lunile ce urmează pentru a ocupa o funcție de conducere pe City Ground.
Plecări: –
Posibile plecări: Morgan Gibbs White – Manchester City, Ramon Sosa – Palmeiras
Veniri: Tyler Bindon – Reading
Posibile veniri: Adrien Truffert – Rennes, Wissa – Ipswich, Edu – director sportiv, James McAtee – Manchester City
Aston Villa 🟣⚪ Eșecul împotriva lui Manchester United a costat-o pe echipa lui Unai Emery calificarea în Champions League, aproximativ 100 de milioane de euro și minim un sezon în care progresul echipei din ultimii ani va stagna.
Un obstacol major pentru ambițiile lui Villa
Aston Villa este echipa care are probabil cea mai dificilă vară. Ratarea calificării în Champions League va scădea semnificativ bugetul formației din Birmingham, care oricum este pe un minus de peste 200 de milioane de euro în ultimele două sezoane.
Indiferent de poziția finală din clasament, echipa lui Unai Emery era conștientă că va fi nevoită să vândă jucători pentru a respecta cerințele PSR din ciclul care se încheie la finalul lunii iunie. Dar dincolo de nevoia de a vinde jucători, Aston Villa are nevoie mai ales să reducă bugetul de salarii pentru sezonul ce urmează: UEFA cere ca echipele ce participă în competițiile continentale în 2025/2026 să nu depășească pragul de 70% din venituri pentru costurile totale ale lotului. La ultima raportare financiară, Villa înregistra un procent de 91%. Chiar dacă în sezonul abia încheiat au putut gestiona un buget de salarii care a intrat în top 5 în Anglia, peste cel al lui Tottenham, fără banii din Champions League este imposibil pentru formația de pe Villa Park să-și mențină lotul lărgit de anul acesta.
Nevoia de a micșora lotul în lipsa Champions League
Astfel, Aston Villa va fi nevoită să renunțe definitiv la Rashford și Asencio, doi jucători cu salarii mari, împrumutați în iarnă, pe care Emery spera să-i transfere definitiv dacă echipa s-ar fi calificat în UCL.
Pe lângă aceste decizii care-i vor pica greu cu siguranță lui Emery, cel mai probabil clubul trebuie să renunțe nu la unul, ci la mai mulți jucători de bază din ultimele sezoane: Emiliano Martinez, Boubacar Kamara, Lucas Digne sunt printre favoriții să părăsească echipa, la care se mai adaugă Oliver Watkins, Morgan Rodgers sau Jacob Ramsey, în jurul cărora există de mai mult timp interes din Anglia, dar și de la cluburi de pe continent.
Mai poate să vină cineva?
În momentul în care va fi o situație mai clară în jurul fotbaliștilor care rămân, probabil undeva la jumătatea lunii iulie, Unai Emery va putea analiza mai bine care sunt compartimentele unde are nevoie de întăriri.
În momentul de față este clar că Villa își dorește un portar care să-i ia locul lui Martinez, cu Ramsdale sau Lucas Chevalier de la Lille printre numele cel mai des vehiculate. În plus, o dată cu plecare lui Rashford, se va căuta cu siguranța un alt atacant care să concureze cu Watkins, dacă acesta va mai fi pe Villa Park în sezonul următor.
Plecări: Robin Olsen – Malmo (liber de contract)
Posibile plecări: Emiliano Martinez, Oliver Watkins, Lucas Digne
Veniri: Zepiqueno Redmond – Feyernoord
Posibile veniri: Lucas Chevalier – Lille
Newcastle ⚫⚪Newcastle speră ca victoria din Carabao Cup să fie doar începutul unei ere de succes (Photo by Serena Taylor/Newcastle United via Getty Images)
(Re)începe investiția saudită
Dacă Aston Villa trebuie să acționeze rapid pentru a se hotărâ care sunt jucătorii de care se poate despărți, Eddie Howe a subliniat imediat după ultima etapă că Newcastle trebuie să se miște cât mai repede pentru a se întări din timp cu fotbaliștii care-i vor ajuta să facă față în sezonul următor meciurilor din 3 în 3 zile de Premier League și Champions League.
Despărțite la golaveraj, situațiile lui Newcastle și Aston Villa puteau fi exact opuse, atât de important este impactul financiar al Champions League pentru echipele din afara clasicului Top 6.
Șanse mari să-și păstreze cei mai buni jucători
Succesul echipei de pe St.James Park îi permite lui Howe libertatea de a-și păstra cei mai importanți jucători în sezonul următor, în mod special pe Isak, curtat de mai multe echipe care cu siguranță ar fi avut un avantaj dacă Newcastle nu s-ar fi calificat în Champions League. Chiar dacă unii jucători vor decide să părăsească echipa, cum poate să fie cazul lui Bruno Guimaraes, Tonali sau chiar Isak dacă vreun alt club vine cu o ofertă de nerefuzat, Newcastle își permite să negocieze o sumă de transfer care să-i permită să aducă un înlocuitor pe măsură.
La capitolul plecări există în continuare interes inclusiv din zona arabă pentru Bruno Guimaraes, în timp ce Callum Wilson poartă discuții pentru semnarea unui nou acord care să-i prelungească șederea. Sean Longstaff, folosit rar în acest sezon, de obicei din postura de rezervă, este foarte posibil să plece pentru a ajuta balanța financiară a echipei, fiind un jucător din academie care ar aduce un profit bun echipei.
Să ne așteptăm la nume mari pe St.James Park
Important pentru Newcastle este că va dispărea din raportările PSR iarna lui 2022, prima fereastră de transferuri sub conducerea consorțiului saudit în care au cumpărat jucători de peste 100 de milioane de lire sterline. Astfel, spre deosebire de ultimele trei perioade de transferuri, Newcastle va putea să investească în lotul de jucători și să aducă fotbaliști care nu doar că întăresc lotul, dar pot concura cu nivelul actualului primului 11.
Printre priorități se numără aducerea unui portar, a unui fundaș central și a doi jucători de atacant, un vârf autentic și un fotbalist care poate să joace în banda stângă. În funcție de prețul plătit pentru aceste poziții cheie și de eventualele plecări din echipă, nu ar fi de mirare dacă Newcastle ar mai aduce alți 3-5 fotbaliști de lot care să le asigure dubluri pe toate posturile.
Presa britanică menționează că cele două priorități ale coțofenelor sunt Guehi și Mbeumo, doi fotbaliști cu experiență în Premier League. Tomori sau Trafford sunt alți fotbaliști în jurul cărora există zvonuri că ar putea veni pe St. James Park. În schimb, ultimele știri arată că Mbeumo s-a înțeles deja cu Manchester United, asta după ce Cunha și Delap, alți doi jucători urmăriți de Newcastle în ultimele luni au ales să meargă tot către Old Trafford, respectiv la Chelsea în cazul vârfului de la Ipswich.
Cine decide la Newcastle?
În ciuda situației financiare mai bune, Newcastle are o situație delicată la nivelul conducerii: Paul Mitchell a fost directorul de fotbal al echipei pentru mai puțin de un an, iar acum patronii saudiți caută un înlocuitor. Asta înseamnă că Eddie Howe a rămas fără un partener care să negocieze și aprobe cu investitorii transferurile echipei, care țin foarte mult ca ultima decizie în privința tuturor aspectelor legate de echipă să fie luată de grupul de la Riyadh. Dacă vor să nu mai piardă alți fotbaliști, Newcastle trebuie să găsească cât mai repede o metodă de colaborare.
Plecări: –
Posibile plecări: Sean Longstaff, Bruno Guimaraes, Callum Wilson
Chelsea 🔵 Chelsea nu este cunoscută pentru răbdarea sa în construirea unei echipe. De aceea există mereu semne de întrebare despre viitorul echipei ca lot și/sau bancă tehnică
Un model aparte începe să prindă contur
Echipa de pe Stamford Bridge rămâne probabil cel mai mare semn de întrebare atunci când încercăm să analizăm cum va arăta perioada de transferuri. Chiar dacă echipa este mai stabilă și echilibrată atât în teren, cât și în afara sa, actuala conducere a lui Chelsea a surprins mereu în ultimii ani cu transferuri pe sume uriașe.
În ciuda investițiilor masive, Chelsea pare să nu aibă probleme din punct de vedere al PSR, datorită mai multor factori: banii generați de calificarea în Champions League și participarea la Campionatul Mondial al Cluburilor, vânzarea de jucători în ultimele perioade de transferuri care a rămas în continuare un atuu pentru Chelsea și mai ales metodele inovative din contabilitate prin care au reușit să rămâne în limitele PSR. Printre aceastea fiind vânzarea de hoteluri sau cea a echipei de fotbal feminin către alte companii deținute de investitorii care au cumpărat Chelsea în 2022.
Nevoia de a vinde din jucători – din nou
Primul lucru pe care Chelsea probabil trebuie să-l facă este să scape de o bună parte din jucătorii care nu au un viitor la echipă: pe lângă lotul deja numeros, nu mai puțin de 15 fotbaliști împrumutați în 2024-2025 urmează să revină în lotul lui Maresca. Partea bună este că o bună parte dintre aceștia sunt fotbaliști de pe urma cărora care Chelsea poată să scoată sume considerabile, precum Sterling, Chukwuemeka, Axel Disasi, Kepa sau Joao Felix. La toți aceștia, și mulți alții, se adaugă jucători din lotul actual precum Nkunku sau Chalobah, care nu sunt în planurile de viitor ale echipei.
Scade cantitatea, crește calitatea?
La capitolul veniri, putem spune două lucruri cu siguranță. Primul este că Chelsea va continua politica sa de a cumpăra jucători tineri, ba chiar au confirmat deja transferurile a trei fotbaliști, toți sub 20 de ani: Estêvão, Dário Essugo și Kendry Páez. Lor li se vor alătura în 2026 Geovany Quenda și Denner.
Cel de-al doilea lucru pe care-l știm sunt pozițiile pe care Chelsea cu siguranță va dori să se întărească. Cea mai urgentă este poziția de atacant, unde există deja s-au înțeles cu Liam Delap, dar nu ar fi surprinzător să caute încă un vârf, cu Ekitike, Osimhen sau Gyokeres printre numele vehiculate de luni bune. Apoi, știm că Chelsea este în căutarea unui jucător care poate să joace în stânga atacantului, Garnacho de la Manchester United fiind printre numele care s-ar încadra atât în categoria de vârstă, dar și experiența de Premier League pe care o caută Chelsea.
Există și alte poziții pe care Chelsea va căuta alternative la lotul actual, precum cele de fundaș central sau portar, dar așa cum am menționat deja, nu știm niciodată cu ce alți jucători va dori Todd Boehly să-l surprindă pe Enzo Maresca. Cert este că Chelsea va rămâne la fel de activă pe piața transferurilor.
Plecări: –
Posibile plecări: Sterling, Nkunku, Chilwell, Joao Felix, Kepa și mulți alții
Posibile veniri: Garnacho – Manchester United, Ekitike – Eintracht Frankfurt, Maignan – AC Mlian
Manchester City ⚪🔵Misiunea principală pentru cetățeni va fi să-l înlocuiască pe Kevin De Bruyne, probabil cel mai bun jucător din istoria clubului.
Începe reconstrucția
Urmează o vară foarte importantă pentru Pep Guardiola. Antrenorul spaniol se află pentru prima dată în carieră în poziția în care este nevoite să reconstruiască un lot care a fost în totalitate ales de el în cei aproape 10 de ani de când este pe Etihad Stadium.
Vestea bună pentru el este că Manchester City are capacitatea financiară și libertatea PSR de a investi sute de milioane de euro în această vară, pe lângă cele aproape 200 sute de milioane deja cheltuite în ianuarie prin aducerea lui Marmoush, Khusanov, Nico Gonzalez și Vito Reis
Ce face cu cei mai importanți jucători?
La finalul campionatului chiar Guardiola a declarat că nu-și dorește un lot numeros, fiind de obicei adeptul unor echipe compacte în care un grup restrâns de jucători să poată intra oricând în primul 11, preferabil de pe diferite poziții pentru a asigura varietate și omogenitate. Asta înseamnă că City va fi nevoită să decidă în perioada următoare dacă se limitează la câteva transferuri care să contribuie la lotul actual, sau alege să renunțe la mai mulți dintre jucătorii de bază trecuți de 30 de ani.
Primul pas a fost făcut prin plecarea lui De Bruyne și există semne că ar urma Ederson, posibil chiar Bernardo Silva. Pe lângă aceștia, rămâne de văzut ce le rezervă viitorul lui Grealish, Kovacic, Gundogan, Stones sau Ake. Dintre fotbaliștii mai tineri, James McAtee are cele mai mici șanse să continue pe Etihad și în sezonul următor, existând deja mai multe cluburi din Premier League și Bundesliga care s-au arătat interesate de el.
Niște ținte bine alese
City este deja în căutări avansate pentru a-și întări mijlocul, cele mai vehiculate nume fiind Morgan Gibbs-White de la Nottingham, Tijjani Reijnders de la AC Milan și Rayan Cherki de la Lyon. Există șanse mari ca cel puțin doi dintre aceștia să ajungă vara aceasta la City, dacă nu chiar toți trei.
Dincolo de mijlocul terenului, Guardiola caută să-și întărească defensiva prin aducerea unui fundaș atât pe partea stângă, cât și pe partea dreapta. Pentru postul de apărător stânga favoritul pare să fie Rayan Aït-Nouri, în timp ce pe banda dreapta există mai multe variante: LIvramento, Andrea Cambiaso sau Wesley de la Flamengo printre favoriții celor din Manchester.
Orice alte noi veniri vor fi clar influențate de cei care pleacă vara aceasta. Posibil să aflăm destul de repede care vor fi aceștia, dacă ținem cont că președintele lui Manchester City, Khaldoon Al Mubarak, a declarat că echipa, sub conducerea noului director de fotbal Hugo Viana, a setat deja pozițiile unde caută întăriri, și chiar primele două opțiuni de jucători pentru fiecare post în parte. Planul celor de la City pare să fie ca lotul să fie pentru Cupa Mondială a Cluburilor din iunie să fie cât mai aproape cu putință de cel care va începe Premier League în luna august.
Posibile veniri: Morgan Gibbs-White – Nottingham, Tijjani Reijnders – AC Mlian, Rayan Cherki – Olympique Lyon
Arsenal 🔴Răbdarea fanilor pentru Mikel Arteta începe să ajungă la limită. Sezonul următor este testul final în care spaniolul trebuie să demonstreze că toate investițiile clubului din ultimii ani pot să aducă trofeele mult așteptate pe Emirates. (Photo by Mike Hewitt/Getty Images)
Arsenal se află într-o situație financiară bună, în ciuda investițiilor importante din ultimii ani. Veniturile ridicate din ultimele sezoane și creșterea nivelului salarial în mod proporțional cu rezultatele de pe teren îi aduc lui Arsenal o nouă vară în care aceștia pot să continue să investească în crearea unui lot competitiv pe mai multe planuri.
Vor continua să plece jucătorii care nu au demonstrat
În același timp, în ultimele două sezoane Arsenal a vândut jucători de aproape 150 de milioane, lucru pe care ne așteptăm să-l continue și în această vară pentru a avea un lot echilibrat și o sumă suplimentară de cheltuit. Printre potențialele plecări se numără Zinchenko, Trossard, Kiwior sau Vieira, jucători pe care Arsenal speră să obțină sume considerabile. Tierney și Jorginho au părăsit deja clubul, liberi de contract. iar Nuno Tavares și Marquinhos au fost vânduți după ce au fost împrumutați sezonul trecut.
Cu siguranță, Arteta nu se va despărți de toți acești jucători, dar pare că pentru suma potrivită Arsenal este dispusă să renunțe la ei, mai ales dacă un potențial înlocuitor va fi disponibil pentru a se alătura londonezilor.
