O nouă eră a clasei de mijloc?
În ciuda faptului că luptele pentru titlul și retrogradare par deja rezolvate în acest sezon de Premier League încă din luna martie, suspansul rămâne dacă ne uităm că în acest moment nu mai puțin de 9 echipe aflate între locurile 3 și 11 sunt despărțite de doar 13 puncte în clasament în ceea ce se profilează a fi cea mai aglomerată luptă din ultimii ani pentru locurile de cupă europeană.
Pe lângă Chelsea și Manchester City, la care se adaugă Newcastle și Aston Villa cu succesul din ultimii ani, majoritatea dintre aceste 9 cluburi sunt formații care au participat foarte rar sau chiar deloc în competițiile europene în secolul 21: Nottingham Forest, Bournemouth, Fulham, Brighton, Brentford și Crystal Palace.
Să fie explicația pentru această competiție strânsă doar o excepție datorată sezonului complet ratat al unor echipe precum Tottenham sau Manchester United, sau asistăm la un fenomen mai complex care va duce în sfârșit la spargerea clasicului Top 6? Avem 5 explicații care ne oferă un răspuns la această întrebare.
- Titlul este (mereu) o afacere rezolvată, dar ce se întâmplă de la locul 1 în jos?
Când spunem că titlul este mereu jucat din timp în Premier League, ne referim la faptul că există constant un grup de echipe dintre care una va fi câștigătoarea titlului în mai, chiar dacă echipa exactă este de cele mai multe ori un semn de întrebare care se decide de multe ori în ultimele meciuri sau chiar ultimele minute din campionat.
Făcând abstracție de Leicester City (și de sezonul excepțional făcut de ei) în secolul 21 au existat doar 5 echipe care nu doar că au terminat pe primul loc, dar care au fost în mod real în competiția pentru titlu: Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City și Manchester United.
Aceste 5 echipe, la care se adaugă și Tottenham Spurs, sunt de departe cele mai puternice entități din fotbalul englez ca putere financiară conform Deloitte Football Money League 2025, având fiecare încasări de peste 550 de milioane de euro anual, situându-se în top 10 la nivel mondial în lumea fotbalului și la mai bine de 200 de milioane distanță față de următorul grup de echipe din Premier League (Aston Villa, Newcastle și West Ham, care au încasări anuale între 300 și 350 de milioane pe an)
Diferența de la un sezon la altul în lupta pentru titlu a fost făcută de forma de moment a echipelor respective și de fluctuațiile inevitabile de la un sezon la altul. Singura excepție de la această regulă rămâne sezonul în care Leicester a fost campioană, când toate cele 5 echipe au avut un campionat slab din diferite motive. Dar șansele să se repete un astfel de sezon sunt foarte mici. Ca să înțelegem cât de unic a fost cazul lor, în afara celor 5 echipe mai sus menționate, Leicester în 2015-2016 este singura echipă care a obținut peste 80 de puncte într-un sezon de Premier League
Chiar și așa, dacă cineva ar putea să repete și să obțină cele 81 de puncte adunate de Leicester în acel sezon miraculos, tot ar fi prea puține într-un campionat normal în care restul cluburilor mari performează la parametrii așteptați. Statisticile ultimelor 20 de ani arată că media de puncte a echipei campioane este de 87 de puncte, de 7 ori fiind chiar nevoie de peste 90 de puncte pentru a obține titlul Premier League. (Merită aici menționat că media a crescut exponențial odată cu venirea lui Mourinho la Chelsea, care a crescut nivelul de competitivitate și calitate necesar pentru obținerea primului loc la finalul lunii mai).
Există, însă, și o veste bună: de obicei în lupta pentru titlul doar una sau maxim dintre aceste 5 mari formații se detașează de restul grupului. Ceea ce înseamnă că restul echipelor întâmpină sezoane mai slabe în care trebuie să se mulțumească ”doar” cu o calificare în Champions League.
Prin urmare, primul loc este în prezent imposibil de obținut de orice altă echipă în afara celor cinci mari puteri, cel puțin pentru viitorul apropiat. Dar asta face ca celelalte locuri de cupă europeană să fie cu atât mai importante pentru restul echipelor. Iar dacă acest lucru nu aducea foarte multe suprize până de curând, ultimii ani ne arată că echipele mari încep să alunece mult mai mult în clasament atunci când au un sezon slab.
- Echipele mari au fluctuații de performanță în ultimele sezoane
Am stabilit că inevitabil o echipă dintr-un grup restrâns de 5 cluburi va fi campioană la finalul sezonului. Aceasta este o constantă în Premier League de-a lungul secolului 21, cu excepția campionatului câștigat de Leicester City.
Însă, un trend în schimbare este ce se întâmplă cu restul echipelor din acest top 5 care nu au un sezon suficient de bun pentru a emite pretenții la titlu. Până de curând, chiar dacă nu aveau cel mai bun campionat, aceste cluburi tot reușeau să se claseze pe unul dintre primele 4 locuri care duceau direct la calificarea în Champions League. În principiu, din 2000 încoace locurile pentru Champions League au fost de asemenea o afacere cu circuit închis
În 22 de sezoane de Premier League între 2000 și 2021 au existat un total de 87 de locurile eligibile pentru calificarea în UCL, fără să includem aici echipele calificate prin câștigarea competiției în sezonul precedent, cum a fost cazul lui Liverpool în 2005 sau Chelsea în 2012.
Din aceste 87 de oportunități de calificare, în 83 de situații s-au aflat echipele din „Top 6”: Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United și Tottenham Spurs (chiar dacă nu a emis niciodată pretenții, Tottenham a fost în ultimii 15 ani o prezență constantă în locurile de Champions League sau cel puțin în lupta pentru acestea). Cele patru excepții sunt Newcastle United de două ori, în 2002 și 2003, cu Alan Shearer în atac, apoi Everton în sezonul 2004/2005 și mai sus menționată excepție Leicester în 2015/2016.
Trendul în această perioadă de 22 de ani a fost ca media de puncte pentru locurile 1-6 să crească, mai ales în ceea ce privește punctele necesare pentru ca o echipă să câștige campionatul. Sau în alte cuvinte, mai ales în perioada 2005-2020 echipele din vârful clasamentului acumulează mai multe puncte decât media din anii ‘90 și începutul anilor 2000, în timp ce echipele de la mijlocul și subsolul clasamentului aveau din ce în ce mai puține puncte.
Însă, ultimele patru sezoane de Premier League (2020/21-2023/24) au adus în schimb două schimbări importante care explică și aglomerația din acest sezon pentru locurile de competiții europene: echipele care termină de pe locurile 4,5 și 6 au început să scadă numărul de puncte/sezon cu o medie de două puncte pe sezon, în timp ce echipele din locurile 7,8,9,10 și 11 au crescut media de puncte tot cu două pe sezon.
Putem concluzia că asistăm astfel la două fenomene care se întâmplă în paralel: echipele din top 6 încep să aibă mai multe sezoane ”ratate”, în timp ce echipele de mijlocul clasamentului profită și beneficiază de mai multe puncte în medie pe sezon. Inevitabil, o clasare slabă pentru o echipă de top reprezintă o oportunitate pentru alte cluburi de a profita.
Exemple stau chiar ultimele două sezoane din Premier League, când pentru doi ani la rând pentru prima dată după 20 de ani, două echipe din afara top 6 s-au calificat în Champions League, Newcastle (din nou) și Aston Villa.
Nu doar numărul de echipe care au sezoane slabe este interesant, dar și faptul că perioadele cluburilor mari de inconsistență încep să crească. De la excepții în care un sezon poate fi ratat din diferite motive (jucători noi ce trebuie integrați, multe accidentări în lot, schimbări de antrenor, etc.) avem din ce în ce mai des situații în care echipele din top 6 petrec ani la rând fără să se califice în Champions League: Arsenal nu s-a calificat timp de 6 sezoane la rând până în 2023; Chelsea are 2 sezoane de când nu a terminat în locurile de Champions League,, Manchester United va fi la al doilea sezon în care nu va juca în cea mai importantă competiție continentală, asta dacă nu reușește să se califice prin câștigarea Europa League; Tottenham a reușit să termine în primele 4 de doar 2 ori în ultimii 5 ani, iar anul acesta va rata cu siguranță locurile de Champions League.