Ultimele ajustări în echipa lui Arteta
În ceea ce privește capitolul de nou-veniți, lista de priorități al lui Arsenal este destul de clară: un atacant titular, un mijloc care să joace în fața apărării, un portar de rezervă și un atacant de bandă stânga care să-i facă competiție lui Martinelli.
Iar echipa de pe Emirates pare să se miște destul de repede: Zubimendi pare să fie un transfer ca și făcut, iar pentru pozițiile din atacant există interes serios din partea tunarilor pentru Sesko de la Leipzig, Gyokeres de la Sporting, Nico Williams de la Athletic Bilbao și Leroy Sane, care rămâne liber de contract la finalul lunii iunie dacă nu prelungește în perioada următoarea cu Bayern.
Sumele vehiculate în jurul tuturor acestor jucători ne demonstrează că Arsenal nu mai este în stadiul în care dorește să-și întărească lotul: Mikel Arteta și noul director sportiv, Andrea Berta sunt în căutare de jucători de top care pot se pot impune direct în primul unsprezece.
Nu este exclus ca jucători de lot să vină de-a lungul verii dacă unul dintre fotbaliștii anterior menționați vor fi vânduți, dar pentru moment Arsenal se interesează doar de un portar de rezervă pentru David Raya. După ce l-au ratat Joan García de la Espanyol, ce va pleca la rivala Barcelona, Arsenal pare că se reorientează către Kepa de la Chelsea.
Plecări: Tierney – Celtic (liber de contract), Jorginho – Flamengo (liber de contract), Nuno Tavares – Lazio, Marquinhos – Cruzeiro
Liverpool 🔴⚪Cele mai importante transferuri ale cormoranilor au fost pentru mulți fani prelungirile de contract semnate de Salah și Van Dijk.
„Orice s-ar întâmpla în ceea ce privește plecările și sosirile de jucători, cred că va fi o vară importantă.”
Acesta era mesajul lui Van Dijk pentru fanii lui Liverpool după meciul cu West Ham de la jumătatea lunii aprilie. Faptul că la puțin timp după, atât Van Dijk, cât și Mohamed Salah, au semnat prelungirile de contract nu a făcut decât să confirme planurile mari pentru următoarele luni ale echipe de pe Anfield, care cu siguranță au cântărit semnificativ în deciziile celor doi jucători.
Vara aglomerată a început deja
Promisiunea pe care Van Dijk o făcea în numele conducerii pare să se vadă deja: Liverpool a anunța deja venirea lui Jeremy Frimpong și se află în discuții avansate pentru Kerkez și Wirtz, a cărui potențială sumă de transfer de peste 130 de milioane de euro ar reprezenta un record nu doar pentru Liverpool, ci pentru istoria Premier League.
Ultimele luni ale sezonului 2024/2025 au demonstrat clar nevoia lui Arne Slot de a avea un lot mai competitiv, iar alegerea clubului de a nu transfera jucători noi de mai bine de 18 luni, cu excepția lui Chiesa, înseamnă că Liverpool are capacitatea financiară să investească în această vară cel puțin 200 de milioane pentru a-și îmbunătăți echipa, fără să luăm în calcul vor strânge din vânzărea de jucători.
Pe lângă Frimpong, Wirtz și Kerkez, există zvonuri că Liverpool este în căutarea unui vârf, cu Ekitike și Sesko printre cei pentru care cormoranii deja arată interes. Scouserii cercetează piața și pentru un fundaș central tânăr, dar și pentru un potențial mijlocaș de profil defensiv. Orice transfer pe aceste poziții pare să fie direct legat de eventuale plecări ale unor fotbalitși aflați deja în lotul echipei.
Momentul despărțirilor
Și se pare că mai mulți dintre jucătorii care evoluează de câțiva ani pe Anfield sunt de vânzare în această vară. Trent Alexander Arnold a dat deja startul despărțirilor, iar Kelleher l-a urmat la puțin timp după, transferul său la Brentford fiind confirmat chiar zilele trecute. Harvey Elliot, Jarell Quansah și Darwin Nunez sunt alți jucători care nu par să facă parte din planurile de viitor ale lui Arne Slot.
Există posibilitatea și pentru Luis Diaz sau Cody Gakpo să părăsească Anfield, dar interesul arătat pentru cei doi (de Barcelona și Al Nasr pentru Luis Diaz, respectiv de Bayern pentru Gakpo) trebuie să vină cu o sumă de transfer pe măsură. Liverpool nu doar că nu are nicio presiunea financiară pentru a-i vinde, dar o face doar pentru suma dorită, și dacă există un potențial înlocuitor care poate să vină pe Anfield încă din această vară.
Plecări: Trent Alexander Arnold – Real Madrid (liber de contract, 10 milioane plătite pentru a juca în de luna aceasta la Campionatul Mondial al cluburilor), Kelleher – Brentford
Posibile plecări: Nunez, Elliot, Quansah, Luis Diaz
Veniri: Jeremy Frimpong – Bayer Leverkusen, Giorgi Mamardashvili – Valencia (cumpărat din vara lui 2024)
Fulham ⚪ ⚫Fulham speră să-l convingă pe Marco Silva să rămână și în sezonul următor la club.
Încep investițiile așteptate de fani?
Principalul avantaj al lui Fulham în acest moment este faptul că a scăpat de statutul de „yo-yo club”, după ce ani la rândul a oscilat între Championship și Premier League. Aflată la al treilea sezon la rând în prima divizie, Fulham are posibilitatea financiară să schimbe abordarea prudentă din ultimele sezoane și să investească mai mult în jucătorii care vin pe Craven Cottage.
Începând cu acest sezon, Fulham nu mai include în raportările financiare anul petrecut în Championship, ceea ce le oferă o marjă mai mare de pierderi permise. În plus, clubul a inaugurat recent noua tribună, care va crește semnificativ veniturile în sezonul 2024-2025 și, mai ales, în anii următori.
Stabilitatea financiară din ultimele trei sezoane și veniturile crescute din meciurile de acasă indică că Fulham va încerca să crească calitatea jucătorilor pe care Marco Silva îi are la dispoziție.
Totul depinde de Silva
Poate cel mai important obiectiv pentru Fulham este să-l păstreze pe antrenorul Marco Silva, care atrage interesul mai multor cluburi din Anglia și Europa, inclusiv Tottenham sau Juventus.
Pentru a continua pe Craven Cottage, așteptările antrenorului sunt probabil să primească întăriri în această vară, mai ales în atac, unde Fulham are nevoie de jucători pe toate pozițiile pentru a crea concurență. Ricardo Pepi de la PSV și Rafa Silva de la Benfica sunt printre jucătorii monitorizați de Fulham, dar pentru moment clubul nu a făcut vreo ofertă și încă studiază piața.
Presa indică că londonezii ar dori și un om în plus la mijloc, dar nu există deocamdată niciun nume vehiculat. În apărare, Fulham va face transferuri doar dacă pleacă un jucător din actualul lot, dar nu caută activ să îmbunătățească această zonă a echipei.
Nucleul echipei rămâne același
Continuitatea este probabil o altă cerință a lui Silva pentru a continua și explică probabil liniștea din jurul clubului despre eventuale transferuri. Prioritatea lui Fulham pare să fie deocamdată să stabilească cine rămâne și cine pleacă de la echipă, înainte să aducă alți jucători.
Cairney și Tete au semnat deja prelungi de contract, în timp ce Harry Wilson este în discuții pentru a rămâne dincolo de 2026 la echipă. La polul opus, brazilienii Willian și Carlos Vinicius vor pleca la finalul lunii liberi de contract, lucru care indică dorința clubului de a-și întineri atacul.
Fulham rămâne deocamdată rezervată, așteptând decizia finală din partea lui Marco Silva înainte să înceapă să construiască echipa pentru noul sezon.
Plecări: Willian, Carlos Vinicius – Liberi de contract
Posibile plecări: –
Veniri: –
Crystal Palace 🔴 🔵Oliver Glasner a reușit să aducă primul trofeu din istoria clubului pe Selhurst Park.
Forțați să aștepte
Vara începe cu emoții pentru Palace: UEFA verifică dacă echipa poate juca în Europa League, deoarece unul dintre acționarii clubului, John Textor, are și investiții la Olympique Lyon.
Dincolo de acest aspect, proaspăta câștigătoare a FA Cup are resursele necesare pentru a-și întări lotul astfel încât să facă față la un sezon care să includă și o campanie europeană. Problema este că rezultatele bune ale lui Palace au atras inevitabil atenția mai multor echipe pentru jucătorii vulturilor. Eberechi Eze, Marc Guehi, Adam Wharton și Jean-Philippe Mateta sunt fotbaliștii cu cele mai mari șanse să părăsească clubul în această vară.
Șansele ca toți să plece sunt foarte mici, dar plecarea oricăruia dintre ei va obliga Palace să investească o sumă importantă într-un eventual înlocuitor. Astfel, poate fi de înțeles dacă cei de pe Selhurst Park au o abordare mai prudentă în prima parte a verii, până sunt siguri de cine va rămâne la club.
Nevoia de un lot mai numeros
Indiferent de cine pleacă, obiectivul lui Palace este clar acela de a-și întări lotul prin jucători care pot să dubleze fotbaliștii de bază din acest sezon și să asigure că echipa rămâne sigură pe poziția sa în Premier League, în același timp în care ajunge cât mai departe în Europa.
Apărarea pare să fie departamentul principal unde Oliver Glanser caută noi jucători, mai ales în flancul stâng unde au nevoie de cineva care poate să-l acopere pe Tyrick Mitchell. De asemenea, ținând cont de sistemul folosit, probabil unul sau chiar doi fundași centrali vor fi aduși pentru a asigura că lotul face față presiunii unei campanii europene.
Mai există nevoia de a se întări cu un mijloc ofensiv pe poziția lui Eze, mai ales dacă acesta va părăsi Selhurst Park. Singurul nume vehiculat momentan fiind Mateus Fernandes de la Southampton.
La capitolul plecări, Joel Ward și Jeffrey Schlupp au părăsit deja clubul ca jucători liberi de contract, iar Odsonne Edouard pare să fie pe lista de transferuri. Cei trei au adunat sub 400 de minute jucate în toate competițiile din acest sezon, așa că plecarea lor nu reprezintă o pierdere importantă, ci mai degrabă o oportunitate de a elibera bugetul de salarii pentru posibile transferuri.
Plecări: Joel Ward, Jeffrey Schlupp – Liberi de contract
Posibile plecări: Odsonne Edouard
Veniri: –
Posibile veniri: Mateus Fernandes – Southampton
Everton ⚪ 🔵Everton își dorește o echipă pe măsura stadionului de pe care vor juca din sezonul următor. La fel ca noua arenă, asta înseamnă investiții uriașe
La vremuri noi, tot Moyes
Echipa de pe Goodison Park Hill Dickinson Stadium va avea probabil cea mai aglomerată vară dintre toate echipele din Premier League.
Vestea bună este că Everton poate să cheltuiască din nou o sumă importantă în construirea unei echipe competitive după aproape 5 ani de zile în care s-a luptat să reducă investițiile uriașe dintre 2016 și 2020.
Pe lângă anii financiari dificili care o să dispară după 30 iunie din raportările PSR, Everton se va muta din toamnă într-un nou stadion, care va ridica considerabil veniturile echipei.
Forma bună pe care caramelele au avut în a doua parte a sezonului sub David Moyes aduce un motiv în plus pentru care fanii lui Everton pot să fie entuziasmați de un nou sezon după foarte mult timp.
Restart total
Misiunea lui Moyes nu o să fie deloc una ușoară. Clubul a confirmat deja că Ashley Young, Asmir Begovic, Abdoulaye Doucouré, Mason Holgate și Joao Virginia vor părăsi echipa drept liberi de contract. Neal Maupay se alătură plecărilor după ce Marseille a plătit aproximativ 4 milioane de euro pentru el.
În rest, Jack Harrison, Jesper Lindstrom, Orel Mangala și Armando Broja, împrumutați anul trecut de Everton, se vor întoarce fiecare la echipele lor.
Și lucrurile nu se termină aici: Dominic Calvert-Lewin, Michael Keane, Idrissa Gueye și Seamus Coleman sunt alți jucători care la finalul lui iunie devin liberi de contract. Everton se află în negocieri cu fiecare dintre ei, dar este posibil ca cel puțin un nume să mai părăsească echipa în această lună.
Cu alte cuvinte, nu mai puțin de 10 jucători din lotul folosit de David Moyes în acest sezon vor părăsi clubul într-un interval de doar câteva săptămâni.
Trebuie să investească inteligent
Chiar dacă din punct de vedere financiar Everton stă cel mai bine din epoca post-COVID, clubul tot trebuie să fie precaut. Numărul foarte mare de plecări înseamnă că David Moyes trebuie să facă un compromis între cantitate și calitate în această vară.
Negocierile încă în desfășurare cu jucătorii aflați la final de contract și raportarea PSR o opresc pe Everton din a face prea multe transferuri în această lună, singura confirmare fiind venirea lui Carlos Alcaraz de la Flamengo, după ce a fost împrumut pe Goodison în primele 6 luni din 2025.
Următoarele transferuri vor veni, și probabil repede, după data de 1 iulie. Singurul nume despre care se discută serios momentan este Ben Doak de la Liverpool, împrumutat anul trecut la Middleborough. Alte posibile veniri sunt Hume de la Sunderland sau O’Riley de la Brighton, dar nu există un interes oficial din partea lui Everton pentru moment.
Plecări: Ashley Young, Asmir Begovic, Abdoulaye Doucouré, Joao Virginia – Liberi de contract, Neal Maupay – Marseille
Posibile plecări: Dominic Calvert-Lewin, Michael Keane, Idrissa Gueye, Seamus Coleman, Mason Holgate – liber de contract
Veniri: Carlos Fernandes – Flamengo
Posibile veniri: Ben Doak – Liverpool
West Ham 🟣🔵West Ham vrea să revină în lupta pentru cupele europene și speră că se vor putea baza pe căpitanul Bowen să fie liderul unui lot reîmprospătat.
Restart
West Ham este departe de performanțele la care te-ai așteptat de la o echipă care a investit o sumă netă de peste 300 de milioane de euro în ultimele 4 sezoane.
Dacă trofeul UEFA Conference League din urmă cu trei sezoane rămâne o performanță istorică, rezultatele interne din ultima perioadă sunt cel puțin dezamăgitoare: locul 14 în 2023, locul 9 în 2024 și, din nou, locul 14 în campionatul abia încheiat.
Londonezii trebuie așadar să aducă schimbări majore în actualul lot, atât pentru a stabiliza situația financiară a clubului, dar și pentru a întineri lotul. Primul pas a fost făcut prin aducerea lui Graham Potter, un antrenor cunoscut din perioada Brighton, când a construit o echipă de prima jumătate a clasamentului cu resurse mult mai mici decât cele pe care le are la dispoziție pe London Stadium.
Primul pas: plecări masive
Toate discuțiile din presa britanică despre planurile lui West Ham încep cu aceeași frază: trebuie să vândă înainte să poată să cumpere. Două sezoane la rând fără fotbal european înseamnă că londonezii nu pot să mai mențină lotul numeros pe care-l au acum la dispoziție, mai ales bugetul de salarii cu care acesta vine.
Deciziile dificile au început deja: Vladimír Coufal, Lukasz Fabianski, Danny Ings și Aaron Cresswell au părăsit West Ham ca jucători liberi de contract, cu Michail Antonio probabil să-i urmeze. Mai departe, conducerea londonezilor pare că o să caute să vândă mai mulți fotbaliști care nu fac parte din planurile de termen lung ale clubului: Maxwel Cornet, Emerson Palmieri, Konstantinos Mavropanos, Guido Rodriguez și Edson Alvarez.
Dintre numele mari, plecarea lui Mohammed Kudus este aproape sigură, rămâne de văzut doar care va fi destinația pentru fotbalistul pentru care West Ham speră să obțină cel puțin 80 de milioane de euro. Foarte important, Jarrod Bowen are șanse mari să rămână cel puțin încă un sezon la echipă, la fel cum este cazul și lui Lucas Paqueta.