Mai multe informații despre de ce echipele mari eșuează mai des puteți citi aici:
- Mai multe oportunități
Un alt motiv pentru care atât de multe echipe pot să aspire în acest sezon la un loc de cupă europeană stă și în faptul că există suficiente locuri și competiții pentru a satisface cererea mai mare a echipelor noi pretendente.
Dacă acum 10 sau 15 ani era greu pentru o echipă precum Fulham sau Brighton să fie suficient de consecventă astfel încât să termine în primele 6 locuri din clasament, anul acesta au șansa să termine pe locul 8 sau chiar 9 și tot să joace în anul următor în una din competițiile europene.
Numărul de echipe engleze care vor juca la anul în Europa depinde de mai multe variabile, într-atât de mult încât există chiar scenarii în care 11 echipe din Anglia pot juca în sezonul următor în UCL, UEL sau UECL. Acesta este un scenariu foarte puțin probabil, dar demonstrează cum echipe care în anii interiori deja se puteau relaxa pe final de sezon nefiind în pericol de retrogradare, dar nici prea aproape de primele 6-7 poziții, acum sunt obligate să rămână competitive până în ultima etapă întrucât numărul final de locurile calificare în cupele europene va fi cunoscut abia în iunie doar în iunie, odată ce termină toate competițiile cu miză pentru calificarea europeană: Cupa Ligii Angliei, Cupa Angliei și toate trofeele continentale.
Cert este că oportunitățile pentru echipele engleze sunt mult mai mari decât în trecut. În primul rând, campionatul Angliei este favorit să obțină un loc suplimentar pentru calificarea în Champions League pe baza coeficientului de performanță, care asigură 5 locuri direct în grupele celei mai importante competiții europene. Iar rezultatele bune din ultimii ani ale echipelor engleze (în ultimele 7 sezoane de UCL, echipele engleze au fost în finală de 5 ori și au câștigat nu mai puțin de 3 ori competiția) ne fac să credem că în anii ce urmează faimosul „Top 4” se va transforma într-o lupta pentru Top 5.
Mai mult, în ultimii ani a apărut o nouă competiție sub marca UEFA, Uefa Conference League sau UECL, care înseamnă că există un loc în plus în clasamentul Premier League care duce la o participare în Europa. Chiar dacă competiția nu este una la fel de mare, echipele din Anglia au avut în general parcursuri bune în această competiție în cele trei ediții desfășurate până în prezent: Leicester City și Aston Villa au ajuns în semifinală, în timp ce West Ham United a câștigat competiția în 2023.
În plus, dacă echipe puternice precum Chelsea au un sezon mai slab, câștigarea UECL sau Europa League rămâne o oportunitate foarte bună de a salva sezonul printr-un trofeu european, și mai important pentru articolul nostru, să obțină calificarea automată în Europa pentru sezonul următor, lucru care poate genera la rândul său un loc adițional european în clasamentul Premier League.
Prin urmare, locul adițional de loc în Champions League, noua competiție Conference League și posibilitatea de calificare prin câștigarea competiției aduc toate noi oportunități pentru echipele din Premier League de a fi prezente în număr din ce în ce mai mare în Europa.
- Cluburile mai mici sunt conduse inteligent (în general)
Bineînțeles, lupta din acest sezon nu este explicată doar de trendul descendent în general al echipelor din Top 6, ci (poate mai ales) prin ascensiunea mai multor echipe care până de curând nu aveau aspirații la cupele europene.
Bineînțeles, competitivitatea financiară este clar un avantaj pentru a ajunge din urmă echipele din top 6 (vezi cazul lui Aston Villa sau Newcastle în ultimele două sezoane), dar nu este explicația principală. Exemple precum Everton sau West Ham United, două echipe care au investit enorm în ultimii ani, ne arată că puterea financiară nu-ți garantează un loc la masa celor mai bogați, ci că ai nevoie de un model de succes atât pe teren, cât și în afara lui.
Brentford și Brighton sunt cele mai bune exemple în acest sens. Ambele sunt cluburi care până de curând concurau în ligile inferioare din structura fotbalului englez, dar care au urcat rapid până la stadiul de echipe consacrate și stabile în Premier League datorită 1) unor metode moderne de analiză și îmbunătățire în detaliu a stilului de joc și 2) a unei filosofii sustenabile de afacere, în care transferurile, atât ce cumpără, dar mai ales ce vând, se bazează pe decizii obiective.