Nu mai vin nume mari
Dacă în sezoanele precedente West Ham a adus jucători consacrați precum Paqueta, Kudus, Fullkrug, Aaron Wan-Bissaka sau James Ward-Prowse, vara aceasta pare că vor căuta un profil diferit de fotbalist. Prioritatea clubului este întărirea ofensivei, cu James McAtee și Mario Stroeykens de la Anderlecht printre cei de care West Ham pare interesată. Tot din Belgia, West Ham speră să-l aducă pe mijlocașul lui Club Brugge, Raphael Onyedika.
Totodată, West Ham va încerca să compenseze eventualele plecări din linia de mijloc cu jucători mai tineri și mai dinamici. Ținând cont de bugetul limitat, este de așteptat ca Graham Potter să primească întăriri din Championship – fotbaliști mai ieftini, pe care să-i poată forma și transforma în titulari. Chris Rigg de Sunderland, Sydie Peck de la Sheffield United sau Hayden Hackney de la Middlesbrough sunt printre tinerii monitorizați de londonezi.
O ultimă poziție în care Graham Potter are nevoie de întăriri este cea de portar, unde clubul monitorizează situația lui Noah Atubolu de la Freiburg, dar și a unor goalkeeperi cu mai multă experiență în Premier League, precum Robert Sanchez de la Chelsea sau Aaron Ramsdale de la Southampton.
Singurul transfer făcut momentan de West Ham este Jean-Claire Todibo, cumpărat de la Nice după ce a fost împrumutat pe London Stadium în sezonul 24/25.
Plecări: Vladimír Coufal, Lukasz Fabianski, Danny Ings, Aaron Cresswell – liberi de contract
Posibile plecări: Michail Antonio, Mohammed Kudus
Veniri: Jean-Claire Todibo – Nice
Posibile veniri: Mario Stroeykens – Anderlecht, Raphael Onyedika – Club Brugge, Robert Sanchez – Chelsea
Manchester United 🔴🟡 Ruben Amorim și-a setat singuri niște așteptări mari în sezonul următor. Poziția sa la club va fi pusă sub semnul întrebării dacă rezultatele tot nu apar în primele luni din 25/26
A șasea oară este cu noroc?
Este nevoie poate de un blog separat doar pentru a discuta despre problemele lui Manchester United din afara terenului. În această vară clubul își propune un reset complet și pune din nou toată responsabilitatea pe umerii managerului, așa cum a făcut-o cu David Moyes, Louis Van Gaal, Jose Mourinho, Ole Gunnar Solskjaer sau Erik ten Hag.
La fel ca predecesorii săi, Ruben Amorim trebuie să construiască o echipă care să livreze rezultate imediate, în ciuda situației financiare incerte, conflictului dintre fani și conducere, și în general în jurul unei atmosfere sumbre care plutește deasupra Old Trafford de câțiva ani buni.
În ciuda tuturor acestor lucruri, United pare capabilă să respecte toate regulile financiare, ba chiar să aibă bugetul necesar pentru a investi în transformarea lotului într-unul capabil să joace în celebrul sistem 3-4-2-1 al lui Amorim.
Atacul este prioritatea
Din cele 17 echipe rămase în Premier League în acest sezon, United a avut al doilea cel mai slab atac, cu doar 44 de goluri marcate în 38 de partide (Everton a avut 42, dar a încasat și cu 10 goluri mai puțin, motiv pentru care a și terminat cu 6 puncte peste United).
Nu este deci de mirare că prioritatea lui Amorim este să-și întărească ofensiva. Transferul lui Matheus Cunha a fost deja confirmat la începutul lunii iunie, iar aducerea lui Bryan Mbeumo pare doar o problemă de timp. Împreună, cei doi vor costa clubul aproape 150 de milioane de euro.
Dar Amorim pare că nu vrea să se oprească aici și vrea să mai aducă în această vară și un vârf în spatele căruia Mbeumo și Cunha să poată să opereze. Gyokeres este clar favoritul fostului antrenor de la Sporting Lisabona, care și-ar dori să reia colaborarea excelentă pe care cei doi au avut-o acolo. Victor Osimhen, Aleksandar Mitrović sau Goncalo Ramos sunt alte nume despre care se vorbește în această perioadă pe Old Trafford, și pe bună dreptate, întrucât toți s-ar încadra în profilul de vârf pe care-l caută Amorim. (ținta inițială era Delap, dar acesta a ales Chelsea)
Restul depinde de cine pleacă
Pe lângă jucătorii ofensivi, Amorim ar prefera fotbaliști de bandă care nu sunt atât de mult fundași laterali clasici, ci care se concentrează mai mult pe incursiuni în ultimul sfert al terenului, asemănători cu modelul celor de la Inter, de exemplu. Un mijloc central dinamic, de tip box-to-box, dar și un portar care să ofere mai multă siguranță sunt alte poziții de pe lista de dorințe al lui Amorim.
Dacă banii plătiți pentru Mbeumo și Cunha sunt deja disponibili în club, așa cum arată și rapiditatea cu care aceste transferuri au fost finalizate, aducerea oricărui alt jucător depinde mai întâi de cine pleacă. Eriksen, Evans și Lindelof au părăsit deja echipa și au mai eliberat puțin bugetul de salarii.
Dar United caută să scape de mai mulți jucători și să genereze bani pentru alte eventuale transferuri, iar zvonurile arată că diavolii sunt pregătiți să primească oferte pentru aproape orice jucător din lot. Marcus Rashford, Tyrell Malacia, Antony și Jaden Sancho sunt primii pe listă, fiind împrumutați încă sezonul trecut.
Hojlund, Garnacho și Onana par că nu mai sunt doriți de Amorim în lot, dar este posibil ca și alte nume să părăsească clubul până la începerea noului sezon.
Plecări: Eriksen, Evans și Lindelof – liberi de contract
Posibile plecări: Marcus Rashford, Tyrell Malacia, Antony, Jaden Sancho, Hojlund, Garnacho și Onana
Wolverhampton ⚫ 🟡Vitor Pereira a cucerit rapid orașul și clubul din Wolverhampton. (Photo by Jack Thomas – WWFC/Wolves via Getty Images)
La fel ca United – toții bani pe antrenor și sistemul de 3-4-2-1
Chiar dacă are mai puțin de 6 luni pe banca lui Wolves, Vitor Pereira este probabil cel mai iubit om din Wolverhampton. Apreciat de jucători, fani și mai ales patron, antrenorul portughez pare că s-a transformat într-o perioadă scurtă dintr-o soluție de criză pentru lupi în principalul factor de decizie pentru viitorul echipei de pe Molineux Stadium.
Dincolo de zvonurile care spun că Wolves este pregătită să investească masiv în echipă în această vară, mai ales după plecările mai multor fotbaliști de bază, clubul a anunțat la începutul lunii iunie că directorul sportiv Matt Hobbs va părăsi postul pe care l-a ocupat în ultimii doi ani și jumătate.
Pe termen scurt, asta înseamnă că managerul Vitor Pereira va avea un cuvânt mult mai puternic de zis în ceea ce privește venirile din această vară, ceea ce demonstrează încrederea pe care cei de la Fosun International, conglomeratul chinez care deține cea mai bună parte din club și responsabilii de toate deciziile majore din jurul echipei, o au în managerul portughez.
După două sezoane consecutive în care Wolves s-a bazat mai mult pe a vinde jucători, clubul pare că are stabilitatea financiară pentru a investi în reconstruirea unui lot, mai ales pentru a acoperi golurile lăsate în primul 11 de plecările unor jucători cheie.
Plecări importante
În ciuda tuturor acestor lucruri, vara a început cu vești nu foarte bune pentru Pereira: Matheus Cunha, cel mai bun jucător al echipei, a părăsit deja clubul pentru a juca pe Old Trafford, iar Ait-Nouri, o altă vedetă a celor de la Wolves, este foarte aproape să se alăture lui Cunha în Manchester, dar de partea albastră a orașului.
Pablo Sarabia și Craig Dawson, chiar dacă nu titulari de bază, sunt alți doi jucători care vor părăsi echipa ca liberi de contract, în ciuda faptului că amândoi au jucat peste 1.000 de minute în acest sezon în toate competițiile, deci erau doi fotbaliști de lot importanți.
Pe lângă cei de mai sus, Pereira pare dispus să vândă și alți jucători care nu fac parte din planurile sale de viitor: Hwang, Tommy Doyle, Boubacar Traore, dar și recent împrumutații Fabio Silva și Goncalo Guedes sunt printre numele pentru care Wolves speră să primească cât mai multe oferte. Nelson Semedo este un alt fotbalist care are șanse mari să plece la finalul lunii iunie. Negocierile pentru prelungirea contractului care expiră la 30 iunie, deocamdată stagnează, deci șansele ca acesta să joace și la anul viitor pe Molineux scad cu fiecare zi.
Atacul – prioritatea principală
Plecările lui Cunha, Sarabia și potențialele despărțire de Hwang, Silva și Guedes îi obligă pe cei de la Wolves să investească masiv în ofensivă. Singurul atacant de bază care va rămâne în lot este Jørgen Strand Larsen, pentru care Wolves va activa cu siguranță clauza de cumpărare după ce a fost împrumutat anul trecut.
Prioritatea lui Pereira este să aducă cel puțin doi fotbaliști de atacant care să joace în spatele atacantului norvegian în sistemul său de 3-4-2-1. Yuri Alberto de la Corinthians este singurul nume vehiculat până acum, brazilianul fiind aproape să semneze chiar din iarnă. Dacă Ait-Nouri și Semedo vor pleca, Wolves trebuie să găsească și doi jucători de bandă capabili să intre direct în primul 11, lucru deloc ușor mai ales în sistemul folosit de antrenorul portughez.
În ciuda faptului că există și alte poziții unde Pereira are nevoie de întăriri (fundaș central stânga, mijloc de închidere, un atacant care să-i facă concurență lui Larsen), nu există niciun interes confirmat în acest moment. Singurele zvonuri pe care le-am putut observa în această perioadă sunt în jurul Guessand de la Nice sau Hume de la nou-promovata Sunderland.
Așteptările generale sunt ca Wolves să înceapă perioada de transferuri după 1 iulie, în noul ciclul financiar 2023-2026, deci chiar dacă există interes în această perioadă, cei de pe Molineux vor încerca să nu atragă prea multă atenție asupra lor până atunci.
Plecări: Pablo Sarabia, Craig Dawson- liberi de contract, Matheus Cunha – Manchester United
Posibile plecări: Nelson Semedo – liber de contract, Ait-Nouri – Manchester City, Hwang, Tommy Doyle, Boubacar Traore, Fabio Silva, Goncalo Guedes
Veniri: Jørgen Strand Larsen – Celta Vigo
Posibile veniri: Yuri Alberto – Corinthians, Guessand – Nice
Tottenham ⚪Chiar dacă a adus primul trofeu din 2008 încoace și o calificare în Champions League pentru Spurs, Postecoglou a fost demis la începutul lunii iunie.
Vremuri tulburi
În ciuda faptului că au câștigat finala Europa League în fața lui Manchester United, situația lui Tottenham este poate mai incertă ca oricând, cel puțin în epoca conducerii sub Daniel Levy. Astfel, discuțiile din această perioadă despre Tottenham sunt mai mult la nivelul viziunii de viitor pe care o are echipa, decât ținte concrete pe piața transferurilor
Concedierea lui Ange Postecoglou lasă clubul cu numeroase semne de întrebare, într-o perioadă în care multe cluburi deja încep să-și contureze planurile pentru următor sezon. Venirea unui nou antrenor va aduce clar un nou stil de joc și de conducere, în care viitorul manager va avea nevoie de timp în primul rând pentru a decide care sunt jucătorii din actualul lot pe care vrea să se bazeze în continuare.
Indiferent de cine va veni, cunoaștem câteva lucruri:
Tottenham vrea de la noul antrenor să lucreze în continuare cu jucătorii tineri aduși vara trecută și să-i integreze în echipă
Există resursele financiare pentru a investi în lot, dar Levy a fost mereu prudent în a arunca cu prea mulți bani într-o singură fereastră de transferuri
Prioritatea este crearea unui lot echilibrat pe care se pot baza să joace din 3 în 3 zile. Asta înseamnă, pe lângă noi jucători și vânzarea unor fotbaliști care au fost constant accidentați în sezoanele precedente
Cine va pleca exact și care sunt pozițiile pe care caută întăriri încă nu se știe exact. În funcție de sistemul și așteptările noului antrenor, Spurs va lua aceste decizii cel mai repede începând cu luna iulie. Probabil Tottenham va fi o echipă activă mai ales în a doua jumătate a verii, după ce echipa poate fi evaluată după o perioadă de pregătire cu noul staff tehnic.
Întăriri în centrul defensivei și jucători pe picior de plecare
Chiar dacă situația clubului este una incertă în acest moment, Tottenham a efectuat primele transferuri din această vară. Spurs și-a asigurat centrul defensivei prin cumpărarea lui Danso de la Lens, după împrumutul inițial din vară, la care se adaugă și tânărul fundaș de doar 18 ani, Luka Vuskovic, adus de la Hajduk Split.
Pe lângă cei doi, veteranul Ben Davies și-a prelungit contractul pe încă un an. Astfel, echipa londoneză pare că și-a asigurat unul din compartimentele în care au avut cel mai mult de suferit sezonul trecut. Spre deosebire de Davies, Fraser Forster și Sergio Reguilon nu au semnat un contract nou și vor părăsi clubul la finalul lunii.
Principala problemă în această vară pare să fie dorința lui Romero, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, de a pleca către un club din Spania, posibil Atletico Madrid. În schimb, vestea bună este că argentinianul este singurul fotbalist pe care Spurs s-ar putea vedea nevoită să-l vândă în ciuda dorințelor clubului.
Mai există și alte nume care ar putea pleca în această vară, printre ele Solomon, Richarlison, Bissouma sau Bentancur, dar aceștia sunt jucători de care Spurs ar fi mai mult decât dispusă să se despartă pentru suma corectă. Pierre-Emile Højbjerg a fost vândut deja către Marseille pentru 20 de milioane, dar plecare sa, alături de posibila despărțire de Bissouma și/sau Bentancur indică faptul că londonezii ar avea nevoie de un nou mijlocaș cu profil defensiv pentru sezonul următor.
O altă zonă în care Levy va căuta să aducă întăriri pentru noul antrenor este cu siguranță cea de atacant central, Wissa fiind printre numele vehiculate în lunile precedente, dar fără vreo noutate de la terminarea campionatului. Așa cum este cazul și pentru alte roluri, cei de la Tottenham așteaptă venirea noului manager și pentru a stabili profilul de jucători pe care-l caută. Concret, clubul trebuie să hotărască dacă vara aceasta vor continua să aducă jucători tineri, așa cum au început sub Postecoglou, sau vor cădea de acord că echipa are nevoie de mai multă experiență, cel puțin pentru moment.
Thomas Frank și misiunea sa imposibilă
Favoritul pentru a fi succesorul lui Postecoglou este Thomas Frank, actualul antrenor al lui Brentford. Rezultatele danezului cu o echipă precum Brentford sunt impresionante, iar toți cei care au lucrat cu el sunt impresionați de modul de lucru al antrenorului.
Cu toate acestea, Frank este un antrenor fără experiență la un club mare, dar mai important, fără experiența participării în cupele europene. Capacitatea de a pregăti o echipă ce joacă din 3 în 3 zile i-a pus probleme mari lui Spurs sezonul trecut și este în general o situație dificilă pentru orice club în contextul unui calendar fotbalistic din ce în ce mai aglomerat, în care mulți jucători se accidentează de-a lungul sezonului. Din acest punct de vedere, Thomas Frank va avea o provocare cu care nu s-a mai confruntat până acum.