Într-un situație în care clar nu pot concura cu Liverpool sau Manchester United, și nici măcar cu West Ham sau Aston Villa, pentru a transfera sau plăti contracte mari pentru cei mai scumpi jucători din lume, echipe precum Brentford și Brighton se bazează în schimb pe o echipă numeroasă și mixtă de specialiști, majoritatea din afara Angliei, care aduc formației avantaje mici, dar decisive precum perfecționarea fazelor fixe, analizarea în detaliu a echipei adverse și lucrul individual cu fiecare jucător pentru a crește randamentul său în funcție de nevoile echipei.
Dincolo de ce se întâmplă pe teren, este cel puțin la fel de importantă politica acestor echipa la nivel conducere, unde din ce în ce mai mulți conducători de club realizează beneficiile de a aduce jucători tineri și mai puțini cunoscuți, neavând presiunea constantă a suporterilor de a aduce superstaruri. Iar acesta este un proces continuu, întrucât echipele mai mici știu că mereu vor fi nevoite să-și vândă jucătorii, deci în mod constant Brighton sau Brentford au deja în vizor, sau chiar deja în lot, tineri care pot lua loc noilor superstaruri vândute la adversarii din campionat.
Un bun exemplu: în 2022, Yves Bissouma este vândut de Brighton la Tottenham pentru o sumă dublă față de cea cu care a fost adus în 2018 la club. În lot deja se află înlocuitorul său: Moises Caicedo, care este vândut în 2023 cu un transfer record de aproape 120 de milioane de euro către Chelsea. În locul lui Caicedo este adus la doar 20 de ani Baleba, care deja valorează dublul sumei plătite de Brighton inițial pe el și care după un sezon 2024-2025 foarte bun deja atraga atenția altor formații, pregătite să cheltuiască mult peste valoarea sa de piață. Este important de menționat că niciunul dintre jucătorii menționați mai sus nu a fost ieftin: toți au costat între 15 și 25 de milioane de euro, dar profitul obținut pe ei a fost unul uriaș. (Aici se vede puterea financiară din Anglia: chiar dacă Brighton are un buget mic față de alte echipe din Premier League, tot depășește cu mult majoritatea echipelor din restul Europei)
Astfel de exemple sunt recurente la Brighton sau alte echipe care au acceptat realitatea fotbalului modern în care un jucător rar rămâne la o echipă mai mult de câteva sezoane. O astfel de mentalitate le-a permis celor de la Brighton să devină o echipă stabilă financiar și totuși competitivă, în continuă căutare de a se îmbunătăți.
Și din ce în ce mai multe formații abordează aceeași mentalitate atât pe teren, cât și în afara lui. Nu este o întâmplare că Bournemouth, în ciuda unui prim sezon reușit în Premier League după promovare, a ales în 2023 să-l aducă pe Andoni Iraola ca antrenor, schimbând astfel stilul echipei într-un mult mai rapid și ofensiv. Crystal Palace sau Fulham sunt alte echipe care, în ciuda faptului că și-au vândut cei mai buni jucători în ultimele sezoane, continuă să aibă rezultate bune în timp ce joacă un fotbal pozitiv, sub îndrumarea unor antrenori moderni care sunt atenți la cele mai mici detalii și primesc deschis informațiile oferite de analiști care lucrează în fața ecranelor, nu pe terenul de antrenament.
Astfel de echipe au realizat că trebuie să aibă o abordare diferită, inteligentă și calculată dacă vor să concureze cu echipe care au bugete mult mai mari decât capacitatea lor financiară. Motivul pentru care echipe ca Brighton, Bournemouth sau Fulham încep să devină constant prezente în prima parte a clasamentului este de fapt un cumul de factori bazați pe fapte și date obiective, lucru care de multe ori le lipsește super cluburilor care trebuie să câștige mereu trofee și să aibă cele mai mari nume din fotbal, pe bancă sau pe teren.