Dincolo de acest aspect, Frank va fi întâmpinat de un lot foarte nemulțumit de plecarea lui Postecoglou. Astfel, el va avea misiunea de a câștiga încrederea grupului și de a reforma spiritul de echipă, în același timp în care va fi nevoti să ia decizii dure și să renunțe la fotbaliștii care nu se potrivesc stilului său.
Veniri: Kevin Danso – Lens, Luka Vuskovic – Hajduk Split
Posibile veniri: –
Leeds United 🟡⚪ Campioni cu premeditare: Leeds a devenit campioană în Championship din postura de club cu cele mai mari venituri din istoria competiției.
Investiții de Premier League
La fel ca orice alt club nou-promovat, Leeds caută să se întărească în toate departamentele în această vară. Spre deosebire de celelalte două formații care au urcat în Premier League, Leeds pare că are și bugetul necesar să asigure nu doar cantitatea, dar și calitatea fotbaliștilor care vor veni pe Elland Road.
49ers Enterprises, deținătorii clubului, vor să transforme Leeds într-o formație constant prezentă în Premier League, dovadă fiind și dorința lor de a investi în dezvoltarea masivă a stadionului, ducând Elland Road de la 37.000 la 56.000 de locuri. Proiectul este într-un stadiu avansat, dar construcțiile efective vor începe cel mai probabil peste un an.
Având în vedere suma uriașă necesară pentru dezvoltarea stadionului, este de așteptat ca bugetul echipei pentru transferuri să fie direct proporțional pentru a asigura rămânerea echipei în Premier League.
Priorități clare
Spre deosebire de alte echipe nou-promovate, Leeds dispune deja de un lot numeros, cu jucători experimentați în Premier League, iar așteptările sunt ca formația lui Daniel Farke să aducă fotbaliști cu experiență la acest nivel, capabili să ridice valoarea primului 11.
Prioritatea pare să fie în acest moment găsirea unui portar care să devină titularul echipei, după ce Meslier a avut mai multe erori în Championship și are chiar șanse mari să părăsească clubul. Nick Pope, portarul lui Newcastle, este varianta cea mai probabilă în acest moment, mai ales dacă Trafford de la Burnley va ajunge pe St. James Park.
Următoarea prioritate pentru Leeds va fi probabil aducerea unui atacant care să-i facă concurență lui Joel Piroe, golgheterul echipei din sezonul trecut. Patrick Bamford a suferit mai mult accidentări în ultimii ani, și chiar dacă va rămâne la echipă, antrenorul Daniel Farke își va dori probabil un vârf care să poată să fie constant în lotul de meci. Rodrigo Muniz de la Fulham este unul dintre jucătorii de la care Leeds s-a interesat deja, cu Nikola Krstović de la Lecce un alt nume pe lista posibilelor variante în ofensivă.
Pe lângă asigurarea calității în ambele careuri, Leeds va mai căuta probabil să-și întărească lotul cu un fundaș central și un mijloc ofensiv, dar deocamdată nu există un interes concret pentru un jucător pentru una dintre aceste poziții, deși se vehiculează numele lui Sean Longstaff de la Newcastle și Japhet Tanganga de la Millwall.
Înlocuirea plecărilor
În ciuda ambițiilor conducătorilor, vara lui Leeds a început cu câteva plecări foarte importante: Manor Solomon și-a încheiat împrumutul de la Spurs, Rasmus Kristensen a plecat la Eintracht Frankfurt și Junior Firpo încă nu a semnat un nou contract, deci probabil va pleca liber de contract la finalul lunii. Asta înseamnă că Farke trebuie să găsească atât un jucător ofensiv de bandă, cât și înlocuitori pentru ambele flancuri din apărare.
Bugetul echipei depinde mult și de jucătorii care vor mai pleca. L-am menționat deja pe Meslier, dar clubul speră că va reuși să-l vândă și pe Jack Harrison, întors de la Everton, așa cum speră să vândă alți fotbaliști din lot care au prins puține minute în Championship.
Dacă nu reușesc să strângă fonduri suficiente pe cei de mai sus, Leeds va fi probabil nevoită să accepte oferte și pentru Pascal Struijk sau Wilfried Gnonto, vedetele echipei, pe care ar putea încasa sume mari având în vedere și vârsta lor tânără.
Plecări: Rasmus Kristensen – Eintracht Frankfurt
Posibile plecări: Ilan Meslier, Jack Harrison, Junior Firpo
Veniri: –
Posibile veniri: Rodrigo Muniz, Nick Pope
Burnley 🔵🟣James Trafford, selecționat la națională chiar și din liga a doua, va părăsi cel mai probabil Turf Moore vara aceasta.
O vară liniștită până acum
Scott Parker a reușit să o aducă pe Burnley în Premier League după doar un an de pauză, având cea mai bună apărare din istoria Championship: doar 16 goluri primite în 46 de meciuri, niciodată mai mult de un gol pe meci.
Este așadar de la sine înțeles că prioritatea clubului este să-și asigure că cea mai mare parte dintre jucătorii care au făcut parte din lot în Championship vor continua și în Premier League. Dincolo de acest aspect, nu există alte zvonuri în această perioadă despre eventuale veniri, deși cu siguranță echipa va aduce jucători pe toate pozițiile pentru a avea mai multă experiență.
Posibila vânzare a lui Trafford pe o sumă de minim 30 de milioane către Newcastle poate să fie startul campaniei de transferuri, fără ca alți jucători din lot să atragă interes pe sume asemănătoare.
Păstrarea lotului actual
Chiar dacă momentan nu există discuții pentru ca nume noi să vină pe Turf Moor, Burnley a investit deja peste 40 de milioane de euro pentru a transforma împrumuturile lui Bashir Humphreys, Marcus Edwards, Jaidon Anthony și Zian Flemming în transferuri definitive. Mai mult, recent, conducerea clubului i-a făcut o ofertă de prelungire a contractului căpitanului Josh Brownhill.
În schimb, James Trafford pare că este deja în discuții avansate cu cei de la Newcastle, asta după și vara trecută a fost la un pas să rămână în Premier League. Deocamdată nu există vreun posibil înlocuitor pentru el sau vreun alt nume despre care Burnley ar putea fi interesată.
Fundașul central Maxime Estève este un alt fotbalist care a atras atenția mai multor echipe din Europa și care are poate șansele să primească mai multe oferte în lunile ce urmează. Dacă o astfel de ofertă vine, Burnley trebuie să-l convingă să rămână dacă vrea să-și păstreze defensiva din sezonul precedent. Pentru moment, nu există o ofertă concretă pentru el sau pentru alt fotbalist, cu excepția lui Trafford.
Favoriți (pentru mine) să rămână în Premier League
Dacă reușesc să-și păstreze lotul și să aducă câteva îmbunătățiri în atac, Burnley are toate șansele să rămână în Premier League dacă luăm în considerare forma defensivă din sezonul trecut și experiența lui Parker în prima ligă.
Plecări: Nathan Redmond, Jonjo Shelvey – liberi de contract
Posibile plecări:James Trafford
Veniri: Bashir Humphreys – Chelsea, Marcus Edwards – Sporting Lisabona, Jaidon Anthony – Bournemouth și Zian Flemming – Millwall
Posibile veniri: –
Sunderland 🔴⚪Jobe Bellingham va urma traseul fratelui său către Borussia Dortmund. Plecarea sa aduce pentru Sunderland o sumă importantă pe care pot să o reinvestească într-un lot de Premier League
O provocare uriașă
Sunderland are de departe cea mai grea misiune. În urmă cu doar 3 sezoane promova din League One, iar acum să reușească să rămână în Premier League cu un lot tânăr. Dincolo de lipsa de experiență, Sunderland trebuie să echilibreze filosofia echipei de a avea un lot de jucători tineri, veniți din academia clubului, în același timp în care să reziste ofertelor pe care le primește pe tinerele sale vedete de la marile cluburi din Anglia și nu numai.
Cu siguranță că vor aduce mai mulți jucători noi în lot, dar bugetul lor este unul limitat: echipa de pe Stadium of Light trebuie să se încadreze în pierderi de maxim 39 de milioane de euro pentru a respecta regulile PSR, conform standardelor Championship, unde au evoluat în ultimii 3 ani.
Plecări necesare
Chiar dacă reglementările sunt mai stricte decât cele cu care trebuie să se conformeze restul cluburilor, Sunderland a reușit în ultimele sezoane să fie un club sustenabil, iar vânzările din acest sezon pentru Jobe Bellingham și Tom Watson pot să asigure un buget de transferuri prin care să aducă jucători pe toate pozițiile.
Pe lângă Bellingham și Watson, Chris Mepham și Salis Abdul Samed vor părăsi clubul după ce sezonul trecut au fost împrumutați, fiind împreună implicați peste 50 de meciuri. Alte oferte sunt așteptate pentru tânărul Chris Rigg și Trai Hume, dar rămâne de văzut dacă Sunderland va alege să-i păstreze pe aceștia sau să încaseze o sumă importantă care să-i ajute să se întărească pe alte poziții.
Mai durează până vin noi jucători
La capitolul veniri încă nu există un interes concret pentru vreun jucător anume, dar se pare că echipa din nord-estul Angliei este dornică să-l aducă înapoi pe Jordan Henderson, cel care a jucat pe Stadium of Light între 2008 și 2011, și care cu siguranță ar aduce experiența de Premier League ce-i lipsește momentan lui Sunderland.
Singurul transfer pe care l-a realizat în acest moment este achiziționarea permanentă a lui Enzo Le Fée, după ce acesta a fost împrumutat în iarnă de la AS Roma.
Transferurile lui Sunderland vor avea loc probabil târziu în vară, dacă ținem cont că abia la începutul lunii iunie au reușit să-și planifice calendarul cantonamentelor și amicalelor din vară. Timpul relativ scurt dintre promovare și primul meci în Premier League este un alt dezavantaj pe care cluburile ce urcă din Championship, mai ales prin play-off, trebuie să-l depășească. Dacă alte echipe pot să-și pregătească din timp politica de transferuri, Sunderland abia în această perioadă poate să înceapă să se gândească cum va cheltui veniturile extra dobândite odată cu promovarea.
Plecări: Tom Watson – Brighton, Jobe Bellingham – Borussia Dortmund
Paris Saint-Germain a reușit să câștige primul său trofeu Uefa Champions League în stil, la o diferență record de 5 goluri față de o echipă a lui Inter Milano care pare să fie acum, după ce am văzut deznodământul finalei, în antiteză cu tot ceea ce a construit Luis Enrique la PSG.
Deși în finală nu s-a regăsit nicio echipă din Premier League, toate participantele din Anglia — Arsenal, Aston Villa, Liverpool și Manchester City — au fost eliminate de PSG. Așadar, merită analizat ce a făcut ca această echipă să domine cea mai dezechilibrată finală din istoria competiției și să rămânem la final cu întrebarea pe care cu siguranță Pep Guardiola, Arne Slot sau Mikel Arteta și-a pus-o urmărind finala de sâmbătă seara: cum poate fi învinsă formația lui Luis Enrique în sezonul următor?
Intensitate și coordonare în pressing
În ciuda avalanșei de goluri, elementul principal prin care PSG a reușit să anuleze complet tactica lui Inter este faza defensivă pregătită perfect de către Luis Enrique, în mod specific pressing-ul echipei.
Presiunea pusă pe echipa adversă a pornit chiar de la Dembele, cel mai avansat om al parizienilor. De-a lungul meciului, decarul lui PSG a sprintat constant în careul lui Inter atunci când mingea ajungea la Sommer, obligându-l pe portarul elvețian să trimită balonul în aut sau în zone supraaglomerate de PSG, care puteau să recupereze imediat.
Motivul pentru care aceste pase lungi de la portar au fost de cele mai multe ori recuperate de către PSG vine din pressingul făcut de „linia a doua” a echipei lui Luis Enrique, unde de cele mai multe ori Hakimi sau Nuno Mendes au fost susținuți de către un coleg din mijloc pentru a bloca flancurile lui Inter. Astfel, Inter nu a mai putut să se bazeze pe Di Marco sau Dumfries pentru a ieși din apărare, așa cum au făcut-o împotriva Barcelonei de nenumărate ori în faza semifinalelor.
Încă din primele 10 minute, mijlocașul lui PSG face pressing la Di Marco (albastru), care nu are nicio soluție imediată de pasă.Balonul este recuperat de Doue. Agresivitatea lui PSG înseamnă că atunci când au recuperat mingea, parizienii aveau superioritatea numerică pe faza de atac până se repliau jucătorii italieni
Blocarea flancurilor prin Vitinha sau Joao Neves i-a forțat pe mijlocașii lui Inter să coboare mai mult decât de obicei pentru a depăși pressingul agresiv al lui PSG. Această ajustare a anulat o altă strategie preferată de echipa italiană în acest sezon de UCL. De-a lungul sezonului, Inter a reușit să evite presiunea adversarilor din propria treime prin pase lungi către Thuram sau Martinez, susținuți de un coechipier venit din linia a doua, fie unul dintre mijlocași, fie un fundaș central care urcă pentru faza respectivă.
Cum Barella, Mkhitaryan și Calhanoglu au fost nevoiți să ajute adesea în apărare, atacanții au rămas izolați, iar în rarele momente când reușeau să câștige duelurile fizice cu apărătorii francezi, nu aveau sprijin suficient în jurul lor și pierdeau rapid posesia.
Thuram câștigă duelul direct cu Marquinhos, dar doi dintre mijlocașii lui PSG coboară deja pentru a susține apărarea (albastru). Din linia a doua nu vine nimeni de la Inter. De remarcat numărul 3, Nuno Mendes, care atunci când Hakimi urca în atac, rămânea mereu în apărare pentru a acoperi o eventuală urcare al lui Dumfries
Mobilitatea din atacul PSG-ului
Atuul lui PSG este clar fluiditatea pe care echipa o are atunci când atacă, caracterizată mai ales de rotația celor trei jucători din față, care forțează adversarii de multe ori să-și părăsească poziția și să lase spații libere ce pot fi exploatate.
Dar Luis Enrique a reușit să impresioneze și să aducă un element în plus acestei tactici. În faza defensivă, Inter reușește adesea să creeze superioritate 2 vs 1 pe flancuri, cu Di Marco sau Dumfries ajutați de un fundaș central pentru a opri atacanții adversari să se apropie de careul lui Sommer. Pentru a contracara acest avantaj, Enrique le-a cerut fundașilor laterali — în special lui Hakimi — să urce în zone centrale, între fundașii laterali și cei centrali de la Inter, forțându-i pe Pavard sau Bastoni să nu poată dubla în bandă. Astfel, jucători ca Doue, Kvaratskhelia sau Dembélé au rămas în flancuri, unde au avut mai mult spațiu pentru dueluri directe și au reușit să creeze breșe în apărarea italiană.
Cu Hakimi atacând centrul terenului, Doue (albastru) are mai multă libertate în bandă. În semifinală, Inter-ul a suferit cel mai mult pe partea lui Lamin Yamal, lucru pe care Enrique a încercat să-l reproducă în finală cu duelul Doeu vs Di Marco.
Permutările din atac și urcările constante ale lui Hakimi între Bastoni și Di Marco au contribuit direct la primul gol. Di Marco a fost omul care l-a scos din offsaid pe Doue, neștiind pe cine să marcheze: Doue s-a dus în poziție centrală, dar în dreapta în locul lui a venit Dembele, în același timp în care Hakimi a ocupat spațiul dintre cei doi. Astfel, PSG l-a forțat pe fundașul lateral italian să fie indecis: să-l urmărească pe Doue, să rămână la bara a doua pentru a-l marca pe Dembele sau să strângă mai aproape de Bastoni pentru a-l opri pe Hakimi. O decizie imposibilă, așa cum a demonstrat și rezultatul final: 1-0 pentru PSG în minutul 12.