- Promovarea în Premier League devine o banalitate
Faptul că din ce în ce mai multe echipe adoptă filosofia modernă adusă de Brighton în Premier League poate să fie unul dintre motivele pentru care există o densitate foarte mare de echipe de calitate apropiată. Nu mai puțin de 14 dintre cele 20 de echipe din campionatul Angliei sunt despărțite de doar 18 puncte, distanța dintre locul 3 ocupat de Nottingham Forest și locul 16 pe care se află West Ham.
O formație precum Everton poate termina atât pe locul 16, dar și în primele 10 dacă ținem cont de forma ultimelor luni. La fel de bine, pare plauzibil pentru Bournemouth să termine pe un loc de Champions League precum poate și să încheie campionatul pe locul 12.
Ce se întâmplă în schimb într-o astfel de situație este ca, așa cum echipele puternice să se detașeze în lupta pentru titlul, echipele mai slabe să rămână pierdute în subsolul clasamentului. Și ținând cont de numărul mare de echipe „de mijlocul clasamentului„ care acum intră în categoria echipelor care pot emite pretenții la locuri europene, cele care rămân la retrogradare sunt inevitabil cele care nu au avut timp să se stabilizeze în Premier League: echipele proaspăt promovate.
Pentru al doilea sezon la rând, toate cele trei echipe promovate în anul precedent par să se îndrepte înapoi către Championship. Ultima dată când se întâmpla acest lucru era în 1998, deci un fenomen care nu s-a întâmplat deloc în secolul 21 este pe cale să se repete pentru al doilea sezon la rând la finalul acestui campionat.
Așa cum devine din ce în ce mai des situația în fotbalul modern, banii stau la baza explicației pentru acest nou fenomen. Echipele care vin din Championship la masa bogaților din Premier League, în ciudat sumei mari pe care o primesc pentru promovare, nu pot concura financiar cu echipele deja consacrate în cel mai bogat campionat din lume. Dincolo de sumele cheltuite pe transferuri, cluburile care promovează nu pot concura pe termen scurt cu salariile plătite de concurenții lor.
Pentru a ieși din acest impas, singura soluție este să cheltui foarte mulți bani pentru a încerca să reduci distanța față de contracandidatele tale. Dar acest lucru poate fi o sabie cu două tăișuri întrucât o investiție mare aduce la rândul său riscuri pe măsură: nimeni și nimic nu poate garanta că o echipă nou promovată se va salva de la retrogradare dacă cheltuie sume uriașe de bani. Iar dacă eșuează, clubul riscă nu doar să nu mai promoveze în anii următori, ci riscă să retrogradeze și mai jos în ligile inferioare sau chiar să dispară complet.
Aici există exemple de echipe precum Watford, Portsmouth sau Coventry City care o dată retrogradate au ajuns până în League One (echivalentul ligii a treia). Avem și exemple precum Nottingham Forest sau Leeds care o dată retrogradare au așteptat peste 20 de ani pentru a ajunge din nou în Premier League. Dar avem și exemple mai recente precum Burnley sau Leicester care au avut chiar prezențe europene (Leicester devenind chiar o constantă în cupele europene) dar care o dată retrogradare nu au mai putut ține pasul cu echipele din Premier League. Ambele au promovat imediat, dar au fost incapabile să repete performanțele anterioare.
Nottingham este poate excepția de la această regulă, dar una norocoasă: aceștia au cheltuit peste 300 de milioane de lire pentru a-și schimba aproape complet lotul odată ce s-au întors în Premier League în sezonul 2022/23, dar doar cu o etapă înainte de finalul campionatului s-au salvat de la retrogradare. Chiar penalizați pentru încălcarea profitability and sustainability rules (PSR), varianta Premier League pentru fair play financiar, pariul lui Nottingham a fost unul foarte riscant întrucât varianta în care aceștia nu s-ar fi salvat de la retrogradare ar fi dus cel mai probabil la insolvență. Însă, este un pariu pe care oricum nu multe echipe și-l pot asuma, neavând nici puterea financiară pe care o au patronii celor de la Nottingham, nici dimensiunea unui club deținător a două trofee europene.