Multă lume a criticat performanța lui Di Marco (albastru) din prima repriza și poziționarea sa la golul 1. Dar PSG-ul a pus presiunea necesară pe fundașul lui Inter ca acesta să ia decizia greșită.
În a doua repriză, când Inter a încercat să avanseze mai mult, dinamica din atacul lui PSG s-a materializat prin coborârea lui Dembele în linia de mijloc, care a obligat de fiecare dată un fundaș adversar să-l urmărească. Acest lucru a lăsat spații mari în atac de care Doue și Kvaratskhelia au profitat pe rând pentru golurile 3 și 4.
Diferența de vârstă la mijlocul terenului
Pressingul lui PSG a forțat mijlocașii lui Inter să coboare pentru a oferi soluții de pasă, dar acest lucru nu a făcut decât să izoleze atacanți italienilor și să scoată în evidență minusurile lui Mkhitaryan sau Calhanoglu.
Vârsta liniei de mijloc a parizienilor le permite prin viteza și anduranța lor să facă tranziția de la faza de atac la cea defensivă, și vice-versa, mult mai rapid decât cei de la Inter. Astfel, nu doar că tinerii mijlocași de la PSG au jucat un rol esențial în presiunea pusă pe fundașii lui Inter, dar au reușit constant să coboare rapid și să câștige mingea a doua rezultată din dueluri purtate de Marquinhos și Pacho.
Thuram și Dumfries sunt înconjurați în bandă de cei trei fundași, în timp ce mijlocul lui PSG coboară pentru a acoperi zona centrală. Mijlocașii lui Inter nu sunt nici măcar aproape de fază, doar Martinez în plan depărtat poate să-și ajute colegii
Dacă în primele 45 de minute, mijlocașii lui PSG erau mereu primii pentru mingea a doua rezultată din duelul dintre fundașii parizienilor și atacanții lui Inter, în repriza a doua Neves, Fabian Ruiz și Vitinha s-au remarcat prin tranziția rapidă din faza defensivă în atac, cu ruperi de ritm și avansarea cu mingea la picior, ambele elemente care au anulat complet încercările de recuperare ale Interului în jumătatea adversă.
Mai mult, în repriza a doua PSG a reușit să înscrie de trei ori, și să-și creeze alte ocazii pe lângă, tocmai pentru că fundașii lui Inter au fost puși frecvent în situația de 2 vs 1, în care trebuiau să se apere atât la adversarul care ataca direct poarta, cât și la cel de-al doilea jucător parizian care venea neînsoțit din linia a doua – vezi situația lui Bastoni la golul trei.
Dembele (încercuit cu albastru) a coborât și Acerbi a lăsat un spațiu uriaș în spatele său. Urcarea lui Vitinha(încercuit cu portocaliu), care nu este urmărit de nimeni, creează o situație de 3 vs 2 în favoarea lui PSG. Cu liniile albastre vedem că cei mai mulți jucători de la Inter sunt în spatele mingii, în timp ce benzile lui PSG avansează către poarta adversă înaintea purtătorului de balon.Barella este singurul care încearcă să-l urmărească pe Vitinha, dar fără să reușească(Inter tot are mai mulți fotbaliști în spatele liniei albastre). Bastoni este pus în situația în care nu poate nici să-l atace pe Vitinha direct, nici să acopere culoarul lui Doue de unde francezul își va face dubla.
Rigiditatea lui Inzaghi
Am subliniat deja acest lucru mai sus, dar trebuie remarcat că meciul dintre Inter și PSG poate fi rezumat în două etape: în prima repriză, în mod special primele 20-30 de minute, echipa lui Luis Enrique s-a bazat pe un pressing agresiv și pe un joc cât mai direct.
Apoi, din momentul în care s-a detașat la două goluri, PSG a ales să coboare linia defensivă pentru a scădea riscul de a fi surprinsă pe contraatac și a abordat un stil ofensiv mai prudent, în care a atra ușor echipa lui Inter în față, doar pentru a-i surprinde ulterior pe atacuri purtate rapid care au adus alte 3 goluri.
În ambele ipostaze este de remarcat faptul că Inter, sau mai exact Simone Inzaghi, nu a căutat în niciun moment să contracareze tactica adversarilor săi. Dacă în prima repriză lipsa de reacție a italienilor poate fi scuzată, incapacitatea lor de reacție la dominația PSG-ului din a doua repriză lasă un mare semn de întrebare în privința lui Inzaghi.
Sistemul lui Inter a părut unul foarte rigid în comparație cu adversarii săi. Spre deosebire de PSG, care își modifică de multe ori așezarea în teren de-a lungul unui meci, Inter își păstrează aproape permanent aceeași formație pe faza de atac sau de apărare, bazându-se pe faptul că jucătorii săi pot să acopere o poziție lăsată liberă de alt coleg.
Această frică de a ieși din așezarea și schemele de joc standard au afectat mai ales mijlocul terenului: Barella, Mkhitaryan sau Calhanoglu au coborât foarte rar în benzi pentru a-și susține colegii în zonele supraaglomerate de PSG, iar pe faza de atac nu și-au asumat decât prea târziu riscul de a urca cu mingea la picior sau de a rămâne pe o poziție mai avansată pentru o eventuală recuperare a balonului în jumătatea adversă.
Schimbările lui Inzaghi au fost prea prudente: în loc să introducă un mijlocaș pentru a crea superioritate la centrul terenului, italianul a preferat modificări post pe post. Astfel, echipa a continuat cu același sistem ineficient. Dorința lui Inzaghi de a păstra constant pe teren trei fundași centrali a limitat mult opțiunile ofensive ale echipei sale. Introducerea lui Frattesi sau Zielinski în locul unui fundaș central ar fi dat Inter-ului un avantaj numeric la mijlocul terenului pe care Luis Enrique putea să-l acopere doar trăgând spre centru unul dintre jucătorii din bandă. Astfel, Inter putea fie să atace vertical prin superioritatea la mijlocul terenului, fie să profite de eventualul spațiu liber din benzi pentru ca Dumfries, Di Marco sau Carlos Augusto să poată să pătrundă mai mult în careul lui PSG.
Mai bine de jumătate din echipa lui Inter se află în spatele balonului. Dacă Kvaratskhelia îl urmărește pe Dumfries, niciun coechipier al fundașului dreapta nu vine să-l ajute și atacul se oprește cu mingea în aut.
Valoarea individuală
Poate că nu este neapărat o explicație de natură tactică, dar calitatea individuală a celor două echipe s-a putut vedea inclusiv în modul în care au fost construite aceste două loturi. Cu o echipă în vârstă, compusă pe costuri foarte mici și bazată pe reinventarea multora dintre jucători, rezultatele lui Inzaghi sunt de-a dreptul remarcabile. Inevitabil, limitările unui astfel de lot s-au văzut mai mult ca niciodată în fața unui PSG care își permite să cumpere cel mai scump profil de jucător: tânăr, dinamic, de profil ofensiv.
Ironic, cel mai scump transfer al Inter-ului din ultimii 5 ani este Hakimi, cumpărat în 2020 cu 43 de milioane de euro, doar pentru a fi vândut un an mai târziu la PSG pentru aproape 70 de milioane. Dincolo de Hakimi, cele mai scumpe transferuri făcute de Inter în ultimii ani sunt Pavard și Frattesi, ambii în jurul sumei de 30 de milioane. Doar Fabian Ruiz și Donnarumma (liber de contract) au costat mai puțin din primul 11 al lui PSG.
Diferența dintre puterea financiară a celor două finaliste este clară mai ales în abordarea ofensivă a fiecăreia: Luis Enrique este conștient că din punct de vedere tehnic fotbaliștii săi sunt superiori și astfel tactica sa s-a bazat pe a crea oportunități de dueluri 1 vs 1 între atacanții săi și fundașii lui Inter. Pe de cealaltă parte, Inzaghi a fost nevoit nu doar să contracareze inițiativa adversarilor, dar și să găsească soluțiile prin care jucătorii lui Inter să aglomereze anumite spații și să aibă mereu un coechipier aproape cu care poate combina.
În ciuda diferenței uriașe din punct de vedere financiar, ce nu poate fi exclusă din discuție, Luis Enrique a reușit o performanță pe care niciun antrenor nu a obținut-o pentru Paris Saint Germain, și nicio altă echipă să-și domine adversarul timp de 90 de minute într-o finală europeană.
Modul în care PSG a câștigat primul trofeu UCL a meritat cu siguranță așteptarea.
În ultimele 6 luni, PSG a oferit un fotbal spectaculos cum de mult nu am mai văzut la o câștigătoare de Uefa Champions League. Echipele care au ridicat trofeul UCL în ultimele sezoane au fost mai mult asociate cu ideea de pragmatism decât cu stilul de joc ofensiv și pozitiv, cel puțin în faza finală a competiției.
Provocarea pentru Enrique este să ne demonstreze dacă ritmul intens al echipei sale anunță o nouă eră în lumea fotbalului sau dacă a fost doar o seară de vară timpurie care nu o să mai vină prea curând, dar de care cu siguranță ne vom aminti nostalgici mulți ani de acum încolo.
Acum că ediția 2024-2025 de Premier League s-a încheiat, începe sezonul speranțelor.
De la sfârșitul lunii mai și până dincolo de jumătate lui august, perioada de presezon caracterizată de turnee amicale, transferuri și multe zvonuri aduce pentru orice suporter speranța că sezonul următor va fi unul mai bun decât cel precedent .
Dar câte dintre cele douăzeci de echipe din Premier League își vor permite să satisfacă în lunile ce urmează dorințele, de cele mai multe ori nerealiste, ale fanilor, în materie de transferuri?
În acest articol încercăm să explicăm care sunt regulile pe care echipele din Anglia trebuie să le respecte din punct de vedere financiar atunci când se pregătesc pentru o perioadă de transferuri, care sunt avantajele sau dezavantajele lor și cum diferă ele de cerințele impuse de UEFA în competițiile europene.
Ce este PSR și ce presupune el?
Profit and Sustainability Rules/PSR (sau Regulile de Profit și Sustenabilitate în română) este echivalentul din Premier League al mult mai faimosului Fair Play Financiar (FFP) folosit de UEFA. Regulile de Profit și Sustenabilitate constituie un set de norme menit să ghideze și vegheze asupra bunei administrări financiare a celor 20 de cluburi participante în Premier League.
PSR-ul se bazează pe cerința principală ca toate cluburile din Premier League sunt obligate să aibă pierderi maxime de 105 milioane de lire sterline pe parcursul unui ciclu de trei ani.
Pe baza acestei reguli, toate cluburile sunt obligate să prezinte la finalul anului calendaristic un raport financiar detaliat cu toate sursele de venit și cheltuieli ale echipei din ultimele trei sezoane.
Cele 20 de cluburi care vor concura la anul în Premier League, inclusiv cele trei echipe nou-promovate în acest sezon, trebuie să trimită până la data de 31 decembrie 2025 raportul financiar pentru perioada iulie 2022 – iunie 2025, din care să reiasă că nu au înregistrat pierderi cumulate mai mari de 105 milioane de lire. Raportul se face, deci, la mijlocul sezonului 2025-2026, dar pentru sezoanele 2022-2023, 2023-2024 și 2024-2025.
În acest punct este important să subliniem importanța lunii iunie în acest raport. Așa cum a fost cazul anul trecut, este posibil să vedem mai multe echipe din Premier League care vor căuta să se despartă de jucători în luna iunie pentru a echilibra eventualele pierderi și rămână în limitele PSR pentru ciclul care se încheie în câteva săptămâni. Anul trecut, transferul lui Douglas Luiz de la Aston Villa la Juventus a fost poate cel mai bun exemplu de tranzacție făcută pe repede înainte la dorința echipei din Birmingham.
În iunie 2024 Douglas Luiz era vândut la Juventus de Aston Villa în ciuda faptului că a fost în sezonul precedent poate cel mai bun jucător al echipei din Birmingham
Cum diferă PSR față de regulile UEFA (FSR) ?
Spre deosebire de regulile de Profit și Sustenabilitate (PSR) ale Premier League, UEFA aplică un regulament mult mai strict, numit Regulamentul privind Sustenabilitatea Financiară și Licențierea Cluburilor (FSR), introdus în 2022 în locul celebrului Fair-Play Financiar.
Spre deosebire de PSR, regulamentul UEFA impune cluburilor o limită de pierderi cumulate mai dură, de cel mult 60 de milioane de euro pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de extindere la 90 de milioane de euro doar dacă cluburile sunt considerate stabile financiar (nu este clar cum pot demonstra acest lucru).
Mai important, FSR cere cluburilor ca toate costurile legate de salarii, transferuri și comisioane pentru jucători, antrenori sau agenți să fie limitate la un procent din veniturile cluburilor. Astfel, toate cheltuielile efectuate pentru construirea lotului și staff-ului tehnic au fost limitate de către UEFA la un plafon de 80% din veniturile clubului în sezonul 2024/25, iar începând cu sezonul 2025/2026 plafonul va fi de 70% din veniturile clubului.
Pe lângă cele două cerințe de mai sus, mai restrictive decât cele impuse de Premier League, UEFA are și o politică mult mai dură în ceea ce privește tranzacțiile dintre cluburile ce sunt deținute de aceleași persoane. Chelsea este una dintre echipele care se confruntă cu această politică, întrucât UEFA nu recunoaște vânzarea echipei feminine de 200 de milioane de lire pe care patronii Chelsea au vândut-o către o altă companie deținută de fondul lor de investiții. Dacă această vânzare de 200 de milioane i-a permis lui Chelsea să se încadreze în limitele PSR, UEFA încă cercetează această tranzacție.
Printre cheltuielile lui Chelsea se numără inclusiv 34 de milioane de lire sterline pentru aducerea lui Graham Potter: 21 de milioane clauza de reziliere plătită către Brighton și un salariu de 13 milioane plătit către Potter, majoritatea după ce a părăsit echipa de pe Stamford Bridge.
Cum pot echipele să respecte PSR?
Partea de sustenabilitate este cealaltă componentă a regulamentelor și cheia care le permite cluburilor să se încadreze în acea limită de 105 milioane. Premier League, așa cum o face și UEFA, permite echipelor să aibă pierderi mai mari de limita de 105 milioane, dacă acestea se încadrează la cheltuieli menite să crească sustenabilitatea clubului pe termen lung.
Există mai multe astfel de cheltuieli, dar principalele surse care sunt deductibile din pierderile totale fac referire la investițiile în fotbalul feminin, în echipele de juniori, în infrastructură precum stadioane sau în proiecte pentru comunitate. Toate acestea sunt considerate metode de generare de venituri pe termen lung și prin urmare sunt scoase din calculul PSR pentru a încuraja dezvoltarea și investițiile sustenabile.
Cu alte cuvinte, limita celor 105 milioane vizează mai ales investițiile echipelor în lotul de jucători și staff tehnic, incluzând aici salariile, bonusurile și transferurile jucătorilor sau antrenorilor, sume care reprezintă de obicei cel mai mare procent din bugetul fiecărui club .
Un exemplu în acest sens: pentru raportul financiar din 2022-2024, depus în decembrie 2024, Tottenham Spurs au raportat pierderi financiare totale de 182 de milioane de lire. În acest raport intră absolut toate cheltuielile clubului, inclusiv cele deductibile. Însă, atunci când calculează respectarea regulilor PSR, Premier League nu a luat în calcul cele aproximativ 70 de milioane care se amortizează anual din costul stadionului lui Tottenham, la care se adaugă alte costuri deductibile de aproximativ 15-20 de milioane/an. Prin urmare, la un calcul rapid, chiar dacă Tottenham înregistrează în contabilitate pierderi uriașe, din punct de vedere al PSR putem spune că Spurs este chiar profitabilă.
Tottenham se poate lăuda cu probabil cel mai frumos și modern stadion din Anglia (și poate chiar Europa)
Pe cine avantajează și pe cine încurcă PSR?
În contextul noilor reguli PSR, ascensiuni fulgerătoare, precum cele reușite de Chelsea și Manchester City – campioane la doar două, respectiv patru sezoane după schimbările de conducere – devin practic imposibile.
Nu este deci de mirare că principalele formații care au catalogat PSR-ul ca fiind nedrept sunt Aston Villa și Newcastle, două cluburi care încearcă să reducă decalajul față de tradiționalul top 6, dar a căror ambiție și putere de investiției a fost temperată în ultimele sezoane de către limitările financiare ale regulamentelor din Premier League și UEFA.
Astfel de reguli pot descuraja investitorii din țări autocrate să investească în Premier League pentru mirajul notorietății, dar în același timp oprește modele mai sănătoase de business, precum pare să fie cel de la Aston Villa, să ajute la creșterea clubului și inevitabil oprește creșterea competitivității care a făcut din Premier League cel mai atractiv campionat din lume. (chiar dacă ne place sau nu, echipe precum Manchester City sau Chelsea au contribuit imens la această popularitate, atât prin rezultatele de pe teren, cât și prin intrigile din afara sa).
În același timp, un argument solid se poate face pentru faptul că regulile PSR stau la baza ascensiunii mai multor echipe din mijlocul clasamentului, care inevitabil face Premier League mai echilibrat și imprevizibil. Faptul că inclusiv echipele mai bogate sunt nevoite să limiteze venirile și să vândă jucători pentru a păstra o balanță financiară face ca echipe precum Brighton, Brentford sau Fulham să aibă o șansă mai mare de a-și păstra cei mai buni jucători și astfel să concureze de pe un picior de egalitate cu formații precum Manchester United, Chelsea sau Arsenal.
Brighton rămâne o echipă competitivă în ciuda faptului că cei mai buni jucători ai săi nu petrec mai mult de 3 sezoane la echipă. Sursa: Transfermarkt
În schimb, cel mai mare dezavantaj al actualului model de reglementări financiare a ieșit la iveală vara trecută. În goana de a respecta plafonul PSR, mai multe cluburi au realizat că cea mai simplă și profitabilă metodă este să vândă jucătorii proveniți din academie, pentru că nu s-a plătit nicio sumă de transfer inițială pe ei. În ultimele sezoane jucători precum Cole Palmer, Elliot Anderson sau Conor Gallagher au fost vânduți de către cluburi unde s-au format ca fotbaliști pentru ca acestea să fie sigure că respectă regulile PSR.
Ce se întâmplă dacă nu respecți regulile și ce ne așteaptă pe viitor?
Există până în acest moment trei echipe care au fost sancționate pentru încălcarea regulamentelor PSR, iar exemplele lor ne demonstrează riscul de totul sau nimic pe care și-l asumă un club atunci când depășește limitele finanțării sustenabile.
Nottingham Forest a fost echipa care a riscat cel mai mult și a câștigat: după promovarea din 2022, a investit masiv pentru a-și construi un lot capabil să rămână în Premier League, reușind chiar și după o depunctare de 6 puncte pentru depășirea limitei PSR. Bazându-se pe acest lot, a evitat retrogradarea două sezoane la rând și a devenit o echipă mult mai stabilă financiar, capabilă acum să lupte pentru calificarea în cupele europene. Dar pariuri precum cele făcute de Nottingham nu și le poate permite oricine.
Evangelos Marinakis a adus Nottingham Forest în Europa după doar 3 sezoane de Premier League. Și implicarea sa directă la echipă nu poate fi pusă sub semnul întrebării, mai ales după ultima ”ceartă” publică cu antrenorul echipei
La limită a reușit să se salveze și Everton după ce a fost penalizată de două ori în sezonul 2023/2024, o dată cu 6 puncte și apoi cu 2 puncte. Echipa din Liverpool a fost aproape de un dezastru financiar pe care o eventuală retrogradare l-ar fi provocat, mai ales dacă ținem cont că, înainte de pandemia izbucnită în 2020, Everton aspira și investea pentru a deveni o echipă calificată în cupele europene.
Everton și Nottingham au evitat dezastrul financiar, dar Leicester City nu a reușit: după investiții masive, vulpile au retrogradat în sezonul 2022-2023 și au intrat într-o criză financiară prelungită, riscând depunctarea în Championship în 2025-2026. Dintr-o echipă obișnuită cu cupele europene, au ajuns un club care nu mai poate susține cheltuielile excesive față de veniturile recente.
PSR-ul are tocmai rolul de a reduce impactul financiar suferit de o echipă în cazul unui eșec major pe teren sau în afara sa. În același timp, exemple precum cel al lui Forest ne arată și că echipele ce vin din Championship pot să devină competitive doar dacă reduc decalajul față de Premier League, lucru din ce în ce mai greu de făcut fără a încălca regulamentele financiare.
PSR va rămâne cel puțin un sezon în Premier League, dar există șanse mari să fie înlocuit anul viitor de o măsură similară cu regulamentul UEFA, care să plafoneze costurile lotului la aproximativ 85% din veniturile clubului. Totodată, se discută introducerea unui plafon suplimentar, numit „anchoring”, care limitează investițiile sezoniere în lot la de patru-cinci ori suma minimă primită de ultima clasată din drepturi comerciale.
Deși PSR limitează investițiile nesustenabile și aduce echilibru între cluburi, el favorizează în continuare echipele mari, cu venituri mari. Noile măsuri de plafonare procentuală și limitările investițiilor vor încerca să reducă decalajul financiar dintre cluburile din Premier League în următorii ani.
Până atunci, pentru toate cele 20 de echipe urmează o nouă vară în care trebuie să respecte actualele reguli de PSR, cel mai urgent fiind raportul pentru perioada care se încheie la 30 iunie 2025. Acest lucru înseamnă că multe cluburi trebuie să vândă rapid jucători, în timp ce altele trebuie să aștepte până la 1 iulie pentru a putea semna și anunța primele veniri din această campanie.
Sezonul lui Liverpool este departe de a fi unul ratat atâta timp cât echipa este în continuare lider în Premier League la 11 puncte față de Arsenal, echipa de pe locul doi. Mai mult decât la alte echipe, câștigarea campionatului este poate cel mai important obiectiv pentru un club și un grup de suporteri care nu s-au putut bucura acum 5 ani de primul trofeu de campioni din era Premier League.
Cu toate acestea, eliminarea din Champions League și pierderea finalei Carabao în aceeași săptămână lasă un gust amar fanilor, mai ales după prestația foarte slabă din meciul disputat pe Wembley împotriva lui Newcastle. La finalul acelei săptămâni nefaste, mai mulți comentatori și jurnaliști sportivi au ținut să remarce că echipa lui Liverpool a continuat să se bazeze în aceste două meciuri decisive pe aceeași fotbaliști pe care s-a bazat de-a lungul sezonului.
Pare să fie un punct valid, având în vedere că Arne Slot a ales aproape același 11 în partida cu Newcastle ca cel folosit doar 5 zile mai devreme versus PSG. Singurele schimbări făcute au fost introducerea lui Kellegher în poartă (oricum obișnuit să apere în cupe) și introducerea lui Quansah ca fundaș dreapta, o modificare forțată de accidentarea titularului obișnuit, Trent Alexander Arnold. În ambele meciuri, echipa de start a lui Slot a părut extenuată, în timp ce jucătorii intrați pe parcurs au părut lipsiți de inspirație și formă.
Să fie oare lipsa de rotație a lotului explicația pentru forma fluctuantă din 2025 și căderea bruscă din ultimele două partide, așa cum au susținut mai mulți specialiști? Încercăm să analizăm dacă Liverpool din acest sezon a folosit într-adevăr mai puțini fotbaliști în mod constant, raportat la alte echipe cu performanțe notabile din anii anteriori?
Ce măsurăm?
Pentru a vedea dacă căderea lui Liverpool se bazează pe lipsa schimbărilor făcute de Arne Slot la nivelul lotului, am ales să analizăm alte formații de succes din ultimii ani și să vedem dacă există diferențe majore în modul în care aceștia și-au gestionat lotul și minutele jucate de fotbaliști de-a lungul sezonului. Urmărim mai ales numărul de minute de joc dintr-un sezon și cum au fost distribuite de-a lungul sezonului, pornind de la premisa că un număr mai mare de jucători cu mai multe minute jucate înseamnă că titularii de bază au fost fie menajați în cu o miză mai mică, fie odihniți pe finalul meciurile unde echipa era deja sigură de victorie.
Totuși, nu putem compara orice echipă cu lotul lui Liverpool din acest sezon. Dincolo de eșecurile din ultima perioada, formația de pe Anfield a fost în permanență competitivă pe mai multe planuri, cu excepția FA Cup unde a fost eliminată prematur de Plymouth. Pe lângă dominația din Premier League, unde se află pe prima poziție de peste 20 de etape consecutive, cormoranii au fost lideri autoritari în faza inițială din Champions League și au reușit să atingă finala Carabao pentru al doilea an la rând.
Astfel, am ales să comparăm Liverpool din acest sezon cu unele dintre cele mai bune cinci echipe din sezoanele anterioare : Liverpool 2018-2019, Liverpool 2021-2022, Manchester City 2022-2023 și Real Madrid 2021-2022, respectiv 2023-2024. Toate aceste echipe au câștigat titlul intern sau au foarte foarte aproape (vezi cazul lui Liverpool în 2019 și 2022 cu peste 90 de puncte pe locul al doilea) în campionate cu 38 de etape și au ajuns până în finala UEFA Champions League, jucând 13 meciuri pe parcurs. Vorbim deci de echipe care au fost competitive constant pe durata unui sezon întreg și la final au reușit să obțină trofee, așa cum speră să facă și echipa lui Slot. Am ales această selecție pentru a vedea dacă Liverpool din acest sezon are un număr mai mic de jucători folosiți constant în comparație mai ales cu alte echipe care au avut succes pe Anfield în ultimele sezoane, dar și cu alte formații care au reușit să facă dubla campionat-Champions League.
Pentru că numărul de meciuri disputate în cupele interne diferă de la o țară la alta și mai ales de la un sezon la altul, am ales să calculăm totalul de meciuri desfășurate de fiecare echipă în parte în toate competițiile și câte minute de joc ar fi însemnat ele dacă ă un jucător ar fi jucat toate meciurile integralist. Odată ce avem aceste cifre, vom încerca să vedem câți jucători din loturile acestor echipe au bifat 1) minim 50% din minutele totale disponibile de-a lungul sezonului și 2) câți dintre acești jucători au bifat măcar 1000 de minute într-un sezon, echivalentul a 15-20% din totalul minutelor dintr-un sezon.
Dincolo de acești parametri, vom compara și nivelul vârstei medie a loturilor analizate, urmărind să vedem dacă există o corelație directă între numărul de jucători utilizați de-a lungul unui sezon și vârsta pe care aceștia o au.
Pentru aceste calcule vom lua în considerare fiecare meci ca având 90 de minute (fără prelungiri sau timp suplimentar), iar pentru media de vârstă a loturilor vom avea în vedere vârsta fotbaliștilor la începutul sezonului respectiv.
Liverpool sub Arne Slot nu folosește mai puțini jucători decât celelalte echipe
Toate cele 6 echipe analizate se încadrează în același tipar: un număr de 10-12 jucători constant prezenți în primul 11 pe care antrenorul se bazează de la un meci la altul și care joacă cel puțin 50% din totalul minutelor dintr-un sezon.
Arne Slot nu se abate de la această regulă dacă ne uităm că a folosit în mod regulat 11 fotbaliști de-a lungul sezonului, cu 7 meciuri rămase de jucat și șanse mari ca alți 2 sau 3 jucători în afara celor 11 (Jones, Nunez si Jota) să fie mai prezenți în acest ultime partide.
Tabel 1
Echipa
Meciuri jucate sezon
# jucatori peste 50% minute jucate
# jucatori peste 1k minute jucate
Liverpool 24-25
47
11
18
Liverpool 18-19
53
12
16
Liverpool 21-22
63
10
21
Manchester City 22-23
61
12
19
Real Madrid 23-24
56
12
19
Real Madrid 21-22
56
13
16
Tot mai sus putem observa că în lotul extins al unei echipe, format din jucători care au evoluat cel puțin 1000 de minute într-un sezon, se înregistrează de obicei între 18 și 21 de jucători rulați.
Și în această situație lotul lui Arne Slot este comparabil cu celelalte echipe analizate, având deja 18 jucători cu cel puțin 1000 de minute jucate, cu 2 mai mult decât echipele lui Liverpool sau Real Madrid din 2021-2022. Iar Liverpool din acest sezon mai are de jucat 7 meciuri (ceea ce înseamnă un potențial maxim de joc de peste 800 de minute) în care jucători precum Elliott, Endo sau Chiesa pot evolua și depăși la rândul lor borna de 1000 de minute.
Excepțiile aici sunt Liverpool în 2019, respectiv Real Madrid în 2022. În cazul lui Liverpool din sezonul 2018/2019 explicația este una simplă: chiar dacă au înregistrat 97 de puncte la finalul sezonului și a câștigat trofeul Champions League, echipa de atunci a lui Klopp a fost eliminată încă din primul meci atât în Cupa Angliei, cât și în Carabao. Astfel, au fost mai puține meciuri și minute la dispoziție, cu precădere în competiții unde de obicei sunt folosiți jucători tineri, care nu prind minute în meciurile mai importante.
În ceea ce o privește pe Real Madrid, aceasta și-a permis să folosească în Cupa Regelui și pe finalul de campionat când titlul era deja asigurat fotbaliști ”ocazionali” care au prins sub 1000 de minute precum Hazard, Jovic, Bale sau Marcelo.
Prin urmare, datele analizate mai sus nu ne arată că echipa lui Arne Slot a folosit mai puțini jucători de-a lungul sezonului, ci dimpotrivă, până la finalul sezonului lotul lui Liverpool din acest sezon poate fi unul dintre cele mai bine gestionate, dacă ne uităm atât la numărul de fotbaliști ”de bază” utilizați, dar mai ales la lotul extins de jucători care au fost utilizați în cel puțin 15% din totalul minutelor disponibile de-a lungul sezonului.
Nici vârsta jucătorilor nu este mai mare decât a altor echipe
În cel de-al doilea tabel vedem că echipa lui Arne Slot se încadrează în parametrii celorlalte formații analizate și atunci când vine vorba de vârsta jucătorilor utilizați. Mai mult, echipa lui Arne Slot are aceeași medie de vârstă, 27.5 ani, cu echipele care au bifat cele mai multe meciuri jucate într-un sezon, Liverpool din 2021/2022, respectiv Manchester City din sezonul în care au câștigat Tripla istorică Premier League, FA Cup și Champions League.
Tabel 2
Echipa
Meciuri jucate sezon
medie varsta jucatori cu peste 50% minute jucate
medie varsta jucatori cu peste 1000 minute
Liverpool 24-25
47
27.6
26.5
Liverpool 18-19
53
25.7
25.4
Liverpool 21-22
63
27.5
28.3
Manchester City 22-23
61
27.5
26.5
Real Madrid 23-24
56
25.8
27.2
Real Madrid 21-22
56
28.2
26.8
Mai mult, formația lui Slot are unul dintre cele mai tinere echipe dacă ne raportăm la media de vârstă a lotului extins cu cel puțin 1000 de minute jucate, lucru care în mod normal ne duce cu gândul la o echipa mai energică și dinamică, în comparație cu performanțele recente ale lui Liverpool din Carabao și Champions League
Excepția și la acest indice de vârstă este formația lui Liverpool din sezonul 2018/2019, fiind cea mai tânără echipă prin comparație atât la nivelul titularilor de bază, cât și a lotului lărgit folosit de-a lungul sezonului. Lipsa de participare în cupele interne poate sta din nou la baza acestei statistici, fotbaliști în jurul vârstei de 30 de ani precum Sturridge sau Adam Lallana având atunci mai puține șanse de a intra pe teren.