Bineînțeles, cauzele pentru care echipele nou promovate întâmpină dificultăți sunt diverse, trecerea de la un sistem ofensiv în Championship la unul defensiv, impus de valoare mai mare a adversarilor, este o altă tranziție pe care mulți experți din Anglia o identifică ca posibilă cauză a lipsei de adaptare din ultimii ani a echipelor nou-promovate.
Concluzii și un semnal de alarmă
Așa cum am menționat deja, în ultimele sezoane, jumătate dintre cluburile din Top 6 au avut campionate slabe, iar nereușita lor de a ajunge în Champions League s-a prelungit pe termen lung.
Aici intervin echipele din mijlocul clasamentului care s-au stabilizat în Premier League și care, chiar dacă nu au valoarea de a intra în lupta pentru titlu, sunt suficient de bine structurate și conduse nu doar ca să evite pericolul retrogradării, dar chiar să ocupe locul european care până de curând era asigurat chiar și de un sezon mediocru din partea celor mai puternice și bogate echipe.
Iar numărul mai mare de locuri care duc la calificarea europeană, mulțumită unei competiții adiționale și a coeficientului UEFA bun pe care-l au echipele engleze, face ca din ce în ce mai multe echipe de mijlocul clasamentului să aibă acces la fotbal european.
Iar dacă prăpastia care era înainte la vârful clasamentului între primele 6 echipe și restul pare să se diminueze, o nouă diferență majoră apare la zona retrogradării, unde formațiile noi promovare par, cel puțin în ultimele două sezoane, departe de a concura cu celelalte echipe. Astfel se crează un grup foarte apropiat ca valoare ce poate oricând să termine într-o marjă enormă, de la locul 5 până la locul 15.
Trebuie menționat că această nouă așezare de putere în Premier League vine cu un pericol mai mare poate decât cel al dominației Top 4. Dacă pentru majoritatea secolului 21 aveam 5 sau 6 echipe constant în primele locuri, dar o dinamică mult mai mare în subsolul clasamentului, în anii următori campionatul Angliei riscă să devină ceea ce suporterii au exprimat clar că nu-și doresc, anume o competiție care seamănă cu o Super Ligă pe modelul american.
Nu este exclus ca în următoarele sezoana să asistăm la pierderea importanței de retrogradare și promovare, lucru care distinge competițiile europene de cele americane, și să avem în schimb un grup constant de 16-17 echipe se luptă de la un an la altul pentru premii, în timp ce echipele nou promovate ajung în Premier League doar pentru a retrograda automat la un sezon distanță.
Pericolul acesta poate duce la o lipsă mare de competitivitate la nivelul Premier League, dar este mai ales un risc pentru ligile inferioare din Anglia, unde poate dispărea complet interesul fanilor pentru aceste competiții în absența unui premiu major la finalul sezonului sau, în cazul conducătorilor de club, în lipsa unui beneficiu financiar pentru investițiile făcute.
Bineînțeles, oricând pot apărea noi echipe din Championship care să fie suficient de bine structurate și conduse ca să reziste în Premier League (Leeds United, sub noua conducere Red Bull poate să fie un astfel de exemplu), dar și echipe care acum par sigure de prezența în Premier League pot întâmpina probleme, așa cum a fost cazul lui Leicester City în urmă cu 2 sezoane.
Echipe precum Everton, West Ham sau Wolves pot oricând să alunece către retrogradare dacă investițiile masive din ultimii ani nu încep să dea rezultate. Sau există oricând posibilitatea ca plecarea unui manager foarte bun de la o echipă să destabilizeze echilibrul unui club. Aici formații precum Fulham sau Brentford rămân încă netestate întrucât antrenorii cu care au promovat ultima dată sunt încă prezenți la club, prin urmare schimbarea de manager are inevitabil câteva semne de incertitudine la aceste formații.
În următorii ani, Premier League se află la o răscruce care poate redefini complet dinamica competiției. Pe de o parte, diversificarea luptei pentru locurile europene aduce mai mult spectacol și imprevizibilitate, dar, pe de altă parte, riscul de a avea un nucleu stabil de echipe imposibil de dislocat din prima ligă poate diminua farmecul promovării și retrogradării. Rămâne de văzut dacă această tendință va duce la o competiție mai echilibrată sau dacă Premier League va risca să piardă din identitatea care a făcut-o atât de apreciată la nivel global