Ca o paranteză, merită menționată aici și tranziția făcută atât de bine de Real Madrid în ultimele sezoane: în sezonul anterior observăm o medie de vârstă mai mică, de 25.8 ani, în rândul celor mai utilizați jucători, dar care se echilibrează odată ce adăugăm colegii lor care cu mai multă experiență care de multe ori veneau de pe bancă sau intrau titular în mai puține meciuri precum Modric, Joselu, Lucas Vasquez sau David Alaba.
Cu două sezoane mai devreme Real Madrid avea cea mai mare medie de vârstă la nivelul titularilor, dar o scădere la nivelul lotului utilizat frecvent, de unde reiese și „schimbarea de gardă” dintre cele două sezoane: în 2022 Rodrygo sau Camavinga intrau de obicei pe parcursul meciului ca rezerve, în timp ce în 2024 au printre cei mai utilizați 10 fotbaliști de Ancelotti, la care s-au adăugat între timp și Tchouaméni sau Bellingham, alți doi fotbaliști care au scăzut media de vârstă.
Din nou, această comparație nu sugerează că echipa lui Arne Slot ar fi una mai bătrână decât alte echipe din sezoanele precedente, ba chiar se încadrează perfect ca medie de vârstă pentru a avea succes. Într-adevăr, trebuie menționat că jucătorii cu cele mai multe minute jucate în acest sezon pentru Liverpool sunt veteranii Van Dijk și Mohamed Salah. Acest lucru poate explica mai ales performanțele slabe ale atacantului egiptean din ultimele meciuri pe seama oboselii, dar nu poate fi motivul general pentru scăderea de formă a echipei în general, având în vedere că printre fotbaliștii de bază media a echipei se numără și jucători de 25 de ani sau mai puțin precum Gravenberch, Konate, Szoboszlai sau Gakpo.
Căderea lui Liverpool nu este despre oboseală
Datele de mai sus ne arată că discuțiile din ultima perioada despre grupul restrâns de jucători utilizați de Arne Slot nu sunt fondate pe baze reale: nu doar că Liverpool a rulat un număr mare de fotbaliști raportat la numărul de meciuri disputate în prezent, dar și vârsta acestora este una care se încadrează în media altor echipe care în sezoanele precedente au fost constant competitive până la ultimul meci al sezonului.
Bineînțeles, datele prezentate reprezintă doar o medie statistică ce nu spune povestea completă din spatele fiecărui meci disputat, dar ne demonstrează că înfrângerile cu PSG și Newcastle nu pot fi puse doar pe baza oboselii jucătorilor de pe teren, mai ales când vedem că o bună parte dintre ei au fost odihniți de-a lungul sezonului și că în general lotul lui Arne Slot a fost utilizat într-un mod divers, raportat la alte echipe și chiar la alte loturi ale lui Liverpool din sezoanele anterioare.
Totuși unde stă explicația pentru eșecurile lui Liverpool care par să eclipseze ceea ce se apropie să fie primul trofeu Premier League de care echipa de pe Anfield se poate bucura cu fanii din tribune?Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să părăsim puțin tărâmul statisticilor.
Ceea ce numărul de minute calculat mai sus nu ne spune este și importanța sau încărcătura meciurile în care un fotbalist a jucat. O privire de ansamblu asupra tacticii lui Arne Slot ne arată că jucătorii care nu se află de obicei pe lista titularilor într-o partidă de Premier League sunt utilizați fie în cupe atunci când miza este una mai mică (vezi adversari Southampton în prima etapă de Carabao Cup sau PSV în ultima etapă de Champions League când calificarea este deja asigurată), fie pe finalul meciurilor din campionat când fotbaliști precum Endo, Quansah sau Tsimikas sunt introduși de obicei pentru a păstra un avantaj deja existent.
Bineînțeles, acest lucru este valabil pentru aproape toate echipele: în meciurile grele joci cu cei mai buni jucători, iar în cele cu miză mai mică încerci să-i odihnești și să rotești lotul ca să aibă și alți fotbaliști minute de joc.
Lipsa de adaptabilitate
În cazul lui Arne Slot, problemele sale par să apară chiar din punctele sale forte, care duc în general la o lipsă de adaptare și flexibilitate, atât în ceea ce privește individual jucătorii, dar și la nivel tactic. Putem să identifică două principale cauze care până de curând păreau punctele forte ale echipei:
Liverpool nu a fost nevoită să apeleze la alți jucători. Cu câteva mici excepții, Arne Slot a avut parte de un sezon în care a avut constant la dispoziție cei mai buni jucători etapă de etapă. Chiar și în cazul puținelor accidentări, acestea au fost de scurtă durată. Prin urmare, jucătorii care care au început sezonul ca rezerve nu au avut oportunitatea de a adapta și de a demonstra că pot aduce diferența în meciurile cu miză.
Planul A a funcționat aproape mereu. Tactica echipei de pe Anfield din acest sezon a fost de cele mai multe ori cea câștigătoare: până în luna martie, echipa avea o singură înfrângere în fiecare competiție, singura care a venit într-un meci important fiind cea de la începutul campionatul cu Nottingham Forest. În rest, Liverpool a dat dovadă că este o echipă solidă, care revine repede odată ce este condusă, iar dacă este echipa ce înscrie prima, foarte rar pierde avantajul câștigat. Acest lucru poate conduce la o lipsă de soluții atunci când lucrurile nu merg bine, așa cum a fost cazul meciurile pierdute eventual cu PSG și mai ales cu Newcastle, când planul B a lui Arne Slot a părut să fie să arunce cât mai mulți fotbaliști de atac în teren. Aceeași situație a fost și în înfrângerea cu Fulham, când schimbările nu au făcut decât să aglomereze careul advers, fără a aduce goluri sau măcar ocazii periculoase la poarta adversă.
Dacă ne raportăm sumar la ceea ce a adus succesul echipelor comparate cu Liverpool-ul lui Arne Slot din acest sezon, putem să vedem cum experiența în situații de criză poate să facă diferența: Liverpool în 2019 a reușit revenirea spectaculoasă cu Barcelona bazându-se pe Origi, Sturridge și James Milner fundaș stânga. Cu doar un an mai devreme, Liverpool era învinsă în finala UCL, neavând un plan B în lipsa lui Salah.
Real Madrid în 2022 a devenit celebră prin întoarcerile de scor spectaculoase din fazele eliminatorii UCL împotriva lui PSG, Chelsea și Manchester City, la fel de bine cum a făcut-o în 2024 împotriva lui Bayern prin intrarea eroului neașteptat Joselu.
Succesul acestor echipe nu stă bineînțeles doar pe baza unor răsturnări de situație, dar adaptabilitatea lor cu siguranță că a fost un factor important. Iar acest capitol pare să fie unul la care echipa lui Arne Slot mai are de lucrat și care va fi de urmărit în sezonul viitor, fie că va trebui să adapteze lotul actual sau să aducă jucători noi în care să aibă mai multă încredere că pot face diferența de pe banca de rezerve.
Având în vedere incertitudinea din jurul lotului actual, dată de expirarea contractelor unor jucători de bază precum Salah, Van Dijk sau Trent Alexander Arnold, precum și zvonurile ce primesc investițiile mari pe care clubul de pe Anfield le plănuiește pentru transferurile din vară, pare că Arne Slot va avea ocazia să modeleze un lot mai dinamic și divers, conform tacticii sale de joc.
Bineînțeles, până atunci misiunea sa principală va fi să extragă ultimele puteri din lotul actual pentru a aduce mult așteptatul suporterilor.
În ciuda faptului că luptele pentru titlul și retrogradare par deja rezolvate în acest sezon de Premier League încă din luna martie, suspansul rămâne dacă ne uităm că în acest moment nu mai puțin de 9 echipe aflate între locurile 3 și 11 sunt despărțite de doar 13 puncte în clasament în ceea ce se profilează a fi cea mai aglomerată luptă din ultimii ani pentru locurile de cupă europeană.
Pe lângă Chelsea și Manchester City, la care se adaugă Newcastle și Aston Villa cu succesul din ultimii ani, majoritatea dintre aceste 9 cluburi sunt formații care au participat foarte rar sau chiar deloc în competițiile europene în secolul 21: Nottingham Forest, Bournemouth, Fulham, Brighton, Brentford și Crystal Palace.
Să fie explicația pentru această competiție strânsă doar o excepție datorată sezonului complet ratat al unor echipe precum Tottenham sau Manchester United, sau asistăm la un fenomen mai complex care va duce în sfârșit la spargerea clasicului Top 6? Avem 5 explicații care ne oferă un răspuns la această întrebare.
Titlul este (mereu) o afacere rezolvată, dar ce se întâmplă de la locul 1 în jos?
Când spunem că titlul este mereu jucat din timp în Premier League, ne referim la faptul că există constant un grup de echipe dintre care una va fi câștigătoarea titlului în mai, chiar dacă echipa exactă este de cele mai multe ori un semn de întrebare care se decide de multe ori în ultimele meciuri sau chiar ultimele minute din campionat.
Făcând abstracție de Leicester City (și de sezonul excepțional făcut de ei) în secolul 21 au existat doar 5 echipe care nu doar că au terminat pe primul loc, dar care au fost în mod real în competiția pentru titlu: Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City și Manchester United.
Aceste 5 echipe, la care se adaugă și Tottenham Spurs, sunt de departe cele mai puternice entități din fotbalul englez ca putere financiară conform Deloitte Football Money League 2025, având fiecare încasări de peste 550 de milioane de euro anual, situându-se în top 10 la nivel mondial în lumea fotbalului și la mai bine de 200 de milioane distanță față de următorul grup de echipe din Premier League (Aston Villa, Newcastle și West Ham, care au încasări anuale între 300 și 350 de milioane pe an)
Diferența de la un sezon la altul în lupta pentru titlu a fost făcută de forma de moment a echipelor respective și de fluctuațiile inevitabile de la un sezon la altul. Singura excepție de la această regulă rămâne sezonul în care Leicester a fost campioană, când toate cele 5 echipe au avut un campionat slab din diferite motive. Dar șansele să se repete un astfel de sezon sunt foarte mici. Ca să înțelegem cât de unic a fost cazul lor, în afara celor 5 echipe mai sus menționate, Leicester în 2015-2016 este singura echipă care a obținut peste 80 de puncte într-un sezon de Premier League
Chiar și așa, dacă cineva ar putea să repete și să obțină cele 81 de puncte adunate de Leicester în acel sezon miraculos, tot ar fi prea puține într-un campionat normal în care restul cluburilor mari performează la parametrii așteptați. Statisticile ultimelor 20 de ani arată că media de puncte a echipei campioane este de 87 de puncte, de 7 ori fiind chiar nevoie de peste 90 de puncte pentru a obține titlul Premier League. (Merită aici menționat că media a crescut exponențial odată cu venirea lui Mourinho la Chelsea, care a crescut nivelul de competitivitate și calitate necesar pentru obținerea primului loc la finalul lunii mai).
Există, însă, și o veste bună: de obicei în lupta pentru titlul doar una sau maxim dintre aceste 5 mari formații se detașează de restul grupului. Ceea ce înseamnă că restul echipelor întâmpină sezoane mai slabe în care trebuie să se mulțumească ”doar” cu o calificare în Champions League.
Prin urmare, primul loc este în prezent imposibil de obținut de orice altă echipă în afara celor cinci mari puteri, cel puțin pentru viitorul apropiat. Dar asta face ca celelalte locuri de cupă europeană să fie cu atât mai importante pentru restul echipelor. Iar dacă acest lucru nu aducea foarte multe suprize până de curând, ultimii ani ne arată că echipele mari încep să alunece mult mai mult în clasament atunci când au un sezon slab.
Echipele mari au fluctuații de performanță în ultimele sezoane
Am stabilit că inevitabil o echipă dintr-un grup restrâns de 5 cluburi va fi campioană la finalul sezonului. Aceasta este o constantă în Premier League de-a lungul secolului 21, cu excepția campionatului câștigat de Leicester City.
Însă, un trend în schimbare este ce se întâmplă cu restul echipelor din acest top 5 care nu au un sezon suficient de bun pentru a emite pretenții la titlu. Până de curând, chiar dacă nu aveau cel mai bun campionat, aceste cluburi tot reușeau să se claseze pe unul dintre primele 4 locuri care duceau direct la calificarea în Champions League. În principiu, din 2000 încoace locurile pentru Champions League au fost de asemenea o afacere cu circuit închis
În 22 de sezoane de Premier League între 2000 și 2021 au existat un total de 87 de locurile eligibile pentru calificarea în UCL, fără să includem aici echipele calificate prin câștigarea competiției în sezonul precedent, cum a fost cazul lui Liverpool în 2005 sau Chelsea în 2012.
Din aceste 87 de oportunități de calificare, în 83 de situații s-au aflat echipele din „Top 6”: Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United și Tottenham Spurs (chiar dacă nu a emis niciodată pretenții, Tottenham a fost în ultimii 15 ani o prezență constantă în locurile de Champions League sau cel puțin în lupta pentru acestea). Cele patru excepții sunt Newcastle United de două ori, în 2002 și 2003, cu Alan Shearer în atac, apoi Everton în sezonul 2004/2005 și mai sus menționată excepție Leicester în 2015/2016.
Trendul în această perioadă de 22 de ani a fost ca media de puncte pentru locurile 1-6 să crească, mai ales în ceea ce privește punctele necesare pentru ca o echipă să câștige campionatul. Sau în alte cuvinte, mai ales în perioada 2005-2020 echipele din vârful clasamentului acumulează mai multe puncte decât media din anii ‘90 și începutul anilor 2000, în timp ce echipele de la mijlocul și subsolul clasamentului aveau din ce în ce mai puține puncte.
Însă, ultimele patru sezoane de Premier League (2020/21-2023/24) au adus în schimb două schimbări importante care explică și aglomerația din acest sezon pentru locurile de competiții europene: echipele care termină de pe locurile 4,5 și 6 au început să scadă numărul de puncte/sezon cu o medie de două puncte pe sezon, în timp ce echipele din locurile 7,8,9,10 și 11 au crescut media de puncte tot cu două pe sezon.
Putem concluzia că asistăm astfel la două fenomene care se întâmplă în paralel: echipele din top 6 încep să aibă mai multe sezoane ”ratate”, în timp ce echipele de mijlocul clasamentului profită și beneficiază de mai multe puncte în medie pe sezon. Inevitabil, o clasare slabă pentru o echipă de top reprezintă o oportunitate pentru alte cluburi de a profita.
Exemple stau chiar ultimele două sezoane din Premier League, când pentru doi ani la rând pentru prima dată după 20 de ani, două echipe din afara top 6 s-au calificat în Champions League, Newcastle (din nou) și Aston Villa.
Nu doar numărul de echipe care au sezoane slabe este interesant, dar și faptul că perioadele cluburilor mari de inconsistență încep să crească. De la excepții în care un sezon poate fi ratat din diferite motive (jucători noi ce trebuie integrați, multe accidentări în lot, schimbări de antrenor, etc.) avem din ce în ce mai des situații în care echipele din top 6 petrec ani la rând fără să se califice în Champions League: Arsenal nu s-a calificat timp de 6 sezoane la rând până în 2023; Chelsea are 2 sezoane de când nu a terminat în locurile de Champions League,, Manchester United va fi la al doilea sezon în care nu va juca în cea mai importantă competiție continentală, asta dacă nu reușește să se califice prin câștigarea Europa League; Tottenham a reușit să termine în primele 4 de doar 2 ori în ultimii 5 ani, iar anul acesta va rata cu siguranță locurile de Champions League.
Mai multe informații despre de ce echipele mari eșuează mai des puteți citi aici:
Mai multe oportunități
Un alt motiv pentru care atât de multe echipe pot să aspire în acest sezon la un loc de cupă europeană stă și în faptul că există suficiente locuri și competiții pentru a satisface cererea mai mare a echipelor noi pretendente.
Dacă acum 10 sau 15 ani era greu pentru o echipă precum Fulham sau Brighton să fie suficient de consecventă astfel încât să termine în primele 6 locuri din clasament, anul acesta au șansa să termine pe locul 8 sau chiar 9 și tot să joace în anul următor în una din competițiile europene.
Numărul de echipe engleze care vor juca la anul în Europa depinde de mai multe variabile, într-atât de mult încât există chiar scenarii în care 11 echipe din Anglia pot juca în sezonul următor în UCL, UEL sau UECL. Acesta este un scenariu foarte puțin probabil, dar demonstrează cum echipe care în anii interiori deja se puteau relaxa pe final de sezon nefiind în pericol de retrogradare, dar nici prea aproape de primele 6-7 poziții, acum sunt obligate să rămână competitive până în ultima etapă întrucât numărul final de locurile calificare în cupele europene va fi cunoscut abia în iunie doar în iunie, odată ce termină toate competițiile cu miză pentru calificarea europeană: Cupa Ligii Angliei, Cupa Angliei și toate trofeele continentale.
Cert este că oportunitățile pentru echipele engleze sunt mult mai mari decât în trecut. În primul rând, campionatul Angliei este favorit să obțină un loc suplimentar pentru calificarea în Champions League pe baza coeficientului de performanță, care asigură 5 locuri direct în grupele celei mai importante competiții europene. Iar rezultatele bune din ultimii ani ale echipelor engleze (în ultimele 7 sezoane de UCL, echipele engleze au fost în finală de 5 ori și au câștigat nu mai puțin de 3 ori competiția) ne fac să credem că în anii ce urmează faimosul „Top 4” se va transforma într-o lupta pentru Top 5.
Mai mult, în ultimii ani a apărut o nouă competiție sub marca UEFA, Uefa Conference League sau UECL, care înseamnă că există un loc în plus în clasamentul Premier League care duce la o participare în Europa. Chiar dacă competiția nu este una la fel de mare, echipele din Anglia au avut în general parcursuri bune în această competiție în cele trei ediții desfășurate până în prezent: Leicester City și Aston Villa au ajuns în semifinală, în timp ce West Ham United a câștigat competiția în 2023.
În plus, dacă echipe puternice precum Chelsea au un sezon mai slab, câștigarea UECL sau Europa League rămâne o oportunitate foarte bună de a salva sezonul printr-un trofeu european, și mai important pentru articolul nostru, să obțină calificarea automată în Europa pentru sezonul următor, lucru care poate genera la rândul său un loc adițional european în clasamentul Premier League.
Prin urmare, locul adițional de loc în Champions League, noua competiție Conference League și posibilitatea de calificare prin câștigarea competiției aduc toate noi oportunități pentru echipele din Premier League de a fi prezente în număr din ce în ce mai mare în Europa.
Cluburile mai mici sunt conduse inteligent (în general)
Bineînțeles, lupta din acest sezon nu este explicată doar de trendul descendent în general al echipelor din Top 6, ci (poate mai ales) prin ascensiunea mai multor echipe care până de curând nu aveau aspirații la cupele europene.
Bineînțeles, competitivitatea financiară este clar un avantaj pentru a ajunge din urmă echipele din top 6 (vezi cazul lui Aston Villa sau Newcastle în ultimele două sezoane), dar nu este explicația principală. Exemple precum Everton sau West Ham United, două echipe care au investit enorm în ultimii ani, ne arată că puterea financiară nu-ți garantează un loc la masa celor mai bogați, ci că ai nevoie de un model de succes atât pe teren, cât și în afara lui.
Brentford și Brighton sunt cele mai bune exemple în acest sens. Ambele sunt cluburi care până de curând concurau în ligile inferioare din structura fotbalului englez, dar care au urcat rapid până la stadiul de echipe consacrate și stabile în Premier League datorită 1) unor metode moderne de analiză și îmbunătățire în detaliu a stilului de joc și 2) a unei filosofii sustenabile de afacere, în care transferurile, atât ce cumpără, dar mai ales ce vând, se bazează pe decizii obiective.
Într-un situație în care clar nu pot concura cu Liverpool sau Manchester United, și nici măcar cu West Ham sau Aston Villa, pentru a transfera sau plăti contracte mari pentru cei mai scumpi jucători din lume, echipe precum Brentford și Brighton se bazează în schimb pe o echipă numeroasă și mixtă de specialiști, majoritatea din afara Angliei, care aduc formației avantaje mici, dar decisive precum perfecționarea fazelor fixe, analizarea în detaliu a echipei adverse și lucrul individual cu fiecare jucător pentru a crește randamentul său în funcție de nevoile echipei.
Dincolo de ce se întâmplă pe teren, este cel puțin la fel de importantă politica acestor echipa la nivel conducere, unde din ce în ce mai mulți conducători de club realizează beneficiile de a aduce jucători tineri și mai puțini cunoscuți, neavând presiunea constantă a suporterilor de a aduce superstaruri. Iar acesta este un proces continuu, întrucât echipele mai mici știu că mereu vor fi nevoite să-și vândă jucătorii, deci în mod constant Brighton sau Brentford au deja în vizor, sau chiar deja în lot, tineri care pot lua loc noilor superstaruri vândute la adversarii din campionat.
Un bun exemplu: în 2022, Yves Bissouma este vândut de Brighton la Tottenham pentru o sumă dublă față de cea cu care a fost adus în 2018 la club. În lot deja se află înlocuitorul său: Moises Caicedo, care este vândut în 2023 cu un transfer record de aproape 120 de milioane de euro către Chelsea. În locul lui Caicedo este adus la doar 20 de ani Baleba, care deja valorează dublul sumei plătite de Brighton inițial pe el și care după un sezon 2024-2025 foarte bun deja atraga atenția altor formații, pregătite să cheltuiască mult peste valoarea sa de piață. Este important de menționat că niciunul dintre jucătorii menționați mai sus nu a fost ieftin: toți au costat între 15 și 25 de milioane de euro, dar profitul obținut pe ei a fost unul uriaș. (Aici se vede puterea financiară din Anglia: chiar dacă Brighton are un buget mic față de alte echipe din Premier League, tot depășește cu mult majoritatea echipelor din restul Europei)
Astfel de exemple sunt recurente la Brighton sau alte echipe care au acceptat realitatea fotbalului modern în care un jucător rar rămâne la o echipă mai mult de câteva sezoane. O astfel de mentalitate le-a permis celor de la Brighton să devină o echipă stabilă financiar și totuși competitivă, în continuă căutare de a se îmbunătăți.
Și din ce în ce mai multe formații abordează aceeași mentalitate atât pe teren, cât și în afara lui. Nu este o întâmplare că Bournemouth, în ciuda unui prim sezon reușit în Premier League după promovare, a ales în 2023 să-l aducă pe Andoni Iraola ca antrenor, schimbând astfel stilul echipei într-un mult mai rapid și ofensiv. Crystal Palace sau Fulham sunt alte echipe care, în ciuda faptului că și-au vândut cei mai buni jucători în ultimele sezoane, continuă să aibă rezultate bune în timp ce joacă un fotbal pozitiv, sub îndrumarea unor antrenori moderni care sunt atenți la cele mai mici detalii și primesc deschis informațiile oferite de analiști care lucrează în fața ecranelor, nu pe terenul de antrenament.
Astfel de echipe au realizat că trebuie să aibă o abordare diferită, inteligentă și calculată dacă vor să concureze cu echipe care au bugete mult mai mari decât capacitatea lor financiară. Motivul pentru care echipe ca Brighton, Bournemouth sau Fulham încep să devină constant prezente în prima parte a clasamentului este de fapt un cumul de factori bazați pe fapte și date obiective, lucru care de multe ori le lipsește super cluburilor care trebuie să câștige mereu trofee și să aibă cele mai mari nume din fotbal, pe bancă sau pe teren.
Promovarea în Premier League devine o banalitate
Faptul că din ce în ce mai multe echipe adoptă filosofia modernă adusă de Brighton în Premier League poate să fie unul dintre motivele pentru care există o densitate foarte mare de echipe de calitate apropiată. Nu mai puțin de 14 dintre cele 20 de echipe din campionatul Angliei sunt despărțite de doar 18 puncte, distanța dintre locul 3 ocupat de Nottingham Forest și locul 16 pe care se află West Ham.
O formație precum Everton poate termina atât pe locul 16, dar și în primele 10 dacă ținem cont de forma ultimelor luni. La fel de bine, pare plauzibil pentru Bournemouth să termine pe un loc de Champions League precum poate și să încheie campionatul pe locul 12.
Ce se întâmplă în schimb într-o astfel de situație este ca, așa cum echipele puternice să se detașeze în lupta pentru titlul, echipele mai slabe să rămână pierdute în subsolul clasamentului. Și ținând cont de numărul mare de echipe „de mijlocul clasamentului„ care acum intră în categoria echipelor care pot emite pretenții la locuri europene, cele care rămân la retrogradare sunt inevitabil cele care nu au avut timp să se stabilizeze în Premier League: echipele proaspăt promovate.
Pentru al doilea sezon la rând, toate cele trei echipe promovate în anul precedent par să se îndrepte înapoi către Championship. Ultima dată când se întâmpla acest lucru era în 1998, deci un fenomen care nu s-a întâmplat deloc în secolul 21 este pe cale să se repete pentru al doilea sezon la rând la finalul acestui campionat.
Așa cum devine din ce în ce mai des situația în fotbalul modern, banii stau la baza explicației pentru acest nou fenomen. Echipele care vin din Championship la masa bogaților din Premier League, în ciudat sumei mari pe care o primesc pentru promovare, nu pot concura financiar cu echipele deja consacrate în cel mai bogat campionat din lume. Dincolo de sumele cheltuite pe transferuri, cluburile care promovează nu pot concura pe termen scurt cu salariile plătite de concurenții lor.
Pentru a ieși din acest impas, singura soluție este să cheltui foarte mulți bani pentru a încerca să reduci distanța față de contracandidatele tale. Dar acest lucru poate fi o sabie cu două tăișuri întrucât o investiție mare aduce la rândul său riscuri pe măsură: nimeni și nimic nu poate garanta că o echipă nou promovată se va salva de la retrogradare dacă cheltuie sume uriașe de bani. Iar dacă eșuează, clubul riscă nu doar să nu mai promoveze în anii următori, ci riscă să retrogradeze și mai jos în ligile inferioare sau chiar să dispară complet.
Aici există exemple de echipe precum Watford, Portsmouth sau Coventry City care o dată retrogradate au ajuns până în League One (echivalentul ligii a treia). Avem și exemple precum Nottingham Forest sau Leeds care o dată retrogradare au așteptat peste 20 de ani pentru a ajunge din nou în Premier League. Dar avem și exemple mai recente precum Burnley sau Leicester care au avut chiar prezențe europene (Leicester devenind chiar o constantă în cupele europene) dar care o dată retrogradare nu au mai putut ține pasul cu echipele din Premier League. Ambele au promovat imediat, dar au fost incapabile să repete performanțele anterioare.
Nottingham este poate excepția de la această regulă, dar una norocoasă: aceștia au cheltuit peste 300 de milioane de lire pentru a-și schimba aproape complet lotul odată ce s-au întors în Premier League în sezonul 2022/23, dar doar cu o etapă înainte de finalul campionatului s-au salvat de la retrogradare. Chiar penalizați pentru încălcarea profitability and sustainability rules (PSR), varianta Premier League pentru fair play financiar, pariul lui Nottingham a fost unul foarte riscant întrucât varianta în care aceștia nu s-ar fi salvat de la retrogradare ar fi dus cel mai probabil la insolvență. Însă, este un pariu pe care oricum nu multe echipe și-l pot asuma, neavând nici puterea financiară pe care o au patronii celor de la Nottingham, nici dimensiunea unui club deținător a două trofee europene.
Bineînțeles, cauzele pentru care echipele nou promovate întâmpină dificultăți sunt diverse, trecerea de la un sistem ofensiv în Championship la unul defensiv, impus de valoare mai mare a adversarilor, este o altă tranziție pe care mulți experți din Anglia o identifică ca posibilă cauză a lipsei de adaptare din ultimii ani a echipelor nou-promovate.
Concluzii și un semnal de alarmă
Așa cum am menționat deja, în ultimele sezoane, jumătate dintre cluburile din Top 6 au avut campionate slabe, iar nereușita lor de a ajunge în Champions League s-a prelungit pe termen lung.
Aici intervin echipele din mijlocul clasamentului care s-au stabilizat în Premier League și care, chiar dacă nu au valoarea de a intra în lupta pentru titlu, sunt suficient de bine structurate și conduse nu doar ca să evite pericolul retrogradării, dar chiar să ocupe locul european care până de curând era asigurat chiar și de un sezon mediocru din partea celor mai puternice și bogate echipe.
Iar numărul mai mare de locuri care duc la calificarea europeană, mulțumită unei competiții adiționale și a coeficientului UEFA bun pe care-l au echipele engleze, face ca din ce în ce mai multe echipe de mijlocul clasamentului să aibă acces la fotbal european.
Iar dacă prăpastia care era înainte la vârful clasamentului între primele 6 echipe și restul pare să se diminueze, o nouă diferență majoră apare la zona retrogradării, unde formațiile noi promovare par, cel puțin în ultimele două sezoane, departe de a concura cu celelalte echipe. Astfel se crează un grup foarte apropiat ca valoare ce poate oricând să termine într-o marjă enormă, de la locul 5 până la locul 15.
Trebuie menționat că această nouă așezare de putere în Premier League vine cu un pericol mai mare poate decât cel al dominației Top 4. Dacă pentru majoritatea secolului 21 aveam 5 sau 6 echipe constant în primele locuri, dar o dinamică mult mai mare în subsolul clasamentului, în anii următori campionatul Angliei riscă să devină ceea ce suporterii au exprimat clar că nu-și doresc, anume o competiție care seamănă cu o Super Ligă pe modelul american.
Nu este exclus ca în următoarele sezoana să asistăm la pierderea importanței de retrogradare și promovare, lucru care distinge competițiile europene de cele americane, și să avem în schimb un grup constant de 16-17 echipe se luptă de la un an la altul pentru premii, în timp ce echipele nou promovate ajung în Premier League doar pentru a retrograda automat la un sezon distanță.
Pericolul acesta poate duce la o lipsă mare de competitivitate la nivelul Premier League, dar este mai ales un risc pentru ligile inferioare din Anglia, unde poate dispărea complet interesul fanilor pentru aceste competiții în absența unui premiu major la finalul sezonului sau, în cazul conducătorilor de club, în lipsa unui beneficiu financiar pentru investițiile făcute.
Bineînțeles, oricând pot apărea noi echipe din Championship care să fie suficient de bine structurate și conduse ca să reziste în Premier League (Leeds United, sub noua conducere Red Bull poate să fie un astfel de exemplu), dar și echipe care acum par sigure de prezența în Premier League pot întâmpina probleme, așa cum a fost cazul lui Leicester City în urmă cu 2 sezoane.
Echipe precum Everton, West Ham sau Wolves pot oricând să alunece către retrogradare dacă investițiile masive din ultimii ani nu încep să dea rezultate. Sau există oricând posibilitatea ca plecarea unui manager foarte bun de la o echipă să destabilizeze echilibrul unui club. Aici formații precum Fulham sau Brentford rămân încă netestate întrucât antrenorii cu care au promovat ultima dată sunt încă prezenți la club, prin urmare schimbarea de manager are inevitabil câteva semne de incertitudine la aceste formații.
În următorii ani, Premier League se află la o răscruce care poate redefini complet dinamica competiției. Pe de o parte, diversificarea luptei pentru locurile europene aduce mai mult spectacol și imprevizibilitate, dar, pe de altă parte, riscul de a avea un nucleu stabil de echipe imposibil de dislocat din prima ligă poate diminua farmecul promovării și retrogradării. Rămâne de văzut dacă această tendință va duce la o competiție mai echilibrată sau dacă Premier League va risca să piardă din identitatea care a făcut-o atât de apreciată la nivel global
